Spune ce ai în frigider, mânca-ți-aș!

Uite așa se trăiește în România, dacă ține cineva musai să știe. Apropos, voi ce aveți prin frigider? Trimiteți-mi poze pe email ca să le postăm pe blog. Gratis! :)

Stimate Colaborator, Compania noastra realizeaza un studiu al carui rezultat va fi dat publicitatii gratuit. Pentru a verifica rezultatele acestui studiu avem nevoie de ajutorul dumneavoastra, procedura fiind extrem de simpla: dorim sa ne trimiteti pe aceasta adresa o poza cu frigiderul dvs deschis (interior – avand exact alimentele din acest moment) respectiv o poza de ansamblu cu bucataria dumneavoastra. Va multumim, compania …icsmarchetingrizărci”.

Am primit emailul ăsta obraznic de la o firmă care se ocupă de cercetări de piață, și cu care am colaborat anul trecut, în sensul că făceam pe „cumpărătorul misterios” pentru ei. Chestia asta, pentru cine nu știe, presupune ceva muncă, mers în locul în care ți se spune să faci pe clientul, făcut frumos în fața furnizorului de servicii, înregistrat vizual, olfactiv și mental ce ți se întâmplă, apoi venit acasă unde trebuie să completezi un chestionar lung cât ăla pentru emigrarea în Canada, în care trebuie să le povestești lor, din memorie, cum s-a comportat cu tine, ca „client”, firma testată. Ba chiar ți se cere să încarci fotografii cu pliante primite, cărți de vizită sau alte dovezi cum că ai fost acolo și nu bagi din burtă ce vrei tu.

O treabă foarte serioasă și de ajutor pentru companiile care chiar doresc să-și îmbunătățească sistemul de „client service” sau să-și testeze angajații. Nu știu cât câștiga firma de „rizărci”, dar negrul care făcea pe clientul era plătit cel mai puțin, adică o vizită din asta care putea să-ți ocupe cel puțin o oră-două din timp, plus încă două-trei ore povestitul în chestionar, era răsplătită cu maximum 50 de lei. De regulă era 35 de lei sau 40. Sigur, ar fi fost un câștig acceptabil dacă aveai zilnic, să zicem, astfel de comenzi, dar erau câte două-trei, cel mult, pe lună. Iar plata se făcea după câteva luni, când „își încasau și ei banii de la clienți”. Ca să n-o mai lungesc, firma asta era a unei doamne-soție de important om de afaceri din biznisul românesc, și probabil că banii ei de buzunar nu depindeau de cât de multe contracte făcea cu firma ei.

Cert e că pentru mine colaborarea asta a însemnat o experiență umană foarte interesantă, pe care am luat-o ca atare, ignorând sumele meschine raportate la efort. Am avut chiar niște vizite înteresante prin bănci și prin firme de telefonie, care mi-au mers la inimă la momentul raportării 🙂 Vă închipuiți ce client „indulgent” eram în deschierea serviciilor, nu? Culmea e că și ăstora de la firma de cercetări le plăceau rapoartele mele. După primul m-au sunat să-mi spună că sunt dați pe spate și că ar mai vrea astfel de colaboratori, dacă mai am ca mine pe acasă 😉

OK, colaborarea s-a încheiat la începutul anului ăsta când mi-au trimis un adevărat roman de capă și spadă pe email, spunându-mi că trebuie să fac nu știu ce demersuri birocratico-financiare dacă vreau să mai colaborez cu ei. Adică să le duc nu știu ce extras de cont sau adeverințe de la circa financiară sau de la alți angajatori cu care mai colaborez, ca să le demonstrez că am sau nu carte de muncă, unde și cât… Pe lângă faptul că asta însemna o pierdere inutilă de timp pentru mine, să fac atâtea drumuri ca să le duc lor dovezi că eu sunt un bun contribuabil, mi s-a părut de-a dreptul invazivă pretenția asta a lor, în viața mea privată. Ca ce chestie să le spun eu lor cât și de unde mai câștig bani? Când „ne-am luat” am semnat un contract de colaborare, ei se obligau să impoziteze venitul la sursă, iar eu să-l declar la finanțe la final de an. Nici nu s-a pus problema exclusivității, de vreme ce activitățile propuse de ei erau sporadice și nu ar fi asigurat un venit decent pentru nimeni.

