Din cele 141 de miliarde de euro cât e bugetul UE pe anul ăsta, vreo 4 miliarde se restituie contributorilor. Ni se dă, nu ni se ia, cum s-ar zice. În fapt se reduce contribuția anuală, nu se dau banii înapoi. România o să dea deci mai puțin cu vreo 46 de milioane de euro. Pe praful ăsta e o veste bună, mai ales că noi nu suntem niciodată capabili să cheltuim cât ni s-ar putea da.
Cică s-a făcut azi rectificare de buget la UE, iar eu am primit tabelul ăsta cu sumele pe care le va recăpăta fiecare stat membru UE. Nu că m-aș fi îndoit vreo clipă, dar tabelul ăsta mi se pare foarte elocvent în privința adevăratelor puteri din Europa unită. Judecați și voi.
***
Pentru necunoscători, bugetul UE se compune în principal (75%) dintr-o cotă parte din PIB-ul statelor membre, din TVA (11%), din taxele vamale (12%) și din alte contribuții. N-am căutat să văd exact cu cât a contribuit fiecare, dar cred că nu greșim dacă judecăm contribuțiile după sumele returnate, nu?
Deci, cea mai tare în PIB (adică productivă) pare a fi Germania, urmată de Franța, UK, Italia și Spania. Noi suntem cam în jumătatea de jos a clasamentului, dar nici asta nu ne miră, nu? Deși avem mulți locuitori.
Ce mi se pare și mai interesant e că într-un alt tabel mai vechi (de la Organizația Internațională pentru Migrație) cu care am lucrat la un subiect privind imigrația, fix țările astea erau campioane la primit forță de muncă migratoare, începând de prin anii 60 încoace. Nu vă mai plictisesc cu tabele, dar în mare cifrele arată că Germania primise cam zece milioane de imigranți între 1960-2009. Începând de prin 70-80 și UK primea cam cam două milioane, Italia – vreo trei milioane de imigranți, Franța – vreo șase milioane și Spania aproape patru milioane. Și nu vă gândiți neapărat la câți români au plecat în ultimii 20 de ani în țările astea, ci la câți africani sau asiatici au umplut vestul civilizat al Europei în ultimii 50 de ani.
Deci ar fi corect să zicem că mult doriții și greu de cheltuit bani UE vin de fapt din mânuțele muncitoare ale unor imigranți care n-aveau nicio legătură de rudenie cu Europa?
Gresesti. Mina de lucru e si-n RO. Faceam si noi macarale, dar parca nu ridicau atit cit un Wolff. Faceam si noi tractoare, dar parca nu trageau atitea lame de plug ca si un Deutz. Si excavatoare, dar parca se stricau mai repede ca un Liebherr. Sa nu mai zicem de radioul Gloria care nu avea banda FM ca un Blaupunkt. Filmele noastre foto nu erau la fel de bune ca Agfa, iar ARO-ul parca nu era la fel de bun ca un Mercedes. Sa fie oare din cauza ca noi n-am avut imigranti din Africa, sau ca noi n-avem o istorie a ingineriei de sute de ani, asa ca altii? Sa nu uitam ca atunci cind Krupp dadea pensii la angajati, la noi inca taranii purtau botnita la cules de fructe pe mosia boierului.
Mana de lucru e si la noi, dar nu produce mare lucru, decat lamentatii. Eu nu pun la indoiala istoria inginereasca a germanilor, zic ca au stiut sa atraga si sa puna la treaba mana de lucru. O fi un cerc vicios la mijloc dar nu pot sa nu remarc ca tarile cu cel mai mare lipici la imigratie au si grade ridicate de dezvoltare. N-am bagat in text Canada si SUA, care le intrec pe astea europene, fireste. O fi pe undeva si meritul „negrilor” care muncesc, nu zici?
Da Mircea, produsele noastre comuniste nu se puteau compara cu alea nemţeşti, din exemplul tău. Dealtfel multe alte produse (şi care nu sunt româneşti) nu se compară cu ale lor nici în ziua de azi.
Zici că n-avem o istorie a ingineriei? Dă-mi voie să nu fiu de acord cu tine: cred că avem una destul de bogată. Dar problema era că, la un moment dat de-a lungul istoriei, şi-a băgat „dracul” coada în toată ingineria şi inovaţiile româneşti (ştii la ce mă refer). Să nu uităm că s-a ajuns până acolo încât se foloseau materiale sub calitatea cerută de proiectant, pentru că erau mai ieftine. În aceste condiţii, la ce să ne fi aşteptat?
Revenind la subiect: ştiu o ţară (nu spun care) ce foloseşte imigranţii drept vector investiţional. Nici nu se uită la diplomele lor sau la cariera lor profesională. În schimb se uită la buzunarul lor, adică banii cu care vin „de-acasă” şi care, evident, ajung să fie injectaţi în economie.