Ospitalitate românească

Invitat la unul acasă, bătut măr, iar când era la pământ rudele ăluia s-au bucurat, au făcut poze și au dansat în jurul lui. Nu vi se pare cam sălbatică poza pentru secolul ăsta?

Înțeleg că e un sport (unii zic chiar că e frumos), că se face după niște reguli, și că e generator de venituri mari, ca orice activitate profesionistă. Dar chiar și așa nu pot să nu mă întreb cum s-o fi simțit bietul francez: invitat la unul acasă, bătut măr, iar când era la pământ rudele ăluia s-au bucurat, au făcut poze și au dansat în jurul lui.

Ba, o doamnă blondă s-a urcat pe ring și a zis că „welcome to Romania!”. Nu vi se pare cam sălbatică poza pentru secolul ăsta? Sau măcar pentru o manifestare care voia să promoveze turismul în România…  Pâinea și sarea nu se mai poartă deloc zilele astea. K.O. da.

Pe de altă parte, dacă mă gândesc mai bine, francezii și-au luat revanșa demult în România, pe parte economică, la „investiții” cum ar veni, adică ne-au luat crema în câteva afaceri, așa că parcă nu-mi mai pare așa rău de Mendy ăsta căzut palancă la pământ.

Mai multe poze făcute de Coco.

Tags: , , , ,

2 Responses to “Ospitalitate românească” Subscribe

  1. ady 10/07/2011 at 23:17 #

    pot doar sa presupun ca nici daca situatia ar fi inversa comportamentul publicului n-ar fi fost mai „civilizat”.
    nu-s nici psiholog, nici medic din vreo alta ramura, dar presupun ca toata treaba are ceva cu descarcarea adrenalinei si a altor hormoni facuti vraiste in vartejul „luptei”.
    oricum, modul in care pui problema e interesant.
    si oricum, francezul cand a acceptat sa vina aici si-a asumat riscul sa fie si infrant.

  2. spufi 13/07/2011 at 16:22 #

    sa mai zica de acum incolo turistii straini ca au fost in NECUNOSTINTA DE CAUZA!

Leave a Reply

Oldies but goldies

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

Slăbiciunile unei femei puternice

katharine-graham

„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.

Dacă ai vrea să trăiești doar atât cât poți

maini

Când mai vedeți reclame cu bătrâni râzând cu toată placa într-o lumină caldă, solară, să știți că ăia nu sunt nici români, nici la azil. Și poate nici așa bătrâni 😉

Dubița albă din Vitan, monumentul neputinței poliției și Primăriei sectorului 3

Celebra dubiță abandonată în fața Poștei Vitan

O dubiță zace de câteva luni încurcând traficul din Vitan. Poliția locală știe, dar nu are platformă de ridicat, Poliția rutieră o filmează și-l amendează pe proprietar, Primăria Capitalei zice să apelăm la țiganii care fură fier vechi, să fure și mașina abandonată.

Restul de 60% e tăcere

deget

Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia