Lisboa story

Un film de Wim Wenders din care fiecare înțelege ce vrea și toată lumea se îndrăgostește de Lisabona

Știți că mi-era dor de Portugalia. Așa că azi, când m-a sunat o prietenă ca să-mi spună că la Muzeul Țăranului Român e un film despre Lisboa am zis să nu lipsesc. Și bine am făcut. Pentru mine a fost prima experiență cu Wim Wenders, prin urmare la final m-am simțit cea mai proastă din sală. Tot căutam sensuri și explicații. Noroc că după film a fost o doamnă amabilă care a discutat cu sala despre filmele omului ăsta prea genial. Ea a zis că dacă e să-i reproșeze ceva filmului e tocmai că încearcă să ne spună prea multe într-o oră jumate și că e prea dens, plin de sensuri și subtilități. M-am simțit mai puțin proastă și am avut curaj să spun, chiar, ce am înțeles eu din el 🙂 Că ceva-ceva înțelesesem. După mine au prins curaj și alții, care au spus că ei înțeleseseră altceva. A fost interesant că au ieșit așa vreo patru sensuri.

Eu vă zic ce mi-a plăcut mie. Și anume Lisabona. Despre care știați că-mi place, dar nu așa. Filmul arată o Lisabonă din 1994, partea ei veche și mizeră, dacă se poate spune așa, la câțiva ani după ce se integrase, chipurile în UE, și făcea parte din Europa multiculturală lipsită de granițe. De fapt, închipuiți-vă că ar veni în România o echipă germană ca să facă un film. Și ar filma numai centrul istoric din București, plin de ruine, maidanezi, țigani și rufe întinse la uscat. Și niște manele, iertată-mi fie comparația cu Fado. Ar sări România cultă de cur în sus, nu? Ei bine, nu știu câți portughezi au sărit la filmul lui Wenders, dar dacă au făcut-o eu zic că s-au pripit. Pentru că și dacă n-ai fost în Lisabona în viața ta, după filmul ăsta îți dorești să o faci.

Ca una care a bătut ceva din Lisabona vă asigur că între timp orașul ăla a evoluat mult. Deși mai păstrează străduțe, colțuri, cartiere vechi și similare cu alea din film, orașul respiră azi alt aer. Tot cu soare, râul Tejo, ocean, poduri și Fado. Filmul te face să iubești orașul, și cel puțin eu asta am înțeles din angoasa artistică ce-l cuprinsese pe regizorul nebun pierdut în Lisabona – că orașul ăla i s-a părut prea frumos, prea complex și prea viu ca să poată fi închis într-un film. Prin urmare a ales o altă variană. O să vedeți care. Originală.

De fapt am înțeles că în 1994 Wenders ar fi fost unul din cei patru regizori rugați să facă un documentar despre Lisabona, capitală culturală europeană. După ce ar fi început să lucreze la un documentar el a ajuns la concluzia că un lung metraj de ficțiune i s-ar potrivi mai bine. Și așa a ieșit Lisbon Story.

Dacă aveți ocazia să-l vedeți eu zic să nu-l ratați. Cineva din sală zicea că sensul dat de regizor ar avea legătură cu nu știu ce curent din fizica cuantică, care implică observație și non-intervenție. Altcineva zicea că e vorba despre un omagiu adus de regizor filmului mut, altul zicea că ar fi un omagiu adus lui Fellini, mort cu un an înainte. În fine, e clar că e un flm din care fiecare poate să înțeleagă ce vrea, dar ăsta e însăși scopul actului artistic, cică, deci e un film bun. Părerea mea.

Ah, și nu vă las până nu ascultați și un pic de Fado cu trailerul filmului, ca să vă deschid apetitul 🙂

 

Etichete: , , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Minune, în decembrie în sectorul 3 au răsărit părăluțele

flori-negoita

În triunghiurile decupate în gazonul din sectorul 3 astă vară, s-au ofilit begoniile și au răsărit părăluțele. O afacere horticolă de 49 de euro/mp fără TVA.

Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”

Port traditional la un copil care cersea in Sighisoara

Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.

Megastructuri și mini-popoare

catedrala2

Cum ne privesc turiștii care ne vizitează Casa Poporului. Ce diferență e între uimirea lor și a noastră când le vizităm catedralele lor, vechi de secole. Și la ce ne ajută clădirile astea impunătoare pe noi, oamenii de rând.

Hai păpușă sexoasă, bagă!

primaria

Primele victime ale poziționării USR împotriva modificării Constituției sunt propriii consilieri generali din București, hărțuiți grobian de consilierii PSD pe tema „cuplurilor de același gen”. Famiglia tradițională PSD de la Primăria Capitalei îi hărțuiește pe copiii adoptați ai cuplului bisexual USR

„Căpșunarii” care construiesc metroul din Drumul Taberei

Faur, Gheorghe și Vișovan în fața scutului cu care vor săpa tunelul de metrou

Au plecat de 10-20 de ani din țară, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini”. Vestea proastă e că vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.