Lumeee, terminai de citit „Zilele regelui” și a venit timpul s-o dau mai departe, cum zice la regulamentul stăpânului. Înainte să dați năvală, să vă spun ce mi-a plăcut mie la ea. La carte. Mi-a plăcut povestea, personajul central – care nu e regele, deși titlul ne poate păcăli – ritmul ușor și rapid în care te poartă de la primele pagini până ajungi să n-o mai lași din mână. Dap, e o carte ușurică, nu înveți istorie din ea, nici nu te pune pe gânduri, dar îți ridică un zâmbet în colțul gurii la gândul că… o să vedeți voi 😉 Ah, și are câteva situații în care îți face poftă de mâncare sau poftă de sex, după caz 😉
În rest, mi-a amintit un pic de Cronică de familie, pentru că descrie în parte și cam în aceleași cuvinte românismele de la 1860, după ce țara a fost preluată de principele german Carol I. Și e atât de actuală, pentru că soiul rău (adică neamul nostru balcanic) nu piere, ci supraviețuiește și unor războaie, și comunismului, ca să renască cu aceleași „calități nu tocmai trebuincioase”, vorba regelui, acuși, în capitalism.
Cum vă spuneam, personajul principal, un dentist neamț, venit din Berlin la București pentru gingiile bolnave ale lui Carol, și motanul lui iubăreț Siegfried, brodează o poveste plăcută și ușoară, care vă va înveseli un week-end cu siguranță. Eu una caut acum să citesc cartea de debut a lui Florian ăsta, care cică ar fi luat un premiu important. Se cheamă „Degete mici” cartea. Dacă o aveți, dați un semn.
Revenind la modalitatea de distribuire a Zilelor regelui, s-au înscris până acum în cursă tovarășii:
Jovi, Alexandra, Alina, Anatati, și atât deocamdată. Dacă până luni seară, hai marți, treacă de la mine – mă simt generoasă – nu se mai înscriu și alți tovarăși, dăm cartea unuia dintre cei patru, care iese din joben. Să nu ziceți că nu v-am spus. Hai, dați cu subsemnatul.
Nu uitați condițiile esențiale: să aveți blog, să fiți din țărișoară și să fiți dispuși la un drum spre București, până la mijlocul distanței dintre mine și voi, dacă nu locuiți în minunata Capitală. Vi le-am mai spus aici, ca să nu repet chiar tot.
P.S. Dorinescule, să știi că o predau în stare bună, n-am subliniat, n-am îndoit, n-am pătat. Toshiba i-a dat târcoale de câteva ori, cred că-l simțea pe Siegfried închis înăuntru, dar nu i-a făcut nimic.
a simtit bine toshiba ca in carte era Siegfried..ma bucur ca ti-a placut!
si eu o vreau
e marti seara deci intru in competitie:)))
Păi unde ți-e blogul? Trebuie să ai blog, nu ai citit regulamentul stăpânului cărții?
Nu am avut timp nici sa respir zilele aste…am o percarie de blog deschisa , dar am strer tot de pe el….acum nu stiu pe ce sa ma axez:)))i’m out:(