Lisboa story

Un film de Wim Wenders din care fiecare înțelege ce vrea și toată lumea se îndrăgostește de Lisabona

Știți că mi-era dor de Portugalia. Așa că azi, când m-a sunat o prietenă ca să-mi spună că la Muzeul Țăranului Român e un film despre Lisboa am zis să nu lipsesc. Și bine am făcut. Pentru mine a fost prima experiență cu Wim Wenders, prin urmare la final m-am simțit cea mai proastă din sală. Tot căutam sensuri și explicații. Noroc că după film a fost o doamnă amabilă care a discutat cu sala despre filmele omului ăsta prea genial. Ea a zis că dacă e să-i reproșeze ceva filmului e tocmai că încearcă să ne spună prea multe într-o oră jumate și că e prea dens, plin de sensuri și subtilități. M-am simțit mai puțin proastă și am avut curaj să spun, chiar, ce am înțeles eu din el 🙂 Că ceva-ceva înțelesesem. După mine au prins curaj și alții, care au spus că ei înțeleseseră altceva. A fost interesant că au ieșit așa vreo patru sensuri.

Eu vă zic ce mi-a plăcut mie. Și anume Lisabona. Despre care știați că-mi place, dar nu așa. Filmul arată o Lisabonă din 1994, partea ei veche și mizeră, dacă se poate spune așa, la câțiva ani după ce se integrase, chipurile în UE, și făcea parte din Europa multiculturală lipsită de granițe. De fapt, închipuiți-vă că ar veni în România o echipă germană ca să facă un film. Și ar filma numai centrul istoric din București, plin de ruine, maidanezi, țigani și rufe întinse la uscat. Și niște manele, iertată-mi fie comparația cu Fado. Ar sări România cultă de cur în sus, nu? Ei bine, nu știu câți portughezi au sărit la filmul lui Wenders, dar dacă au făcut-o eu zic că s-au pripit. Pentru că și dacă n-ai fost în Lisabona în viața ta, după filmul ăsta îți dorești să o faci.

Ca una care a bătut ceva din Lisabona vă asigur că între timp orașul ăla a evoluat mult. Deși mai păstrează străduțe, colțuri, cartiere vechi și similare cu alea din film, orașul respiră azi alt aer. Tot cu soare, râul Tejo, ocean, poduri și Fado. Filmul te face să iubești orașul, și cel puțin eu asta am înțeles din angoasa artistică ce-l cuprinsese pe regizorul nebun pierdut în Lisabona – că orașul ăla i s-a părut prea frumos, prea complex și prea viu ca să poată fi închis într-un film. Prin urmare a ales o altă variană. O să vedeți care. Originală.

De fapt am înțeles că în 1994 Wenders ar fi fost unul din cei patru regizori rugați să facă un documentar despre Lisabona, capitală culturală europeană. După ce ar fi început să lucreze la un documentar el a ajuns la concluzia că un lung metraj de ficțiune i s-ar potrivi mai bine. Și așa a ieșit Lisbon Story.

Dacă aveți ocazia să-l vedeți eu zic să nu-l ratați. Cineva din sală zicea că sensul dat de regizor ar avea legătură cu nu știu ce curent din fizica cuantică, care implică observație și non-intervenție. Altcineva zicea că e vorba despre un omagiu adus de regizor filmului mut, altul zicea că ar fi un omagiu adus lui Fellini, mort cu un an înainte. În fine, e clar că e un flm din care fiecare poate să înțeleagă ce vrea, dar ăsta e însăși scopul actului artistic, cică, deci e un film bun. Părerea mea.

Ah, și nu vă las până nu ascultați și un pic de Fado cu trailerul filmului, ca să vă deschid apetitul 🙂

 

Etichete: , , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Recursul la argumente

ilusion

De ce în 2017 e nevoie să le explici unora că oamenii sunt egali în fața legii și au aceleași drepturi indiferent de rasă, sex sau etnie – pentru că la televiziunea națională vine un avocat al poporului și neagă Holocaustul, și nimeni nu-l contrazice, deși avem și o lege care-l face pasibil de pușcărie pentru asta.

Fatalismul mioritic se tratează cu drujba

diana

Vă mai amintiți că în Drumul Taberei începuse construcția unei noi linii de metrou? Asta e povestea oamenilor care i-au împins liniile și peroanele mai pe mijlocul bulevardului, ca să nu le afecteze pomii.

Povești de la capătul lumii

vapor expeditie antarctica

Fin del mundo – sau curul lumii cum îi mai zic argentinienii – e la fel de scump ca Londra. Dar au pinguini, lei de mare și balene în fața casei.

Cum a distrus Oprescu o investiție de 14 milioane de euro, deturnând 5 milioane

oprescu_telegondola

Pentru o datorie de 5 milioane de euro a RATB către Metrorex, Primăria Capitalei preferă să arunce la coș o investiție de 14 milioane de euro, parte a unui proiect mai amplu, de 35 de milioane de euro, făcut din credite externe.

Bolivia: cocaleros, cholitas, sărăcie și frumusețe cât cuprinde

20180320_141433

Frunze de coca amare și politică dulce, socialistă. Bolivia și oamenii ei.

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.