Duduia arată bine, are până în 30 de ani, suplă, fâșneață, într-o permanentă agitație și în contact mijlocit de telefonul mobil cu redacția. Ar fi în stare să bată nerăbdătoare din botină, dacă ar ști că un asemenea gest subtil i-ar facilita rapid interviul cu domnul cu care discut eu de câteva minute, dar cum noi (eu și domnul) nu dăm semne că ne-ar păsa, intervine cu tupeu:
– Când terminați aici ne dați și nouă un interviu, da?
Discuția noastră se prelungește, problema e întortocheată și nu poate fi rezumată în trei vorbe. Ca să înțelegeți și voi despre ce e vorba, eu a trebuit să fac o documentare de două zile, să discut cu trei oameni și să citesc câte ceva, ca să pricep în mare cum funcționează finanțările europene și care-i baiul acum. Vreo sută de oameni au protestat azi dimineață în fața Autorității de Management a Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) nemulțumiți că Ministerul de Finanțe a decis să nu le mai dea 30% din bani înainte de începerea proiectelor, ci doar 10%. Că țara nu mai are bani, na, de aia. Dacă vă interesează subiectul, îl găsiți pe larg aici.
Omul din fața mea are o organizație care încearcă să-i învețe pe alții cum să facă astfel încât să nu mai fie asistați social. Nu intru în detalii, că nu ăsta e subiectul acum. Ziarizda cu microfonul TVR în mânuțele-i gingașe insistă și a doua oară pe lângă personaj, pe motiv că „noi ne grăbim”. Asta deși mitingul abia începuse de juma de oră, reprezentanții protestarilor intraseră de vreo zece minute în instituție, la discuții, și orice regulă de bun simț jurnalistic spune că trebuie să stai să iasă ăia ca să vezi dacă au rezolvat ceva. Deci pitzi nu prea avea unde să se grăbească, dar voia ea musai să-l bifeze și pe ăsta, ca să scape de o grijă. De altfel după interviu nici nu a plecat, a mai atârnat pe acolo ca noi toți. Dar atunci se grăbea.
Matură și nobilă, cum mă știți, i-am zis omului să o satisfacă pe duduia, și să se întoarcă apoi la mine, că îl aștept cu același interes. Zis și făcut. Pitzi îmi mulțumește din vârful buzelor și purcede să-l intervieveze pe domnul. Și dă-i și luptă, și combate. De fapt l-a lăsat pe om să vorbească după ce i-a adresat celebra întrebare de deschidere:
– Spuneți-ne, de ce sunteți aici și ce sperați să obțineți?
Omul nu a bătut câmpii, știind oarecum ce e aia o declarație TV. A spus pe scurt care-i problema și ce crede el că e bine/rău. La un moment dat duduia zice stop, cameramanul apasă pe off și gata declarația. După ce face aceste dovezi de încheiere, ziarizda simte nevoia de small talk cu intervievatul și-l întreabă așa, într-o doară:
– Și dumneavoastră acum ce o să faceți?
Ceea ce denota că nici nu auzise ce i-a spus ăla mai devreme, pe cameră. Tipul, puțin buimac, dă să zică:
– Eu ce voi face? Păi stați că eu voiam să vă mai spun un lucru foarte important, că…
– Da, dar eu nu am decât 7 minute!, îi închide gura ziarizda, pierzându-se în zare.
Nici măcar nu a avut curiozitatea să afle ce voia omul să mai spună. Dacă era important poate că merita tăiat altceva din cele 7 minute gata înregistrate și băgat asta. Sau poate putea să folosească informația ca să-și facă știrea. Sau poate pur și simplu asta i-ar fi aprins vreo luminiță în creierul ei mic de găină proastă, plătită din taxele contribuabilului român ca să informeze poporul.
P.S. Mărturisesc să n-am avut atâta prezență de spirit ca s-o pozez și pe duduie, l-am pozat doar pe personaj în timpul interviului. Dacă știam ce-i va slobozi gurița la final, cred că o trăgeam și de plete.
Se vede ca n-ati mai fost demult „pe teren”. Astia sunt acum peste tot, nu numai la televiziuni, ci si la ziare. Deh, alte vremuri. S-a intors presa cu curu-n sus
Într-adevăr, numai cu un cur de creier poți să gândești ca fătuca aia…
Eu am avut o „experienta” cu ocazia organizarii unui eveniment oarecum banal – o licitatie de arta in scop caritabil, pentru sustinerea unei fundatii; eveniment despre care o ziarizda de la – culmea – ziarul la care am dat si eu cu sapa patru ani (dar in cu totul alte vremuri si cu niste ani buni in urma) o intreaba pe presedinta fundatiei (nu alta decat fix simbolul gimnasticii romanesti): Care dintre cele trei proiecte va place mai mult? ; ziarizda primise un material de prezentare al fundatiei in care erau descrise si proiectele finalizate de fundatie, mai multe de 3 la numar (presupun ca la asta se referea, ca sincer n-am inteles; ramasesem blocata de inteligenta din intrebare) ; oricum la licitatie erau scoase niste tablouri iar banii urmau sa fie directionati pentru lansarea unui alt proiect nou-nout, ceea ce nu era tocmai un secret… n-as paria insa ca ziarizda stia ce era cu acel eveniment si treaba avea ea cu el…
în apărarea ziarizdei de la ziarul de care zici nu pot decât să menționez că în general și mie mi se pare dificil să pun întrebări unor vedete – în general mi-e greu să vorbesc cu oamenii din ăștia super celebri – , la niște evenimente din astea în care lumea vine să susțină, să facă frumos și cam atât. de aia mai bine tac, decât să scot vreo perlă 🙂
Adicatelea era si-o bunaciune-n zona si tu l-ai doar pozat pe nenea ala???
Asta ca sa vezi ca se poate si mai rau decit exemplul dat de tine despre cit de atenti sint unii… sau unde dai si unde crapa 🙂
Păi pe mine nu mă interesa bunăciunea 🙂 Mi-a devenit „interesantă” abia după replica aia de final, când era prea târziu s-o mai imortalizez
:)) imi si imaginez personaja :))
am avut privilegiul de a vedea catvia ziaristi adevarati, de-aproape, si pot sa spun ca ce invata in scoala e cam 30%, restul e fler, bun simt si inteligenta. Daca n-ai nimic din toate astea, esti doar o ziarizda.
Cred că sunt ingrediente necesare în orice meserie…
Partea frumoasa la finantarile europene este aceea ca taman ei, autoritatile tipa ca nu se absorb fonduri, ca si cum vinovati ar fi altii, cand ei stiu foarte bine motivul neabsortiei fondurilor si anume simplu nu au bani la buget sa acorde transele pentru proiecte, pentru ca europa le da banii abia dupa ce ei au dat banii la beneficiari.
Au facut un management atit de defectuos al cash flow-ului, incat acum asteapta niste bani de la uniunea europeana, pentru toate rambursarile date in trecut si nu mai au alti bani ca sa plateasca rambursarile curente si iaca blocaju.
Mai nasol in aceste aspecte este faptul ca, nici macar nu au acordat corespunzator finantarile, asa ca europa acum cam „caraie” cand e vorba sa dea banii inapoi romaniei, taind de pe ici de pe colo diverse lucruri ne eligibile.
Asa ca beneficiaru a luat banii, europa nu mai da o parte din bani si la mijloc statu roman cu incompetentii lui.
Rezultatul?
Eu astept de doi ani sa mi se aprobe, sau sa mi se respinga un proiect si nu am niciun semn de viata de la ei.
La aceasta problema se mai adauga si incompetenta cumparata pe bani grei pentru a deservi serviciile publice.
Prin urmare, in februarie 2010 am aflat ca in aprilie 2010 se va deschide linia de granturi pe 6.1.
M-am apucat am scris proiectul, am format parteneriatul si am asteptat cu infrigurare deschiderea liniei, pentru ca, nu e asa, la noi liniile in majoritatea lor se evalueaza dupa principiul „primul venit primul servit”.
In aprilie se anunta ca se deschide in iunie, in iunie se anunta ca se deschide in august, in august se anunta ca se deschide in octombrie, in octombrie se anunta ca se deschide in noiembrie, in noiembrie se anunta ca se deschide in decembrie si minune, pe 20 decembrie se deschide.
In primele 10 minute, intra 1300 de oameni sa depuna proiecte pe aplicatia online (ca doar suntem avansati, avem online) si minune (din nou, e plin de minuni pe aici) aplicatia evident, ce putea sa faca, cade.
Comunicat de la amposdru ca toate proiectele depuse au fost sterse si ca se va deschide linia la o data ulterioara.
Intr-adevar se deschide pe 17 ianuarie si reusim sa depunem proiectul.
Ne uitam pe calendar, se scria semnarea contractelor februarie martie.
Adicatelea pana in februarie martie trebuia primit un raspuns daca e alba sau neagra.
Trece timpul si reincepe jocul, se emite un alt calendar in care scrie semnarea contractelor martie aprilie.
In 4 martie primesc raspuns de la amposdru ca proiectul a intrat in evaluare.
Apoi se emit mai multe calendare succesie in care semnarea de contracte a tot fost impinsa si va mai fi impinsa.
Asa ca in februarie 2012 se vor face 2 ani de cand eu astept cu un proiect.
Scuze pentru comentariu lung si pe langa subiect.