Când ieși din țară, ești român sau te prefaci?

Cum procedezi când ești în străinătate și auzi vorbindu-se românește lângă tine: te faci că plouă sau intri în vorbă cu conaționalul, împărtășind cu bucurie impresii despre locul care v-a reunit? :D

Îmi amintesc ce încântată eram în primele mele ieșiri afară, când auzeam din întâmplare vorbind românește pe lângă mine. Imediat mă băgam în vorbă cu respectivii, chestie pe care în România n-o faci, adică nu ești așa vorbăreț aiurea pe stradă cu străini, nu? Știu,  o fi o chestie psihologică, dorul de casă, dorința gregară de a strânge rândurile cu oameni care vorbesc/gândesc ca tine. D-astea.

Singura dată când am văzut un cuplu care s-a ferit de noi (eram cu o prietenă) a fost  la Paris, într-un magazin, unde noi vorbeam fără grijă, iar ei s-au uitat la noi, ne-au măsurat, apoi s-au mutat brusc în celălalt capăt al magazinului și au vorbit în șoaptă tot timpul. N-am înțeles atunci reticența lor. Era aproape sictir, dar să nu zic cu păcat, poate mi s-o fi părut. Oricum, s-au ferit evident după ce ne-au auzit vorbind românește.

Mi-a povestit cineva atunci – un român emigrat prin anii 80 în Franța – că înainte de 89 era un reflex să te ferești astfel pe stradă, pentru că nu știai peste cine dai, putea fi Securitatea, trimisă să te urmărească și afară… Poate de asta o fi și diaspora română așa dezbinată, cine știe.

Dar aș fi zis că odată scăpați de comunism putem să fraternizăm pe stradă cu orice român, că nu ne mai stă niciun securist în coaste. Și totuși, uite că după 20 de ani am revenit de unde am plecat. La suspiciune și indiferență. Mai bine tac decât să mă bag în seamă cu cine știe cine…

Azi am auzit și eu două tipe vorbind românește pe aci. Bifau magazinele, ieșiseră din Zara și intrau pe partea cealaltă a străzii, în GAP. Făceau socoteli, ce să mai cumpere. Nu știu ce erau, nu păreau piți. Alea se duc la șoping la Milano, totuși.

Prima mea reacție când le-am auzit vorbind a fost să întorc capul și să le zâmbesc. Ar fi urmat să le vorbesc românește și toate să fim plăcut surprinse: ha, ia te uită, încă o româncă la Belgrad, ce chestie…! Dar în loc de asta am tăcut și am mers mai departe.  Mi s-a părut cumva o copilărie, o reacție naivă… nici nu știu cum să definesc ce am simțit, doar că am preferat să trec mai departe. Oare de ce? Voi cum procedați în astfel de situații?

Etichete: ,

12 comentarii la “Când ieși din țară, ești român sau te prefaci?” Subscribe

  1. blo 29/09/2011 at 21:43 #

    Eu prefer sa trec mai departe. Zambesc si trec mai departe pentru ca nu cunosc persoanele respective. Daca le-as fi intalnit in Bucuresti, nici n-as fi zambit, pentru ca acolo daca zambesti pe strada te ia lumea de nebun.
    Uneori pumpkina observa in gura mare ca „uite mami, si ei vorbesc romaneste” dar nu intru niciodata in vorba cu ei pentru ca nu mi s-a intamplat pana acum sa intalnesc genul de persoana cu care sa-mi faca placere sa port o conversatie.

  2. ramona 29/09/2011 at 22:51 #

    nici eu nu intru in vorba cu romani in strainatate. poate pentru ca n-am chef de romani, ca de aia ma duc in alta tara. imi place mult sa pot vorbi romaneste oricat si despre orice fara sa fiu atenta ca poate intelege cineva ceva si-mi place senzatia aia de strain printre atatia necunoscuti.

