Nedumeriri

Abia ce înțelesesem nevoia bărbaților de a sta crăcănați pe scaune, în public - din cauză de dotări între picioare, care nu pot sta „înghesuite” - dar moda asta cu pantalonii în vine mă bulversează de-a dreptul. Își mai găsesc ei dotările în pungile alea dintre picioare?

Dacă tot stau de patru ore pe anostul aeroport din Viena, și mai am de stat încă două, și dacă tot dau ăștia net moka, zic să vă întreb și pe voi, poate mă lămuriți:

1. Care e treaba cu pantalonii ăștia în vine, pe care i-am văzut și la Londra, și pe la Berlin, și văz că și prin Viena se poartă? Pe bune dacă mă interesează să le văd chiloții la duduii care poartă pantaloni din ăștia ce stau că cadă de pe buci. Mă întreb și cum naiba de stau, și nu le cad când merg, dat fiind că betelia pantalonilor vine cam pe copase dar mai mult sub buci. Era unul adineauri căruia i se vedeau chiloții, iar pantalonii ăștia cu turul lăsat erau blugi. O grămadă de material atârnând sub fund, nu te împiedică la mers, nu te deranjează între picioare? Apoi, faptul că-ți arăți chiloții, e o invitație la ciupit? Ca să simți mai direct aprecierile celorlalți, mai aproape de piele? Abia ce înțelesesem nevoia bărbaților de a sta crăcănați pe scaune, în public – din cauză de dotări între picioare, care nu pot sta „înghesuite” – dar moda asta cu pantalonii în vine mă bulversează de-a dreptul. Își mai găsesc ei dotările în pungile alea dintre picioare?

2. De ce-și zâmbesc femeile când intră și ies de la budă? Am observat asta mai ales pe afară, că în România nu-ți zâmbește nimeni. Mă rog, mirosurile nici nu te îmbie să respiri, darmite să zâmbești, dar despre asta am mai discutat. Însă am observat că aici se zâmbește mult, femeile își intersectează privirile când schimbă cabina de budă, când se spală pe mâini sau își împrospătează look-ul, și-și zâmbesc ca și când ar avea un subînțeles. Ceva de genul „intră, vei sta acolo unde tocmai am fost eu, și-mi vei adulmeca mirosurile intime…:)”. Bleah! Oare bărbații își zâmbesc când se nimeresc în același timp la pisoare?

E, cam asta îmi trece mie prin cap acilea, la terminalul D33, unde aștept avionul de București și încerc s-o ignor pe moldoveanca indignată căreia nu-i tace gura de juma de oră, că nu știu ce încurcătură i-au făcut ăștia cu biletul de Chișinău. Reușește să fie chiar mai zgomotoasă decât copilul de doi ani care se plictisește și țipă prin terminal, ca să-l schimbe mă-sa că e plin de căcat.

Etichete: , , , , ,

22 comentarii la “Nedumeriri” Subscribe

  1. mircea 03/08/2011 at 06:47 #

    D-un’ po’ sa kumpar si eo o pereke de dinastia? Ami plak!

    • Dollo 03/08/2011 at 11:15 #

      krek se găsesc și la 1Q Tom acolo unde sunteți voi 😉

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Mama mi-a zis să nu mă duc, dar eu nu și nu…

parapanta3

Cu parapanta e ca și cu un bărbat, prima dată nu e bine, dar ceva te face să mai vrei măcar o dată 😉

Copiii proști nu ies din școli proaste, ci din părinți

Lasă și tu copiii la școală

După ce dau lunar, la grădiniță, sume cât salariul mediu pe economie, părinții se înghesuie să plătească oricât ca să-și vadă plozii înscriși „la o școală bună”, dar își păstrează intactă lipsa de disponibilitate pentru a petrece timp cu copilul lor.

Vinales, seva eco-bio a Cubei

vinales20

Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.

Mergând pe sârmă

domnul i

Împrumutam bicicleta și mergeam noaptea în parc la Icoanei. Îmi era rușine altfel, pe zi, să nu râdă lumea de mine, că sunt ditamai bărbatul și cad de pe bicicletă. Că am căzut de câteva ori, dar de aia am și ales Grădina Icoanei, că are aleile de nisip și pământ, nu mă răneam prea tare când cădeam. În trei nopți am învățat.

„Căpșunarii” care construiesc metroul din Drumul Taberei

Faur, Gheorghe și Vișovan în fața scutului cu care vor săpa tunelul de metrou

Au plecat de 10-20 de ani din țară, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini”. Vestea proastă e că vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.

Cât valorează un om? Dar după moarte?

sidonia cu geo bogza si miron

Cum am descoperit-o pe Sidonia Drăgușanu – scriitoare, ziarist freelancer în timpul războiului, activistă feministă, sfătuitoarea doamnelor, prietena domnilor – deși o uitase toată lumea, inclusiv Uniunea Scriitorilor