Nedumeriri

Abia ce înțelesesem nevoia bărbaților de a sta crăcănați pe scaune, în public - din cauză de dotări între picioare, care nu pot sta „înghesuite” - dar moda asta cu pantalonii în vine mă bulversează de-a dreptul. Își mai găsesc ei dotările în pungile alea dintre picioare?

Dacă tot stau de patru ore pe anostul aeroport din Viena, și mai am de stat încă două, și dacă tot dau ăștia net moka, zic să vă întreb și pe voi, poate mă lămuriți:

1. Care e treaba cu pantalonii ăștia în vine, pe care i-am văzut și la Londra, și pe la Berlin, și văz că și prin Viena se poartă? Pe bune dacă mă interesează să le văd chiloții la duduii care poartă pantaloni din ăștia ce stau că cadă de pe buci. Mă întreb și cum naiba de stau, și nu le cad când merg, dat fiind că betelia pantalonilor vine cam pe copase dar mai mult sub buci. Era unul adineauri căruia i se vedeau chiloții, iar pantalonii ăștia cu turul lăsat erau blugi. O grămadă de material atârnând sub fund, nu te împiedică la mers, nu te deranjează între picioare? Apoi, faptul că-ți arăți chiloții, e o invitație la ciupit? Ca să simți mai direct aprecierile celorlalți, mai aproape de piele? Abia ce înțelesesem nevoia bărbaților de a sta crăcănați pe scaune, în public – din cauză de dotări între picioare, care nu pot sta „înghesuite” – dar moda asta cu pantalonii în vine mă bulversează de-a dreptul. Își mai găsesc ei dotările în pungile alea dintre picioare?

2. De ce-și zâmbesc femeile când intră și ies de la budă? Am observat asta mai ales pe afară, că în România nu-ți zâmbește nimeni. Mă rog, mirosurile nici nu te îmbie să respiri, darmite să zâmbești, dar despre asta am mai discutat. Însă am observat că aici se zâmbește mult, femeile își intersectează privirile când schimbă cabina de budă, când se spală pe mâini sau își împrospătează look-ul, și-și zâmbesc ca și când ar avea un subînțeles. Ceva de genul „intră, vei sta acolo unde tocmai am fost eu, și-mi vei adulmeca mirosurile intime…:)”. Bleah! Oare bărbații își zâmbesc când se nimeresc în același timp la pisoare?

E, cam asta îmi trece mie prin cap acilea, la terminalul D33, unde aștept avionul de București și încerc s-o ignor pe moldoveanca indignată căreia nu-i tace gura de juma de oră, că nu știu ce încurcătură i-au făcut ăștia cu biletul de Chișinău. Reușește să fie chiar mai zgomotoasă decât copilul de doi ani care se plictisește și țipă prin terminal, ca să-l schimbe mă-sa că e plin de căcat.

Etichete: , , , , ,

22 comentarii la “Nedumeriri” Subscribe

  1. mircea 03/08/2011 at 06:47 #

    D-un’ po’ sa kumpar si eo o pereke de dinastia? Ami plak!

    • Dollo 03/08/2011 at 11:15 #

      krek se găsesc și la 1Q Tom acolo unde sunteți voi 😉

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Biblioteca națională s-a deschis, dar nu funcționează

Biblioteca Națională Samsung

Biblioteca te păcălește că-ți face legitimație online, dar nu ți-o face decât la sediu, îți zice pe site că are anumite cărți, dar în depozit ele nu există, și nu împrumută cărți acasă. Niciodată. Avem un sediu ultracentral și modern de 100 de milioane de euro, doar ca suport pentru o reclamă Samsung deocamdată.

Sanssouci, casa de la țară a unui rege cool

pajiste

La 1740 oricine putea să intre pe domeniul lui Frederick cel mare al Prusiei, cu condiția să fi fost îmbrăcat corespunzător. Azi intrarea costă 19 euro și îți dezvăluie un colț de rai și o poveste frumoasă.

Eu sunt lucrător sexual, legea e o curvă

sexworker

Interviu în 3 episoade cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. Azi, începuturile – „Epoca de aur”, când comunismul tolera prostituția, marca era mai tare ca dolarul iar clientul era domn.

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai

Fiecare moment dificil din istoria unei țări are nevoie de victime

mineriada

Ce or mai face oamenii ăia care au bătut la Mineriadă? Or fi bine, sănătoși, or avea copii, planuri, or fi mulțumiți de viața lor, de deciziile pe care le-au luat, or dormi liniștiți? Or face politică?

Nu sunt dezamăgit de România, pentru că nu m-am lăsat amăgit

Camil Petrescu fiul

Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.