  3. Glass and Iron 30/09/2011 at 08:45 #

    Daca aleg vestul este fiindca acolo gasesc putina ordine. Putin mai multa decat aici, in „balcaniada” asta indiano – turco – tataro – cumana. Acolo gasesc o ordine si o liniste care ma ajuta sa ma relaxez.
    Nu tin neaparat sa intru in vorba cu cineva, indiferent de natie. Nu imi tresalta inima cuprinsa de patriotism cand aud grai de pe plaiuri natale. Intreb daca am ceva neclar (mai ales cu orientarea), ajut daca este ceva de ajutat dar nu deschid discutii doar de dragul dialogului (bineinteles, in afara de politeturile obligatorii, la intalnirea cu managerul hotelului, restaurantului sau cu bucatarul sef).
    Vorbesc decent, atat ca vocabular cat si ca tonalitate, asa ca nu se poate auzi ce spun decat daca pleci urechea sa ma monitorizezi. Ghertoismul imi displace indiferent de limba in care se exprima.
    Declar cu seninatate ca am cetatenie româna, daca imprejurarea o cere. Dar nu ridic ostentativ drapelul tricolor „Ia uite, io-s de-a lu’ Nadia si Hagi …”.
    Sunt un turist care nu vrea sa iasa din anonimat.
    P.S. Am spus „vest” dar exclud colcaiala italiana fiindca si eu sunt de ginte latina si imi ajunge cata am.

  4. mircea 30/09/2011 at 14:30 #

    La New York, de ziua mea, intr-un Deli polonez, stateam la coada (erau 2 clienti in fata mea ce vorbeau in poloneza cu vinzatoarea). Intra doua tiganci din alea cu cite 10 fuste. Arunca o privire de jur imprejur, „hai fah d’acilea ca nu-i nimic de furat”.
    Imi suna telefonul, un prieten imi ureaza la multi ani. Raspund, normal, in romaneste: multumesc, ma bucur ca m-ai sunat…
    Tigancile au tisnit instant afara…

    • Dollo 30/09/2011 at 21:22 #

      Ha, dar cum ajunseseră „fustele” alea taman peste ocean? Aș fi zis că e mai greu pentru ei să ajungă pe alt continent…

  5. Xanaxdu 30/09/2011 at 21:42 #

    De vreo 20 de ani de cind am apucat si eu sa merg pe-afara, ma feresc cit pot de la a vorbi romaneste cu romani. Mai mult, daca aud grai romanesc, ii dau coate barbatului („Atentie, conationali!”), si tacem instantaneu.

    Exact cum s-a scris mai sus: nu vad de ce trebuie sa intru cu cineva in vorba doar pentru ca sint romani – ce, acasa pe strada as face-o?

    Fac exceptie de la regula de mai sus cazurile in care, prin lumea larga, am fost acostati de turisti, care ne-au intrebat de diverse adrese in Engleza, si pe care i-am dibuit dupa accent ca-s romani. La aia le-am spus ce si cum in Romana- mi se pare firesc. La fel, fac exceptii cazurile cind romanul cu care interactionam era chelner sau receptioner (in Cipru), sofer de taxi (in Budapesta), vinzatoare (in Luxemburg), samd…

  6. Ioana 30/09/2011 at 22:43 #

    Daca-s din aia cu cersitul prin metrouri, cand ii aud, trec pe franceza instant – asta-i extrema. In rest nu vad de ce as intra in vorba cu unii, doar fiindca vorbesc aceeasi limba, fiecare cu treaba lui. Am conversat pe subiecte de vreme si Mediterana cu un chelner roman in Spania, dar atat, nu am simtit nevoia sa am ceva „relatie” doar din pricina limbii.

