Îndatoriri și favoruri

Ministrul Administrației și Internelor îți face și favoruri, dar și când te plesnește cu niște îndatoriri... toate pe ușa din mijloc, aia de la CC :)

A zi, la Ministerul Internelor și Administrației, plutonierul de la una dintre intrările laterale – pe unde intră plebea, directorimea, pulimea, ziariștii – mă invită cu amabilitate să intru fără griji prin filtrul ăla care țiuie, „că l-am oprit, doamnă!”. După care îmi ia buletinul ca să-mi treacă datele în registrul de intrări. Se minunează ce nume cu rezonanțe spaniole am, îl asigur că numai rezonanțele sunt de mine, și dacă tot e el așa drăguț și vorbăreț zic să fac conversație, până vine secretara directorului la care trebuia să ajung, ca să mă ia de acolo:

– Și domnul ministru pe unde intră, pe intrarea aia centrală? întreb, cu ochii la ușile alea din burta fostului Comitet Central, deasupra cărora, în balcon, s-au dat viteji în 89 toți marii revoluționari ai patriei.

– Da, pe acolo intră domnul ministru, dar mai intră și invitații dumnealui, oaspeți de seamă, străini… dacă erați și dumneavoastră invitata domnului ministru, intrați pe acolo…

După o pauză, terminând de scris în registru, continuă

– dar acuma, depinde, dacă vă invită să vă dea îndatoriri, degeaba vă invită. Dar dacă vă invită să vă facă favoruri… eee… și-mi zâmbește șăgalnic, cu toată convingerea lui – că ministrul de interne face niște favoruri grozave –  luncindu-i în ochi.

Mă uit la el, un tip tânăr, nu cred să aibă 30 de ani, plutonier, cum vă spuneam, zice că sunt patru acasă, probabil trăiește cinstit din salariu. Figura nu-l recomandă pentru alte manevre. Omul ăsta crede în inocența lui că atunci când ministrul te cheamă ca să-ți dea îndatoriri, e total opusul favorului. Adică te cheamă să-ți dea îndatorirea de director în minister, sau consilier sau ceva mutător de dosare, e nașpa, că te pune la muncă. dar dacă te cheamă pentru favor, eee, aici e crema existenței unui ministru. La care au puțini acces, doar ăia care intră zâmbind pe ușile din față. În clădirea aia de pe care Ceaușescu a plecat cu elicopterul, alungat de niște tineri care au luptat acolo pentru schimbarea soartei națiunii. Și cărora le suntem îndatorați. Scrie lângă intrarea ministrului, pe o placă de marmuriă. Cu litere săpate, de bronz. Dap.

Altfel, azi a fost o zi minunată. Să vă povestesc:

– am fost la bancă să scot euro din contul personal, ca să plătesc rata în euro la banca aia de hoți care mi-a dat creditul pentru mașină. La banca de unde am scos banii m-a pus să scriu pe formular ce fac cu ei. Înțelegeți? Am scos 200 de euro. Ce naiba poți să faci cu 200 de euro în România, azi, ca să se simtă datoare banca să te întrebe? Puteam oare să cumpăr o armă? Că un favor de ministru sigur nu reușeam 😉

– apoi am petrecut o oră jumate în compania unui director din ministerul amintit, care mă purtase cu vorba de o săptămână încoace, pe motiv că „nu știu ce să vă spun, doamnă, despre gigacalorie!” Până la urmă nu se mai oprea din povestit 😀

– după asta am cumpărat cel mai frumos buchet de flori de soare, care m-a uns pe suflet de frumoase ce erau, și am defilat cu el prin oraș, stârnind invidia populației feminine, și le-am oferit unei ființe care mi-a făcut cel mai mare favor cu putință: m-a ajutat total dezinteresat într-o chestiune importantă pentru mine. A fost prima dată pe anul ăsta când am ținut în mână un buchet de floarea soarelui, florile mele preferate. M-am simțit tare bine, și am rânjit singură tot drumul 🙂

– din păcate, întâlnirea cu ființa cu florile s-a petrecut la un Starbucks, unde zic, de fiecare dată când calc, că va fi ultima dată. Și tot nu mă învăț minte. Aș vrea să știu cu cât sunt plătite vânzătoarele alea de la Starbucks – oricare dintre cafenele – de sunt așa de zănatice, neatente, nesimțite pe alocuri, și total antiservire? Și când le angajează, le aleg special ca să fie surde și să vorbească cu prune în gură? Mda, altfel am băut un fresh bun de mango (pentru că nu aveau de protocale) și să știți că bănuții ăia de ciocolată sunt chiar buni, de la Starbucks 🙂

