Flying sarmale

Fast food-ul „La sarmale” nu-i lasă pe străinii care pleacă din România să pună piciorul pe scara avionului fără să guste din bunătățile tradiționale

Nu știu alții cum sunt, dar eu dacă nu mănânc ceva specific într-o țară străină în care se întâmplă să fiu nu simt că am luat bine pulsul locului. Până la urmă sunt demna fiică a mamei mele, dacă nu mă întreabă nimeni „ce ai mâncat, mamă, pe acolo?”, spun eu singură, pentru că mațul vine cumva înaintea creierului în ordinea poveștilor de călătorie la români.

Prin urmare, apariția pe aeroportul Henri Coandă, zis și Otopeni, a unui fast food „La sarmale” nu poate decât să mă bucure. Le oferim, iată, străinilor care au ratat ocazia să guste sărmăluța balcanică pe durata șederii în țărișoară, ocazia nesperată de a îndrepta neajunsul, chiar la scara avionului.

În rând cu marile case ale lumii în materie de mâncat pe genunchi – Burger King, City cafe, Asian Food – La sarmale vine să restabilească echilibrul culinar din aeroport: românii înfulecă burgeri, străinezii sunt poftiți la sarmale.

Costă 25 de lei patru bucăți, plus mămăliguța și smântâna aferente. Vânzătoarea îmi laudă cu convingere și celelalte „tradiționale”: puiul cu mujdei, saramura de pește. Da mici, mititei n-aveți? o întreb cu o umbră de speranță cu muștar în glas. Nu, nu au! Păcat.

Nu că m-aș fi repezit, până la urmă era ora 8.30 dimineața când aveam această conversație cu duduia de la tejghea, și nici măcar sarmale nu începuse să servească. Doar omlete fără naționalitate. La ora 10.00 se dă startul la sarmale. Și totuși, de ce n-aveți mici, nu vă lasă să faceți grătar ca să nu faceți fum? mă gândesc eu la avioane și la cum s-ar învârti ele ca muștele bete în jurul unui aeroport pe care ar sfârâi grătarele cu mititei… 😀  Nu, zice tipa, grătar facem, dar numai cu piept de pui. Mda, ce să zic, pentru mine pieptul de pui comparativ cu mititeii e ca sexul cu prezervativ pentru bărbați… 😀 (asta apropos de prezervativele cu mesaj culinar de aici, via Subiectiv)

În fine, nu poți să le ceri pe toate. E bun și doar începutul ăsta timid cu sarmale. Vă las acum că mă duc prin oraș că mănânc niscai cevapcici și să beau o bere Jelen. Că doar de aia sunt la Belgrad, nu? 😉

Etichete: , , , , ,

21 comentarii la “Flying sarmale” Subscribe

  1. Escu 28/09/2011 at 12:18 #

    Nici macar nu sunt ale noastre sarmalele. Sunt turcesti…asa ca .. hai cu mititelu!

    • Dollo 28/09/2011 at 12:22 #

      păi nici mititelul nu e al nostru

      • Escu 28/09/2011 at 12:35 #

        Stiu. Nimic nu-i al nostru. 80% din mancaruri sunt de origine greceasca & turceasca.

        • Xanaxdu 28/09/2011 at 13:06 #

          Si restul de 20% sint de origine maghiara sau bulgareasca/ruseasca

          • Escu 28/09/2011 at 19:21 #

            Asa e

  2. Béranger 28/09/2011 at 13:55 #

    Mda. În locul sexului cu prezervativ, prefer sexul cu o femeie. Dar mi se par scumpe sarmalele.

    • Dollo 28/09/2011 at 23:32 #

      Păi e preț de aeroport, ce vrei? Acolo și o apă costă cât o sticlă cu vin la supermarket

  3. Mekone 28/09/2011 at 15:24 #

    Nu sună rău deloc ce zici, poate încerc data viitoare când ajung în aeroport.! Si apropo de mici – am fost la Tel Aviv și am fost dusă de prieteni mei evrei, fără legături cu România, într-un restaurant libanez unde , bineînțeles, patronul știa să întrebe în română”ce faci?” și să mă întrebe dacă nu vreau mici. Nu prea vroiam, dar tot mi-a adus doi cu mâncare comandată. Știi care a fost reacția prietenilor evrei?”This is Romanian kebab, now I know!”

    • Dollo 28/09/2011 at 23:28 #

      ha, ha, așa i-am explicat eu azi editoarei englezoaice ce e aia pleskavita – kind of serbian hamburger 🙂

  4. Adrian 28/09/2011 at 16:41 #

    Haha, pofta intinsa Dollo, poate bagi si o pleskavica pentru mine 🙂

    • Dollo 28/09/2011 at 23:27 #

      S-a marcat! Din aia picantă, sper că ai simțit 😉

  5. Glass and IRon 28/09/2011 at 21:00 #

    Interesant mod de a restabili un „echilibru”. Excelent pentru cei in tranzit fiindca nu cred eu ca cei care adasteaza pe aici ar scapa „sarmalutze & mamaligutza”.

