Mama mă sună revoltat-îngrijorată după ce l-a ascultat pe Boc la știri. Că îngheață pensiile, salariile, cică nu mai angajează pe nimeni la stat, ce face, mamă, tineretul ăsta, unde să se ducă, n-o să iasă și ai noștri pe străzi să dea în cap ca ăia din Londra?
E a doua oară când mama se arată îngrijorată de cuvântul ăsta „înghețare”, dar crezusem că data trecută când l-a rostit Boc în legătură cu pensiile o liniștisem. Înghețare nu înseamnă că nu ți se mai dă deloc, ci că rămân la aceeași valoare până când zice Băsescu stop. Sau până când se termină banii de tot, iar statul trage obloanele. A, deci ne mai dă pensie, dar nu ne-o mărește!
Acum s-a adăugat grija față de tineret. Asta i se trage de la tânăra speranță a „nursing-ului” despre care vă povestisem că stă la ea. Fata a avut inspirația să se ducă, în ultima jumătate de an, ca voluntar la un spital din București, să învețe totuși ceva, văzând că din școala aia unde a dat tac-su bani trei ani n-a ieșit decât o „nursă” cu patalama. La spitalul ăla asistentele au îndrăgit-o, pentru că e săritoare și dornică de muncă. Au învățat-o chiar „să dea buzunarul” pe lângă pacient ca să primească ceva în el. Venea acasă și-i povestea mamei cu inividie cum își numără asistentele vechi șpaga la finalul zilei, și cataloghează ziua de lucru în funcție de cât de productivă a fost.
În plus tac-su are acolo un văr care i-a promis că de îndată ce deblochează Boc posturile bugetare o s-o angajeze și pe ea ca asistentă. Între timp, acum vreo lună, o clinică privată care s-a deschis lângă spital i-a făcut o ofertă de angajare. Cu salariu fix la fel ca la stat, 6 sau 8 milioane nu mai știu exact, dar lucru într-un mediu excepțional, dotări de ultimă oră. S-a dus acolo câteva zile, a fost impresionată de plasmele de pe pereți, de plantele ornamentale și saloanele amenajate ca în reviste, după care a sesizat diferența: o fi acolo dotare mai bună ca la spitalul de stat, dar pacienții cu care a interacționat aveau pretenții mai mari – că deh, plăteau spitalizarea și tratamentul la privat – și nu dădeau șpagă. Prin urmare a zis că nu e de ea acolo, și s-a întors la voluntariatul din spital, trăgând speranță ca bolnavul de perfuzie, la deblocarea posturilor.
Ieri, când Boc a ieșit la teveu și a zis că nu se va întâmpla nici în următorii doi ani, „nursa” a început să plângă: că ce face ea, unde se angajează? Mama a căzut și ea în capcana empatiei și mă întreba pe mine, nu-i așa că Boc e un tâmpit, ce să facă tineretul, unde să se ducă? Dacă nu le dă locuri de muncă. Păi să se ducă la privat, nu-i oferea loc de muncă? Păi da, zice mama, dar ce să facă săraca cu 6 milioane?
Acumă, ce să zic, e mama, îi găsesc scuze. Ea a lucrat numai în comunism, când unicul furnizor de job-uri era statul, deci de aia gândește așa. Nu-i mai găsesc scuze la faza cu 6 milioane salariu de rahat, tocmai ea care trăiește de ani de zile dintr-o astfel de pensie de rahat. Și nu-i dă nimeni șpagă ca s-o rotunjească. La fel cum mulți oameni din țara asta trăiesc doar din salariu, că nu și-au ales meserii din alea șpăguibile.
După ce i-am explicat că Boc o fi tâmpit, dar că salariile astea de rahat de la stat sunt plătite de noi, rahații ăștia din privat, la fel și pensiile, și că dacă nimeni nu se mai duce să pună osul la privat, nema pensii și salarii la stat, mama a priceput cum devine treaba. Cred că a priceput în sfârșit că statul suntem tot noi. În final a conchis: „atunci de ce dracu l-am mai omorât pe tâmpitul ăla de Ceaușescu, dacă toți se înghesuie tot la stat să se angajeze?!”
Când citiți aceste rânduri, bănuiesc că s-a pus deja cu măturoiul pe „nursă” și o trimite să se angajeze la clinica privată 😉 O să vă țin la curent cu evoluția situației, dacă nu cumva nursa o să-și ia lumea în cap și se apucă să dea foc la paturile bolnavilor și să fure plasmele din spitalul privat de ciudă că a blocat Boc posturile. Deși, am așa un feeling că la cât de blazați sunt românii, la noi „riot-urile” ar semăna cu ăsta din clip:
In mod traditional, munca la stat a avut rolul de a ridica oamenii saraci din saracie, tocmai prin stabilitate si salarii bune.
