Nedumeriri

Abia ce înțelesesem nevoia bărbaților de a sta crăcănați pe scaune, în public - din cauză de dotări între picioare, care nu pot sta „înghesuite” - dar moda asta cu pantalonii în vine mă bulversează de-a dreptul. Își mai găsesc ei dotările în pungile alea dintre picioare?

Dacă tot stau de patru ore pe anostul aeroport din Viena, și mai am de stat încă două, și dacă tot dau ăștia net moka, zic să vă întreb și pe voi, poate mă lămuriți:

1. Care e treaba cu pantalonii ăștia în vine, pe care i-am văzut și la Londra, și pe la Berlin, și văz că și prin Viena se poartă? Pe bune dacă mă interesează să le văd chiloții la duduii care poartă pantaloni din ăștia ce stau că cadă de pe buci. Mă întreb și cum naiba de stau, și nu le cad când merg, dat fiind că betelia pantalonilor vine cam pe copase dar mai mult sub buci. Era unul adineauri căruia i se vedeau chiloții, iar pantalonii ăștia cu turul lăsat erau blugi. O grămadă de material atârnând sub fund, nu te împiedică la mers, nu te deranjează între picioare? Apoi, faptul că-ți arăți chiloții, e o invitație la ciupit? Ca să simți mai direct aprecierile celorlalți, mai aproape de piele? Abia ce înțelesesem nevoia bărbaților de a sta crăcănați pe scaune, în public – din cauză de dotări între picioare, care nu pot sta „înghesuite” – dar moda asta cu pantalonii în vine mă bulversează de-a dreptul. Își mai găsesc ei dotările în pungile alea dintre picioare?

2. De ce-și zâmbesc femeile când intră și ies de la budă? Am observat asta mai ales pe afară, că în România nu-ți zâmbește nimeni. Mă rog, mirosurile nici nu te îmbie să respiri, darmite să zâmbești, dar despre asta am mai discutat. Însă am observat că aici se zâmbește mult, femeile își intersectează privirile când schimbă cabina de budă, când se spală pe mâini sau își împrospătează look-ul, și-și zâmbesc ca și când ar avea un subînțeles. Ceva de genul „intră, vei sta acolo unde tocmai am fost eu, și-mi vei adulmeca mirosurile intime…:)”. Bleah! Oare bărbații își zâmbesc când se nimeresc în același timp la pisoare?

E, cam asta îmi trece mie prin cap acilea, la terminalul D33, unde aștept avionul de București și încerc s-o ignor pe moldoveanca indignată căreia nu-i tace gura de juma de oră, că nu știu ce încurcătură i-au făcut ăștia cu biletul de Chișinău. Reușește să fie chiar mai zgomotoasă decât copilul de doi ani care se plictisește și țipă prin terminal, ca să-l schimbe mă-sa că e plin de căcat.

Tags: , , , , ,

22 Responses to “Nedumeriri” Subscribe

  1. mircea 03/08/2011 at 06:47 #

    D-un’ po’ sa kumpar si eo o pereke de dinastia? Ami plak!

    • Dollo 03/08/2011 at 11:15 #

      krek se găsesc și la 1Q Tom acolo unde sunteți voi 😉

Leave a Reply

Oldies but goldies

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.

Din câte încercări reușește un nevăzător să intre la metrou

florin georgescu metrou2

Din cel puțin două, la fel ca noi ăștia care nu nimerim să băgăm cartela cum trebuie în noii turnicheți. Asta de când s-a lansat aplicația gratuită Tandem acces, care le permite nevăzătorilor să folosească metroul ca toată lumea

Când un gard pe mijlocul drumului e cel mai smart lucru din oraș

bucuresti

Gabriela Firea are mai multe atuuri decât au avut predecesorii ei: un buget mare, un consiliu obedient, guvernul de aceeași culoare politică și marele talent de a vorbi ca la televizor. Este un mister de ce nu reușește mai mult decât niște paranghelii jenante.

Moarte chiaburilor din sănătate!

Rares Nechifor, embolizare uterina

Care n-a plecat din țară până acum – ca să se trateze sau să profeseze într-un sistem civilizat – e invitat s-o facă de la 1 martie 2013. România nu-și permite să mai încurajeze existența unei alternative private în sănătate.

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

Cât ne costă să „stârpim” prostituția și cât am câștiga dacă am legaliza-o

ashley

Statul a cheltuit un milion de lei și doi ani de anchete ca să descopere că prostituția se face și prin mica publicitate. Printre „proxeneți” – o femeie de serviciu care cumpăra prezervative la un salon de masaj, o studentă care-i organiza agenda unei fete, un ziar de mică publicitate…