Cartea călătoare, ultima strigare

Aș da zile de la mine, dacă v-ați juca cu mine :) Și nu orice fel de zile, „Zilele regelui”, de Filip Florian.

Lumeee, terminai de citit „Zilele regelui” și a venit timpul s-o dau mai departe, cum zice la regulamentul stăpânului. Înainte să dați năvală, să vă spun ce mi-a plăcut mie la ea. La carte. Mi-a plăcut povestea, personajul central – care nu e regele, deși titlul ne poate păcăli – ritmul ușor și rapid în care te poartă de la primele pagini până ajungi să n-o mai lași din mână. Dap, e o carte ușurică, nu înveți istorie din ea, nici nu te pune pe gânduri, dar îți ridică un zâmbet în colțul gurii la gândul că…  o să vedeți voi 😉 Ah, și are câteva situații în care îți face poftă de mâncare sau poftă de sex, după caz 😉

În rest, mi-a amintit un pic de Cronică de familie, pentru că descrie în parte și cam în aceleași cuvinte românismele de la 1860, după ce țara a fost preluată de principele german Carol I. Și e atât de actuală, pentru că soiul rău (adică neamul nostru balcanic) nu piere, ci supraviețuiește și unor războaie, și comunismului, ca să renască cu aceleași „calități nu tocmai trebuincioase”, vorba regelui, acuși, în capitalism.

Cum vă spuneam, personajul principal, un dentist neamț, venit din Berlin la București pentru gingiile bolnave ale lui Carol, și motanul lui iubăreț Siegfried, brodează o poveste plăcută și ușoară, care vă va înveseli un week-end cu siguranță. Eu una caut acum să citesc cartea de debut a lui Florian ăsta, care cică ar fi luat un premiu important. Se cheamă „Degete mici” cartea. Dacă o aveți, dați un semn.

Revenind la modalitatea de distribuire a Zilelor regelui, s-au înscris până acum în cursă tovarășii:

Jovi, Alexandra,  Alina, Anatati, și atât deocamdată. Dacă până luni seară, hai marți, treacă de la mine – mă simt generoasă – nu se mai înscriu și alți tovarăși, dăm cartea unuia dintre cei patru, care iese din joben. Să nu ziceți că nu v-am spus. Hai, dați cu subsemnatul.

Nu uitați condițiile esențiale: să aveți blog, să fiți din țărișoară și să fiți dispuși la un drum spre București, până la mijlocul distanței dintre mine și voi, dacă nu locuiți în minunata Capitală. Vi le-am mai spus aici, ca să nu repet chiar tot.

P.S. Dorinescule, să știi că o predau în stare bună, n-am subliniat, n-am îndoit, n-am pătat. Toshiba i-a dat târcoale de câteva ori, cred că-l simțea pe Siegfried închis înăuntru, dar nu i-a făcut nimic.

 

Etichete: , , ,

5 comentarii la “Cartea călătoare, ultima strigare” Subscribe

  1. Escu 10/09/2011 at 22:38 #

    a simtit bine toshiba ca in carte era Siegfried..ma bucur ca ti-a placut!

  2. Alex 13/09/2011 at 20:04 #

    si eu o vreau

    • Alex 13/09/2011 at 20:05 #

      e marti seara deci intru in competitie:)))

      • Dollo 13/09/2011 at 22:19 #

        Păi unde ți-e blogul? Trebuie să ai blog, nu ai citit regulamentul stăpânului cărții?

  3. Alex 14/09/2011 at 01:58 #

    Nu am avut timp nici sa respir zilele aste…am o percarie de blog deschisa , dar am strer tot de pe el….acum nu stiu pe ce sa ma axez:)))i’m out:(

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Viceroy vrea să-și ia permisul, Bianca – doar să se mărite

IMG_2114

Pentru că statusul social adevărat stă în Dacia papuc, cu care se poate căra „marfa”, și în numărul de puradei agățați de fusta nevestei. Restul e deșertăciune.

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul

metrou5

Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.

Cum le iertăm greşiţilor noştri

Roland Jahn, intre dosarele Stasi

Şeful arhivelor Stasi din Berlin a aflat, când şi-a văzut dosarul, că avocatul care-l apăra era informatorul securităţii. Acum le predă lecţii de organizare şi de iertare trimişilor din ţările arabe care s-au trezit că au eliberat arhivele şi nu ştiu cum să le mânuiască

Hai păpușă sexoasă, bagă!

primaria

Primele victime ale poziționării USR împotriva modificării Constituției sunt propriii consilieri generali din București, hărțuiți grobian de consilierii PSD pe tema „cuplurilor de același gen”. Famiglia tradițională PSD de la Primăria Capitalei îi hărțuiește pe copiii adoptați ai cuplului bisexual USR

Vinales, seva eco-bio a Cubei

vinales20

Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.