Prin urmare le-am scris și i-am întrebat dacă nu se mulțumesc totuși cu o declarație pe proprie răspundere că nu sunt o evazionistă, și că-mi plătesc la zi dările către statul socialist. Pentru ei asta ar fi trebuit să fie suficient, exonerați de răspundere, nu?

Ei bine, nu, au zis că ori ca ei, ori deloc. Așa că le-am zis pas, și la revedere. M-a mai sunat de câteva ori tipa care-mi dădea comenzi, să-mi propună diverse vizite, și de fiecare dată i-am spus că banii oferiți de ei sunt prea puțini pentru câtă hârțogăraie mă pun să fac ca să-i obțin.

Și zilele trecute primesc emailul ăsta cu frigiderul. Acuma, judecați și voi, nu vi se pare că sunt tupeiști? De ce aș mai vreau eu să colaborez cu ei, gratis?

Așa că le-am arătat și eu pisica. Na! Uite așa se trăiește în România, dacă ține cineva musai să știe. Or face vreun sondaj pentru Guvernul României. O avea impresia Boc că mâncăm prea mult și vrea să bage vreo raționalizare a alimentelor.

Apropos, voi ce aveți prin frigider? Trimiteți-mi poze pe email ca să le postăm pe blog. Gratis! 🙂

Etichete: , , , , ,

12 comentarii la “Spune ce ai în frigider, mânca-ți-aș!” Subscribe

  1. Ana 31/07/2011 at 20:05 #

    Acum? Rafturi, sertare, un bec si- o lamaie! 😀

    Intentionez sa bag niste apa in forme la congelator ca sa am niste cuburi de gheata pentru limonada pe care o s-o fac in seara asta din respectiva lamaie.

  2. Ana 31/07/2011 at 20:09 #

    Uneori mai bag parfumurile la rece. Pentru o senzatie placuta la folosire ;))

    • Dollo 01/08/2011 at 09:22 #

      Nu stiam asta cu parfumurile, dar daca e valabila la cafea… 🙂 Trimite si tu o poza cu parfumurile tale 🙂

  3. Gilbert 31/07/2011 at 23:37 #

    Dollo, mă uit în frigiderul tău şi zău că te invidiez.

    (P.S. Poza am făcut-o. Sper să reuşesc să o şi expediez, împreună cu ceva comentarii.)

    • Dollo 01/08/2011 at 09:21 #

      Degajă multă răcoare, nu? 😉 Aștept poza ta

  4. Raluca 31/07/2011 at 23:54 #

    Cred ca raspunsul tau a fost prea subtil pentru ei… Fac pariu ca o sa-l ia in considerare la „risarci”… :))

    • Dollo 01/08/2011 at 09:22 #

      Baga si tu o poza cu un frigider din ala de consumerist american 😛

  5. Ioana 01/08/2011 at 09:59 #

    Al meu frigi e cu piure de fructe, branza cu fructe, deserturi – pentru junior.

    Congelatorul e burdusit cu mancare pentru consort 🙂 – consumerism frantuzesc 🙁 de famelie de 4 unde ala micu inca se trezeste de 4 ori pe noapte, manca-i-as ficateii lui de monstrulet nocturn…

    Io am trecut pe cafea la filtru dimineata, pranz si seara.

    • Dollo 01/08/2011 at 10:17 #

      Ehe, așa se ține silueta aia de mămică redevenită femeie 🙂

      • Ioana 01/08/2011 at 12:07 #

        Ce bine ca ma intelege cineva 🙂

  6. blo 01/08/2011 at 12:28 #

    ti-am trimis poza cu frigiderul 😀

Trackbacks/Pingbacks

  1. cu frigideru’ la control | my own private coconut island - 01/08/2011

    […] am vazut la Dollo articolul despre ce-are in frigider si m-a amuzat ideea. Am deschis usa la frigider, am facut […]

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Maidanezul antrenat să fie Saint Bernard

Codruț și nepotul lui, Vasile

Codruț a fost cules de pe străzile din Craiova, în 2004, și a devenit azi unicul maidanez cu atestat de câine de căutare și salvare din dărâmături. O performanță la care ajung maximum 10% din câinii de rasă la nivel internațional.

Tata

tata

Mama, aplecată asupra crucii lui, exclamând cu o imperceptibilă urmă de satisfacție: „Deh, Nelule, ai murit așa cum ai trăit, ca un câine!”. Mi-am dat seama că ea nu l-a iertat niciodată.

Cu cât ne-a botezat Samsung Biblioteca Națională

Biblioteca Națională Samsung

Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.