Circuitul hârtiilor în România

Nicu Ceaușescu a zis că democrații nu vor putea să zugrăvească toate casele construite de tac-su. Ei bine, nu le zugrăvesc, dar știți ce de funcționari trăiesc și freacă menta de pe urma închirierii sau vânzării în rate a caselor construite de Ceaușescu?

Dacă ești suficient de fraier încât să-ți faci o firmă în România (PFA, ONG, SRL orice) îți trebuie un sediu social pentru ea. Dacă nu te cheamă ca pe ăia de care auzi la știri (de bine sau de rău) înseamnă că sediul firmei va fi la tine acasă. Adică în garsoniera pe care o achiți în rate, la bancă sau la ICRAL, în funcție de cum te-au prins diversele evenimente de prin țărișoară. Pe mine m-au prins chiriaș, apoi mi-a tunat să mă fac propitar. Ca să am unde să-mi fac firmă acum, carevasăzică 😉

Și pentru că statul trebuie și el să-și câștige cumva taxele alea pe care i le dăm, inventează noi și noi hârtii cu care tu, ca viitor patron, trebuie să demonstrezi că ești decis să faci treabă. Una dintre aceste hârtii inutile se numește „acceptul instituției la care achiți casa în rate”, adică banca sau ICRAL-ul la care plătești casa să dea în scris că n-au nimic împotrivă ca tu să faci ce vrei tu în casa ta.

Trec peste faptul că e aberant să ceri o astfel de hârtie, din moment ce tu plătești deja impozit pe casa aia, înseamnă că ar trebui să ai cumva și uzufructul acelei proprietăți pe care tot statul ți-o impozitează. În plus, nu vrei să vinzi casa sau să pleci cu ea în lume ca melcul, ci vrei doar să faci ceva lucrativ în ea, cum ar veni să ai de unde să plătești în continuare ratele, mai pe înțelesul ăstora care lucrează la stat și nu știu cum e cu inițiativa privată :D.

Prin urmare, acum mai bine de o lună am făcut cuminte o cerere la registratura instituției la care mă duc lunar să plătesc rata. N-am fost capabilă încă să o achit în avans, așa că mă târăsc încă în interiorul celor 25 de ani de rate, timp în care ICRAL a devenit Administrația Fondului Imobiliar și ține de primărie. Azi când m-am dus să plătesc iar rata am zis să văd și dacă e soluționată cererea mea de acum 30 de zile. Și s-a întâmplat așa:

– urc cu liftul la 6, ca să cobor după aia la 5 unde era biroul de rate (liftul oprește doar la 4 și 6). Acolo primesc o chitanță cu care trebuie să merg din nou la 6 unde e casieria, ca să plătesc.

– urc (pe scări) la 6 la casierie și plătesc

– cobor la 3, la Registratură, în speranța că acolo unde am depus cererea va fi găsit și răspunsul. Doamna de la registratură mă caută într-un… registru și-mi spune „urcați dvs la 6 la serviciul Vânzări, la doamna ingier X”.

– urc la 6 (tot pe scări) unde o caut pe doamna inginer X, care se miră că m-am dus la ea, că ea n-are nicio treabă cu ce caut eu. Dă câteva telefoane și se lămurește că la alt serviciu trebuie să ajung, la o altă doamnă. Noroc că e tot la 6, dar în celălalt capăt al holului.

– dau de cealaltă doamnă care mă primește cu o mutră acră ascunsă într-un dosar. Nu catadicsește să ridice ochelarii din dosar, dar îmi întinde două chitanțe și-mi zice: „mergeți la 4 la casierie ca să plătiți taxa de 1 leu pentru emitere răspuns și veniți înapoi ca să vi-l dau!”

– cobor la 4, (pe scări). Pe ușa casieriei scrie cu pixul „concediu, casierie etaj 6”.

– urc la 6 (pe scări), stau câteva minute la o coadă de o persoană la casierie și când ajung în față doamna de acolo ia chitanțele mele și zice „dar astea sunt niște taxe, eu nu primesc decât rate aici. Mergeți la 4!” Păi am fost la 4 și scrie să vin aici, nu e tot casieria aceleiași insituții, ce mă purtați atâta între toate etajele? Îmi zice un „atunci la 5!”, apoi mă ignoră și trece la clientul următor.

– cobor la 5 unde în sfârșit plătesc leul, mi se oprește una dintre chitanțe și mi se dă alta în loc.

– urc la 6 cu dovada plății și îi zic cucoanei cu nasul în dosar: „să știți că la casieria de la 5 trebuie plătite taxele, să nu mai trimiteți lumea degeaba la 4!”. Tot fără să-și ridice ochii din dosar, doamna se răstește retoric: „Dar ce, trebuie să știu eu când sunt toți în concediu în instituția asta?!”. Mă pune să semnez de primire și-mi dă una din foile din dosar, pe care scrie că ICRAL-ul n-are nimic împotrivă ca eu să-mi fac firmă. Slavă Domnului!

Pentru acest accept inutil mi-au trebuit mai mult de 30 de zile de așteptare, două drumuri, niște mușchi încordați între etajele 3-4-5 și 6 bis, iar instituția statului a cheltuit pentru asta două foi de hârtie A4, patru chitanțe, și a plătit ca să mi le înmâneze patru persoane (dacă n-o punem la socoteală și pe casiera din concediu). Nu știu câți or fi lucrat efectiv ca să întocmească hârtia, dar în final ea are trei semnături, de la tot atâția responsabili din instituția aia.

Nu vă imaginați că instituția asta geme sub asaltul publicului. Ocupă câteva etaje cu niște birouri în care sunt câte două-trei persoane, și administrează, chipurile fondul imobiliar la orașului. Atâta cât a mai rămas el de stat sau cât se află încă în curs de achitare prin rate, adică acele locuințe pe care le-a făcut regimul comunist în Capitală, și despre care răposatul fiu al lui Ceaușescu spunea că ăștia democrații nu vor putea să zugrăvească câte case a făcut tac-su. Se pare că avea dreptate, nu le pot zugrăvi, dar câteva zeci de funcționari trăiesc bine-merci de pe urma închirierii sau a vânzării lor în rate și la 20 de ani după…

La final m-am prăbușit în liftul care oprește doar la 4 și 6, iar de pe interiorul ușii mi-a zâmbit o față desenată, care mi-a zis să am o zi măreață! Sictir!

Etichete: , , , ,

18 comentarii la “Circuitul hârtiilor în România” Subscribe

  1. dojo 09/08/2011 at 17:56 #

    Oh, da, sarmanii bugetari, cu munca lor aia stresanta. Eu rezolv rahaturile astea prin contabila, pentru ca ajung altfel cu mitraliera pe cretinii in cauza. I-a luat 3 zile sa ‘suspende’ firma, atat de harnici sunt cei de la Registrul Comertului. M-a costat 50 de lei ‘onorariul’ ei, dar mai bine decat sa-mi crape si ultimii neuroni la usile onoratilor.

    • Dollo 09/08/2011 at 21:31 #

      Ehei, tu ești în altă ligă 🙂 Ca să ai contabilă mai întâi trebuie să ai firmă, iar ca să ai firmă îți trebuie sediu, iar pentru sediu… 🙂

  2. ady 09/08/2011 at 21:37 #

    valeu maica, pe mine ma dor picioare doar gandindu-ma ca as putea urca si cobora atatea etaje.
    unii sunt si prosti (vorbesc de angajati, nu de amaratii care au nevoie de diverse hartii) si nu doar la stat.
    acu’ niste ani lucram intr-un fel de birou de reclamatii. suna unu’ sa vada ce s-a intamplat cu reclamatia lui. tuta care freca menta (pila lu’ sefu’) si-i tinea locul secretarei il redirectioneaza la biroul juridic, desi registrul de intrari-iesiri era la secretariat. pentru ca eu nu puteam face legatura inapoi la secretariat, l-am pus pe bietu’ om (si-acu’ mi-e rusine) sa resune de vreo 3 ori sa-i explice tutei ca doar trebuie sa deschida registrul ala mare din spatele ei. scria acolo tot ce voia omu’ sa stie. a treia oara mi-am cerut scuze, l-am rugat sa m-astepte pe fir, m-am dus eu la secretariat am aflat ce era de aflat, i-am comunicat omului si am terminat balciul. si apoi i-am zis doua de dulce tutei, in fata. inchipuiti-va o chestie mica de 1,5 m protapita cu mainile in solduri in fata unei iepe masive de 1,8 m si spunandu-i cu sete (nici macar n-am tipat, dar am avut un patos de si-acu’ ma face sa rad) „esti proasta, proasta, proasta” (citat exact din subsemnata). daca as fi o fire violenta o bateam p-aia cat era ea de iapa.

