Blogul începe să producă

Azi am primit prin poștă primul câștig (material) făcut cu blogul. După doi ani de prestații pe dollo.ro pot spune că blogul a început să producă. E un început timid, dar nu toate au fost așa?

Impresionată de lupta mea zadarnică cu mătreața, o cititoare căreia îi voi păstra anonimatul mi-a trimis o bucată de săpun de casă. Mă simt ca doctorul de țară la care vin pacienții cu găini, ouă, sticle cu lapte și bucăți de brânză, dar pe vremurile astea grele plata în natură se lăfăie într-o lumină surprinzător de favorabilă chiar și la case mai mari. În plus, gestul cititoarei continuă să mă surprindă, la fel ca în ziua în care mi-a scris prima dată ca să mă întrebe de adresă.

Mi-e rușine să admit că șampoanele alea scumpe și tratamentul de care vă povesteam atunci au dat chix, la fel ca toate înaintașele lor. Ultima soluție e un șampon pe care l-am cumpărat din Berlin – Alopecin – care e relativ OK, dar tot nu face minuni, așa cum mi-a promis cititoarea mea că va  face săpunul de casă.

Mărturisesc că nu m-am mai spălat cu săpun făcut în casă de când trăia bunica mea (adică prin anii 80). Ea îl făcea mai verde, că-i punea ceva pelin și „izmă” adică mentă. Și avea obiceiul să-l taie în calupuri mari ca de brânză, cu care mi-era întotdeauna imposibil să mă spăl pe cap. Dar nu era altă soluție pe vremea aia. Așa că, grație cititorilor mei săritori, zilele astea mă voi întoarce la natură, și voi încerca soluția asta anti-mătreață. O să vă țin la curent în caz că vreți și voi, poate punem de o afacere cu săpun vintage 🙂

Îi mulțumesc cititoarei mele și, de vreme ce nu m-a lăsat să-i plătesc nici măcar taxele poștale, aștept ocazia să întorc favoarea asta cuiva. Pe principiul „pay it forward” în care eu cred în ciuda faptului că filmul făcut pe tema asta a sugerat că ar fi o utopie 🙂

P.S. Mai am de muncă până să ajung „influencer” în social media, dar de acuma pot să încep să număr câștigurile de pe urma blogului 🙂 Până fac primul milion promit să vă spun de fiecare dată, transparent, ce și cât am primit, de la cine. După aia nu vă mai spun, că toți ceilalți fac declarații de avere abia după suma asta, nu? Deci ar fi banal 😛

Tags: , , , ,

19 Responses to “Blogul începe să producă” Subscribe

  1. Ileana Camelia 23/01/2012 at 10:15 #

    Pt. matreata foloseste ulei de masline. Te dai pe tot capul si masezi bine scalpul . Il lasi vreo ora, dupa care te samponezi de 2-3 ori. Nu stiu cat merge la matreata, dar contra caderii parului merge sigur. Spor

Leave a Reply

Oldies but goldies

Rulată Germania

marcela

Cum mi-am înscris mașina nemțească în România și am trăit să povestesc despre asta

Și ce ne-a dat nouă UE? Mai mult ne-a luat!

dabuleni

Cum se vede Uniunea Europeană de la margine, de pe malul românesc și mai prost al Dunării – de la Cazane până la Dăbuleni.

Diferența dintre șpagă și cadou, versiunea polițistului de la rutieră

malecon

O lecție de anticorupție de la doi români indignați, pentru doi polițiști cubanezi înfometați. Plus ultimele experiențe din Cuba, hai, luați de citiți, ca să plec și eu acasă 😉

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.

Doctorul cu 2000 de pacienţi şi 350 de oi

doctorul

Medicul Emil Crişan a făcut medicina de drag, dar a moştenit şi dragostea de animale de la strămoşii săi, aşa că azi îşi împarte priceperea între oameni şi animale.

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei