Nu știu alții cum sunt, dar eu dacă nu mănânc ceva specific într-o țară străină în care se întâmplă să fiu nu simt că am luat bine pulsul locului. Până la urmă sunt demna fiică a mamei mele, dacă nu mă întreabă nimeni „ce ai mâncat, mamă, pe acolo?”, spun eu singură, pentru că mațul vine cumva înaintea creierului în ordinea poveștilor de călătorie la români.
Prin urmare, apariția pe aeroportul Henri Coandă, zis și Otopeni, a unui fast food „La sarmale” nu poate decât să mă bucure. Le oferim, iată, străinilor care au ratat ocazia să guste sărmăluța balcanică pe durata șederii în țărișoară, ocazia nesperată de a îndrepta neajunsul, chiar la scara avionului.
În rând cu marile case ale lumii în materie de mâncat pe genunchi – Burger King, City cafe, Asian Food – La sarmale vine să restabilească echilibrul culinar din aeroport: românii înfulecă burgeri, străinezii sunt poftiți la sarmale.
Costă 25 de lei patru bucăți, plus mămăliguța și smântâna aferente. Vânzătoarea îmi laudă cu convingere și celelalte „tradiționale”: puiul cu mujdei, saramura de pește. Da mici, mititei n-aveți? o întreb cu o umbră de speranță cu muștar în glas. Nu, nu au! Păcat.
Nu că m-aș fi repezit, până la urmă era ora 8.30 dimineața când aveam această conversație cu duduia de la tejghea, și nici măcar sarmale nu începuse să servească. Doar omlete fără naționalitate. La ora 10.00 se dă startul la sarmale. Și totuși, de ce n-aveți mici, nu vă lasă să faceți grătar ca să nu faceți fum? mă gândesc eu la avioane și la cum s-ar învârti ele ca muștele bete în jurul unui aeroport pe care ar sfârâi grătarele cu mititei… 😀 Nu, zice tipa, grătar facem, dar numai cu piept de pui. Mda, ce să zic, pentru mine pieptul de pui comparativ cu mititeii e ca sexul cu prezervativ pentru bărbați… 😀 (asta apropos de prezervativele cu mesaj culinar de aici, via Subiectiv)
În fine, nu poți să le ceri pe toate. E bun și doar începutul ăsta timid cu sarmale. Vă las acum că mă duc prin oraș că mănânc niscai cevapcici și să beau o bere Jelen. Că doar de aia sunt la Belgrad, nu? 😉
Nici macar nu sunt ale noastre sarmalele. Sunt turcesti…asa ca .. hai cu mititelu!
păi nici mititelul nu e al nostru
Stiu. Nimic nu-i al nostru. 80% din mancaruri sunt de origine greceasca & turceasca.
Si restul de 20% sint de origine maghiara sau bulgareasca/ruseasca
Asa e
Mda. În locul sexului cu prezervativ, prefer sexul cu o femeie. Dar mi se par scumpe sarmalele.
Păi e preț de aeroport, ce vrei? Acolo și o apă costă cât o sticlă cu vin la supermarket
Nu sună rău deloc ce zici, poate încerc data viitoare când ajung în aeroport.! Si apropo de mici – am fost la Tel Aviv și am fost dusă de prieteni mei evrei, fără legături cu România, într-un restaurant libanez unde , bineînțeles, patronul știa să întrebe în română”ce faci?” și să mă întrebe dacă nu vreau mici. Nu prea vroiam, dar tot mi-a adus doi cu mâncare comandată. Știi care a fost reacția prietenilor evrei?”This is Romanian kebab, now I know!”
ha, ha, așa i-am explicat eu azi editoarei englezoaice ce e aia pleskavita – kind of serbian hamburger 🙂
Haha, pofta intinsa Dollo, poate bagi si o pleskavica pentru mine 🙂
S-a marcat! Din aia picantă, sper că ai simțit 😉
Interesant mod de a restabili un „echilibru”. Excelent pentru cei in tranzit fiindca nu cred eu ca cei care adasteaza pe aici ar scapa „sarmalutze & mamaligutza”.
Am citit o reteta de sarmale, de la Pastorel Teodoreanu zicere : la sarmalele „adevarate” chestia interesanta este cu fiertul : mai intai (in prima zi) se fierb in zeama de carne si apoi (in a doua zi) se baga la cuptor, in vin. Ei, uite ca nu ii cred eu pe astia atat de „traditionalisti”, sa tina vreo reteta din asta, adevarata ! 🙂
Ei, cred că nici măcar gospodinele nu fierb sarmalele două zile. Adică mama sigur nu le fierbe atâta timp, dar sigur le bagă și la cuptor. Normal că nu se compară sarmaua de casă cu aia de cârciumă, dar pentru un străin e cam tot aia. Așa cum am mâncat eu azi plescavita la un fast food in Belgrad, cu siguranță că făcută în casa vreunei gospodine sârboaice o fi mai bună, dar eu n-am termen de comparație.
Am impresia ca am explicat putin neclar :). Se fierb in prima zi, asa cum se fierb normal, inabusit pana scade ceva lichid, se pun la rece si a doua zi se scot din beci si se pun la cuptor, in vin, pana la rumeneala. Si cred ca asta este fiindca in reteta se recomanda carnea de bou, nu de vaca … poate ca aia este mai greu de fiert ? Nu stiu, nu am incercat si nici nu cred sa ajung vreodata sa incerc.
Dar suna bine „sa fiarba in vin”, cred ca le da o savoare deosebita. Asta mi se pare demn de incercat 🙂
ei, mama nu cred că a făcut niciodată sarmale de vacă, darmite de bou… Alea de porc nu necesită proceduri așa elaborate, totuși.
Radu Anton Roman spunea ca sarmalele sunt singura chestie care ar putea fi numita manarea noastra nationala, pentru ca noi le-am luat de la turci si le-am facut din porc 😀 Oricum, Henri Coanda nu e un aeroport de tranzit, iar cei care vin in Romania cred ca-si aleg alte locuri in care sa manance romaneste. Desi, pentru un gust autentic ar trebui sa mearga la vreo babuta din vreun sat uitat de lume si nu in pseudo-restaurantele traditionale. sau sa vina la mine acasa 😀
Tu le fierbi două zile? 🙂
sa stii ca in ultimele zile mi-a fost o pfta teribila de sarmale. si, da, in nebunia mea potentata de retetele lui pastorel, data viitoare le fierb de doua ori si o data in vin 😀
Fratilor, pina dezghet eu varza murata (marfa de contrabanda prin ulitele Montrealului) si pina le fierb de doua ori, mai bine ma urc in avion le maninc cu Henri Coandă si poate la intoarcere beau si o cana de vin cu Charle de Gaulle ;-))
Sunt bune sau cam sarate ? …. inteaba vulpea.
Nu știu, nu le-am gustat, că la ora aia la care aveam eu avion nu se vindeau, era prea de dimineață 🙂