Cartea călătoare, ultima strigare

Aș da zile de la mine, dacă v-ați juca cu mine :) Și nu orice fel de zile, „Zilele regelui”, de Filip Florian.

Lumeee, terminai de citit „Zilele regelui” și a venit timpul s-o dau mai departe, cum zice la regulamentul stăpânului. Înainte să dați năvală, să vă spun ce mi-a plăcut mie la ea. La carte. Mi-a plăcut povestea, personajul central – care nu e regele, deși titlul ne poate păcăli – ritmul ușor și rapid în care te poartă de la primele pagini până ajungi să n-o mai lași din mână. Dap, e o carte ușurică, nu înveți istorie din ea, nici nu te pune pe gânduri, dar îți ridică un zâmbet în colțul gurii la gândul că…  o să vedeți voi 😉 Ah, și are câteva situații în care îți face poftă de mâncare sau poftă de sex, după caz 😉

În rest, mi-a amintit un pic de Cronică de familie, pentru că descrie în parte și cam în aceleași cuvinte românismele de la 1860, după ce țara a fost preluată de principele german Carol I. Și e atât de actuală, pentru că soiul rău (adică neamul nostru balcanic) nu piere, ci supraviețuiește și unor războaie, și comunismului, ca să renască cu aceleași „calități nu tocmai trebuincioase”, vorba regelui, acuși, în capitalism.

Cum vă spuneam, personajul principal, un dentist neamț, venit din Berlin la București pentru gingiile bolnave ale lui Carol, și motanul lui iubăreț Siegfried, brodează o poveste plăcută și ușoară, care vă va înveseli un week-end cu siguranță. Eu una caut acum să citesc cartea de debut a lui Florian ăsta, care cică ar fi luat un premiu important. Se cheamă „Degete mici” cartea. Dacă o aveți, dați un semn.

Revenind la modalitatea de distribuire a Zilelor regelui, s-au înscris până acum în cursă tovarășii:

Jovi, Alexandra,  Alina, Anatati, și atât deocamdată. Dacă până luni seară, hai marți, treacă de la mine – mă simt generoasă – nu se mai înscriu și alți tovarăși, dăm cartea unuia dintre cei patru, care iese din joben. Să nu ziceți că nu v-am spus. Hai, dați cu subsemnatul.

Nu uitați condițiile esențiale: să aveți blog, să fiți din țărișoară și să fiți dispuși la un drum spre București, până la mijlocul distanței dintre mine și voi, dacă nu locuiți în minunata Capitală. Vi le-am mai spus aici, ca să nu repet chiar tot.

P.S. Dorinescule, să știi că o predau în stare bună, n-am subliniat, n-am îndoit, n-am pătat. Toshiba i-a dat târcoale de câteva ori, cred că-l simțea pe Siegfried închis înăuntru, dar nu i-a făcut nimic.

 

Etichete: , , ,

5 comentarii la “Cartea călătoare, ultima strigare” Subscribe

  1. Escu 10/09/2011 at 22:38 #

    a simtit bine toshiba ca in carte era Siegfried..ma bucur ca ti-a placut!

  2. Alex 13/09/2011 at 20:04 #

    si eu o vreau

    • Alex 13/09/2011 at 20:05 #

      e marti seara deci intru in competitie:)))

      • Dollo 13/09/2011 at 22:19 #

        Păi unde ți-e blogul? Trebuie să ai blog, nu ai citit regulamentul stăpânului cărții?

  3. Alex 14/09/2011 at 01:58 #

    Nu am avut timp nici sa respir zilele aste…am o percarie de blog deschisa , dar am strer tot de pe el….acum nu stiu pe ce sa ma axez:)))i’m out:(

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale

Când și de ce s-au dat ultimele amnistii în Europa

oug_gratiere-curcan

De la Ceaușescu, în 1988, care voia să fie iubit, la Vaclav Klaus, în 2013, care a vrut să scape niște corupți, Europa a trecut prin mai multe aministii și grațieri colective. Președinții care le-au dat nu s-au bucurat, însă, de simpatia populară.

Jadranska magistrala

drum4

Este motivul care ar trebui să vă ducă în Croația, drumul cel mai frumos spre o destinație care nu face decât să confirme preludiul ăsta auto, suspendat între munte și mare.

Din Buenos Aires con mucho calor

eu

Zgomotos, fierbinte, cu iz de grătar și cu aromă de tango – Buenos Aires, orașul cu 13 milioane de oameni

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.

Minune, în decembrie în sectorul 3 au răsărit părăluțele

flori-negoita

În triunghiurile decupate în gazonul din sectorul 3 astă vară, s-au ofilit begoniile și au răsărit părăluțele. O afacere horticolă de 49 de euro/mp fără TVA.