Guest post: despre Andorra numai de bine

Andorra, principatul care infirmă zicala românească „o țară mică, mese puține”

Prietena mea Carmen a recidivat. De data asta a fost în Andorra. Deh, așa e viața, unii vând coliere și piatră de baie pe plajă la 2 Mai, iar alții cutreieră lumea 😉 E bine că vor să și povestească.

Andorra, un principat la înălţime

de Carmen Dinu

Pare ciudat, dar există un loc în Europa unde turismul este rege şi oamenii sunt fericiţi că au cam 150 de zile pe an cu zăpadă. Totuși, nu doar zăpada atrage oamenii în principatul Andorra, un ţinut pitoresc “pierdut” între Spania şi Franţa, în inima maiestuoşilor Pirinei. Prosperitate sa se datorează cu siguranţă celor circa 10.000.000 (aţi citit bine, zece milioane) de turişti care se perindă în fiecare an prin acest ţinut de basm, iarna pentru sporturi de sezon şi vara pentru la preţuri fără concurenţă în Europa.

Despre Andorra am învăţat ceva la geografie. Mai ştiam că steagul lor are cele trei culori ca şi steagul românesc, cu o stemă amplasată pe galben, şi auzisem diverse poveşti interesante.  Aşa că am profitat de vacanţa în sudul Franţei pentru a vedea cu ochii mei care e adevărul. Recunosc că imaginea reală este surprinzătoare: un stat cu o suprafaţă de doar 400 km şi circa 80.000 de locuitori, din care băştinaşii reprezintă doar circa 33 la sută din populaţie, şi unde străinii sunt la loc de cinste, pentru că ei sunt sursa prosperităţii.

De altfel, preţurile competitive, calitatea bazei hoteliere şi a serviciilor, programul flexibil, atracţii interesante pentru turişti – de la obiective culturale la restaurante ce prezintă o gamă largă de preparate tradiţionale culinare, nenumărate posibilităţi de a practica schiul iarna, atmosferă relaxantă, sunt doar câteva din elementele care fac din Andorra o atracţie importantă şi un uriaş centru comercial. Aici puteţi găsi o diversitate de produse de pe cinci continente în peste 2000 magazine. Ca să îşi fidelizeze clienţii şi să atragă alţii noi unele magazine practică degustarea liberă a produselor, pentru “ca orice client să decidă în cunoştinţă de cauză”, mi se spune la un asemenea magazin.

E drept că oferta cu produse tradiţionale e pe măsură şi decizia e greu de luat. Vânzătorii vorbesc mai multe limbi străine: franceză, portugheză, dar şi engleză, în afară de spaniolă, care este limba oficială.

La capitolul cultură, Andorra găzduieşte anual festivalurile numite “gran fiestas”, plus numeroase alte evenimente artistice: concerte de jazz, flamenco, teatru stradal, festivaluri de dans, un festival de muzică clasică, iar din noiembrie şi până în mai are loc sezonul muzicii şi dansului în capitală – Andorra la Vella.

Cheia succesului Andorrei? Atitudinea, respectul față de turişti şi amabilitatea tuturor celor care vin în contact cu ei – sloganul “clientul nostru, stăpânul nostru” se aplică aici cu adevărat.

O explicaţie pe care am descoperit-o şi stând de vorbă cu un tânăr francez, care locuieşte şi lucrează la Pas de la Casa, localitatea de la frontiera cu Franţa, unde principala atracţie o reprezintă supermarketurile cu preţuri fără concurenţă, mai ales la băuturi alcoolice şi ţigări.