    • Dollo 10/08/2011 at 11:58 #

      E, sunt conștientă că probabil toate regulile astea sunt formate în ani, nu le-a inventat nici cucoana aia nesuferită de mi-a dat hârtia, nici aia amabilă care m-a trimis la ea. Cred că diferența o fac tot oamenii. Când înțeleg chiar și ei că sunt parte dintr-un sistem și singura cale de a-i îndulci totuși omului orbecăiala prin labirint ar fi aia de a se purta frumos cu el și a-i arăta cum să facă.

    • Zoe 15/03/2013 at 13:38 #

      off topic: cele mai amuzante tipe sunt cele mici, care au ciuda pe cele inalte. de-aici ‘iapa’. Pitico! 🙂

  3. Gilbert 10/08/2011 at 05:48 #

    Care va să zică doar pentru o hârtie, una din acele multe şi care la final te ajută să devii un adevărat… client al statului (care-şi freacă bucuros mâinile că a mai „produs” încă un cotizant la buzunarele clientelei sale).
    Deci ţi-ai obţinut hărtia. Asta dovedeşte, încă o dată, că sistemul funcţionează. Pentru că, în final, contribuabilul şi-a văzut treaba rezolvată. Iar dacă funcţionează, înseamnă că e OK şi nu trebuie schimbat. 🙂

    • Dollo 10/08/2011 at 11:52 #

      Da, domnu, funcționează și la noi sistemul, nu numai la voi acolo peste ocean 😛

  4. Sonia B 10/08/2011 at 06:45 #

    Eu a trebuit sa schimb acum 5 ani certificatele vechi de nastere si casatorie cu astea noi . Am mers la Serviciu de Stare Civila si dupa ce am facut cererea a trebuit sa platesc taxa de 1(unu) leu . Dar ca sa o platesc am mers la alt sediu al Primariei aflat la vreo 20 de min de cel al St.Civ. Cand am intrebat daca nu era mai simplu sa taxeze tot d-nele pt acest serviciu mi-au raspuns cu spatele.
    Deci se poate si mai rau 😀
    In rest , numai de bine .

  5. cristina 10/08/2011 at 10:02 #

    doamne, iar chestia asta cu „sistemul”! am impresia ca in tara asta traim intr-un teatru absurd. atat de greoi si de redundant e sistemul asta, are o asa de mare inertie si este total refractar la orice schimbare, oricat de mica, desi e evident ca e spre binele omului pe care ar trebui sa-l serveasca, incat pare un organism viu care se hraneste cu absurdul si cu nervii cetateanului. am incercat si eu de vreo doua ori sa ma lupt cu el, dar m-a rapus repede.

  6. Xanaxdu 10/08/2011 at 10:06 #

    Descrierea ta mi-a amintit de o scena din desenul animat „The 12 tasks of Astérix”. Copiez aici din Wikipedia:

    Task 8: .Find Permit A 38 in „The Place That Sends You Mad”. A mind-numbing multi-storey building founded on bureaucracy and staffed by clinically unhelpful people who direct all their clients to other similarly unhelpful people elsewhere in the building, which is also full of confusing corridors and steep stairs. They find a plan of the building, but still feel confused. Obelix goes nearly insane after some time, but Asterix eventually beats them at their own game by asking for an imaginary permit, A 39 in a corridor that nobody knows about, B 65 , making the staff victims of their own unhelpfulness and sending the place into disarray. Eventually Asterix is given Permit A 38 just to make him leave and stop causing trouble, while the person who gives them this goes insane.

