Care-i capul familie tale? Și cum se închină el?

Dacă nu știți să răspundeți la întrebările astea ar fi bine să vă gândiți până pe 20 octombrie, când recenzorul o să vă bată în ușă. Dap, stimați conaționali, ne numără și pe noi statul, așa cum au fost numărați până acum cam toți europenii din Uniune. Am scris aici mai multe despre euro-recensământul de anul ăsta, dacă vă interesează. Acum vreau să vă povestesc niște picanterii de la primul curs de instruire a recenzorilor, la care am fost azi. O să fiu recenzor, am uitat să vă spun. Deci, dacă stați în sectorul 3 există mari șanse să vă bat în ușă peste două săptămâni. Vedeți cum îmi deschideți 😉

Cum se plătește un recenzor?

Așadar, sala de festivități a unui liceu din București a fost azi plină de niște loaze. În general pensionari arțăgoși de vreo 50-60 de ani, șomeri mofturoși, studenți și niscai casnice. Până să intrăm în sală ne-a descurajat un ins de vreo 50 de ani, cu alură de întreprinzător de succes, pe motiv că banii ăia promiși la înscriere (vreo 650 de ron) ar fi impozabili și că în realitate dacă rămâi cu 400 de ron în mână la final e bine.

Că el a făcut două recensăminte până acum, și că e greu, domnule, completezi milioane de fișe, centralizatoare, e bătaie de cap mare, pentru bani puțini. Un mare gheșeft pe care statul îl face pe seama noastră, a „furnicuțelor” care vom bate țărișoara din poartă în poartă și banii nu ne vor acoperi măcar pingelele. Bașca mâncarea, care el s-a dus adineauri la nu știu ce împinge tava din zonă și a dat 25 de lei pe un șnițel cu o salată, deci dacă mănânci de 25 de lei într-o zi în care ești plătit cu 50 de lei impozabil, ce-ți mai rămâne și ție? Ce mai, îți venea să-i plângi de milă lui, și ție, și să pleci dracu de acolo cât mai ai timp și nu te înghite sistemul ăla hrăpăreț ca să te pună la muncă pe de-a moka.

Dar dumneavoastră ce căutați aici, dacă e așa rău, totuși? – îl întreb eu curioasă. Ee, păi vreau să pun o întrebare și plec, nu stau. OK

Intrăm, cum spuneam, sala plină de oameni. Cred că eram vreo 300 cel puțin. Ni s-a dat la fiecare câte un plic cu formulare, unele completate, de model, altele goale, și un soi de ghid de completare. La catedra sălii stăteau două doamne de la Institutul Național de Statistică (INS), care urmau să ne școlească. La final, ni s-a spus, dăm un test. Adică ne recenzăm, singuri, completând formularele goale. Cine dovedește că a priceput ce i s-a spus, are șansa să devină recenzor sau recenzor șef.

Doamnele de la INS explică din prima treaba cu banii. Pesemne că la precedentele instructaje asta a fost prima întrebare. Statul plătește 50 de ron pe zi, brut, timp de 15 zile pentru recenzori și 18 zile pentru recenzorii șefi. Din total se oprește impozit 16%, în cazul pensionarilor, plus șomaj și pensie, în cazul celorlalte categorii profesionale. Adică încă vreo 11% în total, deci faceți și voi socoteala. Cu vreo 5-600 de ron tot rămâi în mână, chiar recenzor fiind (adică vreo 100 de euro). Pentru zece zile de recenzat 100 de familii (câte zece pe zi), și alte câteva de centralizat rezultatele zic că nu e de colo. Mai ales dacă ești „un biet pensionar” sau un pârlit de șomer. Adică sunt bani pe care-i iei, nu-i dai. Eu așa am gândit când m-am înscris. Bașca neprețuita experiență de a interacționa cu oameni și a vedea ce gândesc ei despre asta. La mine asta a contat mai mult, ca să nu avem dubii. Dar zic că nici banii nu-s de lepădat, pentru unul care oricum n-are ce face.

Ei bine, jumătate de oră după acest anunț sala a vociferat și fiert pe tema banilor. De parcă am fi avut de-a face cu niște pițipoance de Dorobanți, care nu se dau jos din pat decât de la mia de euro în sus, au început să plece din sală diverși. Vreo zece în primă fază, apoi pe rând câte unul-doi. Unii aveau un motiv mai serios. Li s-a spus că dacă sunt mame în concediu maternal sau șomeri în plată, trebuie să opteze, iau banii de la recensământ timp de două săptămâni și-și suspendă plata șomajului sau a concediului maternal sau preferă să stea acasă degeaba și să încaseze șomajul. Au preferat varianta a doua. „Păi ceee, să mă apuc eu să umblu acum să suspend șomajul… !” zicea o cucoană de vreo 40 de ani.

Printre plecați a fost și insul cu șnițelul de la început, care a pus întrebarea esențială: venitul de la recensământ mi se cumulează cu pensia? Da, a zis aia de la INS. „A, atunci am plecat. Mai bine pun termopane la negru, că mă plătesc mai bine, și fără impozite!”.

Cum ar vrea șomerul român să-i vină banii acasă

După ce s-au ales leneșii, au rămas mofturoșii:

– dar se lucrează și în week-end? aa, și duminica? – da
– dar cine ne plătește transportul până acolo? – acolo unde? că vi se alocă o zonă compactă, să zicem un bloc sau două sau o stradă cu case…

– dar dacă sunăm recenzorul șef, cine ne plătește telefonul? – oricum trebuie să mergeți zilnic la circumscripție unde stă recenzorul, dacă nu vreți să-l sunați

– dar banii se dau abia după încheierea recensământului? păi și noi ce mâncăm până atunci? – asta era o tipă elegantă care pretindea că nu are niciun venit. „sunt întreținută de mama care e pensionară. Vreți să spuneți că mama trebuie să mă întrețintă și pe perioada recensământului, până ne dați voi banii?” Da.

Bun, am depășit și faza banilor, sala a rămas cam jumătate, iar parte din cei rămași erau deja nervoși. A început instructajul propriu zis. Formularele în sine nu sunt în chineză. Dacă le citești atent și-ți folosești un pic materia dintre urechi nu e mare filosofie să știi cum să le completezi. Mai ales că atunci când ne-am înscris ca să fim recenzori ni s-au cerut ceva dovezi de studii, cum ar fi măcar BAC-ul, da?

Formularele sunt cam anacronice, după părerea mea, dar nu ar trebui să pună probleme de completare.  Ei bine, nu vă imaginați ce multe întrebări prostești au venit din sală. femeia ara de la INS care a răspuns cu răbdare la toate e un om cu foarte multă răbdare.

Cucoane neatente, dar care știau ele mai bine despre ce e vorba, puneau cele mai idioate întrebări cu putință, de regulă fix după ce tipa de la catedră explica răspunsul. Era una care a reușit să enerveze aproape toată sala cu insistențele ei. Dar la numărul de etaje ce trecem, dar la numărul de nivele, dar dacă e un chiriaș în casă, ce formă de proprietate trecem, dar dacă fiica mea e studentă ce trec la ocupație… Asta în condițiile în care absolut toate întrebările ei aveau răspuns fix în formularul pe care ea îl ținea în mână, era de ajuns să-l citească. Tot ea, enervată că toți din jurul ei erau deranjați de stilul ei de a o întrerupe pe aia de la INS, a început să ne admonesteze: dar ce, eu am întrebări, întrebați și voi, cine vă ține?

De ce e interesat statul de femeile recăsătorite

E drept că anumite aspecte din formularele alea sunt total inepte, după părerea mea, în sensul că nu ar trebui să fie statul interesat de așa ceva, dar majoritatea celor de acolo nu de acele lucruri inepte se legau, ci de lucrurile banale și absolut logice.

Și acum să zicem de alea ilogice. De exemplu, fiecare casă va trebui să aibă cel puțin trei formulare de completat: unul pentru locuința în sine (caracteristicile ei), unul pentru gospodăria din locuința respectivă și câte unul pentru fiecare persoană din locuința respectivă. Mai concret, dacă avem o casă în care locuiesc două cupluri (tată mamă, fiu+noră) și ei se declară că sunt două gospodării distincte, vor trebui completate: o fișă pentru locuință LC, două pentru gospodării G și patru pentru persoane P. Dacă din casă mai face parte și o soră plecată în străinătate de peste un an se mai completează o fișă pentru ea, cu simbolul M etc.

Nu intru în detalii din astea, o să vedeți fiecare când vă calcă recenzorul. Ce mi se pare mie aiurea sunt următoarele chestii:

– în formularul privind gospodăria se cere foarte clar să se bifeze cine e capul gospodăriei. Cucoana de la INS a explicat ce înseamnă acest cap: „nu trebuie să fie persoana care câștigă cei mai mulți bani, ci persoana identificată în gospodărie ca fiind capul. De exemplu, poate că bărbatul aduce mai mulți bani, dar femeia decide cum se cheltuie, deci ea e capul”. Bun, la ce îi trebuie statului să știe cine e capul la mine în casă? Dacă vrea să știe cine e capul, de ce nu are o rubrică și pentru gât, că știți cum se zice la români, bărbatul e capul, dar femeia e gâtul și-l întoarce cum vrea ea. Pe urmă, în cuplurile moderne poate că chiar nu se mai pune problema așa. Eu nu pot să zic cine e capul la mine în casă, de exemplu, pentru că de regulă decidem împreună. Stăm să ne certăm acum pe cine e capul când vine recensământul? Apropos, dragă, să știi că de data asta când am completat formularul m-am trecut pe mine capul, ca să știi 😀
– a doua chestie aberantă e în formularul P, privind persoana. Acolo există rubrici privind căsătoria ce trebuie completate numai de femei. Adică bărbații nu sunt chemați să bifeze câte căsătorii au avut, în schimb femeile da. WTF, ca să mă exprim neaoș. Adică de ce n-ar trebui să bifeze și bărbatul de câte ori și-a tras-o cu acte?

– apoi, ce m-a enervat, deși oarecum mă așteptam la asta, a fost faptul că formularele P gata completate, ca model, aveau trecut la religie, ghiciți ce? Ortodox, firește. Deși fiecare plic avea câte două-trei formulare P completate în diverse moduri, niciunul nu avea altă religie la rubrica asta așa de sensibilă.

Cineva a pus întrebarea – cum trece o persoană atee? Și i s-a spus să scrie atee, pur și simplu. Iar eu am întrebat cum treci o persoană cu altă orientare sexuală. Și mi s-a spus că o treci cum vrea ea să se declare 😀 Apoi a completat: „pe noi nu ne interesează care e adevărul, ci cum vrea persoana să se declare. De exemplu, dacă el spune că e român, la etnie, dar se vede pe fața lui că e rom, îl treceți român, pentru că persoana respectivă va semna pe formularul de recensământ, pe proprie răspundere”.

P.S. Poza e făcută pe furiș, cu telefonul. Nu aveam voie să iau acasă formularul completat de ei. Dar mă puteți crede pe cuvânt că așa era, cum arată poza asta neclară.

Etichete: capul familiei, nesimtire, ortodox, prostie, recensamant, romani