Patronul hrăpăreț și angajatul sictirit

Vasile. V-am mai povestit despre el. Îl admiram sincer pentru că mi se părea exemplul curat al unui român harnic care a început vânzând bere și apă minerală la geamul propriului apartament, apoi a acumulat cât să-și deschidă un chioșc între blocuri și acum a ajuns la ditai vila, la etajul căreia locuiește cu familia și la parter are un soi de super-mini-market deschis aproape non stop. Se identifica în mintea mea cu magazinul cartierului meu: mereu la îndemână, vânzătoare amabile, marfă ok, prețuri acceptabile.

Cum a făcut rost el de bucata de teren pe care și-a înălțat vila nu știu. Mi-e greu să cred că a fost într-o viață anterioară proprietarul unei case demolate în zonă și acum și-a recăpătat terenul. Foarte posibil să fi dat spagă undeva. Dar la momentul ăla, în care el a început să construiască, parcela lui făcea parte dintr-un maidan imens, pe care ulterior s-a mai construit un mini-bloc, iar pe restul primăria a amenajat un parc, un teren de baschet, o piață volantă și locuri de parcare. Nu e nevoie să vă spun că parcările sunt insuficiente și în acest cartier, cum sunt în tot orașul. Terenul cu pricina e înconjurat de blocuri, pline cu proprietari de mașini…

În aceste condiții, a smulge niște teren de la gura comunității, și așa învrăjbită de faptul că numai o treime deține locuri de parcare plătite și amenajate (restul parcăm care pe unde putem), poate trece drept crimă capitală în ochii unora. Pe mine, mă știți, tolerantă până la Dumnezeu și o palmă mai sus. Dar uite de exemplu colegul meu de cameră – fidel client al lui Vasile de câțiva ani – a decis să-l boicoteze de vreo lună, de când Vasile a îngrădit cam o treime din parcarea publică amenajată lângă vila lui. Adică a confiscat vreo 8-10 locuri de parcare, uite așa, pentru că a putut. Cu voie de la primărie, cu siguranță. Au venit niște băieți, au tras un gard peste asfaltul turnat și parcelat de primărie, și pe care niște cetățeni parcau de câțiva ani, plătind o tază anuală la primărie.

Și ce credeți că face Vasile pe locul ăla? Își ține cele două mașini ale afacerii lui: o dubă de marfă și un Volvo. Pe care de altfel avea loc să le țină alături de vilă, într-un intrând. Nu-l ținuse nimeni nici când și-a făcut vila, să-și sape o parcare subterană. Dar aia costă, de ce să nu iei făcută moka de primărie? Prin urmare, Vasile nu mai e favoritul nostru. Pe noi ne-a pierdut de clienți. Probabil și pe cei cărora le-a luat locurile de parcare. N-o să-i moară afacerea din asta, cu siguranță, dar cel puțin în ochii mei s-a alăturat și el corului hrăpăreților din țara asta. Ăia care vor doar să ia de la comunitate, fără să ofere ceva la schimb.

***

De partea cealaltă, angajatul. Am fost ieri în Unirea Șoping, ca să cumpăr un cadou. O husă de telefon pentru un Samsung 55660. Nu știam cum arată telefonul, pentru că nu i-l puteam cere persoanei căreia îi cumpăram cadoul. Ca să nu stric surpriza. Știam doar că are telefon din ăsta și nevoie de o husă. Intru în primul magazin de telefoane, al Vodafone, de la parterul Unirii. Trei pereți din cei patru ai magazinului erau tapetați cu huse. Peștera lui Ali Baba. În mijlocul magazinului, un tip tăia frunză la câini, pe net, în fața computerului firmei, fără clienți. Îl întreb direct:

– Mă puteți ajuta și pe mine să cumpăr o husă pentru un telefon Samsung…?

– Aveți telefonul?

– Nu, e pentru un cadou, nu știu cum arată telefonul…

– N-am cum să vă ajut dacă nu știți cum arată.

– Dar dumneavoastră nu știți?

– Ba da, în mare, dar dacă nu îl aveți, nu vă vând așa ceva fără să fiu sigur.

– Nu vă puteți uita pe internet la model? Repet, e vorba de un cadou, nu vreau să stric surpriza…  Or fi huse care se potrivesc la mai multe modele…

– NU.

Bine. Am plecat. El a rămas și fără clienți, și fără vânzare. Ar mai fi de adăugat că pe durata discuției tipul mi-a aruncat o singură privire, în rest a stat cu ochii în ecran, de parcă de acolo i-aș fi vorbit.

Mai încolo, un intrând mic de doi metri pe unu jumate, o tejghea amenajată pentru Cosmote, cu doi băieți la vânzare și câteva huse. Pun aceeași întrebare. Unul dintre ei îmi răspunde la fel: să vin cu telefonul.

Celălalt, un puști cu freza sculată de gel și unghiile lăcuite, încearcă să îmi arate niște modele de telefoane Samsung. Îi zic numărul, constată că nu are numărul ăla. Dar se oferă să încerce o husă care-mi plăcea, la cele câteva modele de Samsung pe care le avea. cam toate aveau aceeași mărime, și în final după ce îmi încearcă mai multe huse, mi-o vinde pe cea care zice el că e potrivită.

S-a dovedit bună și am reușit astfel să fac un cadou util, fără să stric surpriza. Poate nu s-o fi îmbogățit Cosmote/Romtelecom cu achiziția mea, dar sigur va prospera cu vânzători interesați să-și facă treaba, precum puștiul cu unghiile lăcuite. În locul Vodafone mi-aș pune niște întrebări, oare de ce pierd clienți? E drept mai puțini decât pierde Orange (:D!), dar tot pierd.

Morala, o trageți voi. Asta apropos de ce țară de căcat e România, și cum așteptăm noi să ne-o facă alții mai bună, în timp ce fiecare, pe felia lui, își bate joc de locul care-i dă de mâncare.

Tags: angajati, magazin de cartier, nesimtire, parcare, patroni, Romtelecom, Vasile, Vodafone