    Recomand cu tarie filmul, ca o perfecta reprezentare a birocratiei. Din pacate, filmul e din 1976, si nu se petrece in Romania, ceea ce ma ingrijoreaza legat de ubicuitatea birocratiei.

    • Dollo 10/08/2011 at 10:49 #

      :)) exact așa a fost. Bravo Asterix! 😉

      • xanaxdu 10/08/2011 at 20:19 #

        Voila: https://www.youtube.com/watch?v=DTqvL74dAEw&feature=related

    • Andreea 10/08/2011 at 12:37 #

      Foarte interesant … o sa caut si eu filmul sa il vad. Multumim:))

  7. Andreea 10/08/2011 at 12:35 #

    Cat de bine ai descris totul ! … Din pacate:(( De mai mult de zece ani de cand lucrez pe cont propriu am vazut enorm de multe situatii aberante. Un teatru absurd – cum spunea cineva mai devreme … Am ajuns la concluzia ca sistemul nu are cum sa dispara atata vreme cat exista oameni dispusi si „dotati” sa lucreze astfel. Mie mi-ar fi rusine sa ma complac intr-un astfel de loc de munca. Din pacate, mult prea multi il vad ca pe o „rezolvare” … s-au „aranjat” la stat:)

  8. Kitana 11/08/2011 at 12:54 #

    presupun ca au calculatoarele in retea si mai mult de jumatate din functionari sunt inutili, insa ce sa faca cu ei? n-au anii de pensie, altceva nu stiu sa faca, si uite asa ii ducem noi in spate….
    ANAF ul din Sibiu si-a tras un sediu de sta matza-n coada, numa granit si termopane , cu niste bude ca-n texas, cu muzica in surdina si chiuvete ingropate, insa functionarele is tot asa de tampite

  9. Sonia B 11/08/2011 at 16:15 #

    Or fi avand calculatoare , dar si cand le pica sistemul … Adu-ti aminte la Casa de Sanatate,!
    Eu am vazut acum vreo 3 ani cum statea cucoanele alea de la Casa de Sanatate Galati in genunchi sa caute nusce hartii ca le picase sistemul si era inchidere de trimestru…

  10. feliciune 13/08/2011 at 17:58 #

    Ha, ha! Nu te supara, dar am ras cu pofta!

    • Dollo 14/08/2011 at 11:22 #

      Și eu râdeam în sinea mea, urcând și coborând scările 🙂 Mă gândeam la partea bună, că mai dau jos din celulită.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Învățăm greu, mimăm mult și uităm repede

iohannis

Săptămâna trecută, după 25 de ani de tergiversări, dosarul Revoluției s-a închis, fără să fie cineva pedepsit și fără să știm vinovații. Dar asta e deja istorie, acum ne arde incendiul din club, de data asta va fi altfel, acum au murit tineri nevinovați pentru profitul unora, nu pentru democrație și alte abureli.

Fatalismul mioritic se tratează cu drujba

diana

Vă mai amintiți că în Drumul Taberei începuse construcția unei noi linii de metrou? Asta e povestea oamenilor care i-au împins liniile și peroanele mai pe mijlocul bulevardului, ca să nu le afecteze pomii.

Recursul la argumente

ilusion

De ce în 2017 e nevoie să le explici unora că oamenii sunt egali în fața legii și au aceleași drepturi indiferent de rasă, sex sau etnie – pentru că la televiziunea națională vine un avocat al poporului și neagă Holocaustul, și nimeni nu-l contrazice, deși avem și o lege care-l face pasibil de pușcărie pentru asta.

Jadranska magistrala

drum4

Este motivul care ar trebui să vă ducă în Croația, drumul cel mai frumos spre o destinație care nu face decât să confirme preludiul ăsta auto, suspendat între munte și mare.

Din Buenos Aires con mucho calor

eu

Zgomotos, fierbinte, cu iz de grătar și cu aromă de tango – Buenos Aires, orașul cu 13 milioane de oameni

Prezență inedită a lui Budha la răstignirea lui Iisus la București

soldati-jandarmi

Un Pilat din Pont grăsuț și chel a stârnit polemici în rândul audienței de la răstignirea lui Iisus – ediția 2014