Mi-a trimis prietena mea Carmen niște poze de la Bruxelles, unde o haită de motocicliști l-a îmbrăcat pe Pișăciosul belgian în pompier american. Ca să omagieze astfel 11 Septembrie. Lumea, în extaz acolo, turiștii au blițuit la greu și statuia și cârdul de motocicliști – Red Knights Belgium 1 – statuia Manneken-Pis a fost îmbrăcată de oamenii primăriei Bruxelles, care au aprobat în prealabil și cererea motocicliștilor, și uniforma. Toate bune și frumoase. Să zicem că a fost un mesaj umanitar, o comemorare… deși mi se pare cam la limită, să comemorezi un mort îmbrăcând cu hainele lui o statuie care se pișă. Dar, nu te pui cu gusturile și cu arta.
***
Asta mi-a amintit, însă, de un contraexemplu, de modul în care au tratat ai noștri statuia care simbolizează eroismul pompierilor de la București, în 2008 când a venit în România celebra marcă de genți care costă cât o casă la țară – Vuitton. Au ascuns pur și simplu simbolul eroismului pompieresc în simbolul pițiponcelii și cocalarismului românesc. Poate că în lume Vuitton o fi având o istorie care nu rimează cu parvenitismul, ca la noi, dar însăși modul de lansare aici a arătat asta: avem bani, cumpărăm orice, ni se rupe de simboluri și de istorie!
Atunci EVZ a făcut primul scandal, și de la noi au preluat subiectul marile televiziuni ale neamului. Cum se întâmplă adesea pe aci, până când s-au sesizat autoritățile – care de altfel dăduseră avizul – a expirat evenimentul și Vuittonii și-au dat singuri cufărul jos din capul statuii. Ei și-au făcut lansarea, noi am rămas cu onoarea nereperată, ca de atâtea ori. Puteți citi aici ce zicea Videanu și șeful de la Administrația Monumentelor pe vremea aia. Cică LV face parte din „iconurile europene” și că treaba cu îmbrăcatul statuilor ar fi un „curent estetic european”, mă înțelegi…
Acuma, nu știu ce părere aveți voi. Care e rolul unei statui, până la urmă? Mergând pe curentul ăsta european putem să-l vedem și pe Ștefan cel mare îmbrăcat în șalvari și cu turban în cap, dacă nevoia de marketing o va cere, vreodată, nu?
***
Ah, și apropos de gusturi, ieri, venind de la piață, am trecut cu mama pe lângă statuia lui Cuza, pusă la intrarea în parcul care-i poartă numele – fostul IOR. Și Cuza, săracul, e făcut în stilul ăla modern, zici că e adunat din bulgări de plastilină, și cârpit. Cum sunt și statuile din „Căruța cu paiațe” din fața Teatrului Național și cam toate astea făcute după 89 p-aci. Și mama comenta despre asta, că nu înțelege deloc arta asta modernă, în care faci statuile așa de urâte, și că ăștia l-au dărâmat pe Lenin că era urât, ca să pună urâțeniile astea prin oraș. Mă rog, mama are 70 de ani și comunismul i-a oferit o șansă în viață…
Așa mai era un nene acum mulți ani, în Piața Revoluției, martor la asamblarea statuii lui Maniu, care a exclamat indignat
când a văzut statuia „spartă” și pe sculptor nervos să nu-l ascultau muncitorii care o montau: „Normal că omul ăla e supărat, uite ce i-au făcut la statuie!”.
Nu știu cine o avea nevoie de reparații, la cap sau la gusturi, publicul neavizat sau artiștii? Voi ce ziceți?
Pishaciosu cic-a salvat Brux de la un mare incendiu procedand asa.
Si mie-mi pare aiurea. Dar poate sintem noi prea incuiatzi…
Înseamnă că între timp a pierdut mult din debit, că dacă ar fi să stingă acum incendiul cu firișorul ăla… 🙂
Sau poate ca era Bruxellesul muuuult mai mic pe vremea aia.
Unu: nu stiu cum se face, ca de cite ori am fost la Bruxelles (si am tot fost, ca am avut de lucru pe acolo), nu l-am vazut decit nud pe Maneken Piss-aciosul. Si nu credeam ca il iau de la locul lui si il duc in Primarie sa il imbrace/dezbrace, credeam ca activitatea se intimpla direct la locul actului mictionarii.
Doi: Dezgustatoare chestia cu Vuittonul de Dimbovita, uite ca mie imi scapase cind s-a intimplat. Acum ma gindeam daca nu era mai bine sa nu aflu, la 2-3 ani dupa. Cred ca traiam mai fericita. A propos, am o colega la firma care are un ditamai geamantanul LV, cu care calatoreste in toate business trip-urile. Prima oara cind l-am vazut, m-am intrebat daca e veritabil, ca la cit costa, nu e putin lucru sa ai unul. Apoi, dupa ce m-am lamurit ca femeia e o maniaca cu firmele (Armani, D&G, Polo Ralph Lauren, ck), m-am gindit ce viata e asta (femeia e single, si oricit de sefa ar fi, chestiile astea luate in vrac tot scumpe sint, chiar si pentru un salar de top manager), sa vezi scopul vietii in a-ti cumpara haine cu marci zanganitoare. Dar cea mai trista mi se pare ideea ca, de cite ori calatoreste, colega mea trebuie sa stea cu ochii lipiti de geamantan, si, ironic, faptul ca lumea oricum crede ca e vorba de un fals 🙂
Trei: mie imi place arta moderna, prin urmare si statuile moderne. Ar fi trist daca omenirea nu ar avansa artistic, si am picta, sculpta si construi tot dupa modelele Renasterii. Mai apoi, asa e cu arta: ajung sa o inteleaga si sa o admire doar generatiile urmatoare.
Da, colega ta e din categoria „merit și eu măcar atâta lucru!”;)
Trei – pe mine una nu mă prea face să vibrez o statuie din asta modernă, cum mă face, de exemplu, o catedrală gotică, dar nici nu mă pun contra. Cine știe peste sute de ani cine ce va mai aprecia…
ma alatur si eu celor care nu pricep arta moderna. prin arta intelegand destul de multe: sculptura, pictura sau chiar dans (chestiile astea ultra moderne-free dans), etc. mi-am luat recent un volum de istorie a picturii: cam de la picasso incoace n-am mai priceput nimic. dar eu nu pricep multe….. 🙂
Arta moderna? N-ati vazut voi statuile aparute in ultimii ani in Timisoara….
(uite o idee de chestii de fotografiat!)
Păi hai, că plânge blogul ăla de ceva timp 🙂
Bine macar ca au disparut vacile alea cretinoid colorate care prin tot centrul la un moment dat…….
nu cunoșteam episodul cu Vuitton-ul, dar nu mă (mai) miră nimic, doar se întâmplă în România. un alt exemplu edificator: cele două statui simetrice din parcul Carol – statui frumoase, vechi, doi giganți, sculptați „clasic” (din fericire) – sunt scrijelite și vopsite cu spray-ul la bază…
Ei, acolo e vorba de exprimarea modernă, chiar dacă stângace, a admirației față de clasici 😉
sunt convins. vandalism pasional 🙂