La gălbenele

Nesimțiților, ați mâncat la prânz ca proștii, v-ați umplut burțile și acum nu mai sunteți în stare să gândiți. Creierul vostru e ocupat cu mâncarea. Marș afară la cules gălbenele ca să faceți digestia. După aia revenim la matematică!

Ăsta era tovarășul Vasilescu Ștefan, dirigul nostru din clasele 5-8 și totodată proful de mate. Un tip sever, pe care cred că l-am văzut doar de două-trei ori zâmbind în patru ani, și o singură dată râzând cu gura până la urechi, de prostia făcută de un coleg. În rest tuturor ne era frică de el, deși un pic în secret noi fetele îl cam admiram. Era un bărbat bine, la vreo 40-45 de ani. Se îmbrăca elegant dar altfel decât restul profilor, uneori în jeans și cămașă, avea un păr negru, ondulat, un nas ușor acvilin, ten măsliniu și niște ochi reci. Un rictus veșnic nemulțumit îi forma buzele.

Făcuse Facultatea de Medicină înainte de aia de Matematică, dar dintr-un motiv numai de el știut alesese să fie profesor de mate, nu doctor. Din când în când, când trecea impasibil printre bănci și ne supraveghea, își mai exersa aptitudinile, din amintiri, luându-ne pulsul prin sondaj. Știam că era la a doua căsnicie și că avea un copil de câțiva ani, mic. Habar n-am de unde știam noi așa de multe despre viața lui, că el nu ne povestea, dar cumva se aflase. Era un personaj, fără îndoială, mi-ar plăcea să știu acum dacă mai trăiește și ce gândește.

Mi-am amintit în dimineața asta de scena cu scosul clasei la cules gălbenele pentru că ieri am căzut pradă imaginii înduioșătoare a unei bătrâne cu broboadă care vindea flori de grădină pe la Unirea. Și i-am cumpărat toate gălbenelele, pentru că erau așa de vesele. Norul de afară de azi face ca singurul lucru vesel din cameră să fie tot gălbenelele, doar că jumătate din ele s-au borșit la cozi, în oala de lut în care le-am pus. Aș că mi-am băut cafeaua triind și curățând cozile de gălbenele, pe balcon.

A fost ca un flash back. Mi-am amintit cum ne puneau la școală să culegem florile de gălbenele de pe bucata de teren pe care școala era obligată să planteze ceva. La noi erau plante medicinale, nu știu cum era la alții. Nu mai știu cine le planta, dar pe noi ne scoteau periodic să le îngrijim, apoi să le culegem, ca îndatorire civică pe lângă adus sticle, borcane, castane, cartoane, hârtie și capace de sticle de lapte, din aluminiu. În general orele astea de grădinărit nu afectau orele de școală. Doar dirigul ne arunca acolo când vedea că suntem toți niște tute și nu știm să-i răspundem la întrebări. Orele lui erau primele după prânz (învățam după amiaza) și probabil că eram mai proști cu burțile pline, cine știe. Eu la mate oricum am fost mereu proastă, nu era o chestie legată de cât mâncam. Așa că atunci când ne scotea pe toți afară mă simțeam cel mai bine 🙂 Apoi mai erau orele de practică agricolă, pe care toate școlile le făceau organizat, toamna înainte de începerea anului școlar. Ne duceau la sortat cartofi la Glina sau la cules morcovi prin fermele din jurul Bucureștiului. Astea se generalizaseră mai degrabă în liceu. În școala generală totuși parcă ne limitam la terenul din curtea școlii. Probabil eram prea mici.

Cândva anul ăsta am trecut pe acolo și terenul ăla e o junglă de buruieni. Curtea școlii în sine aproape că nu mai există, pe terenul de sport acoperit cu iarbă s-a construit o grădiniță, iar pe terenul de fotbal betonat e sala de sport Năstase. Patrulaterul ăla în care câteva generații de decreței au jucat lapte gros în curtea Școlii generale nr. 199 acum e o aglomerație de clădiri masive cu două sau trei etaje.  Nu știu unde respiră elevii și copiii de la grădiniță, dar sigur nu mai culeg gălbenele. Păcat. Sunt așa de vesele 🙂

Etichete: , , ,

9 comentarii la “La gălbenele” Subscribe

  1. blo 10/08/2011 at 16:16 #

    pe noi ne scoteau la maturat frunze in parcul moghioros :))
    roscove nu va puneau sa aduceti? ca noi culegeam si musetel, si tei si tot ce le mai trecea prin cap tovarasilor profesori.
    mama a fost foarte suparata cand n-am avut cu ce sa imi fac cota de fier vechi colectat, si-am inhatat masina de tocat carne :))

    • Dollo 11/08/2011 at 09:20 #

      Noi mai duceam castane de pe aleile din cartier, parcă și tei, dar obligatoriu era doar aia cu sticle, borcane, hârtie și carton și niște capace de aluminiu. Poate mai târziu s-a stricat treaba, și s-a diversificat, tu esti mai tânără ca mine 🙂

  2. Adrian 10/08/2011 at 17:33 #

    Suntem sau nu nostalgici dar jur ca decat sa-i vad pe astia de 14-15 ani cum isi pierd vremea pe la fereastra mea spargand seminte si ascultand manele in telefon mai bine ar fi fost un regim semi-militaresc. Si nu, nu sunt un nostalgic al vechiului regim – nici nu as fi avut cum din cauza varstei – ci doar observ ca unele practici nu erau atat de tampite pe cat le percepeam atunci.

