Nedumeriri

Abia ce înțelesesem nevoia bărbaților de a sta crăcănați pe scaune, în public - din cauză de dotări între picioare, care nu pot sta „înghesuite” - dar moda asta cu pantalonii în vine mă bulversează de-a dreptul. Își mai găsesc ei dotările în pungile alea dintre picioare?

Dacă tot stau de patru ore pe anostul aeroport din Viena, și mai am de stat încă două, și dacă tot dau ăștia net moka, zic să vă întreb și pe voi, poate mă lămuriți:

1. Care e treaba cu pantalonii ăștia în vine, pe care i-am văzut și la Londra, și pe la Berlin, și văz că și prin Viena se poartă? Pe bune dacă mă interesează să le văd chiloții la duduii care poartă pantaloni din ăștia ce stau că cadă de pe buci. Mă întreb și cum naiba de stau, și nu le cad când merg, dat fiind că betelia pantalonilor vine cam pe copase dar mai mult sub buci. Era unul adineauri căruia i se vedeau chiloții, iar pantalonii ăștia cu turul lăsat erau blugi. O grămadă de material atârnând sub fund, nu te împiedică la mers, nu te deranjează între picioare? Apoi, faptul că-ți arăți chiloții, e o invitație la ciupit? Ca să simți mai direct aprecierile celorlalți, mai aproape de piele? Abia ce înțelesesem nevoia bărbaților de a sta crăcănați pe scaune, în public – din cauză de dotări între picioare, care nu pot sta „înghesuite” – dar moda asta cu pantalonii în vine mă bulversează de-a dreptul. Își mai găsesc ei dotările în pungile alea dintre picioare?

2. De ce-și zâmbesc femeile când intră și ies de la budă? Am observat asta mai ales pe afară, că în România nu-ți zâmbește nimeni. Mă rog, mirosurile nici nu te îmbie să respiri, darmite să zâmbești, dar despre asta am mai discutat. Însă am observat că aici se zâmbește mult, femeile își intersectează privirile când schimbă cabina de budă, când se spală pe mâini sau își împrospătează look-ul, și-și zâmbesc ca și când ar avea un subînțeles. Ceva de genul „intră, vei sta acolo unde tocmai am fost eu, și-mi vei adulmeca mirosurile intime…:)”. Bleah! Oare bărbații își zâmbesc când se nimeresc în același timp la pisoare?

E, cam asta îmi trece mie prin cap acilea, la terminalul D33, unde aștept avionul de București și încerc s-o ignor pe moldoveanca indignată căreia nu-i tace gura de juma de oră, că nu știu ce încurcătură i-au făcut ăștia cu biletul de Chișinău. Reușește să fie chiar mai zgomotoasă decât copilul de doi ani care se plictisește și țipă prin terminal, ca să-l schimbe mă-sa că e plin de căcat.

Tags: , , , , ,

22 Responses to “Nedumeriri” Subscribe

  1. mircea 03/08/2011 at 06:47 #

    D-un’ po’ sa kumpar si eo o pereke de dinastia? Ami plak!

    • Dollo 03/08/2011 at 11:15 #

      krek se găsesc și la 1Q Tom acolo unde sunteți voi 😉

Leave a Reply

Oldies but goldies

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba

Fatalismul mioritic se tratează cu drujba

diana

Vă mai amintiți că în Drumul Taberei începuse construcția unei noi linii de metrou? Asta e povestea oamenilor care i-au împins liniile și peroanele mai pe mijlocul bulevardului, ca să nu le afecteze pomii.

Copiii proști nu ies din școli proaste, ci din părinți

Lasă și tu copiii la școală

După ce dau lunar, la grădiniță, sume cât salariul mediu pe economie, părinții se înghesuie să plătească oricât ca să-și vadă plozii înscriși „la o școală bună”, dar își păstrează intactă lipsa de disponibilitate pentru a petrece timp cu copilul lor.

Cum a distrus Oprescu o investiție de 14 milioane de euro, deturnând 5 milioane

oprescu_telegondola

Pentru o datorie de 5 milioane de euro a RATB către Metrorex, Primăria Capitalei preferă să arunce la coș o investiție de 14 milioane de euro, parte a unui proiect mai amplu, de 35 de milioane de euro, făcut din credite externe.

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.