… la poarta nouă

Spiritul portarului român se manifestă plenar într-un spațiu modern, de birouri corporate

Azi am avut o întâlnire la Phoenicia Business Center, pe strada Turturelelor 🙂 Acolo ocupă un etaj întreg Blocul Național Sindical, într-o atmosferă corporatistă. Nimic din ce vezi la mitingurile sindicale. Tema întâlnirii mele viza fondurile europene pentru reconversie profesională.

Deci, să recapitulăm:

– clădire modernă, privată (fără facilități de parcare pentru oaspeți, dar asta deja e din alt film),

– instituție privată,

– domeniu de activitate: servicii pentru piața muncii, calificări, reconversie profesională, adică locul în care te-ai aștepta la un profesionalism cât casa.

Reușesc să găsesc un loc de parcare pe strada din apropierea clădirii, intru cu avânt în modernul hol cu sticlă și inox, mă îndrept cu zâmbet larg spre recepție unde un bărbat îmbrăcat în uniformă de agent de pază mă privește fix, cu ochi mari, mirați.

– Bună ziua, vreau să merg la etajul 3, la BNS. Scria mare alături de el, pe peretele din spate, ce instituții sunt pe fiecare etaj.

Privirea lui se transformă din mirare în panică. Pupile mărite, gură întredeschisă. Într-un târziu răspunde:

– Păi, și ce să vă fac eu? Mergeți!

– Păi nu știu care e regula casei, mă întrebați cine sunt, pe cine caut…?

– Nu știu, doamnă, că sunt nou aicea!

– Păi și eu sunt nouă, cum facem? Îmi ziceți măcar încotro sunt lifturile sau scările?

– Daaa, avem lifturi, vedeți după ușa aia!

La plecare i-am zis „la revedere” și mi-a zis „sărumâna!”. Se mai învechise cu câteva ore 😉

Etichete: ,

5 comentarii la “… la poarta nouă” Subscribe

  1. mircea 11/10/2011 at 18:42 #

    Nici portarii nu mai sint „dumnezeii” ce-au fost… 🙂

  2. cristina 12/10/2011 at 10:29 #

    ha ha ha ha ha, bietul de el. cam cati ani avea? toti portarii de institutii din ziua de azi sunt pensionari, mie asa mi se pare. relativ inutili la locul de munca, dar prost platiti, la ei se aplica perfect „noi ne facem ca muncim, voi va prefaceti ca ne platiti”.

    • Dollo 12/10/2011 at 11:00 #

      Nope, era tinerel, maxim 28-30 de ani. Părea genul pentru care a ajunge agent de pază e suprema devenire. Doar că îl deruta un pic prima zi de lucru. Sunt sigură că după nici o săptămâna va deveni zmeu, cu replici de genul: „alo, alo, duduie, păi cum, trecem așa fără să spunem nimic? dar ce, eu sunt degeaba aici? prezentați un act la control, vă rog!”

      • Adrian 12/10/2011 at 11:57 #

        Like this!

      • Gilbert 13/10/2011 at 10:06 #

        Me too!

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Vinales, seva eco-bio a Cubei

vinales20

Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.

Rulată Germania

marcela

Cum mi-am înscris mașina nemțească în România și am trăit să povestesc despre asta

Doctorul cu 2000 de pacienţi şi 350 de oi

doctorul

Medicul Emil Crişan a făcut medicina de drag, dar a moştenit şi dragostea de animale de la strămoşii săi, aşa că azi îşi împarte priceperea între oameni şi animale.

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

Când și de ce s-au dat ultimele amnistii în Europa

oug_gratiere-curcan

De la Ceaușescu, în 1988, care voia să fie iubit, la Vaclav Klaus, în 2013, care a vrut să scape niște corupți, Europa a trecut prin mai multe aministii și grațieri colective. Președinții care le-au dat nu s-au bucurat, însă, de simpatia populară.