Cartea călătoare, ultima strigare

Aș da zile de la mine, dacă v-ați juca cu mine :) Și nu orice fel de zile, „Zilele regelui”, de Filip Florian.

Lumeee, terminai de citit „Zilele regelui” și a venit timpul s-o dau mai departe, cum zice la regulamentul stăpânului. Înainte să dați năvală, să vă spun ce mi-a plăcut mie la ea. La carte. Mi-a plăcut povestea, personajul central – care nu e regele, deși titlul ne poate păcăli – ritmul ușor și rapid în care te poartă de la primele pagini până ajungi să n-o mai lași din mână. Dap, e o carte ușurică, nu înveți istorie din ea, nici nu te pune pe gânduri, dar îți ridică un zâmbet în colțul gurii la gândul că…  o să vedeți voi 😉 Ah, și are câteva situații în care îți face poftă de mâncare sau poftă de sex, după caz 😉

În rest, mi-a amintit un pic de Cronică de familie, pentru că descrie în parte și cam în aceleași cuvinte românismele de la 1860, după ce țara a fost preluată de principele german Carol I. Și e atât de actuală, pentru că soiul rău (adică neamul nostru balcanic) nu piere, ci supraviețuiește și unor războaie, și comunismului, ca să renască cu aceleași „calități nu tocmai trebuincioase”, vorba regelui, acuși, în capitalism.

Cum vă spuneam, personajul principal, un dentist neamț, venit din Berlin la București pentru gingiile bolnave ale lui Carol, și motanul lui iubăreț Siegfried, brodează o poveste plăcută și ușoară, care vă va înveseli un week-end cu siguranță. Eu una caut acum să citesc cartea de debut a lui Florian ăsta, care cică ar fi luat un premiu important. Se cheamă „Degete mici” cartea. Dacă o aveți, dați un semn.

Revenind la modalitatea de distribuire a Zilelor regelui, s-au înscris până acum în cursă tovarășii:

Jovi, Alexandra,  Alina, Anatati, și atât deocamdată. Dacă până luni seară, hai marți, treacă de la mine – mă simt generoasă – nu se mai înscriu și alți tovarăși, dăm cartea unuia dintre cei patru, care iese din joben. Să nu ziceți că nu v-am spus. Hai, dați cu subsemnatul.

Nu uitați condițiile esențiale: să aveți blog, să fiți din țărișoară și să fiți dispuși la un drum spre București, până la mijlocul distanței dintre mine și voi, dacă nu locuiți în minunata Capitală. Vi le-am mai spus aici, ca să nu repet chiar tot.

P.S. Dorinescule, să știi că o predau în stare bună, n-am subliniat, n-am îndoit, n-am pătat. Toshiba i-a dat târcoale de câteva ori, cred că-l simțea pe Siegfried închis înăuntru, dar nu i-a făcut nimic.

 

Tags: , , ,

5 Responses to “Cartea călătoare, ultima strigare” Subscribe

  1. Escu 10/09/2011 at 22:38 #

    a simtit bine toshiba ca in carte era Siegfried..ma bucur ca ti-a placut!

  2. Alex 13/09/2011 at 20:04 #

    si eu o vreau

    • Alex 13/09/2011 at 20:05 #

      e marti seara deci intru in competitie:)))

      • Dollo 13/09/2011 at 22:19 #

        Păi unde ți-e blogul? Trebuie să ai blog, nu ai citit regulamentul stăpânului cărții?

  3. Alex 14/09/2011 at 01:58 #

    Nu am avut timp nici sa respir zilele aste…am o percarie de blog deschisa , dar am strer tot de pe el….acum nu stiu pe ce sa ma axez:)))i’m out:(

Leave a Reply

Oldies but goldies

Perla Harghitei din Călărași (V)

noi

Povestea casei din lemn de la Harghita și minunații unguri de la Ecowoodenhouses care au construit-o

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

Cu prejudecățile la Roma

Vaticanul după ploaie

Cum am cheltuit pensia pe o lună a mamei la o masă de fițe la Pierluigi în Roma

Cum stăm cu moralitatea, noi ăștia educați în comunism

pionieri

Dacă e adevărat că predarea religiei în școli are rol de moralizare a maselor, atunci noi decrețeii, pionierii, șoimii patriei, de unde am învățat onoarea și moralitatea?

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