Nemții au scăpat de zid, noi nu

După 50 de ani de când s-a construit Zidul Berlinului, și 22 de ani de când a căzut, germanii au învățat ceva. Noi încă trăim în cap cu zidul pe care nu l-am avut niciodată în realitate

Germanii au sărbătorit ieri 50 de ani de la construirea Zidului Berlinului. Mai corect ar fi „au comemorat”, că începerea construcției n-a fost vreun prilej de bucurie, poate doar demolarea lui, 28 de ani mai târziu. Pentru cine nu știe ce a însemnat zidul ăla, găsește suficiente date pentru o scurtă informare pe Wikipedia. Ce mi se pare mie mai important acum, după 20 de ani de când zidul ăla a căzut, e ce a rămas în locul lui. Zidul și toate limitările impuse de el, teama, lașitatea, indiferența, trăiesc bine merci în mintea oamenilor, chiar dacă practic nimic nu-i oprește să fie liberi.

Și nu mă refer neapărat la nemți, deși au și ei procentul lor de lași, ci la noi, românii care am trecut prin același comunism (poate al lor a fost cu fața mai umană ca al nostru), și tot n-am învățat nimic din el. Noi suntem în continuare lași, ne temem de ce s-ar putea întâmpla dacă ne-am cere drepturile și renunțăm la luptă inainte de a o începe doar pentru că așa ne-am obișnuit și dacă tot a mers până acum așa, de ce să ne chinuim să schimbăm ceva? Am schimbat teama de comunism cu frica de a ne pierde locurile de muncă din capitalism, lupta pentru construirea socialismului cu bătăliile duse pentru reduceri în altarele consumerismului.

Scriu asta sub impresia puternică cu care am venit de la Berlin, acum câteva săptămâni, unde am documentat subiectul despre care v-am mai povestit – monitorizarea angajaților la locul de muncă. Ceea ce așteptam să văd cu mare interes era modul în care gândesc germanii, un popor trecut prin comunism ca și noi, în legătură cu acest control exercitat opresiv de sus în jos. Înainte aflasem că sârbii, de exemplu, gândesc fix la fel ca noi: și ce dacă, oricum nu poți schimba nimic dacă te revolți.

Ei bine, germanii nu gândesc așa. Pe ei comunismul și nazismul i-au învățat că nu trebuie să aibă încredere în stat, că stă în puterea lor să provoace reacții, schimbări și măsuri de jos în sus și nu invers. Ei sunt, probabil, singurul popor din UE care s-a revoltat în anii 80 împotriva recensământului. Pe motiv că nu știu ce va face statul cu datele lor personale. Ei sunt prima națiune europeană care a avut o lege a datelor personale, în 1970. Ei sunt singura națiune care s-a revoltat în masă împotriva monitorizării ascunse, ilegale, făcută de niște companii mari, de stat sau private, niște coloși împotriva cărora românii n-ar îndrăzi nici măcar să se gândească că pot fi contrați. Nemții au făcut-o. Cu ajutorul cui? Vă veți grăbi să spuneți că au autorități necorupte și justiție puternică. Nimic mai fals. Chiar autoritățile lor recunosc că nu ele au stat la baza acelor scandaluri privind interceptările ilegale din marile companii, ci oamenii și presa. Da, stimați tovarăși ziariști, presa lor a fost suficient de independentă și puternică încât să provoace autoritățile să amendeze cu milioane de euro acele companii care au considerat că pot să se amestece în stil Stasi în viața angajaților lor. Sigur că au și ei un procent mare de oameni indiferenți, de tineri care nu se revoltă deloc că Facebook sau Google le invadează viața pentru că e cool să fii online, ei nu știu ce „cool” era când stăteai la răcoare în comunism. Și probabil nici nu vor ști pentru că în era Internetului greu se mai nasc oameni preocupați de „privacy”.

Pe când la noi, ce se întâmplă? Nimic. Ziariștii înșiși se lasă monitorizați de patroni, concediați, fu&^i și cu banii luați fără să îndrăznească să aibă vreo reacție. Cum să mai aștepți de la ei să lupte pentru drepturile altora? Pentru că dintre toate puterile democratice nici măcar presa nu funcționează, iar asta e mai păgubos pentru spiritul civic și pentru mentalul colectiv chiar decât corupția administrativă și nefuncționalitatea justiției. Pentru asta trebuie să le mulțumim atât politicienilor care au făcut totul în ultimii 20 de ani ca să îngenuncheze presa, dar deopotrivă nouă, ăstora care am fost în presă și am vândut-o pe doi lei. Acum nu ne-a mai rămas decât zidul din capul nostru, ăla care ne împiedică să gândim, să ne revoltăm, să luăm atitudine și să acționăm. Germanii au ce sărbători. Noi nu.

Etichete: , , , , , ,

3 comentarii la “Nemții au scăpat de zid, noi nu” Subscribe

  1. Ioana 14/08/2011 at 18:09 #

    Mi-a zis o data o profa sa nu ma mai chinui sa ii „salvez” pe toti elevii, ca nu-s maica Tereza si oricum daca nu vor sa faca treaba, nu o sa faca. Suna crud, foarte crud, dar acu, uitandu-ma in urma imi dau seama ca avea muuulta dreptate. Ce naiba sa imi consum energia fix dejaba cand nu are nici un rost? Asa si in tari ca Ro, faci ce stii ca tre’ sa faci pana la un punct, si dupa aia gata, cand dai prea mult din brate si picioare intr-o mare de cacat risti sa iti iei o gura plina de el…

    • Dollo 14/08/2011 at 18:44 #

      E adevărat, dar nici nu poți să stai nemișcat sperând că nu te duci la fund. Dacă totuși ai șansa să întâlnești și alte mâini, când dai disperat din ale tale, și faci astfel un soi de punte peste tot rahatul ăla? Știu, azi m-am trezit optimistă 😀

  2. Ioana 14/08/2011 at 21:01 #

    Mda, ce sa zic, mai incearca si cu alte maini, sa nu zici ca nu ai facut-o si pe aia, si dupa, trage catre mal si iesi afara sau fa pluta pe spate. Azi si eu sunt optimista:)

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Plasturii lui Negoiță – cât au costat și de ce s-au dezlipit

lipire-plasturi

50.000 de bucățele de „not so safety walk” cumpărate de la 3M au fost lipite bucată cu bucată de oamenii ADPB, pare-se la fel de prost cum a fost gândită toată lucrarea de pe Bulevardul Unirii

Dumnezeu preferă proștii

catedrala

A te mai opune acum Catedralei Neamului echivalează cu a cere demolarea Casei Poporului. Istoria ne arată că în 25 de ani nu am învățat valoarea prevenției în tratarea bolilor, nici a dezbaterii publice în luarea deciziilor.

Ce bucurie aș vrea eu să-mi facă Volksbank

bucurie

Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.

Ziua presei: Cum pui pe butuci o publicație

free press

Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.

Dacă-ți iubești copilul

adam si eva

Dacă s-ar face un referendum pentru introducerea în Constituție a dreptului de a fi tras de curent, probabil mi-ar fi greu s-o conving pe mama să nu meargă să voteze. Dar pentru ăsta din 6-7 octombrie nu a trebuit să-i explic că dragostea are forme atât de diverse, încât nu e treaba omului s-o înghesuie într-un tipar alb-negru

Fără dosar cu șină la Consulatul Boliviei

20180224_105612

Aventurile birocratice din lumea care nu vrea să înțeleagă avantajele renunțării la vize turistice.