Tineri, tineri, dar ai cui, maică?

Știți bancul cu baba și negrul care se întâlnesc în tren? Și baba îl întreabă: de unde ești, maică? Din Congo, mamaie, zice negrul. Și din Congo al cui ești, maică?, persistă baba. E, cam așa a ajuns să conducă Direcția de pregătire a diplomaților din România o duduie de 26 de ani, fiica tatălui ei care e șef la Loterie. Nu e mișto să fii tânăr în țara asta?

Când Băsescu a ajuns primar (în 2000 pentru ăia care au uitat) a început o întinerire masivă a personalului din primărie. Cu mici și notabile excepții, directorii cheie din aparatul municipalității cu care se înconjurase Băsescu erau tineri cu vârste în jur de 30 de ani. El și-a făcut apoi un soi de manifest din a promova tinerii în posturi publice, ca să schimbe în felul ăsta mentalități, să fluidizeze sângele gros, bătrân și corupt al orașului, cu sânge tânăr și pus pe schimbări mari și rapide. A organizat chiar un concurs monstru pentru angajarea câtorva sute de absolvenți de facultate în primărie. Nimic nu putea părea mai nimerit și dătător de speranță la momentul ăla decât un om politic ales cu entuziasm în cea de-a doua funcție a țării (ca număr de potențiali votanți) după președinte. „Tinerii lui Băsescu” devenise o sintagmă mai promitățoare decât „cei 15.000 de specialiști” ai Alianței Democratice. Și spre deosebire de precedenta, asta nu fusese doar o promisiune electorală populistă, ci … se înfăptuia sub ochii noștri, ca să folosim limbajul de carton comunist.

Apetența asta pentru promovarea tinerilor nu a condus și la o îmbunătățire a calității profesionale, a prestațiilor funcționărimii publice. De unde putem trage concluzia că mai tânăr nu înseamnă neapărat și mai bun. Dar Băsescu a continuat să țină sus steagul ăsta și asta a dat ulterior țării tineri, de notorietate: Lavinia Șandru, Roberta Anastase, familia Săftoiu, Elena Udrea, Anca Boagiu, Monica Iacob Ridzi, chiar Emil Boc am putea spune… Ca să n-o lungim aici, completările sunt binevenite și prin comentarii.

Ca una care l-a votat de fiecare dată (din convingere la început, apoi ca răul cel mai mic), recunosc că treaba asta cu promovarea tinerilor mi-a plăcut mult la Băsescu. Avea și componenta subliminală anticomunistă, ce mai, mesajul perfect pentru votantul tânăr anti Iliescu-PSD și dezamăgit de Constantinescu-CDR.

Nu știu să vă spun exact momentul în care n-am mai fost fan, simpatizant, adept. Dar pesemne că una din trepte a fost și aia în care a apărut EBA în politică. Fata tatii nu avea ce căuta în tabloul ăsta, chit că era întruchiparea tineretului român truditor în cluburi de noapte. Dacă a fost dorința lui sau a anturajului nici nu contează. Tatăl fetei, aka președintele țării, n-ar fi trebuit să fie niciodată de acord cu candidatura Elenei Băsescu. Chiar dacă ar fi fost bună pentru postul respectiv, fata tatii trebuia să se abțină. Măcar pe perioada mandatului lui.

Nu cred că EBA a deschis poarta nepotismului în România. El era aici de secole. Dar ea a reprezentat măcar călcâiul slab al lui tac-su, care n-a mai avut nici puterea, nici căderea să se opună hoardelor de fii și fiice de partid care aveau nevoie de bani pentru hăinițe, mașinuțe, vacanțe. Prin urmare, în timp ce „agenții schimbării” și „bursierii guvernului României” stau pe tușă, după ce au învățat în străinătate, pe banii statului, din 2004 încoace, ca să revină în țară și să schimbe lumea, avem în posturi cheie tineret de categoria I fără os, descendenți direcți din oasele politice ale părinților lor.

Cel mai recent caz este al duduii Alexandra Laura-Benea – fiica de 26 de ani a PDL-istului cu același nume de familie care conduce Loteria Națională. Și care, la frageda vârstă pe care o are nu tocește canapelele cluburilor, ci trudește cu abnegație la pregătirea diplomaților României, din fruntea Institutului Diplomatic Român. Exact, duduia asta este director al Direcției de Formare Profesională din cadrul IDR (!), cu o modestă leafă lunară de 11.004 lei (vreo 2.600 de euro), după buget – detalii aici. Dacă ar fi prins funcția asta înainte de criză ar fi avut salariul chiar cu 25% mai mare, dar stați, pe vremea aia ea nu se născuse …:D

Desigur vă întrebați ce o fi mâncat fata asta acasă la tac-su, de a dezvoltat un așa noroc la vârsta asta. Ministrul Teodor Baconschi, un alt favorit al lui Băsescu, spune într-un comunicat al Ministerului de Externe că fata a fost numită în fruntea acelei direcții pentru că era singura care avea o diplomă de studii post-universitare la momentul 2010 când era nevoie să ocupe cineva postul ăla.  În țara care produce mai multe diplome de licență, master și doctorate pe cap de vită furajată decât oricare alta din Europa, în direcția care formează diplomați nu nimerise decât o astfel de vită furajată cu diplomă. Că ea era și fiica tatălui ei deja nu mai contează, câtă vreme avea țidula necesară.