    • Dollo 11/08/2011 at 09:18 #

      Păi dincolo de aplicarea pe alocuri absurdă a acelor practici de atunci, văd că azi ne întoarcem la cei trei R și colectăm diferențiat ca să recuperăm materia primă. Sau cel puțin ne propunem. Cât despre practica agricolă, poate nu era treaba elevilor să culeagă morcovi sau să sorteze cartofi, dar n-a murit nimeni că și-a băgat un pic degetele în pământ. Măcar cât să nu creadă că leguma crește direct în supermarket.

  3. Andreea 11/08/2011 at 10:13 #

    Frumos si delicat povestit … Cum de iti amintesti atat de multe din copilarie ? Si toate detaliile acestea … Parca mi-ai adus azi in casa bucati din copilaria mea ….

    • Dollo 11/08/2011 at 10:39 #

      Gălbenelele au fost de vină 🙂

  4. ady 11/08/2011 at 10:28 #

    ma iertati, dar toata treaba era obligatorie si, din cate stiu eu, neplatita.
    n-am murit nimeni ca si-a bagat un pic mainile in pamant (si eu mi-am ajutat parintii si bunicii si in casa si in gradina, fan, sapa si nu mi-a cazut niciun galon) si poate pustanii care sparg seminte ne deranjeaza, dar nu mi-as dori sa se mai intample ce s-a intamplat atunci.
    cred ca sunt mai tanara ca voi (ca dollo sigur… scuze 🙂 ), aveam un pic sub 10 ani la „revolutie” si n-am prins practica agricola in slendoarea ei. dar, totusi, am si eu o experienta, in toamna lui ’89, ne-au dus, copii de 9 ani, la cules de bumbac. ne-au dus in afara orasului cu autobuzele si ne-au lasat acolo. fara apa, fara mancare, fara nimic (ai mei nu erau acasa si am uitat sa iau apa; n-am sa pot uita experienta muncitului la camp, in soare, fara apa prea usor) si nu ne-au mai luat. ne-au lasat sa venim pe jos multi kilometri, dupa ore de muncit in camp, in soare. si vorbim de copii din ciclul primar 9-10 ani.
    uneori am fost tentata sa gandesc ca voi. dar am vizitiat in vara asta Memorialul victimelor comunismului de la Sighet si mi-a trecut orice tentatie.
    eu vreau democratie. buna, rea, cum o fi ea, dar nu vreau dictatura de niciun fel sau regim mai mult sau mai putin militarizat.
    citeam pe undeva despre cineva care voia dictatura militara. intrebati-i pe chilieni. ei au servit asa ceva si cica sa scape de comunism.

    • Dollo 11/08/2011 at 10:38 #

      Ady, nu vrea nimeni dictatură, și nu asta clamam când spuneam că n-a murit nimeni din practica agricolă. Ziceam doar că dacă dai la o parte punerea în practică a acelor concepte (care tinea tot de niște oameni mai mult sau mai puțin tâmpiți, ca ăia care v-au dus pe voi la bumbac, și nu avea legătură cu dictatura), acele activități nu erau de natură nici să oropsească copiii, nici să le strice sistemul de valori. Dimpotrivă, aș zice. Am fost și eu la Memorial și am rămas atunci la fel de impresionată. Dar asta nu mă face să arunc la coș tot ce s-a întâmplat înainte de 89. Pentru că n-ar fi corect. Sistemul ăla m-a format și pe mine ca om, și fără modestie cred că m-a format bine.

  5. Kitana 11/08/2011 at 11:32 #

    pe noi in generala nu ne-a dus in practica agricola, doar f rar, la maturat frunze in parcul de langa scolala; in schimb am cules patlagina, castane si musetel , si am dus hartie; capace de lapte nu si nici borcane (sibiu)
    in schimb ne duceam de 23 august pe stadion sa facem nusce dracu cu niste cercuri

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Hai păpușă sexoasă, bagă!

primaria

Primele victime ale poziționării USR împotriva modificării Constituției sunt propriii consilieri generali din București, hărțuiți grobian de consilierii PSD pe tema „cuplurilor de același gen”. Famiglia tradițională PSD de la Primăria Capitalei îi hărțuiește pe copiii adoptați ai cuplului bisexual USR

Bolivia: cocaleros, cholitas, sărăcie și frumusețe cât cuprinde

20180320_141433

Frunze de coca amare și politică dulce, socialistă. Bolivia și oamenii ei.

Fiecare moment dificil din istoria unei țări are nevoie de victime

mineriada

Ce or mai face oamenii ăia care au bătut la Mineriadă? Or fi bine, sănătoși, or avea copii, planuri, or fi mulțumiți de viața lor, de deciziile pe care le-au luat, or dormi liniștiți? Or face politică?

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

Pentru Dan. Și pentru toți cei care au murit „ca fraierii” la Revoluție

O bunică de pe strada care-i poartă numele lui Dan

Azi e doar un nume de stradă în Berceni. Pe ea locuiesc oameni. Probabil unii dintre ei s-au enervat acum câțiva ani când au fost nevoiți să-și schimbe buletinele pentru că primăria le schimbase numele străzii.

Life’s a bitch, prison bitch

irina-jianu-6-560x419

Irina Jianu, condamnată în lotul „Trofeul calității” alături și pentru Adrian Năstase, ispășește șase ani de pușcărie în închisoarea construită chiar de firma ei, în 2006, la Bacău