… la poarta nouă

Spiritul portarului român se manifestă plenar într-un spațiu modern, de birouri corporate

Azi am avut o întâlnire la Phoenicia Business Center, pe strada Turturelelor 🙂 Acolo ocupă un etaj întreg Blocul Național Sindical, într-o atmosferă corporatistă. Nimic din ce vezi la mitingurile sindicale. Tema întâlnirii mele viza fondurile europene pentru reconversie profesională.

Deci, să recapitulăm:

– clădire modernă, privată (fără facilități de parcare pentru oaspeți, dar asta deja e din alt film),

– instituție privată,

– domeniu de activitate: servicii pentru piața muncii, calificări, reconversie profesională, adică locul în care te-ai aștepta la un profesionalism cât casa.

Reușesc să găsesc un loc de parcare pe strada din apropierea clădirii, intru cu avânt în modernul hol cu sticlă și inox, mă îndrept cu zâmbet larg spre recepție unde un bărbat îmbrăcat în uniformă de agent de pază mă privește fix, cu ochi mari, mirați.

– Bună ziua, vreau să merg la etajul 3, la BNS. Scria mare alături de el, pe peretele din spate, ce instituții sunt pe fiecare etaj.

Privirea lui se transformă din mirare în panică. Pupile mărite, gură întredeschisă. Într-un târziu răspunde:

– Păi, și ce să vă fac eu? Mergeți!

– Păi nu știu care e regula casei, mă întrebați cine sunt, pe cine caut…?

– Nu știu, doamnă, că sunt nou aicea!

– Păi și eu sunt nouă, cum facem? Îmi ziceți măcar încotro sunt lifturile sau scările?

– Daaa, avem lifturi, vedeți după ușa aia!

La plecare i-am zis „la revedere” și mi-a zis „sărumâna!”. Se mai învechise cu câteva ore 😉

Etichete: ,

5 comentarii la “… la poarta nouă” Subscribe

  1. mircea 11/10/2011 at 18:42 #

    Nici portarii nu mai sint „dumnezeii” ce-au fost… 🙂

  2. cristina 12/10/2011 at 10:29 #

    ha ha ha ha ha, bietul de el. cam cati ani avea? toti portarii de institutii din ziua de azi sunt pensionari, mie asa mi se pare. relativ inutili la locul de munca, dar prost platiti, la ei se aplica perfect „noi ne facem ca muncim, voi va prefaceti ca ne platiti”.

    • Dollo 12/10/2011 at 11:00 #

      Nope, era tinerel, maxim 28-30 de ani. Părea genul pentru care a ajunge agent de pază e suprema devenire. Doar că îl deruta un pic prima zi de lucru. Sunt sigură că după nici o săptămâna va deveni zmeu, cu replici de genul: „alo, alo, duduie, păi cum, trecem așa fără să spunem nimic? dar ce, eu sunt degeaba aici? prezentați un act la control, vă rog!”

      • Adrian 12/10/2011 at 11:57 #

        Like this!

      • Gilbert 13/10/2011 at 10:06 #

        Me too!

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

teclas

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.

Ce înseamnă să fii cioban

cioban

În pofida unei potenţe proverbiale, datorată chipurile cărnii de oaie, ciobanii nu mai au căutare la fete, iar o viaţă de celibat şi mizerie la oi nu mai e pe placul tinerilor.

Dubița albă din Vitan, monumentul neputinței poliției și Primăriei sectorului 3

Celebra dubiță abandonată în fața Poștei Vitan

O dubiță zace de câteva luni încurcând traficul din Vitan. Poliția locală știe, dar nu are platformă de ridicat, Poliția rutieră o filmează și-l amendează pe proprietar, Primăria Capitalei zice să apelăm la țiganii care fură fier vechi, să fure și mașina abandonată.

Skopje, Macedonia: sărăcie și statui pe datorie

Prometeu, turiștii și clădirea parlamentului în plan secund

Premierul macedonean ia credite externe ca să clădească identitatea națională cu statui și clădiri impozante, în timp ce țara are 30% șomeri, iar oamenii emigrează ca să trăiască mai bine.

De ce nu-i prieşte Mioriţei iarba din UE

turma-alergand

Oieritul românesc supravieţuieşte cu greu, între subvenţia europeană care vine târziu, dezinteresul tineretului pentru meseria de cioban, şi supremaţia supermarketurilor care ne bagă pe gât brânză de import.

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.