Nu mai are acest rol.
Păi și acum îi scapă de sărăcie 🙂
Este exact asta. Munca la stat, cea platita moderat sau bine, este o forma de redistribuire socialista, construita tocmai ca sa permita acea mobilitate „de clasa”. Pe piata muncii private este foarte greu sa prinzi locuri de munca buna si foarte greu sa le pastrezi si sa cresti in ele. Daca esti sarac, probabilitatea sa ai succes dincolo de munca fizica grea e foarte mica.
Un exemplu mai evident sunt femeile. Dupa traditia lipsei de drepturi, acum domina infrastructura statului. Daca nu existau aceste functii, vorbeam de o multime de femei blocate in stereotipul sexist traditional.
Inainte sa fie statele de acest tip, existau castele si clasele muncitoare separate. Daca tatal tau era miner, si tu erai miner. (Femeile nici nu intrau in ecuatie.) Daca esti dintr-o familie de fermieri, fermier ajungi si tu.
In toate tarile unde a fost sclavie si unde a aparut un stat national social, munca din stat a fost prima cale de progres personal pentru fostii-sclavi. Nu doar ca se plateste bine, dar uneste culturile (din necesitate) si slabeste prejudecatile… Chiar si in timpul regimurilor regale se intampla la fel, doar ca in alta masura.
Evident, si eu detest comportamentul persoanelor veninoase si mizerabil din institutiile de stat, dar intr-o tara de lumea a treia ca Romania, nu ma mai impresioneaza. Gainariile bugetarilor mi se par irelevante pe langa debandada produsa de clasa de guvernanti – acestia provocand pagubele cele mai grave (doar ca de la distanta). Cred ca problema e cand oamenii bogati se baga in stat… pentru ei vin cu „valiza de ALTE interese”.
De acord cu tine, numai că la noi sistemul e atât de întors pe dos încât nici măcar la privat nu găsești oameni bine pregătiți, sau nu atât de mulți pe cât ți-ai imagina. Nu știu cum o fi la alții, dar cumva am o bănuială că scăderea asta a nivelului de pregătire în ultimii ani a afectat și alte nații, nu suntem doar noi superficialii lumii.
Nu ai cum sa gasesti cand oamenii abili emigreaza, iar ce ramane in tara e masa mediocra vomata de sistemul educational.
In plus, eu nu cred ca exista „mediu privat” in Romania, ci doar semi-privat. Economia e in continuare foarte dependenta de stat – nu prin subventii, ci prin consumul realizat de pensionari, asistati, bugetari, precum si prin capitalul castigat de firmele care lucreaza cu statul (sub care se dezvolta o piramida trofica).
De cite ori aud de „munca la stat” imi amintesc de Caragiale. Cite si mai cite din scenetele si piesele lui nu erau despre angajati la stat: Rica Venturiano, Tipatescu, Pristanda: contopisti, prefecti, ipistati. Si el surprindea aceeasi chestie: timpul trece, leafa merge, servici sigur, samd. Nimic nu s-a schimbat.
Ce e și mai trist e că tinerii ăștia care visează tot leafă de stat nu cred că l-au citit nici măcar la lecturile obligatorii pe Caragiale.
Băi, sincer acu’, io fix de aia n-aş prea vrea să ajung vreodată să lucrez pentru vreo administraţie: minciuna. Timpu’ trece, noi ne plângem în timp ce stăm. Şi dup-aia plângem şi mai abitir când cade securea.
Mă gândesc spre exemplu cum din 5 ghişee la Poliţia Judeţeană au rămas doar două. Pe vremuri existau casierie, ghişeu de depunere cereri cazier, 3 ghişee împărţite pe litere pentru ridicare; acum mai există doar casieria şi un ghişeu de depunere/ridicare, iar cazierul îl primeşti pe loc, durează fix 3 minute. Cei care trebuie doar să depună cereri fac acest lucru online, vin doar şi-şi ridică cazierul.
Mă gândesc c-o fi fost dramă şi în familiile celor daţi afară de la ghişeele celelalte, da’ mai dramatic e că probabil în timpul cât or lucrat acolo n-or învăţat mai nimic folositor mai departe. Ce să fi învăţat, cum se freacă menta? După cum se vede, munca a 3 oameni a fost înlocuită de un calculator decent programat.
Şi câte alte posturi din administraţii n-ar putea fi astfel desfiinţate ….
de fiecare data cand povestesti de nursa aia…ma buseste rasul…