Nedumeriri

Abia ce înțelesesem nevoia bărbaților de a sta crăcănați pe scaune, în public - din cauză de dotări între picioare, care nu pot sta „înghesuite” - dar moda asta cu pantalonii în vine mă bulversează de-a dreptul. Își mai găsesc ei dotările în pungile alea dintre picioare?

Dacă tot stau de patru ore pe anostul aeroport din Viena, și mai am de stat încă două, și dacă tot dau ăștia net moka, zic să vă întreb și pe voi, poate mă lămuriți:

1. Care e treaba cu pantalonii ăștia în vine, pe care i-am văzut și la Londra, și pe la Berlin, și văz că și prin Viena se poartă? Pe bune dacă mă interesează să le văd chiloții la duduii care poartă pantaloni din ăștia ce stau că cadă de pe buci. Mă întreb și cum naiba de stau, și nu le cad când merg, dat fiind că betelia pantalonilor vine cam pe copase dar mai mult sub buci. Era unul adineauri căruia i se vedeau chiloții, iar pantalonii ăștia cu turul lăsat erau blugi. O grămadă de material atârnând sub fund, nu te împiedică la mers, nu te deranjează între picioare? Apoi, faptul că-ți arăți chiloții, e o invitație la ciupit? Ca să simți mai direct aprecierile celorlalți, mai aproape de piele? Abia ce înțelesesem nevoia bărbaților de a sta crăcănați pe scaune, în public – din cauză de dotări între picioare, care nu pot sta „înghesuite” – dar moda asta cu pantalonii în vine mă bulversează de-a dreptul. Își mai găsesc ei dotările în pungile alea dintre picioare?

2. De ce-și zâmbesc femeile când intră și ies de la budă? Am observat asta mai ales pe afară, că în România nu-ți zâmbește nimeni. Mă rog, mirosurile nici nu te îmbie să respiri, darmite să zâmbești, dar despre asta am mai discutat. Însă am observat că aici se zâmbește mult, femeile își intersectează privirile când schimbă cabina de budă, când se spală pe mâini sau își împrospătează look-ul, și-și zâmbesc ca și când ar avea un subînțeles. Ceva de genul „intră, vei sta acolo unde tocmai am fost eu, și-mi vei adulmeca mirosurile intime…:)”. Bleah! Oare bărbații își zâmbesc când se nimeresc în același timp la pisoare?

E, cam asta îmi trece mie prin cap acilea, la terminalul D33, unde aștept avionul de București și încerc s-o ignor pe moldoveanca indignată căreia nu-i tace gura de juma de oră, că nu știu ce încurcătură i-au făcut ăștia cu biletul de Chișinău. Reușește să fie chiar mai zgomotoasă decât copilul de doi ani care se plictisește și țipă prin terminal, ca să-l schimbe mă-sa că e plin de căcat.

Etichete: , , , , ,

22 comentarii la “Nedumeriri” Subscribe

  1. mircea 03/08/2011 at 06:47 #

    D-un’ po’ sa kumpar si eo o pereke de dinastia? Ami plak!

    • Dollo 03/08/2011 at 11:15 #

      krek se găsesc și la 1Q Tom acolo unde sunteți voi 😉

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)

Bucuria revederii dupa 50 de ani

Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunăstarea unui popor. Am rămas aici ca o datorie față de cei care ne-au învățat. Însă acum în România specialiștii sunt tratați în bătaie de joc. Eu încă nu sunt pensionar, deci nu simt că atentez la siguranța țării, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor

(III) Clientul român e mitocan și nespălat

sexwork is work

Ultima parte a interviului cu „Profesoara” – una dintre cele mai vechi prostituate din București – face un portret robot al clientului român, de la gunoier și căcănar, până la politician și preot.

Ce înseamnă să fii cioban

cioban

În pofida unei potenţe proverbiale, datorată chipurile cărnii de oaie, ciobanii nu mai au căutare la fete, iar o viaţă de celibat şi mizerie la oi nu mai e pe placul tinerilor.

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”

Port traditional la un copil care cersea in Sighisoara

Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților