Voi cum ați petrecut 11 septembrie?

Eram de serviciu pe ziar, și mă gândeam cu ce naiba deschidem ediția? Când a picat pleașca cu turnurile gemene. Curat noroc!

Eram de serviciu pe ziar – Curierul național – pe 11 septembrie 2001. Asta însemna că eram în redacție de la 9 dimineața și stăteam până la închiderea ediției – câteodată până la miezul nopții. În timpul ăsta triam știrile din ziua aia, decideam care intră, care nu, în ce loc din ziar le punem și cu ce „deschidem” ziarul. Adică ce punem pe prima pagină, în „burta” ei.

În limbajul intern de la Curierul de atunci, prima pagină era împărțită în „burta mare” – cel mai important subiect, pus mare cu poză, imediat sub titlul ziarului, „burta mică” – subiect de importanță, dar mai mică, pus sub burta mare, „editorialul”, „dreapta sus” – de regulă era un personaj cu poză care făcea ceva și era pus în colțul din dreapta sus al ziarului, „stânga jos și coloana de știri. Inutil să vă spun că în fiecare zi „burta mare” era cel mai greu de ales. În afară de cazul în care chiar se petreceau evenimente majore, puține erau lucrurile care să merite locul ăla.

Eram deci „elevul de serviciu”, de fapt un soi de redactor șef de ediție, pentru că eram capabilă, firește 😉 În general nu prea îți doreai să fii de serviciu în zile cu evenimente importante, că asta însemna sigur că ai de stat până în creierii nopții ca să închizi ziarul cu cât mai multe detalii despre evenimentele respective. Eu în general am avut „noroc” de servicii cu evenimente. Pe serviciul meu a picat Guvernul Radu Vasile, cred că tot pe al meu a anunțat Constantinescu că nu mai candidează.

În fine, 11 septembrie nu dădea semne că va fi o zi complicată, până după amiază pe la ceasul trei, când m-au chemat cei de la Externe ca să-mi arate ceva interesant la televizor. Cred că se uitau la CNN. Un avion intrase într-unul din turnuri. Cei din birou se amuzau pe ideea „cât de idiot să fi fost și pilotul ăla, să nu vadă ditai blocurile?”

Abia se năștea timid ideea în capetele unora că „dacă totuși a fost un act premeditat?” când, hop și al doilea avion! E, atunci a sunat telefonul și am fost chemată în birou la Șefu. Adică la Valentin Păunescu, patronul ziarului. Acolo era și fratele GCP – George Constantin Păunescu – tocmai venit de peste ocean, unde se cam ascunsese câțiva ani de hăituielile unui regim politic din România, căruia nu-i dăduse partea din afacerile lui de carton.

GCP era foarte impresionat. Șefu la fel. Cred că ei realizau sau oricum intuiau mai bine ca mine ce importanță avea chestia aia de la TV. Pentru mine era doar un subiect gras și atât. Habar n-aveam eu de Al Qaida pe vremea aia, de Bin Laden nici atât, și cred că în momentele alea mă gândeam ușurată că „avem, categoric, o burtă mare”. Ca o confirmare, GCP mi-a spus la plecare din biroul ăla, că trebuie să dăm „mare pe prima pagină” chestia asta. Și mi-a făcut așa un semn cu brațele larg deschise, ca un pescar care arată ce pește mare a prins. Ziarul nu era așa de mare pe cât era subiectul.

Ca să vedeți cum tratează azi un ziar cu adevărat mare subiectul, uitați aici. Mie mi s-a părut cel mai profesionist mod dintre toate.

Update – și dacă tot suntem la capitolul „așa da”, uite și coperta de la The New Yorker 

 

***

Azi, după zece ani, nu mă mai preocupă burta mare a ziarelor, ci burta personală. Am petrecut ziua cu totul altfel. Am fost cu mama în piață ca să cumpărăm castraveți pentru iarnă. Apropos, știți ce scump e hreanul, de pus la murături? 15-20 de lei kg. Cât un kil de carne…

Voi cum ați petrecut 11 Septembrie?

 

Etichete: , , , , , ,

26 comentarii la “Voi cum ați petrecut 11 septembrie?” Subscribe

  1. Ana 11/09/2011 at 16:51 #

    Eram singura acasa pentru prima data in viata. Pana atunci ai mei nu mai plecasera niciodata din oras fara mine. Intamplator am deschis televizorul cam la ora aia si am vazut… nici nu mai tin minte exact ce, dar n-am fost prea impresionata. Nu mi-am imaginat ca o sa mai fie subiect de discutie si dupa zece ani.

    Si zmeura e scumpa 🙁 Azi am dat 7 lei pe 250g.

    • Dollo 11/09/2011 at 17:53 #

      Și de atunci te-au mai lăsat singură acasă? :))
      Zmeura e considerată fruct exotic 🙂

      • Ana 12/09/2011 at 08:56 #

        Nu :))
        I-am lasat eu pe ei un an mai tarziu cand am plecat la facultate.

        Zmeura e intr-adevar tare exotica. N-o gaseam decat in fundul gradinii la bunici…

  2. Ioana 11/09/2011 at 17:02 #

    Acum 10 ani – la bunici, in vacanta, ma uitam la televizor cand au aparut stirile despre WTC. Tanara si fara griji.
    Azi – la urgenta cu o nenorocire de furuncul intre ochi care mi-a umflat fata in ultima zi de vacanta in Spania. Asta dupa ce de un an de cand patesc din astea mi se spune la medicina generala ca e de chirurgie si cand ajung la chirurgie mi se spune ca e dermato si nu exista la urgente. Asta in conditiile in care am si asigurare de stat si una privata – cat de cat, de la serviciu. Intre timp, pacientul perfect sanatos e umflat de antibiotice si ketonal la fiecare doua-trei luni, desi din analize nu reiese nici o bacterie pe nicaieri. Detest oamenii care vad o problema si n-au curiozitatea sa investigheze ce si cum.

    • Dollo 11/09/2011 at 17:52 #

      Și mai trist e că nu au curiozitate nici măcar când e problema lor 😉 La Institutul Cantacuzino ai încercat? Ei mai fac diverse vaccinuri personalizate, după ce îți cercetează natura suferinței.

      • Ioana 11/09/2011 at 18:18 #

        Pai n-am incercat inca acolo, ca tot incerc sa conving pe cineva sa afle cauza, ca sa stiu pentru ce sa ma imunizez 🙂 Imi tot spun de stafilococi, cand eu ma tot caut si nu iese nimic pe nicaieri. Unul imi zice ca nu are cum sa stie pana nu se uita in problema si nu se poate decat daca iese la suprafata, acum cand a iesit la suprafata mi se spune la chirurgie ca nici gand sa se poata umbla la el. Deci… lose/lose, catch 22. O sa iau de gat generalistul, in primul rand, si pe urma dermatologul.

  3. Monica 11/09/2011 at 19:18 #

    În 2001 mă întorsesem de la cules de porumbi, la țară, în Olt, și am văzut imaginile la știrile de seara la TVR. Bunică-mea trăia pe atunci și țin minte că a zis ”maică, ce s-a înrăit lumea asta, se omoară om pe om mai rău ca la animale”. Mi-am dat seama că e un eveniment care va schimba lucrurile, dar nici pe departe nu mi-aș fi imaginat la tot ce a declanșat (războaie, controale pe aeroporturi, camere video pe străzi…).
    Azi am fost câteva ore la ONGfest și câteva ore la IKEA, să târguiesc o masă pentru laptop (100 de lei, cam cât costă 3,5 kg de zmeura 🙂 ). Pot concluziona că au avut loc mari schimbări în ultimii 10 ani, atât la nivel global, cât la nivel personal.

    • Dollo 11/09/2011 at 19:38 #

      Dar bănuiesc că un lucru a rămas neschimbat aici: la țară la noi încă se mai culege porumbul în perioada asta 🙂

  4. Xanaxdu 11/09/2011 at 20:20 #

    Eram la Budapesta, tocmai incepusem al doilea an de doctorat. Iesisem de la cursuri si am mers in vizita la o prietena care lucra in administratie la Universitate. Mi-a spus: „Ai vazt ce s-a intimplat la New York?” Evident ca nu vazusem, dar am gasit un televizor pe care am vazut reluari. Nu am inteles deloc la vremea aia despre ce e vorba, si nu am intelescite mii de oameni au murit – am vazut doar scena cu avioanele explodind, atit.
    A doua zi era ziua mamei, si am sunat-o sa ii spun La multi ani. Ea a inceput sa panicheze, etc, sa imi spuna sa am grija, sa nu merg o vreme la cursuri, panica ei venind de la faptul ca eram studenta la singura universitate Americana din Europa (CEU, pentru cunoscatori). Paranoia mi-a ramas si in Decembrie 2001, cind a trebuit sa merg la o conferinta a Bancii Mondiale si trebuia sa fac un zbor transatlantic. M-am linistit doar cind am aterizat inapoi in Budapesta.
    Azi? Am facut internet shopping pe un site francez si pe unul englez. Chiar m-am gindit la un moment dat cit de triviala si de sperficiala activitate, in vreme ce altii isi pling mortii…

    • Dollo 11/09/2011 at 20:35 #

      La mulți ani pentru mâine, deci! 🙂

  5. ady 11/09/2011 at 20:57 #

    nu mai stiu ce-am facut acu’ 10 ani. eram studenta, inca in vacanta si probabil frecam menta. 🙂 mama cred ca s-a ofuscat ca nu-si mai putea vedea serialul preferat. (care continua si azi; eu as capiat de plictiseala). avand in vedere ca se comenta ca acolo ora locala era putin dupa 9 dimineata, m-am prins ca au murit sau or sa moara fff mult oameni, dar nu mi-am inchipuit consecintele.
    azi- am dormit ca porcu’ pan’ la 11, l-am ajutat pe tata sa prepare un stifado, am facut un piure, am vazut un serial, am dormit iar si acu’ frec menta la computer cu deliciul absolut al ideii ca saptamana viitoare sunt in concediu. in plus, sunt acasa la ai mei si nici macar nu trebuie sa gatesc, sa fac curatenie sau alte activitati casnice. doar daca vreau si am pofta.
    ps. sper ca de data asta a ajuns si mesajul meu unde trebuia. 🙂

    • Dollo 11/09/2011 at 22:52 #

      Bun stifado? Nu cred că am mâncat vreodată…

      • ady 13/09/2011 at 11:02 #

        adaptare libera de aici:
        http://www.culinar.ro/forum/continut/Retete-in-imagini/20821/Stifatho/
        eu am completat cu cu 2 foi de dafin si juma’ de pahar de vin spre final.
        tata a calit niste ardei inainte de a pune totul la fiert, a dat un clocot carnea inainte sa-i ia spuma si a folosit zeama la fiert. cepele si rosiile au fost mari, taiate cuburi. in plus, fata de link, piper, dafin, vin, nucsoara la final. la noi in familie de adapteaza la greu. 🙂
        mama nu manca vita ca i se parea ca miroase. d-asta a mancat de n-a avut aer. 🙂

        • Dollo 13/09/2011 at 22:40 #

          O să încerc și eu, pare bun, merci.

  6. Ioana 11/09/2011 at 22:27 #

    In 2001 eram in vizita la un coleg de lucru, la el am vazut ce s-a intamplat, ca la mine nu mergea teleul. Mancam varza à la cluj, ca tocmai se intorsese de la ai lui.

    Azi am bolit, toti din casa suntem raciti, tusim si ne doare-n…gat:) Am mancat tarta cu spanac si branza de capra. Si ma gandesc ce bine ca oamenii sunt specia „cea mai superioara” de pe pamantul asta, ni ce dovezi de inteligenta comemoram din cand in cand, altfel ne-am plictisi, no?

    • Dollo 11/09/2011 at 22:51 #

      mmm, cum e tarta aia de spanac? ai o rețetă?

      • Ioana 13/09/2011 at 23:14 #

        Uite cisilea o reteta, asa fac si eu, numai pun branza de capra pe deasupra, ca arata mai fain. Folosesc spanac inghetat, dar din ala cu frunzele intregi. http://www.marmiton.org/recettes/recette_quiche-aux-epinards-et-au-chevre_25413.aspx

        • Dollo 13/09/2011 at 23:26 #

          am înțeles io ceva, dar franceza mea nu e suficientă pentru subtilități gastronomice 🙂

  7. mircea 11/09/2011 at 22:41 #

    Eram pe santier linga aeroportul din Munchen si m-a cautat polier-ul neamt pe statie (stia ca am un prieten la New York) sa vin repede la el in birou sa vad ceva la tv. Am sunat imediat la New York, si am avut descrierea vorbita si live a prabusirii celui de-al doilea turn, facuta de cineva care privea din Queens peste East River scena. Parerea mea era: cred ca cineva tocmai a declarat razboi Americii.
    Azi? De-abia intors de la New York, m-am trezit la 11. M-am bîțîit prin oras sa luam papa (pentru noi) si un tv (pentru bunica lui Ramo). Ah, si am jucat si Heroes III

    • Dollo 11/09/2011 at 22:57 #

      Da, am citit la Dojo cum ți-a transmis ție Mister R. live ce se întâmplă:) Și chiar mă gândeam ce noroc, pentru că azi, fiind la mama, am ascultat inevitabil Radio România Actualități, iar acolo a dat o declarație-amintire madam Ana Birchal, care cică în vremea aia era la doctorat fix la NY și trebuia să fie la o întâlnire, chiar la acea oră într-unul dintre turnuri. Numai că bebelușul de 4 luni pe care-l avea atunci a făcut febră și nu s-a mai dus. Dar, ca să fie drama mai intensă, comunicațiile externe s-au întrerupt timp de 3 zile – zice ea – și nu a putut să-și anunțe soțul rămas în țară că ea trăiește. Pe nicio cale. Prin urmare, după 3 zile când a sunat în țară, soțul ei a crezut că vorbește cu o stafie 😉

  8. broantza 12/09/2011 at 18:53 #

    eu lucram la ambasada americana. si eram la birou, evident. si-a sunat o colega de la politic: ba, voi va uitati la televizor? se intampla ceva, a avut loc un accident la NY. eu, cu mintea la raportul la care lucram, am zis: bine, bine, o sa deschid televizorul. si-am uitat imediat cum am inchis. aia a sunat din nou peste un timp, ba, cica e groasa, a mai intrat un avion si in celalalt turn. abia atunci am deschis televizorul si la scurt timp am vazut cum s-a prabusit primul turn lovit. sunau telefoanele in birou la noi ca la gara, oameni panicati, jurnalisti, diversi cu rude prin New York incercand sa afle daca s-au anuntat numele victimelor. si un nene care a nimenrit pe linia mea, si care cu voce soptita mi-a spus ca el stie ce s-a intamplat acolo si cine e de vina, dar nu poate vorbi mai tare ca il aude securitatea… imi mai amintesc ca la cateva zile dupa aia, Susan, charge d’affaires la vremea aia (ca tocmai plecase Rosapepe, daca nu ma insel) a tinut o conferinta de presa la biblioteca americana. si acum ma intreb cum de am fost in stare sa traduc fara sa ma balbai sau sa ma incurc…

    • Dollo 12/09/2011 at 20:31 #

      Ei, pe vremea lui Rosa erai în ambasada? Poate ne-am și văzut vreodată 🙂 Eu am primit un premiu pentru jurnalism civic de la el… prin 96 parcă.

  9. Farfuridi 12/09/2011 at 23:09 #

    Mda, p’astia de la NY Times tindem, sa incercam, sa ne apropiem sa-i copiem si noi, la fabrica noastra de continut. Si-atunci cand nu-mi vine sa plang, imi vine sa zambesc. Pe 11 septembrie 2001 nu lucram in presa, ma uitam la Pro si mama ma suna sa-mi spuna ca incepe al Treilea Razboi Mondial :). Dar am prin si eu editii din astea. 16 pagini de special intr-o zi, la moartea lui MJ, e un exemplu 🙂 M-a frapat un pic treaba cu burta personala, cred ca toti ajungem sa gandim asa dupa o vreme…

    • Dollo 13/09/2011 at 09:22 #

      mai ales ăia care gătesc :))

  10. broantza 15/09/2011 at 06:12 #

    @dollo: am lucrat la ambasada pe vremea lui Moses, a lui Rosapepe si a lui Guest – din 96 pana prin 2003. e foarte posibil sa ne fi intalnit, ca eu lucram pe presa scrisa, impreuna cu Sorin, Dumnezeu sa il ierte, si mai tarziu, cu Armaselu. acolo lucram si cand l-am cunoscut pe domnul spiri 🙂

    • Dollo 15/09/2011 at 09:17 #

      Ahaa, tu erai 😉

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”

Port traditional la un copil care cersea in Sighisoara

Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.

De unde ne informăm în epoca dezinformării

informare

Câteva metode de informare alternativă și de verificare a știrilor, pentru aceia debusolați și preocupați să nu se lase manipulați de presă.

Cum am fost jefuiți în Valparaiso

20180312_112948

Tâlhăriți de bagaje în piața centrală a celui mai vechi port sud-american, Valparaiso, orașul chilian de patrimoniu UNESCO.

Eu sunt lucrător sexual, legea e o curvă

sexworker

Interviu în 3 episoade cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. Azi, începuturile – „Epoca de aur”, când comunismul tolera prostituția, marca era mai tare ca dolarul iar clientul era domn.

Jadranska magistrala

drum4

Este motivul care ar trebui să vă ducă în Croația, drumul cel mai frumos spre o destinație care nu face decât să confirme preludiul ăsta auto, suspendat între munte și mare.

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!