„Stimate Colaborator, Compania noastra realizeaza un studiu al carui rezultat va fi dat publicitatii gratuit. Pentru a verifica rezultatele acestui studiu avem nevoie de ajutorul dumneavoastra, procedura fiind extrem de simpla: dorim sa ne trimiteti pe aceasta adresa o poza cu frigiderul dvs deschis (interior – avand exact alimentele din acest moment) respectiv o poza de ansamblu cu bucataria dumneavoastra. Va multumim, compania …icsmarchetingrizărci”.
Am primit emailul ăsta obraznic de la o firmă care se ocupă de cercetări de piață, și cu care am colaborat anul trecut, în sensul că făceam pe „cumpărătorul misterios” pentru ei. Chestia asta, pentru cine nu știe, presupune ceva muncă, mers în locul în care ți se spune să faci pe clientul, făcut frumos în fața furnizorului de servicii, înregistrat vizual, olfactiv și mental ce ți se întâmplă, apoi venit acasă unde trebuie să completezi un chestionar lung cât ăla pentru emigrarea în Canada, în care trebuie să le povestești lor, din memorie, cum s-a comportat cu tine, ca „client”, firma testată. Ba chiar ți se cere să încarci fotografii cu pliante primite, cărți de vizită sau alte dovezi cum că ai fost acolo și nu bagi din burtă ce vrei tu.
O treabă foarte serioasă și de ajutor pentru companiile care chiar doresc să-și îmbunătățească sistemul de „client service” sau să-și testeze angajații. Nu știu cât câștiga firma de „rizărci”, dar negrul care făcea pe clientul era plătit cel mai puțin, adică o vizită din asta care putea să-ți ocupe cel puțin o oră-două din timp, plus încă două-trei ore povestitul în chestionar, era răsplătită cu maximum 50 de lei. De regulă era 35 de lei sau 40. Sigur, ar fi fost un câștig acceptabil dacă aveai zilnic, să zicem, astfel de comenzi, dar erau câte două-trei, cel mult, pe lună. Iar plata se făcea după câteva luni, când „își încasau și ei banii de la clienți”. Ca să n-o mai lungesc, firma asta era a unei doamne-soție de important om de afaceri din biznisul românesc, și probabil că banii ei de buzunar nu depindeau de cât de multe contracte făcea cu firma ei.
Cert e că pentru mine colaborarea asta a însemnat o experiență umană foarte interesantă, pe care am luat-o ca atare, ignorând sumele meschine raportate la efort. Am avut chiar niște vizite înteresante prin bănci și prin firme de telefonie, care mi-au mers la inimă la momentul raportării 🙂 Vă închipuiți ce client „indulgent” eram în deschierea serviciilor, nu? Culmea e că și ăstora de la firma de cercetări le plăceau rapoartele mele. După primul m-au sunat să-mi spună că sunt dați pe spate și că ar mai vrea astfel de colaboratori, dacă mai am ca mine pe acasă 😉
OK, colaborarea s-a încheiat la începutul anului ăsta când mi-au trimis un adevărat roman de capă și spadă pe email, spunându-mi că trebuie să fac nu știu ce demersuri birocratico-financiare dacă vreau să mai colaborez cu ei. Adică să le duc nu știu ce extras de cont sau adeverințe de la circa financiară sau de la alți angajatori cu care mai colaborez, ca să le demonstrez că am sau nu carte de muncă, unde și cât… Pe lângă faptul că asta însemna o pierdere inutilă de timp pentru mine, să fac atâtea drumuri ca să le duc lor dovezi că eu sunt un bun contribuabil, mi s-a părut de-a dreptul invazivă pretenția asta a lor, în viața mea privată. Ca ce chestie să le spun eu lor cât și de unde mai câștig bani? Când „ne-am luat” am semnat un contract de colaborare, ei se obligau să impoziteze venitul la sursă, iar eu să-l declar la finanțe la final de an. Nici nu s-a pus problema exclusivității, de vreme ce activitățile propuse de ei erau sporadice și nu ar fi asigurat un venit decent pentru nimeni.
Prin urmare le-am scris și i-am întrebat dacă nu se mulțumesc totuși cu o declarație pe proprie răspundere că nu sunt o evazionistă, și că-mi plătesc la zi dările către statul socialist. Pentru ei asta ar fi trebuit să fie suficient, exonerați de răspundere, nu?
Ei bine, nu, au zis că ori ca ei, ori deloc. Așa că le-am zis pas, și la revedere. M-a mai sunat de câteva ori tipa care-mi dădea comenzi, să-mi propună diverse vizite, și de fiecare dată i-am spus că banii oferiți de ei sunt prea puțini pentru câtă hârțogăraie mă pun să fac ca să-i obțin.
Și zilele trecute primesc emailul ăsta cu frigiderul. Acuma, judecați și voi, nu vi se pare că sunt tupeiști? De ce aș mai vreau eu să colaborez cu ei, gratis?
Așa că le-am arătat și eu pisica. Na! Uite așa se trăiește în România, dacă ține cineva musai să știe. Or face vreun sondaj pentru Guvernul României. O avea impresia Boc că mâncăm prea mult și vrea să bage vreo raționalizare a alimentelor.
Apropos, voi ce aveți prin frigider? Trimiteți-mi poze pe email ca să le postăm pe blog. Gratis! 🙂
Acum? Rafturi, sertare, un bec si- o lamaie! 😀
Intentionez sa bag niste apa in forme la congelator ca sa am niste cuburi de gheata pentru limonada pe care o s-o fac in seara asta din respectiva lamaie.
Uneori mai bag parfumurile la rece. Pentru o senzatie placuta la folosire ;))
Nu stiam asta cu parfumurile, dar daca e valabila la cafea… 🙂 Trimite si tu o poza cu parfumurile tale 🙂
Dollo, mă uit în frigiderul tău şi zău că te invidiez.
(P.S. Poza am făcut-o. Sper să reuşesc să o şi expediez, împreună cu ceva comentarii.)
Degajă multă răcoare, nu? 😉 Aștept poza ta
Cred ca raspunsul tau a fost prea subtil pentru ei… Fac pariu ca o sa-l ia in considerare la „risarci”… :))
Baga si tu o poza cu un frigider din ala de consumerist american 😛
Al meu frigi e cu piure de fructe, branza cu fructe, deserturi – pentru junior.
Congelatorul e burdusit cu mancare pentru consort 🙂 – consumerism frantuzesc 🙁 de famelie de 4 unde ala micu inca se trezeste de 4 ori pe noapte, manca-i-as ficateii lui de monstrulet nocturn…
Io am trecut pe cafea la filtru dimineata, pranz si seara.
Ehe, așa se ține silueta aia de mămică redevenită femeie 🙂
Ce bine ca ma intelege cineva 🙂
ti-am trimis poza cu frigiderul 😀