De care popor se teme puterea?

Dacă e să mai explodeze vreodată mămăliga, nu va sta în loc de o lege care interzice protestele. Probabil singurul lucru de care are să se teamă puterea actuală din România ar fi o pană generală de Internet în țărișoară. Să te ții atunci proteste!

E o indignare în media virtuală (că aia clasică nu mai are angoase din astea) pe tema proiectului de lege propus de Ministerul Administrației și Internelor, prin care se interzic adunările publice și protestele, în special în preajma obiectivelor cu pază militară – adică taman alea în jurul cărora se mai duceau anemicele proteste românești: la Președinție, Guvern, Parlament. Sunt permise, însă, manifestațiile religioase (sic!) și alea comerciale. Avem voie să pupăm moaște în cadru organizat și să ne bucurăm de cârnații lui Oprescu, oferiți generos de o firmă de mezeluri.

Desigur, intenția puterii e una nesimțită, și te face să te gândești dacă nu cumva au dreptate toți ăia care îl acuză pe Băsescu că e dictator, pe la televiziunile mogulilor. Dar, în fața acestei abuzive mutări a puterii stă opoziția. Societatea civilă. Formată dintr-o mână de ONG-uri care semnează o petiție-protest. Le găsiți numele aici: Asociația pentru Mediu și Turims Ulmul Cerasului, Asociația Efectul Fluture, Asociația pentru Protejarea Animalelor – NUCA, Asociașia Eco Ruralis… câteva organizații maghiare, doar două sindicate (BNS și Cartel Alfa) și câteva organizații mai cunoscute pentru studii și cercetări sociologice decât că au scos oameni în stradă.  Nu se regăsesc pe lista asta nume grele ale protestelor românești, pentru că de ani de zile noi nu mai avem proteste. Avem doar dansul pinguinului în Piața Victoriei. Sindicalismul e mort demult, iar partidele din opoziție se concentrează pe curul bombat al lui Udrea în loc să vină cu o contraofertă socio-economică de nerefuzat.

Nu am nimic împotriva asociațiilor semnatare. Pe felia lor or fi onorabile și de toată isprava, dar dacă la ceas de protest românii nu se pot aduna decât sub stindardul ulmului, fluturelui sau nucii, înseamnă că puterea dă dovadă de simptome paranoide când face astfel de legi.

Acum nici o lună vă spuneam indignarea mea vis a vis de protestul „organizat” de un prost pe Facebook, la care au dat cu confirmarea 10.000 de deștepți. Știți care a fost scuza organizatorului, pentru care n-a venit nici măcar el la protest? Că nu l-a lăsat șefu să plece de la muncă. Și în subsidiar, credea că protestul „se va organiza, totuși”. De către Sfântul duh, poate. Așa, impersonal, ca toate lucrurile pe care le așteptăm „să se facă” în țara asta, dar nu punem niciunul osul să le dăm un brânci. Acum sunt alți câțiva care dezbat tot pe Facebook dacă gestul iresponsabil al idiotului care a strâns 10.000 de adeziuni și n-a făcut nimic cu ele va dăuna sau nu unor viitoare mișcări de protest pe bune.

Cum spuneam și atunci, suntem o țară de protestatari din cur, de pe scaunul cald al biroului, dăm click pe o cauză pierdută din start pe motiv de neprezentare. Nicio mulțime nu a luat cu asalt scaunul vreunui ministru în ultimii 15 ani în România. Ce motive am avea să credem că va exploda din nou mămăliga? Doar pentru că la Londra se sparg magazine și se fură plasme? Pentru că criza se adâncește în restul lumii, dar la noi urmează doi ani electorali? Să fim serioși, după trei ani de criză în România sunt încă suficienți bani negri ca să cumpărăm toată producția de Ferarri pe un an înainte, deci ne mai rămân și de niște plasme.

Iar dacă e să explodeze vreodată – deși mă îndoiesc tare că generația Facebook mai e în stare să dea cu pietre în geamuri sau știe care-i rețeta de cocktail Molotov – mămăliga asta nu va sta în loc de o lege care interzice protestele. Probabil singurul lucru de care are să se teamă puterea actuală din România ar fi să nu cumva să fie o pană generală de Internet în țărișoară, și să intre în sevraj feiscbuchiștii, bloggerii și twitteriștii. Să te ții atunci proteste. Vom vedea tinerii indignați cum dezgroapă cu mâinile goale – sau ajutându-se de tabletele electronice devenite inutile – cablurile de fibră optică, îngropate de primărie în pământ. Vom asista neputincioși la disperarea cu care aceiași tinerii vor suge tot ce curge prin cabluri și le vor share-ui din gură în gură, în încercarea eroică de a reface comunitățile virtuale și rețele sociale de care suntem așa de mândri. Un protest în România va fi… epic de dramatic 😀


 

Etichete: , , , , ,

3 comentarii la “De care popor se teme puterea?” Subscribe

  1. Xanaxdu 20/09/2011 at 12:18 #

    Pentru generatia tinara, da, caderea internetului e un risc major de zavera.
    Pentru virsta a treia, riscul e sa se intrerupa transmisiunile de telenovele.
    Pentru astia din generatia de mijloc…cred ca nu e nici un risc ca s-ar apuca de protestat organizat

    • Dollo 20/09/2011 at 14:31 #

      Văd că ți-am deschis apetitul pentru regionalisme 🙂

      • Xanaxdu 20/09/2011 at 15:19 #

        Adevarul e ca imi place mult cuvintul „zavera”, si abia asteptam o ocazie sa il folosesc 🙂

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Restul de 60% e tăcere

deget

Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba

De unde ne informăm în epoca dezinformării

informare

Câteva metode de informare alternativă și de verificare a știrilor, pentru aceia debusolați și preocupați să nu se lase manipulați de presă.

Vinales, seva eco-bio a Cubei

vinales20

Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.

Cum am fost jefuiți în Valparaiso

20180312_112948

Tâlhăriți de bagaje în piața centrală a celui mai vechi port sud-american, Valparaiso, orașul chilian de patrimoniu UNESCO.

Cât valorează un om? Dar după moarte?

sidonia cu geo bogza si miron

Cum am descoperit-o pe Sidonia Drăgușanu – scriitoare, ziarist freelancer în timpul războiului, activistă feministă, sfătuitoarea doamnelor, prietena domnilor – deși o uitase toată lumea, inclusiv Uniunea Scriitorilor