– ah, și tot azi a apărut pe site-ul organizației care mi-a dat bursa, ultima mea postare pe blog, ca o concluzie, a celor patru luni de bursă. Dacă vreți să citiți și în engleză ce v-am tot spus eu p-aci în ultimul timp în română, găsiți aici. Nu e articolul final, v-am zis, ăla va fi public prin octombrie. E doar o postare în care zic ce mi-a plăcut la bursa asta 😉

Etichete: , , , , , ,

11 comentarii la “Îndatoriri și favoruri” Subscribe

  1. Raluca 08/09/2011 at 22:28 #

    Chiar ca frumos buchetul! N-am mai vazut asa de cand se vindeau buchete de-alea colorate in Piata Amzei… :))

    • Dollo 08/09/2011 at 22:29 #

      Păi de acolo l-am și luat 🙂

  2. Raluca 08/09/2011 at 23:34 #

    Aaaa, deci mai sunt buchete acolo… N-am mai fost in Piata Amzei cam demult… 🙂

    • Dollo 09/09/2011 at 10:23 #

      Sunt, atât a mai rămas, că de câțiva ani se tot construiește o piață „modernă” cică, și pe ăștia cu florile i-au ascuns acolo în spate, cum mergi spre Ambasada Franței. În rest e tot un șantier. Și de jur împrejur s-au înmulțit supermarketurile, profită de vadul fostei piețe.

  3. Aristocle 09/09/2011 at 08:17 #

    Şi dacă le ziceai ălora de la casierie că vrei să-ţi iei un pistol şi de restul gloanţe nu-ţi mai dădeau banii? Păi ce, s-au făcut stăpâni pe banii tăi?

    • Dollo 09/09/2011 at 10:24 #

      Da, le-aș fi putut zice că îi scot personal ca să-i duc cu mâna mea la altă bancă, pentru că e mai ieftin așa, cu autobuzul, decât să fac plata online, civilizat, și să le dau lor 25 de euro comision.

  4. blo 09/09/2011 at 11:22 #

    chiar ca-s frumoase 🙂 si mie-mi plac
    florile galbene intotdeauna ma fac sa zambesc si ma simt de parca as tine in brate niste sori micuti care-mi insenineaza gandurile

    • Dollo 09/09/2011 at 12:14 #

      Dap, păcat că nu țin prea mult

  5. Adrian 10/09/2011 at 22:23 #

    Dollo, sa nu mai scrii in engleza, ti se duce tat farmecul! 🙂

    • Dollo 11/09/2011 at 14:48 #

      Chiar tăt? 🙂

      • Adrian 11/09/2011 at 23:23 #

        Tăt tăt bine! :))

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Dumnezeu preferă proștii

catedrala

A te mai opune acum Catedralei Neamului echivalează cu a cere demolarea Casei Poporului. Istoria ne arată că în 25 de ani nu am învățat valoarea prevenției în tratarea bolilor, nici a dezbaterii publice în luarea deciziilor.

Cine-l bate pe prinţul Charles, la popularitate, în Viscri

Patul care asteapta musafiri in casa Gerdei din Viscri

Transilvania li s-a arătat străinilor exact aşa cum este. Un ţinut minunat, locuit de oameni în esenţă buni, dar inconştienţi de valoarea moştenirii pe care o au în bătătură.

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

Sanssouci, casa de la țară a unui rege cool

pajiste

La 1740 oricine putea să intre pe domeniul lui Frederick cel mare al Prusiei, cu condiția să fi fost îmbrăcat corespunzător. Azi intrarea costă 19 euro și îți dezvăluie un colț de rai și o poveste frumoasă.

Cât ne costă să „stârpim” prostituția și cât am câștiga dacă am legaliza-o

ashley

Statul a cheltuit un milion de lei și doi ani de anchete ca să descopere că prostituția se face și prin mica publicitate. Printre „proxeneți” – o femeie de serviciu care cumpăra prezervative la un salon de masaj, o studentă care-i organiza agenda unei fete, un ziar de mică publicitate…

Epoca post adevăr, UE ține presa de mână și o încurajează să meargă spre lumină

eu-oficials

Jurnaliști europeni cer Comisiei Europene să-i apere de bogați, de politicieni și de ura cititorilor. UE știe că moartea presei = sfârșitul democrației, dar habar n-are ce e de făcut nici pentru salvarea uniunii, nici a presei.