François spune că este mulţumit că lucreză şi trăieşte în Andorra, pentru că salariul de chelner este mai bun decât cel pe care l-ar câştiga în Franţa, pentru aceeaşi muncă. Zice că nu şi-ar schimba jobul, chiar dacă e departe de ai lui, pentru că oamenii sunt “primitori şi sociabili”, şi se comportă “corect şi civilizat cu străinii, inclusiv cu cei care vin să lucreze în Andorra”. Este nevoit să locuiască în principat pentru că nu e posibil să facă naveta, nici măcar pentru 25 de km. Drumul este blocat, în cea mai mare parte a timpului de şirurile de maşini cu turişti care vin să facă aprovizionarea cu de toate, inclusiv să facă plinul (un litru de benzină e cam 1,08 euro, față de Franța unde ajunge chiar la 1,425 euro). Restricţiile impuse de autorităţile franceze la intrarea in Franţa pentru ţigări sau alcool nu par să îi sperie pe niciunul dintre ei, chiar dacă sunt taxaţi pentru cantităţile ce depăşesc limitele admise legal.

“Este normal să fie aşa, câtă vreme străinii asigură grosul veniturilor într-o ţară în care taxele aprope nici nu există”, spune şi Juan, spaniol de origine, care lucrează într-un magazin de aparate foto şi telefoane, în capitala principatului, Andorra la Vella. Îl întreb cum reuşesc cei din Andorra să susţină asemenea preţuri şi asta de ani de zile. Răspunsul este simplu: taxele foarte reduse sau inexistente, în anumite domenii. Juan îmi explică şi faptul că venitul cel mai consistent al micului principat provine din turism – peste 80 la sută din produsul intern brut este realizat doar de acest sector, grosul turiştilor provenind din Spania ( peste 75 la sută din străinii care vin în Andorra), şi mai recent din Rusia. Locuitorii Andorrei sunt foarte atenţi la turiştii care îi vizitează şi ţara lor de origine, așa că de curând au apărut și suveniruri cu texte despre Andorra în limba rusă.

O lecţie din care ar trebui să înveţe şi ministerul român de turism. Mai ales faptul că, pentru a atrage milioanele de turişi şi a-i face să revină, baza turistică s-a dezvoltat vertiginos în ultimii 10 ani. Lucru confirmat de zecile de macaralele înghesuite prin te mir ce coclauri pentru a mai câştiga câţiva metri din munte pentru noi clădiri.

Un grup de turişti belgieni cu care am stat de vorbă la o bere pe terasa unui restaurant, la 2408 m înălţime, mi-au spus ca Andorra este dificil de recunoscut faţă de primele lor vizite, în urmă cu 10-15 ani, pentru că s-a dezvoltat foarte mult, punând în totalitate accentul pe turism. Este deci de înţeles grija pentru ca turiştii să fie satisfăcuţi şi să îşi dorească să revină.

De altfel, fiind o ţară mică, nu există multe oraşe mari, dar văile dintre piscurile Pirineilor sunt presărate cu o multime de sate ce trec drept staţiuni turistice montane. Iniţial acestea au fost satele tradiţionale de care îmi povesteau turiştii belgieni. Azi ele au devenit adevărate centre regionale pentru practicarea sporturilor de iarnă, urmare a creşterii semnificative a cererii turistice. Pentru cazare, puteţi găsi atât hoteluri de patru sau cinci stele, dar şi apartamente sau vile cu tarife mai reduse (40-60 de euro pe noapte) şi care merită preţul cerut de proprietari, pentru confortul mai mult decât decent oferit turiştilor.

Dacă vreţi să mâncaţi trebuie să ţineţi seama de un aspect important: francezii si spaniolii nu mănâncă la aceeaşi oră, primii respectă cu sfinţenie orele de masă – între 13.00 şi 15.00, la prânz, şi 19.00 – 21.00, seara, ultimii venind întotdeauna mai târziu cu cel puţin o oră decât vecinii lor, mai ales seara. Ca atare, luaţi în calcul acest aspect, dacă vreţi să găsiţi loc la o terasă sau un restaurant bun.

