Cel mai bine vândut ziar din țările vorbitoare de limbă engleză a apărut azi pentru ultima dată, după 168 de ani de existență. Închiderea News of the world este pusă pe seama imensului scandal iscat în Marea Britanie de interceptarea telefoanelor supușilor reginei. În ultimii ani ziarul pe care-l cumpăra o treime dintre familiile engleze în fiecare duminică a interceptat telefoanele vedetelor, politicienilor, membrilor familiei regale, și în general ale tuturor celor care prezentau interes pentru public.
Bomboana de pe coliva ziarului a fost dezvăluirea faptului că printre interceptați s-au aflat și familiile soldaților morți în război, precum și telefoanele unor fete răpite și ucise. Cel mai recent și celebru caz fiind al lui Millie, o adolescentă răpită și ucisă acum vreo 8 ani, dar readusă zilele astea în atenția publică datorită condamnării ucigașului ei.
Ce au făcut ziariștii de la News of the world este, în accepțiunea generală, imoral și ilegal. Să pui stăpânire pe căsuța vocală a unei fete moarte și să-i manipulezi mesajele dând astfel false speranțe părinților că ea ar mai fi în viață este fără îndoială o abjecție. Dar ziarul ăla nu a pretins niciodată că oferă moralitate și legalitate, ci doar știri despre „toate aspectele vieții umane” – motto-ul ziarului. Cititorii nu-l cumpărau pentru înalta sa probitate, dimpotrivă. S-au gândit vreo clipă cititorii, în ăștia 168 de ani, că informațiile despre sex, droguri, adulter, avorturi, crime, violuri și tot felul de alte plăceri omenești, n-au fost furnizate de bună voie de protagoniști? Nu de toți, în orice caz. Ci că au fost cumpărate, obținute în urma spionajului, a furtului de identitate sau de date personale prin mijloace ilegale. Totuși, peste 7 milioane de oameni cumpărau ziarul ăsta duminică de duminică. Probabil în drum spre sau de la slujba religioasă. Cu siguranță că dacă s-ar fi regăsit ei înșiși incriminați în acel ziar ar fi blamat ziarul, dar atâta vreme cât ceilalți erau incriminați acolo, era un ziar de succes. Când s-a aflat că toți erau de fapt sub supravegherea acestui Big Brother media, opinia publică a început să-și manifeste spiritul critic.
Violarea corespondenței este în sine o mizerie pe care o condamnă teoretic toată lumea. În fapt nimănui nu i-ar conveni să știe că cineva îi ascultă discuțiile și la un moment dat ele ar putea deveni publice. Cu toate astea acest lucru se întâmplă zi de zi în Marea Britanie, țară care a implementat Directiva europeană privind retenția datelor, și care presupune interceptarea tuturor comunicațiilor electronice ale cetățenilor, pe o perioadă de minim șase luni. Sigur că legea spune că interceptarea vizează „numai” cine cu cine vorbește/corespondează, de pe ce terminal, când și pentru cât timp sau cine pe ce site-uri intră și cât stă. Interceptarea nu vizează, teoretic, și conținutul mesajelor. Ceea ce tehnic vorbind este foarte ușor să se întâmple în ziua de azi, și nimeni nu poate spune cu mâna pe inimă în momentul ăsta că interceptarea asta se limitează să răspundă doar la întrebările de mai sus și nu intră în profunzime.
Sub pretextul luptei împotriva terorismului cetățenii din statele membre UE (cu excepția germanilor, cehilor, românilor, ciprioților) au renunțat la dreptul lor fundamental la intimitate și viață privată, permițând statului să-i monitorizeze permanent, ca și când ar fi toți niște presupuși infractori. Majoritatea cetățenilor se încadrează, însă, la categoria „și ce dacă? eu n-am nimic de ascuns, iar la câți suntem cine are timp să stea să vadă ce vorbesc eu sau scriu pe email?”. Poate fi așa, dar numai până în momentul în care devii interesant în vreun fel pentru cineva sau pentru public. Atunci când cineva devine interesat de tine (să zicem organele statului? sau niște ziariști care pot să plătească suficient pentru o informație?), nu ți-ar mai conveni să știi că toate intimitățile tale sunt stocate undeva și cineva are acces la ele, poate să facă orice cu ele, fără ca tu să poți interveni. Iar atâta vreme cât acest volum imens și sensibil de informații este manipulat de oameni, nimeni nu poate fi sigur că datele lui personale sunt la adăpost de curiozitatea publicului.
