Lisboa story

Un film de Wim Wenders din care fiecare înțelege ce vrea și toată lumea se îndrăgostește de Lisabona

Știți că mi-era dor de Portugalia. Așa că azi, când m-a sunat o prietenă ca să-mi spună că la Muzeul Țăranului Român e un film despre Lisboa am zis să nu lipsesc. Și bine am făcut. Pentru mine a fost prima experiență cu Wim Wenders, prin urmare la final m-am simțit cea mai proastă din sală. Tot căutam sensuri și explicații. Noroc că după film a fost o doamnă amabilă care a discutat cu sala despre filmele omului ăsta prea genial. Ea a zis că dacă e să-i reproșeze ceva filmului e tocmai că încearcă să ne spună prea multe într-o oră jumate și că e prea dens, plin de sensuri și subtilități. M-am simțit mai puțin proastă și am avut curaj să spun, chiar, ce am înțeles eu din el 🙂 Că ceva-ceva înțelesesem. După mine au prins curaj și alții, care au spus că ei înțeleseseră altceva. A fost interesant că au ieșit așa vreo patru sensuri.

Eu vă zic ce mi-a plăcut mie. Și anume Lisabona. Despre care știați că-mi place, dar nu așa. Filmul arată o Lisabonă din 1994, partea ei veche și mizeră, dacă se poate spune așa, la câțiva ani după ce se integrase, chipurile în UE, și făcea parte din Europa multiculturală lipsită de granițe. De fapt, închipuiți-vă că ar veni în România o echipă germană ca să facă un film. Și ar filma numai centrul istoric din București, plin de ruine, maidanezi, țigani și rufe întinse la uscat. Și niște manele, iertată-mi fie comparația cu Fado. Ar sări România cultă de cur în sus, nu? Ei bine, nu știu câți portughezi au sărit la filmul lui Wenders, dar dacă au făcut-o eu zic că s-au pripit. Pentru că și dacă n-ai fost în Lisabona în viața ta, după filmul ăsta îți dorești să o faci.

Ca una care a bătut ceva din Lisabona vă asigur că între timp orașul ăla a evoluat mult. Deși mai păstrează străduțe, colțuri, cartiere vechi și similare cu alea din film, orașul respiră azi alt aer. Tot cu soare, râul Tejo, ocean, poduri și Fado. Filmul te face să iubești orașul, și cel puțin eu asta am înțeles din angoasa artistică ce-l cuprinsese pe regizorul nebun pierdut în Lisabona – că orașul ăla i s-a părut prea frumos, prea complex și prea viu ca să poată fi închis într-un film. Prin urmare a ales o altă variană. O să vedeți care. Originală.

De fapt am înțeles că în 1994 Wenders ar fi fost unul din cei patru regizori rugați să facă un documentar despre Lisabona, capitală culturală europeană. După ce ar fi început să lucreze la un documentar el a ajuns la concluzia că un lung metraj de ficțiune i s-ar potrivi mai bine. Și așa a ieșit Lisbon Story.

Dacă aveți ocazia să-l vedeți eu zic să nu-l ratați. Cineva din sală zicea că sensul dat de regizor ar avea legătură cu nu știu ce curent din fizica cuantică, care implică observație și non-intervenție. Altcineva zicea că e vorba despre un omagiu adus de regizor filmului mut, altul zicea că ar fi un omagiu adus lui Fellini, mort cu un an înainte. În fine, e clar că e un flm din care fiecare poate să înțeleagă ce vrea, dar ăsta e însăși scopul actului artistic, cică, deci e un film bun. Părerea mea.

Ah, și nu vă las până nu ascultați și un pic de Fado cu trailerul filmului, ca să vă deschid apetitul 🙂

 

Etichete: , , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cica daca Adam si Eva ar fi fost chinezi

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛

Cum am fost jefuiți în Valparaiso

20180312_112948

Tâlhăriți de bagaje în piața centrală a celui mai vechi port sud-american, Valparaiso, orașul chilian de patrimoniu UNESCO.

De ce ea?

tarau-victoriei-an

Povestea neromanțată a unei românce care a făcut pușcărie nevinovată, ca urmare a unui lanț de erori judiciare, deschis în 2000 de o anchetă a procurorului Cristian Panait, închis abia după 15 ani de procese

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

O masă cinstită la cea mai umană închisoare din lume

curte

Halden este cea mai nouă închisoare din Norvegia, a costat 250 de milioane de dolari și le oferă deținuților condiții de viață ca în libertate