The second day in Berlin

M-am hotărât, în cealaltă viață vreau să mă nasc în Germania. M-am îndrăgostit de cârnații lor, iar azi am avut onoarea să savurez un picior de porc cu varză murată.

M-am hotărât, în cealaltă viață vreau să mă nasc în Germania. M-am îndrăgostit de cârnații lor, iar azi am avut onoarea să savurez un picior de porc cu varză murată. Înțeleg de ce sunt așa mari nemții. Mănâncă bine. Cei doi interlocutori ai mei de azi (un tip și o tipă) cred că aveau peste 1.80 m și niște kile corespunzătoare.

Deci am zis, după Portugalia, Grecia și Turcia, Germania are cea mai bună mâncare dintre țările în care am călătorit eu. Mă refer la mâncare turistică, nu la ce gătește cetățeanul la el în bucătărie. Are gust și nu e scumpă. De exemplu un cârnat din ăla cu curry găsești și cu un euro și ceva, dacă îți faci pomană cu un vânzător ambulant ca ăsta din Gara Alexanderplatz.

Vă dați seama ce meserie e asta? Să stai toată ziua cu nasul în grătarul pe care tot tu îl ții pe burtă, să întorci cârnații pe grătar, să-i pui în chiflă, să-i dai cu muștar/ketchup și să-i înmânezi clientului. Cu aceleași mâini să ieri și banul sau să dai restul. Bine că ai umbrelă deasupra capului, să nu te mai bată și de sus ceva, că destul de coci la …c..ie 😀

Iar Hotelul Titanic, la care stau, s-a dovedit a fi o afacere turceasca, ceea ce imi ofera un mic dejun cel putin la fel de delicios precum mesele din oraș.
Și ca să nu plec cu arterele înfundate de p-aci, azi am avut timp să mă cocoț și până sub fusta Victoriei de pe columna cu același nume din partul Tiergarten. Și vă asigur că era o gâfâială unanimă pe treptele alea. Era clar succesul cârnaților la turiștii din columnă.

În rest, orașul e la fel de plin de șantiere cum îl știam, iar ziua complet morocănoasă și rece n-a ajutat nici la poze, nici la senzația de bine.

Din categoria „handicapul imigrației”, mi s-a părut aiurea să văd indieni vânzând căciuli rusești și alte efecte ale fostei armate sovietice, iar pe post de tarabe ambulante sa fie folosite niste carucioare pentru invalizi. Și m-au distrat indicatoarele din Parcul Tiergarten în care se spune că sunt interzise grătarele, și alături era desenat un gândac scoțându-și pălăria în fața celor care respectă indicatorul 😉 Mă întrebe cine o fi încercat să facă grătare pe pajiștile alea frumoase?

Seara am încheiat-o într-un mall, ca orice femeie care se respectă, unde am avut bucuria să nimeresc peste un experiment-eveniment făcut de niște tineri care se răspândiseră prin magazin și rămăneau nemișcați în diverse poziții. Unul cu fluierul le dădea semnalul să mai schimbe poziția din timp în timp, ca să nu înțepenească. La final s-au aplaudat singuri și au strigat de bucurie. Nu știu care a fost mesajul, dar clienții au părut să savureze spectacolul, că au fost foarte fotografiați.

Tags: , ,

4 Responses to “The second day in Berlin” Subscribe

  1. blo 26/07/2011 at 09:51 #

    In Germania se mananca bine daca esti turist si vii aici max o saptamana/an. Altfel iti spun eu ca ti se acreste de currywurst si cartofi prajiti. Cred ca pe langa carnati, cel mai mult se mananca paste. Si nu cu sos d-ala italienesc, aromat, bun.. nuuu, ci cu un sos misterios care vine in niste plicuri sub forma de praf. Iese la culoare maroniu, si la gust dulce-gretos.

    • Dollo 26/07/2011 at 22:51 #

      Te cred, dar tot am decis sa cumpar niște currywurst pentru acasa, sa vedem daca au acelasi gust 🙂

  2. spufi 28/07/2011 at 17:41 #

    si varza calita si cartofi? e meniu pentru nehotarati?

    • Dollo 29/07/2011 at 10:30 #

      Nu știu, cred că așa era oferta, că am văzut că și alții, de-ai locului, mâncau la fel. Oricum, varza a fost foarte bună, deși nu era făcută chiar ca a mamei, era mai mult amețită așa un pic în tigaie și în rest avea gust de varză murată.

Leave a Reply

Oldies but goldies

Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

teclas

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.

Jurnalul unei pisici de garsonieră

toshiba cu bile

Best of #pisicaToshiba 2017, foto, video și cugetări adânci 😉

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

Diferența dintre șpagă și cadou, versiunea polițistului de la rutieră

malecon

O lecție de anticorupție de la doi români indignați, pentru doi polițiști cubanezi înfometați. Plus ultimele experiențe din Cuba, hai, luați de citiți, ca să plec și eu acasă 😉

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia

Turism nemţesc în Transilvania: “Adevărata Românie poate fi descoperită numai la sat”

Casutele de vacanta ale lui Jonas din Valea Verde

„Pupă-mă-n fund şi rămâi sănătos!”, salutul medieval inedit al sighisorenilor, a provocat, in epoca, indignarea Vienei, iar azi le smulge zambetele turistilor straini