Da, o să ziceți că News of the world a făcut spionaj pe cont propriu și că nu are legătură cu sistemul public de retenție a datelor. N-aș fi așa sigură. Fosta șefă a ziarului a afirmat în fața unei comisii de anchetă că a plătit polițiști pentru informații. Englezii sunt, de exemplu, cea mai video-monitorizată națiune. Sunt camere de luat vederi pe străzi mai multe decât felinare sau coșuri de gunoi. Vă amintiți video-ul ăla care a devenit viral, cu un bețivan filmat de camerele video din Londra pe tot drumul de la cârciumă până acasă, căzând, sculându-se, împiedicându-se? Ei bine, filmul ăla n-ar fi avut cum să ajungă în mod normal în presă, dacă cineva n-ar fi plătit pentru el. Iar el se afla în posesia poliției, singura care are acces la imaginile surprinse de camerele stradale. Ne putem întreba deci, dacă nu cumva și alte ziare practică spionajul sau cumpărarea de informații, dar încă n-au fost prinse? Atâta vreme cât avem un „dulap” plin cu informații despre toată lumea, iar afară o mulțime curioasă să-l deschidă, e o chestiune de timp până când dulapul va începe să scape pe la crăpături.
168 de ani britanicii au savurat știrile suculente oferite de ziarul lor preferat de duminică. Știrile alea suculente veneau din budoarele unor oameni, care s-au aflat vremelnic în atenția publică, poate datorită vreunui talent artistic pe care-l aveau sau datorită unei funcții sau unui rang dobândit prin naștere. Oamenii sunt interesați întotdeauna să afle detalii despre celebrii zilei, iar dacă se pot uita pe gaura cheii sau pe vizor în viața cuiva o fac fie că omul ăla spionat e celebru sau e doar vecinul care vine seara târziu acasă și-și bate nevasta. E voieurismul care zace în fiecare, dar care nu ne împiedică să fim ipocriți și să condamnăm practica în momentul în care noi am fi victimele.
Decizia lui Murdoch de a-și închide cel mai bine vândut ziar nu ține neapărat de rușinea descoperirii, nici nu se datorează vreunei hotărâri dictate de justiție, ci cred că ține mai degrabă de un calcul economic. Probabil că în urma proceselor ar fi ajuns să plătească amenzi așa de mari încât nici tirajul, nici nevoia publicului de știri murdare n-ar fi salvat ziarul de la faliment. În plus, la fel de ipocrite, companiile care-și făceau publicitate în ziar își retrăseseră reclamele. Cine se știe fără pată să ridice piatra, o replică veche, dar mereu actuală.
Prin urmare News of the world a murit azi, dar curiozitatea publicului trăiește de secole și nu va muri niciodată. Cineva sau ceva îi va lua locul celui mai bine vândut ziar. Poate va fi cel mai accesat site. Pentru că, nu-i așa, toți condamnăm pornografia, dar cele mai accesate site-uri sunt cele pornografice. Cineva face traficul ăsta, nu e generat de roboții de indexare.
un film bun care se-ntampla in Londra monitorizata video http://www.imdb.com/title/tt0471030/
Interesant, îl ai? Aș vrea să-l văd, pentru proiectul meu.
De aici se poate descarca http://isohunt.com/torrent_details/93077817/Red+Road?tab=summary
Eu sper ca acest incident sa fie inceputul caderii lui Murdoch si o reamintire pentru diversele tari din Occident ca trebuie sa existe legi anti-trust in sectorul media.
Eu nu cred ca asta e problema. Tabloidele vor continua sa faca cele mai mari vanzari, online sau print, indiferent cine le va stapani.
Cum se face ca eu nu auzisem pina acum de ziarul asta?
Stai linistit, nici englezii n-or fi auzit de Libertatea sau Click 😉
nu-s in stare sa ma pronunt cu privire la ipocrizia publicului (desi nu cumpar si nu accesez presa de scandal, sunt om si nimic din ceea ce e omeneste nu mi-e strain; cineva mai destept ca mine a zis asta si cam are dreptate), la camerele de supraveghere (as fi tentata sa spun ca-s impotriva, dar parca nu m-ar deranja foarte tare unele care sa supravegheze traficul), nici cu privire la contradictia din garantarea vietii private si posibilitatea interceptarii informatiilor. vreau doar sa zic ca faza cu asa-zisa transmitere a unor mesaje din partea unei fete rapite si deja moarte mi se pare ca trece dincolo de orice limita a imoralitatii, ilegalitatii si a orice. din punctul meu de vedere absolut nimic nu justifica asa ceva din partea ziarului. poate, doar poate, dar nu-s prea sigura, daca faza ar fi fost facuta de politie pentru prinderea criminalului, parca s-ar justifica, dar parca nici chiar in cazul asta.
Nu trimiteau mesaje, doar ii „manageriau” casuta vocala, adica stergeau mesajele de pe ea ca sa fie siguri ca or sa aiba loc toate, ca probabil in perioada in care a disparut fata, familia ii tot lasa mesaje acolo, si casuta aia se umplea repede. Camerele pentru trafic, in teorie or fi folositoare, dar in niciun caz pentru fluidizare, asa cum suntem lasati sa credem. Cel mult pentru stabilirea unor vinovati in caz de accidente.