Singura problemă, dacă poate fi numită aşa, este accesul, pentru că Andorra, fiind aşezată în munte, nu are aeroport propriu. Dar Principatul se mândreşte cu o reţea de drumuri de invidiat,  accesul find posibil fie prin Franţa, cum am ajuns şi eu, fie prin Spania. În timpul iernii, dacă este zăpadă multă şi accesul dinspre Franţa pe drumul tradiţional este îngreunat, se poate ajunge în zona centrală a ţării printr-un tunel, lung de peste 2 km, care evită culmile înzăpezite. Trecerea prin tunel costă 6 euro, taxa fiind plătită la ieşire. Andorra nu este membră a Uniunii Europene, dar euro este moneda sa naţională.

Etichete: , ,

9 comentarii la “Guest post: despre Andorra numai de bine” Subscribe

  1. Escu 28/08/2011 at 10:30 #

    Ma mut in Andorra! Plec sa-mi fac bagajele!

    • Dollo 28/08/2011 at 19:53 #

      Lași tu Grecia?

      • Escu 29/08/2011 at 08:30 #

        Pentru un loc fara taxe? DA! Grecia nu pleaca nicaieri, in cel mai rau caz, o sa fie vanduta… :)))

  2. dojo 28/08/2011 at 18:46 #

    DA, uite un loc ce trebuie vizitat. Nu mi-a dat prin cap pana acum, dar arata excelent.

    • Dollo 28/08/2011 at 19:53 #

      Hei, ati scăpat de uragan? Mă gândeam că o să transmiți din vreun adăpost pentru evacuați:)

    • Escu 29/08/2011 at 08:31 #

      Asta am zis si eu…

  3. mateo 28/08/2011 at 20:25 #

    offtopic!
    Ti-e frica de BOR? daca nu, hai sa-ti dau un subiect!
    Ce inseamna Loc de veci CONCESIONAT!! ?
    Poate sa ceara cineva ( biserica) taxa de concesiune in 2011 , unui cetatean, pentru un loc de veci unde sunt inmormantati stra-stra -stramosii lui, un loc care conform traditiei se mosteneste din tata in fiu !?

    • Dollo 28/08/2011 at 21:26 #

      Mateo, scrie-mi pe adresa de email care e problema. De regula taxele de concesionare pentru morminte nu sunt percepute de biserica, ci de administratia cimitirelor, care tine de primarie.

  4. xanaxdu 01/09/2011 at 14:09 #

    Am fost in Andorra in 1999, si chiar si atunci mi s-a parut paradisiaca (NB veneam direct din Provence, deci aveam deja standardele setate sus). Nu pot sa imi inchipui cum o fi acum, daca se spune ca de atunci s-a dezvoltat si mai si…Clar intra din nou pe lista de TO DO

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Când și de ce s-au dat ultimele amnistii în Europa

oug_gratiere-curcan

De la Ceaușescu, în 1988, care voia să fie iubit, la Vaclav Klaus, în 2013, care a vrut să scape niște corupți, Europa a trecut prin mai multe aministii și grațieri colective. Președinții care le-au dat nu s-au bucurat, însă, de simpatia populară.

Life’s a bitch, prison bitch

irina-jianu-6-560x419

Irina Jianu, condamnată în lotul „Trofeul calității” alături și pentru Adrian Năstase, ispășește șase ani de pușcărie în închisoarea construită chiar de firma ei, în 2006, la Bacău

Cum și-a arogat PSD un cinema de 3 milioane de euro din bani publici

poza-cinema-gloria-pro

Cinema Gloria, inaugurat și folosit doar de PSD deocamdată, nu are autorizație de securitate la incendii. ISU susține că nu poate amenda nici PSD, nici primăria, din cauza unor chichițe legislative. Totuși a amendat în același timp un cinematograf autorizat, închiriat de USR pentru un eveniment public.

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.

Zen and the Art of Marcela Maintenance*

marcela

Calitatea service-urilor din București: prețuri europene, servicii făcute românește, pentru că „așa facem noi și n-am avut niciodată probleme”. Avatarurile unui șofer care se încăpățânează să citească manualul mașinii.