  7. Gilbert 01/10/2011 at 01:39 #

    Eu când ies din țară mă prefac că sunt român. Încă îmi reușește figura asta. :))
    Lăsând gluma la o parte, îmi place să mai stau de vorbă pe stradă cu alți români, chiar dacă nu-i cunosc. Oare asta e din cauză că nu aud prea des vorbă românească? Problema e că toți îs lungi la vorbă…

  8. Farfuridi 01/10/2011 at 23:06 #

    de fiecare data tac, dar mai zabovesc un pic prin preajma, pentru ca aproape de fiecare data scot romanii cate-o perla, o barfa, o injuratura. eram intr-un autobuz in drum spre cannes, un trafic ingrozitor pe sosea, am facut 40 de km in doua ore. toata lumea din autobuz innebunita, francezii plini de oh-la-la!. intr-un moment de liniste, aud din spatele autobuzului: futu-ti mortii ma-tii :)) habar n-aveam ca mai erau alti romani pana la replica asta. cine se tavalea apoi pe jos de ras si nimeni nu intelegea de ce? 🙂

    • Dollo 02/10/2011 at 23:50 #

      am râs cu lacrimi :))

  9. LILI 26/10/2011 at 17:44 #

    Zilnic iau metroul si autobuzul pina la servici si nu de putine ori intru in vorba cu necunoscuti, francezi, sirlankezi, spanioli, maghiari… si chiar si romani… de asa sint eu ma bag ca musca in lapte.
    La servici e si mai si (lucrez intr-un restaurant) nici „muraturile” nu pleaca fara sa-mi povesteasca despre viata lor, de unde sint, de cit timp sint pe aici, copiii, sotii, sotiile, parinti…eu sint romanca si e ridul lor sa intrebe: Hagi, Nadia, Tepes, Ceasca, tiganii…cum e pe la noi & bla, bla, bla…
    Vara ast am fost in camping si se intimpla sa-mi ajunga la ureche o injuratura romaneasca, dar nu numai mie ci si sotului (care nu stie decit decit citeva cuvinte romanesti) se intoarce si-mi zimbeste ” We need to let off some steam ” . Da. Compatriotul meu se intoarce, da sa zica ceva nu-si gasea limba, nici romana, nici engleza, pauza se lugea si-mi vin in minte vorbele lui tata ” Se intimpla si la case mai mari nu numai la usa cortului nostru” , ris general, foc de tabara schimburi de adrese… si de se mai intimpla sa injuram si in public.

  10. Fatoom Al 27/06/2012 at 22:10 #

    Daca aud limba romana in public, trec mai departe daca nu cunosc persoana care vorbeste.Eu una nu simt nevoie sa apelez pe nimeni sau sa conversez/ sa fac relatii cu cei care vb aceiasi limba cu mine sau au aceiasi nationalitate.Nu e un criteriu.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Suni la 112 și te sună înapoi niște ciocli

morturary

O întrebare pentru domnul Raed Arafat: ce comision primesc operatoarele de la 112 ca să le furnizeze firmelor de pompe funebre numerele de telefon ale rudelor celor decedați?

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.

Viceroy vrea să-și ia permisul, Bianca – doar să se mărite

IMG_2114

Pentru că statusul social adevărat stă în Dacia papuc, cu care se poate căra „marfa”, și în numărul de puradei agățați de fusta nevestei. Restul e deșertăciune.

Casa Becali, fostă Groza, fostă Auschnit, fostă Manu

Palatul lui Becali din București

“Intrați, bey, fotografiați ce vreți voi, vizitați tot, mi se rupe! O să văd eu ce-o să scrieți după aia, dacă sunteți cu sufletul curat… Intrați, faceți ce vreți, numa’ să nu furați!”. Așa ne-a primit Gigi Becali în curtea casei sale din Aleea Alexandru nr.1

Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

teclas

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.

Nu există o legătură între creșterea avuției bisericii și calitatea vieții enoriașilor

oti

Interviu cu fondatorul Asociației Secular Umaniste din România, Atila Nyerges, despre religie, credință, știință și imoralitatea legăturii dintre biserică și politicieni, pe la spatele poporului prezumat credincios.