Gomboți = găluști cu prune

De ce nu știu ardelenii ce sunt alea găluști cu prune? Pentru că n-o cunosc pe mama, firește ;)

E u nu le-am dus niciodată dorul, pentru că mama face în fiecare toamnă. Și nu mi se pare genul de desert după care să tânjești și să mai vrei în restul anului. O dată-de două ori în an e suficient. Dar s-a întâmplat într-o iarnă, parcă, acum vreo doi ani, să fiu la o masă la o cârciumă cu niște colege. Mă uitam în meniu unde am văzut la desert oferta de „gombot cu prune”. Io, deșteaptă, zic, ia uite și ăștia, au scris greșit compot. Una dintre colege, bistrițeancă de la mama ei, sare în sus și zice: vaaai, are gomboț? De când n-am mai mâncat!. O întreabă extaziată pe chelneriță dacă chiar are, și nu cumva e doar așa, de teazing. Aia se jură că are, și fata comandă o porție. Eu, curioasă, na, să văd cum e compotul ăla scris greșit, o întreb: dar ce e ăla mă? Aaa, e ceva foarte bun, o să vezi, o prăjitură pe care o făcea mama, n-am mai mâncat demult…

Ce mai, m-a convins, am luat o porție. Când a venit aia cu gomboții, câte doi pe farfurie, m-am desumflat: erau găluști cu prune! Cică așa le zice în Ardeal. În fine, le-am mâncat, dar nu erau ca ale mamei, categoric.

Ale mamei sunt așa.

*

1-2 kg de cartofi, se fierb și se pasează. Mama zice că ies mai bine așa, pasați, decât dați prin mașină, pentru că prin mașină rămân fără suc. Se obține deci un soi de piure, pe care îl amestecați cu 2 linguri de griș (ca să fie aluatul mai afânat), două ouă și două linguri de făină.

**

Prunele (mama a folosit doar jumătate de kg), e de preferat să fie mai mici, ca să nu vă iasă ditamai obuzele de găluști. Și ar mai fi ideal să fie soi din ăla, când le strângi între degete să iasă sâmburele din ele, ca să vă fie ușor să le scobiți. Odată des-sâmburite, prunele vor fi umplute cu o linguriță cu zahăr și, după preferință, mama le-a băgat în loc de sâmbure și un miez de nucă. Puteți fi inventivi și cu o migdală sau alte semințe care vă plac.

***

După ce umpleți și prunele cum v-am spus, le cuplați cu aluatul: faceți un soi de pătrățel din aluat, băgați pruna la mijloc și o înveliți cât să fie ermetic închisă într-un guguloi. E bine ca după ce faceți guguloiul să-l dați prin făină, ca să nu se lipească și să rămână închis la fierbere.

****

Guguloaiele astfel formate le puneți la fiert într-o oală cu apă care tocmai dă în clocot. Le fierbeți ( pe rând, câte 5-7 o dată) până când găluștile se ridică la suprafață.

După ce le scoateți din oală le mermeliți într-o tigaie unde în prealabil ați încins un cub de unt, și în care ați rumenit timp de câteva minute niște pesmet (făcut din două pachete cu biscuiți banali dați prin mașina de tocat). Pesmetul rumenit se condimentează, când e gata, cu zahăr vanilat (după gust), ceva praf de scorțișoară și nucă pisată.

În timp ce mermeliți găluștile prin pesmetul ăsta nu e musai ca tigaia să mai fie pe foc, dar e musai ca pesmetul să fie cald, ca și gălușca. Aveți grijă să nu ardeți pesmetul, că arată trist găluștile.

La final, nu băgați una cu totul în gură, mai așteptați să se răcească sau tăiați-o măcar cu lingurița, ca să fiți siguri că nu vă rămâne pruna fierbinte în gât.

Hai, poftă bună la gomboț, eu am mâncat deja trei până acum. Și am băut niște vin fără alcool. O să vă zic și de ăsta zilele astea…, mare păcăleală!

Etichete: , , , ,

38 comentarii la “Gomboți = găluști cu prune” Subscribe

  1. Kitana 22/09/2011 at 14:19 #

    la Timisoara se zice gomboti, la Sibiu galuste cu prune; cum bunica-mea e din Tm stiu si ardeleneste si banateana
    „şcătulă ” stiti ce e? 🙂 cutie

    • Dollo 22/09/2011 at 22:22 #

      Deci, câți gomboți încap într-o șcătulă? 🙂

  2. Anonymous Coward 03/03/2012 at 10:35 #

    … ca exista usoare abateri de la reteta.

    Pesmetu’ tre’ facut din paine alba, nu din biscuiti, ca biscuitii au un gust al lor care nu se pasale cu restu’. Si tre’ amestecat cu ceva zahar inainte sa tavalesti gombotii prin el, si ceva scortisoara.

    Si cand ii tai si-i mananci, le aplici acelasi tratament ca la sarmale: pui smantana. Dupa care mai pui ceva zahar (nu mult), ceva scortisoara, tai toti gombotii odata, ii amesteci bine, sa se faca sos din smantana si zama de prune, si abia dupa aia mananci, avand grija sa ajunga sosu’ pe toate bucatile de aluat.

    Fara scortisoara, si fara asocierea smantanei cu zama de prune, gombotii is cam seci.

    Mai o chestie: smantana tre’ sa fie din piata, din aia de dac-o tii trei zile-n frigider se face unt.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Cum am fost jefuiți în Valparaiso

20180312_112948

Tâlhăriți de bagaje în piața centrală a celui mai vechi port sud-american, Valparaiso, orașul chilian de patrimoniu UNESCO.

Cu cât ne-a botezat Samsung Biblioteca Națională

Biblioteca Națională Samsung

Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

Recursul la argumente

ilusion

De ce în 2017 e nevoie să le explici unora că oamenii sunt egali în fața legii și au aceleași drepturi indiferent de rasă, sex sau etnie – pentru că la televiziunea națională vine un avocat al poporului și neagă Holocaustul, și nimeni nu-l contrazice, deși avem și o lege care-l face pasibil de pușcărie pentru asta.

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.