    Am citit o reteta de sarmale, de la Pastorel Teodoreanu zicere : la sarmalele „adevarate” chestia interesanta este cu fiertul : mai intai (in prima zi) se fierb in zeama de carne si apoi (in a doua zi) se baga la cuptor, in vin. Ei, uite ca nu ii cred eu pe astia atat de „traditionalisti”, sa tina vreo reteta din asta, adevarata ! 🙂

    • Dollo 28/09/2011 at 23:26 #

      Ei, cred că nici măcar gospodinele nu fierb sarmalele două zile. Adică mama sigur nu le fierbe atâta timp, dar sigur le bagă și la cuptor. Normal că nu se compară sarmaua de casă cu aia de cârciumă, dar pentru un străin e cam tot aia. Așa cum am mâncat eu azi plescavita la un fast food in Belgrad, cu siguranță că făcută în casa vreunei gospodine sârboaice o fi mai bună, dar eu n-am termen de comparație.

      • Glass and Iron 29/09/2011 at 15:05 #

        Am impresia ca am explicat putin neclar :). Se fierb in prima zi, asa cum se fierb normal, inabusit pana scade ceva lichid, se pun la rece si a doua zi se scot din beci si se pun la cuptor, in vin, pana la rumeneala. Si cred ca asta este fiindca in reteta se recomanda carnea de bou, nu de vaca … poate ca aia este mai greu de fiert ? Nu stiu, nu am incercat si nici nu cred sa ajung vreodata sa incerc.
        Dar suna bine „sa fiarba in vin”, cred ca le da o savoare deosebita. Asta mi se pare demn de incercat 🙂

        • Dollo 30/09/2011 at 21:27 #

          ei, mama nu cred că a făcut niciodată sarmale de vacă, darmite de bou… Alea de porc nu necesită proceduri așa elaborate, totuși.

  6. Farfuridi 28/09/2011 at 23:34 #

    Radu Anton Roman spunea ca sarmalele sunt singura chestie care ar putea fi numita manarea noastra nationala, pentru ca noi le-am luat de la turci si le-am facut din porc 😀 Oricum, Henri Coanda nu e un aeroport de tranzit, iar cei care vin in Romania cred ca-si aleg alte locuri in care sa manance romaneste. Desi, pentru un gust autentic ar trebui sa mearga la vreo babuta din vreun sat uitat de lume si nu in pseudo-restaurantele traditionale. sau sa vina la mine acasa 😀

    • Dollo 28/09/2011 at 23:47 #

      Tu le fierbi două zile? 🙂

  7. Farfuridi 30/09/2011 at 22:15 #

    sa stii ca in ultimele zile mi-a fost o pfta teribila de sarmale. si, da, in nebunia mea potentata de retetele lui pastorel, data viitoare le fierb de doua ori si o data in vin 😀

  8. LILI 16/10/2011 at 07:40 #

    Fratilor, pina dezghet eu varza murata (marfa de contrabanda prin ulitele Montrealului) si pina le fierb de doua ori, mai bine ma urc in avion le maninc cu Henri Coandă si poate la intoarcere beau si o cana de vin cu Charle de Gaulle ;-))

  9. LILI 16/10/2011 at 07:43 #

    Sunt bune sau cam sarate ? …. inteaba vulpea.

    • Dollo 16/10/2011 at 10:00 #

      Nu știu, nu le-am gustat, că la ora aia la care aveam eu avion nu se vindeau, era prea de dimineață 🙂

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei

O zi la probațiune

alb-negru

Ce face un VIP condamnat cu suspendare, când ajunge în biroul consilierului de probațiune, unde trebuie să-și demonstreze îndreptarea: răspunde la telefon cu „dragă, sunt în oraș, la un interviu, vorbim mai târziu” 😉

Discuție cu o viitoare ziarizdă/piarizdă. Trizdă!

A fost odata copiutza - sursa foto: http://www.cheatingculture.com

Pentru cine zicea că presa e plină de ingineri, făcuți ziariști de ocazie, am un mesaj încurajator: vine tare din urmă generația copy/paste. Hold your breath!

Maidanezul antrenat să fie Saint Bernard

Codruț și nepotul lui, Vasile

Codruț a fost cules de pe străzile din Craiova, în 2004, și a devenit azi unicul maidanez cu atestat de câine de căutare și salvare din dărâmături. O performanță la care ajung maximum 10% din câinii de rasă la nivel internațional.

Românul s-a născut poet, de aia e mai lent

casca

Când o lucrare unică intră pe mâinile unor muncitori români termenele contractuale devin opționale. Totul în România durează mai mult, zice spaniolul șef de șantier. Dar la final iese o operă brâncușiană, zice inginerul român

Zen and the Art of Marcela Maintenance*

marcela

Calitatea service-urilor din București: prețuri europene, servicii făcute românește, pentru că „așa facem noi și n-am avut niciodată probleme”. Avatarurile unui șofer care se încăpățânează să citească manualul mașinii.