Prin urmare, dragi tineri studioși care dați năvală chiar în aceste momente să vă înscrieți la facultăți, înainte de a spera că veți ajunge și voi ca EBA, Benea & co. întrebați-vă înainte ai cui sunteți și ce au făcut tații voștri pentru țara asta, ca să aveți și voi dreptul să o mulgeți. Sfatul e valabil și pentru ăia care vreți să vă întoarceți acasă după studii. Probabil că bancul ăla cu baba care-l întreabă pe negru, în tren „al cui ești, maică, din Congo?!” o să devină chiar probă eliminatorie la examenele pentru ocuparea funcțiilor publice.

Iar pentru voi ăștia care faceți copii în țara asta, pregătiți-i de pe acum sufletește. Așa cum bine spunea cineva deștept înaintea mea, copiii șefilor mei vor fi șefii copiilor mei. Cu mențiunea că în situația României șefii înseamnă mai degrabă stăpâni, boieri, baroni…

Etichete: , , , , , ,

7 comentarii la “Tineri, tineri, dar ai cui, maică?” Subscribe

  1. Béranger 22/07/2011 at 22:29 #

    Dar de mizulicsa asta de ce nu zici?
    http://moshemordechai.wordpress.com/2011/07/21/eu-zic-ca-e-bine/

    • Dollo 23/07/2011 at 10:52 #

      Dap, asta e „tinerica” lu barbat-su 🙂

  2. xanaxdu 23/07/2011 at 11:46 #

    Ca una care a sudiat prin strainatate, si are o lista mare de prieteni scoliti pe la masterate in facultati de frunte in cele strainataturi, care s-au intors in Ro si stau pe tusa de nu stiu cind, sau in pozitii de rahat prin ministere, ce sa spun? Hai sictir!

    Eu macar am studiat economie, si un calcul simplu de cost-benefit m-a facut sa ramin afara…Dar am prieteni cu studii politice, cu studii de Management al Politicilor Publice, cu studii in Politici Sociale, samd, carora li s-a dat peste bot in Romania (stiu ca o parte din ei au dat Ministerul de Externe in judecata, a propos de un concurs ‘aranjat’, dar nu stiu ce s-a ales din asta…)

    A propos, ai uitat pe linga EBA sa il mentionezi si pe consilierul Syda, de altfel…Mai apoi, ai uitat de notareasa Basescu (chit ca asta macar nu a avut ambit nici politic, nici de Bucuresti – si-a dorit doar o vila MAAAAARE)

    Acuma, a propos de partea cealalta a medaliei: cunosc (de pe la conferinte, studii, scoli de vara, comitele si comitii) si o serie de nume din politica, administratie, diplomatie, care au studiat prin afara si au reusit, totusi, sa ajunga prin niste pozitii cheie: imi vin acum in minte Radu Carp (seful duduii Benea de mai sus), Bogdan Chiritoiu (Oficiul Concurentei), Eduard Hellvig (politician umblat prin n partide si Europarlament). Dar sint putini, maica – si oricum, nu au ajuns pe unde sint doar prin competenta, ci le-a trebuit si multa aducere de spate prin partidele pe unde erau bagati (si multe salturi din partid in partid).

    Competenta in sine nu a fost si nu va fi niciodata necesara, si in nici un caz nu e suficienta pentru o pozitie bine platita de la buget. Lipsa comptetentei, insa, nu e nici o problema, in contextul unui arbore ‘ginecologic’ adecvat.

    • Dollo 23/07/2011 at 17:48 #

      Da, da, arborele „ginecologic” bată-l vina 😉

  3. mandea007 23/07/2011 at 21:46 #

    Am un fiu…Ba am doi fii. Cel mare a facut o facutate, un master in Olanda, iar acum lucreaza in Spania dupa o halta de vreo 2 ani in Marea britanie. Asculta cu sfintenie tot ce-i spune tac-su, adica eu. Ultima mea povata, acum vreo 8 ani, sa mai vii tata cind te-oi chema eu! Nu am nici un motiv sa-l chem, inca…Al doilea fiu e mai bogat: are 2 facultati si un master. Luna asta se duce iar la viza pt United States. Valabil si in cazul lui, acelasi sfat…Si inca un sfat pentru cei tineri: invatati, invatati, invatati, ca Europa( inca mai) are nevoie de voi…

    • Dollo 24/07/2011 at 22:20 #

      Ce să zic, și România ar avea nevoie de ei, dar se puni unii cu curul în ușă, ca scroafa în coteț…

  4. spufi 28/07/2011 at 17:59 #

    dollo, daca candva cumva ne-o apuca vreo indoiala in privinta emigrarii, sa stii ca avem leacul: deschidem frumusel blogul matale si ne mai improspatam memoria cu unu-doua lucrusoare povestite asa cum stii tu sa le spui. sigur ne trece orice indoiala!

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Nostalgii maso-comuniste de 1 Mai

steaguri

O frântură dintr-o zi grea, muncitorească, a unui chelner hâtru de la Restaurantul Riviera din Parcul 23 August.

Sanssouci, casa de la țară a unui rege cool

pajiste

La 1740 oricine putea să intre pe domeniul lui Frederick cel mare al Prusiei, cu condiția să fi fost îmbrăcat corespunzător. Azi intrarea costă 19 euro și îți dezvăluie un colț de rai și o poveste frumoasă.

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

În așteptarea telefonului de la Angela Merkel

tausance-bun

Ce mai face echipa care l-a ajutat pe Iohannis să strângă un milion de like-uri pe Facebook și să ajungă președinte

Diferența dintre șpagă și cadou, versiunea polițistului de la rutieră

malecon

O lecție de anticorupție de la doi români indignați, pentru doi polițiști cubanezi înfometați. Plus ultimele experiențe din Cuba, hai, luați de citiți, ca să plec și eu acasă 😉

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai