E u nu le-am dus niciodată dorul, pentru că mama face în fiecare toamnă. Și nu mi se pare genul de desert după care să tânjești și să mai vrei în restul anului. O dată-de două ori în an e suficient. Dar s-a întâmplat într-o iarnă, parcă, acum vreo doi ani, să fiu la o masă la o cârciumă cu niște colege. Mă uitam în meniu unde am văzut la desert oferta de „gombot cu prune”. Io, deșteaptă, zic, ia uite și ăștia, au scris greșit compot. Una dintre colege, bistrițeancă de la mama ei, sare în sus și zice: vaaai, are gomboț? De când n-am mai mâncat!. O întreabă extaziată pe chelneriță dacă chiar are, și nu cumva e doar așa, de teazing. Aia se jură că are, și fata comandă o porție. Eu, curioasă, na, să văd cum e compotul ăla scris greșit, o întreb: dar ce e ăla mă? Aaa, e ceva foarte bun, o să vezi, o prăjitură pe care o făcea mama, n-am mai mâncat demult…
Ce mai, m-a convins, am luat o porție. Când a venit aia cu gomboții, câte doi pe farfurie, m-am desumflat: erau găluști cu prune! Cică așa le zice în Ardeal. În fine, le-am mâncat, dar nu erau ca ale mamei, categoric.
Ale mamei sunt așa.
*
1-2 kg de cartofi, se fierb și se pasează. Mama zice că ies mai bine așa, pasați, decât dați prin mașină, pentru că prin mașină rămân fără suc. Se obține deci un soi de piure, pe care îl amestecați cu 2 linguri de griș (ca să fie aluatul mai afânat), două ouă și două linguri de făină.
**
Prunele (mama a folosit doar jumătate de kg), e de preferat să fie mai mici, ca să nu vă iasă ditamai obuzele de găluști. Și ar mai fi ideal să fie soi din ăla, când le strângi între degete să iasă sâmburele din ele, ca să vă fie ușor să le scobiți. Odată des-sâmburite, prunele vor fi umplute cu o linguriță cu zahăr și, după preferință, mama le-a băgat în loc de sâmbure și un miez de nucă. Puteți fi inventivi și cu o migdală sau alte semințe care vă plac.
***
După ce umpleți și prunele cum v-am spus, le cuplați cu aluatul: faceți un soi de pătrățel din aluat, băgați pruna la mijloc și o înveliți cât să fie ermetic închisă într-un guguloi. E bine ca după ce faceți guguloiul să-l dați prin făină, ca să nu se lipească și să rămână închis la fierbere.
****
Guguloaiele astfel formate le puneți la fiert într-o oală cu apă care tocmai dă în clocot. Le fierbeți ( pe rând, câte 5-7 o dată) până când găluștile se ridică la suprafață.
După ce le scoateți din oală le mermeliți într-o tigaie unde în prealabil ați încins un cub de unt, și în care ați rumenit timp de câteva minute niște pesmet (făcut din două pachete cu biscuiți banali dați prin mașina de tocat). Pesmetul rumenit se condimentează, când e gata, cu zahăr vanilat (după gust), ceva praf de scorțișoară și nucă pisată.
În timp ce mermeliți găluștile prin pesmetul ăsta nu e musai ca tigaia să mai fie pe foc, dar e musai ca pesmetul să fie cald, ca și gălușca. Aveți grijă să nu ardeți pesmetul, că arată trist găluștile.
La final, nu băgați una cu totul în gură, mai așteptați să se răcească sau tăiați-o măcar cu lingurița, ca să fiți siguri că nu vă rămâne pruna fierbinte în gât.
Hai, poftă bună la gomboț, eu am mâncat deja trei până acum. Și am băut niște vin fără alcool. O să vă zic și de ăsta zilele astea…, mare păcăleală!
Nooooo…. Gombotii sunt galusti cu prune ? Prozaic 🙁
Da, și mama a fost mirată când i-am zis cum se numește ce a făcut ea 😉
A nu, eu de gomboti stiu. Mi se pare ca suna atat de prozaic denumirea de galusti cu prune :))) La mine galusca e aia de gris din supa de pui.
Eu am mincat mii de gomboti – si cu prune si cu caise – dar n-am mincat niciodata galuste cu prune! Bleah!
Of, pretențioși mai sunteți și voi bănățenii;)
Eu sunt din Ardeal şi nu am auzit până acum de gomboţi. Termenul folosit era de găluşte cu prune 🙂
E, vezi, o fi mai din vest-nord-vest denumirea asta, cine știe
Aaaa nu ! Nici un ardelean nu tolereaza sa fie numit banatean ! Sa clarificam situatia sau e duel :))) (desi e preferabil sa mi se spuna banateanca decat… altceva… ma rog)
Mircea a bănățean, că e din Timișoara, lui i-am zis așa 🙂 Tu nu știu de unde ești, în afară de București 🙂
Eu din Bistrita si stiu de gomboti. Si am mai auzit inspre Gherla, tot gomboti. In Bucuresti am aflat ca le zice galuste cu prune. Nu-s fan dulciuri, dar vad la altii 🙂
Și prin Alba tot gomboți se numesc.
Hai, să vă văd acum pe ăștia din Bistrița, Alba, ce e ăla vailing? 🙂
Vailing=lighean (cel putin la mine acasa, la Cluj)
Gomboti vine din maghiara, „gomboc” insemnind ceva rotund, sferic („gomb”=nasture, „fold gomb”= globul pamintesc, „szilvás gomboc”=galuste cu prune)
În sfârșit se făcu lumină în sat! 🙂
Acum multi ani, cind eram la studii in Anglia, aveam cu colegii de etaj/bucatarie/camin o intelegere, sa gatim in fiecare duminica pe rind ceva specific de la noi de acasa.
Cind mi-a venit rindul, n-am indraznit sa ma bag la sarmale, asa ca am facut gomboti si salata de vinete (ehei, vremurile tineretii, cind inca mai gateam). Btw, un secret: la noi prunele se umplu cu zahar amestecat cu scortisoara, si se folosesc prunele numite „Bistrite” (ma rog, in Anglia am folosit ce prune UE am gasit la supermarket)
Chestia e ca imediat au sarit cu gura si colegii mei maghiari, si cei slovaci, aratindu-mi obrazul ca gombotii nu au cum sa fie mincare traditionala romaneasca. Adevarul e ca, daca ne gindim bine, noi nu avem o mincare traditionala romaneasca (exista un articol oarecum celebru al lui Plesu pe tema asta: mergind cu trenul impreuna cu Liiceanu si Sorin Dumitrescu, parca, au incercat sa gaseasca ‘mincarea traditionala romaneasca’. Rind pe rind, a reiesit ca toate mincarurile noastre sint imprumutate de la vecini. In final, au reusit sa gasesca totusi ceva specific romanesc, anume clatitele cu urda si marar)
Bune și clătitele alea cu urdă, dar mămăliga cu brânză și smântână nu e românească oare?
Eu de asta nu am auzit nici la Bistrita, nici in Salaj. E interesant de aflat.
si la mine pe blog a fost aceeasi problema: galuste cu prune vs gomboti 😀 au invins galustele :))
înseamnă că pe tine te citesc mai mulți regățeni 😉
eu, care am introdus gombotii in viata ta, iti multumesc pentru reteta si pentru momentul celebritate oferit orasului meu. am fost ieri la un restaurant unguresc in sinaia si, ghici ce, la categoria mancaruri unguresti (ca aveau si altele) erau si gombotii. deci e posibil ca ardelenii sa fi luat denumirea de la fratii unguri. te astept pe la mine cu un vailing de gomboti, sa dezbatem problema. cine stie ce e vailingul?
Ehe, eu n-am îndrăznit să te nominalizez, că am zis că nu-ți place celebritatea 🙂 Dar la un vailing mă bag. Ce e ăla? :))
vailingul e lighean, am auzit de el la bunici, in judetul mures. e luat tot din ungureste, cred. da ce de ardeleni la tine pe blog! e atmosfera faina la subiectul asta, nu ne faci o rubrica?
grupul cititorilor care mănâncă și gătesc ungurește? 😉
Ma mir ca nimeni n-a sarit inca cu gombotii cu branza. Bai, ardelenii bilingvi? Fratilor, dormiti?? 🙂
Iubita mea, ca si mama si bunica le face asa: http://mayakonyhaja.blogspot.com/2009/09/turogomboc.html
„Crema” e smantana indulcita cu zahar.
Pentru reteta puteti sa folostiti google translate, dar dupa cum vad, va va cam duce in padure.
ps: crescut la Satu-Mare si-apoi zburat in alt pom.
Nu înțeleg mare lucru din text, dar din poze reiese că gomboții ăia sunt niște guguloaie umplute cu nimic, peste care torni smântână. Un fel de papanași?
ps: pomul mai e în România? 🙂
Da mai Dollo, am verificat, si túro gomboc sint papanasii cu brinza (sau in traducere mot-a-mot, rotunjoare cu brinza).
Uite alte cuvinte din Ardeal mostenite din maghiara, de care nu m-am prins ca sint specific ardelenesti pina nu le-am folosit in fata unor regateni si aia au facut ochii mari:
badog = doza de metal (de bere, Cola, etc)
ruda = bara (de bicicleta, dar si ruda de salam)
duma =poveste, istorie
Bunicii mei mai foloseau si
levesa=supa
marhe=vite
potica, poticar=farmacie, farmacist
Acuma nu mai imi vin in minte, dar mai sint multe altele…
Eu sunt din Sibiu iar în copilărie, îmi amintesc că bunica folosea cuvântul şpais atunci când se referea la cămara de alimente 🙂 Iar cuvântul vine din germana (speise).
Si in Maghiara e luat tot din germana, si i se spune spaiz.
Ar mai fi:
dohan=tutun, dohani=a fuma
placinta (folosit in toata tara), vine din palacsinta
a veghea = a pazi (din maghiara vigyazni)
…dar ma opresc aici, ca nu vreau sa va plictisesc. Chestiile astea cu imprumuturile de cuvinte dintr-o limba in alta pe mine ma fascineaza, dar inteleg daca pe ceilalti ii lasa rece.
De dume am auzit și eu, dar p-aci au sens peiorativ. Adică „dai dume”, un fel de fabulezi, bați câmpii, induci lumea în eroare.
De „potica” nu știam, dar mereu m-am întrebat cum de se zice și în Turcia și în Germania „Apoteke” la farmacie. Și cred că am mai văzut termenul ăsta și prin alte țări. Doar la noi nu.
La doftor si la potica. La doftor si la potica. Si mi-or zis ca n-am nimica. Si mi-or zis ca n-am nimica.
Nu făcusem asocierea asta 🙂
Nu știu ce sînt papanașii, dar iată traducerea rețetei noastre:
gomboț: 1kg brânză, un ou, 6-7 linguri de griș, o lingură de zahăr (sau o linguriță de îndulcitor)
exterior: 250g pesmeți rumeniți (tradițional pâine/franzeluță uscată, măcinată – cu toate că, cine știe, s-or potrivi și biscuiții), o lingură de zahăr, 2 linguri de ulei
crema: 2dl smântâna amestecată cu o lingură de zahăr (sau o linguriță de îndulcitor)
Amestecați pesmeții adăugând o lingură de ulei și una de zahăr. Rumeniți mixtura amestecând-o continuu, până capătă o culoare aurie-portocalie (mare grijă să nu se prindă sau să se ardă).
Fărâmați brânza cu o furculiță. Adăugați o lingură de zahăr și oul crud. Amestecați și adăugați grișul. Amestecați iar și bine. Și pe la colțuri :). Puneți deoparte mixtura o jumătate de oră ca să se înmoaie grișul. Apoi faceți bulgări cu diametrul de vreo 3-4 cm. Dacă mixtura e prea lichidă, adăugați puțin griș. Puneți gomboții în apa dată în clocot (în fierbere). După 10-15 minute gomboții se vor ridica la suprafață, semn ca sînt fierți. Apoi trebuie puși direct în mixtura rumenită de pesmeți și acoperiți peste tot.
Crema se pune numai când se servește.
Poftă bună!
ps: pomul ăsta e de peste Gard, da’ ideologic și general-atmosferic tot tangent la balcani – zburat la Budapesta, ancorat la Debrecen (câte o decadă/stație)
Da, seamănă cu papanașii la compoziție. P-aci se face compoziția cu brânză, ou și făină, se prăjesc în ulei ca niște gogoși, și se servesc acoperite cu dulceață sau/și cu smântână. Sunt buni și ăia:) Dar cred că gomboții sunt mai sănătoși, măcar pentru faptul că nu sunt prăjiți.
Seamana la compozitie, dar stii si tu ce diferenta e intre ceva fiert si ceva prajit. Apropo gogosi: astia sint niste creaturi umflate, da’ bilele mele sint mult mai consistente, mai masive 🙂
Firește 😉