De ce nu suntem nemți?

A m încadrat postarea la „scrie pe budă” nu pentru că acum aș sta pe budă, ci pentru că budele din Berlin m-au dat pe spate, aproape la fel de tare  ca și cârnații lor 😀 Știu, e o comparație aiurea, dar uite că azi am fost impresionată de două chestii, și mă gândeam de ce naiba nu putem să facem și noi la fel?

1. De dimineață am stat la o coadă de vreo 20 de persoane la automatul de bilete, la metrou. Da, 20 de oameni au stat vreo 20 de minute la coadă, pentru că deși e prevăzută cu două automate de bilete, stația Spittelmarkt are de vreo două zile unul din automate stricat. Prin urmare toți călătorii se înghesuie la unul singur. Și nu i-a trecut niciunuia prin cap să ia totuși metroul fără bilet, pe motiv că „se grăbește”. Vă imaginați că în România s-ar fi găsit niște scuze ca să călătorești fără bilet, nu? Cum că era coadă și mă grăbeam, sau că nu era deschis la bilete, sau că n-aveam mărunt să bag în automat. Și că până la urmă de aia am făcut revoluția, ca să nu mai stăm la cozi, și dacă cineva (nedefinit) vrea să dăm banii pe bilet să facă bine să ni le aducă la nas, eventual chiar moka, că noi suntem prea importanți. A, și la fel de important mi se pare faptul că nimeni de la coadă nu a vociferat împotriva unei familii de turiști (un cuplu cu vreo trei copii) care s-a eternizat în fața automatului, fiind indeciși ce fel de bilete să aleagă.

Ceea ce a deranjat, însă, tabloul ăsta de civilizație, amabilitate și normalitate a fost un șmenar pentru care aș fi în stare să bag mâna în foc că era român sau ceva est european. Tipul pe care îl vedeți marcat în poză a apărut în stația Spittelmarkt în fiecare zi, de când sunt eu aici, încercând și reușind câteodată să vândă niște bilete false. Deși scrie pe toate pliantele turistice să nu cumperi bilete din altă parte decât de la automate sau de la chișcurile specializate, pentru că s-au înregistrat cazuri de bilete falsificate, tipul ăsta exact cu asta se ocupa. În prima zi a încercat să mi le vândă mie. I-am zis că nu vorbesc germana, și în engleză nu s-a apucat să-mi vorbească. Apoi, stând la coadă la bilete am văzut că le-a vândut unui cuplu care a venit după mine. N-am înțeles ce le zicea, dar din faptul că ăia i-au dat bani și au plecat de la automat am dedus că tipul i-a păcălit că el a cumpărat niște bilete și nu-i mai trebuie, de aia le vinde. Ar fi fost, să zicem, posibil dacă tipul n-ar fi apărut, cum spuneam, și în zilele următoare. Și procedura e aceeași, așteaptă să se facă coadă la automatul funcțional și apoi încearcă să le vândă biletele ălora de la coadă. Mi se pare ciudat că ăia care vorbesc germana nu se prind că sunt false, pentru că nu arată ca alea din automat, ci sunt ca niște bonuri de casă. Și mai ciudat mi se pare că în ciuda monitorizării video a stației nu l-au prins încă. Adică dacă m-am prins eu ce face, care sunt aici de trei zile, cum naiba de nu se prind ăia  care monitroizează stația?

2. Și a doua chestie care mi-a plăcut aici a fost curățenia de la bude. Am folosit-o ieri pe aia de la Grădina zoo. Era o coadă de vreo zece femei înaintea mea (la bărbați era liber, ca de obicei). Îmi imaginam deja cum trebuie să miroasă când intri acolo. Când colo, ce să vezi, înăuntru era o tanti cu un spray dezinfectat în mână, care intra în cabină după fiecare clientă, trăgea apa și dezinfecta locul. Abia apoi o invita pe următoarea înăuntru. Și totul pentru 30 de cenți oferiți opțional pe o farfurioară la intrare.

Azi, am folosit o budă publică, din gara Alexanderplatz. Budă de gară, ce așteptări să ai, nu? Păi era mai curat ca la mine acasă. Iar piesa de rezistență a fost automatul de schimbat bani. Pentru că nu aveam de 50 de cenți ca să fac să se învârtă turnichetele și să intru în WC, m-am adresat omului de serviciu, cerându-i să-mi schimbe 1 euro. Omul m-a îndrumat spre automatul de alături, care mi-a dat două de 50. Înuntru, aer curat și păsărele. Nu numai că pe jos puteai să-ți lași geanta și ce mai aveai cu tine, dar vasul wc-ului era alb și curat, apa se trăgea automat, pe bază de senzor, și când intrai și când ieșeai. Cred că e singura buda publică în care chiar n-am simțit că ar fi locul unde își lasă umorile poate mii de oameni într-o zi. Singurul punct discutabil în povestea asta mi s-a părut faptul că buda e supravegheată video. Ești avertizat de asta la intrarea în cabina de la suprafață, apoi după ce cobori scara în buda propriu-zisă din subteran mai ești avertizat o dată. Ce-i drept n-am văzut camere chiar în cabină, deci mă gândesc, sper că o fi monitorizare doar în zonele mai puțin… intime. Altfel ar fi cam aiurea.

Iar la final mi-am amintit de prima mea experiență din Germania, din anii 90, când am ajuns într-o budă publică din gara de la Frankfurt, și n-am știut să dau drumul la apă. Pentru că era cu senzor activat prin trecerea mâinii prin dreptul țevii, iar noi în România încă nu depășisem faza în care abia dacă aveam apă la budă, mi-am imaginat că și nemții or fi la fel, așa că am stat cu săpunul pe mâini până când o doamnă amabilă a venit și mi-a trecut mâna ei prin dreptul țevii de apă.

Azi mi-am dat seama că noi tot n-am depășit faza asta, deși au trecut 20 de ani peste noi. Și zău dacă azi mai avem vreo scuză. După cum nici chestia cu educația și secolele de civilizație pe care le au nemții înaintea noastră nu ne scuză înclinațiile noastre spere hoție și nesimțire care fac ca astea două lucruri povestite mai sus să nu existe în România.

Etichete: Berlin, bilete metrou, buda, Germania, hotie, WC