… la poarta nouă

Spiritul portarului român se manifestă plenar într-un spațiu modern, de birouri corporate

Azi am avut o întâlnire la Phoenicia Business Center, pe strada Turturelelor 🙂 Acolo ocupă un etaj întreg Blocul Național Sindical, într-o atmosferă corporatistă. Nimic din ce vezi la mitingurile sindicale. Tema întâlnirii mele viza fondurile europene pentru reconversie profesională.

Deci, să recapitulăm:

– clădire modernă, privată (fără facilități de parcare pentru oaspeți, dar asta deja e din alt film),

– instituție privată,

– domeniu de activitate: servicii pentru piața muncii, calificări, reconversie profesională, adică locul în care te-ai aștepta la un profesionalism cât casa.

Reușesc să găsesc un loc de parcare pe strada din apropierea clădirii, intru cu avânt în modernul hol cu sticlă și inox, mă îndrept cu zâmbet larg spre recepție unde un bărbat îmbrăcat în uniformă de agent de pază mă privește fix, cu ochi mari, mirați.

– Bună ziua, vreau să merg la etajul 3, la BNS. Scria mare alături de el, pe peretele din spate, ce instituții sunt pe fiecare etaj.

Privirea lui se transformă din mirare în panică. Pupile mărite, gură întredeschisă. Într-un târziu răspunde:

– Păi, și ce să vă fac eu? Mergeți!

– Păi nu știu care e regula casei, mă întrebați cine sunt, pe cine caut…?

– Nu știu, doamnă, că sunt nou aicea!

– Păi și eu sunt nouă, cum facem? Îmi ziceți măcar încotro sunt lifturile sau scările?

– Daaa, avem lifturi, vedeți după ușa aia!

La plecare i-am zis „la revedere” și mi-a zis „sărumâna!”. Se mai învechise cu câteva ore 😉

Etichete: ,

5 comentarii la “… la poarta nouă” Subscribe

  1. mircea 11/10/2011 at 18:42 #

    Nici portarii nu mai sint „dumnezeii” ce-au fost… 🙂

  2. cristina 12/10/2011 at 10:29 #

    ha ha ha ha ha, bietul de el. cam cati ani avea? toti portarii de institutii din ziua de azi sunt pensionari, mie asa mi se pare. relativ inutili la locul de munca, dar prost platiti, la ei se aplica perfect „noi ne facem ca muncim, voi va prefaceti ca ne platiti”.

    • Dollo 12/10/2011 at 11:00 #

      Nope, era tinerel, maxim 28-30 de ani. Părea genul pentru care a ajunge agent de pază e suprema devenire. Doar că îl deruta un pic prima zi de lucru. Sunt sigură că după nici o săptămâna va deveni zmeu, cu replici de genul: „alo, alo, duduie, păi cum, trecem așa fără să spunem nimic? dar ce, eu sunt degeaba aici? prezentați un act la control, vă rog!”

      • Adrian 12/10/2011 at 11:57 #

        Like this!

      • Gilbert 13/10/2011 at 10:06 #

        Me too!

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Peru: buricul incașilor, capcana turiștilor

machupicchu12

Ca să vizitezi Machu Picchu – casa de vacanță a lui Pachacuti, omorât de spanioli cu varicelă, descoperită 500 de ani mai târziu de un american – trebuie să bagi 140 de dolari în pușculița din Bermude a vreunui politician peruan, pe cel mai scump bilet de tren din lume.

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

Îmi pasă de turci, dar de noi mi se rupe

proteste-turcia

Mai știe cineva azi de ce au ieșit revoltații noștri la Universitate în iarna lui 2012? Merge sănătatea mai bine? Țara e mai bine guvernată? Au ieșit din foame cetățenii ăia însetați de demnitate?

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.

Jurnalul unei pisici de garsonieră

toshiba cu bile

Best of #pisicaToshiba 2017, foto, video și cugetări adânci 😉