Mai mult decât întrebarea „ce făceai?” adresată la telefon, mă deranjează pupicii. Nu pricep când au apărut în viața noastră, dar s-au lipit de buze, de sms-uri, de emailuri și de alte forme de comunicare reale sau virtuale mai ceva ca marca de scrisoare. Pup, pooop, pupici, te pupicesc, pup fata, pup băiatul, vă pup (ca formă de adresare însoțind pluralul de politețe). Când o fi murit decentul „pa”? Dar „la revedere”, „pe curând”, „adio și n-am cuvinte!”… ? Ah, și mai aveam un coleg pe vremuri care folosea „te sărut”. Băi, mă lași, cum să mă săruți, păi ce, suntem așa intimi? Și dacă pe mine mă săruți, ce mai folosești cu iubita ta, pe ea ce o…?
Corectați-mă dacă greșesc, dar nu credeți că verbul ăsta „a (se) pupa” ar trebui să se dea numai cu rețetă compensată, și numai după ce demonstrezi un oarecare grad de rudenie sau prietenie cu persoana cu care-l folosești?
Iar la posologie să stea scris cu majuscule: a se folosi numai după o prealabilă autocenzură: chiar ai vrea să-ți atingi buzele de acest om sau nu?
E Facebook-ul plin de pooop, comentarii la poze, de regulă. Pooop mult, pooop dulce, pooop you, și tot felul de variații pe aceeași temă, de la personaje cu care nu te-ai mai văzut de ani de zile, dar care te pooopă virtual de parcă ți-ar fi dus dorul fierbinte în fiecare zi. Poop e noul „ce faci, fată!?”, cu pretenții intelectuale.
Ce naiba, limba română e mai bogată de atât. Asta denotă ori sărăcie de cuvinte în bagajul personal, ori lenea de a le căuta în cap, ori adresări de complezență: hai să facem dovada că suntem intimi, dar în realitate nici nu știi ce să-i spui omului ăla pe care-l pooopi pe fotografie.
***
Pupatul pe obraji
Ca și poopatul virtual, mă mai calcă pe bătături pupatul pe obraji, de exemplu. De multe ori mă trezesc atrasă în acest obicei ciudat: abia cunoști omul, și la despărțire, după o discuție de, să zicem biznis, hop să ne pupăm pe obraji. Adică ce gata, ne-am împrietenit sau am devenit intimi? Nu știm mai multe despre celălalt decât știam când ne-am cunoscut. Adică informații esențiale, cum ar fi: gradul de igienă, preferințe sexuale, ce a mâncat înainte de întâlnire, de câte ori se spală pe dinți sau cum stă cu sănătatea cavității bucale. Atunci de ce aș vrea să distrug bariera protectoare de cel puțin 20 de cm dintre mine și această entitate?
Cândva doctorul Streinu Cercel explica la TV că înainte de a te săruta cu o fată (băiat fiind) ar trebui să-i verifici starea de sănătate prinzând-o de după gât, de la ceafă, cu degetele mâinii, ca un gest tandru în aparență. Dar în realitate în felul ăsta tu depistezi nu știu ce eventuale boli pe care ea ți le-ar putea transmite. Nu știu ce trebuia să simți cu degetele pe gâtul ei, probabil oricum trebuie să fii doctor ca să-ți dai seama, dar sunt pentru o minimă măsură de precauție înainte de a te arunca cu limba (și chiar buzele) înainte. Sigur că nu-ți poți trăi viața doar încălțat cu cauciucuri de iarnă – apropos de glumele de sezon care circulă despre prezervative zilele astea – dar măcar în cazul în care nu ești irezistibil atras de făptura din fața ta, încât să simți imperios nevoia s-o atingi cu buzele, eu zic că e bine să fim un pic mai reținuți.
Poate sunt eu mai distantă de fel, dar așa cum nu sunt capabilă, de exemplu, să mă tutuiesc cu un personaj pe care-l intervievez, pentru că acolo trebuie să rămână relația mea profesională cu personajul, pentru o minimă obiectivitate, așa mi-e greu să mă și pup cu oameni cu care nu împart mai multe decât niște discuții, fie ele și amicale. Cred că genul ăsta de apropieri trebuie păstrate în cadru intim, ca să-și păstreze sensul și puterea, dacă le diluăm și ne pupăm cu toată lumea nu-și mai au rostul în nicio situație. Se banalizează și nu mai înseamnă nimic nici cu cei iubiți, nici cu ceilalți. Strângerea de mână e suficientă, zic eu, și aia făcută cu putere, dacă chiar îți face plăcere acel om. Dacă nu, și ți se întinde o mână flască și ezitantă, e clar că nici măcar strângerea de mână nu-și are rostul, și e suficient un „mă bucur să vă cunosc!”.
Uite de aia îmi place mie de nemți. Ăștia au ajuns să reglementeze strict pupatul pe obraji la birou, pe motiv că încalcă dreptul la minima distanță, aia despre care vorbeam mai sus. Bine, la ei nu e 20 de cm, e 60 și chiar 80 în unele landuri. Deci, zice BBC, organizația care se ocupă cu eticheta și conduita în societatea germană (dap, ei au așa ceva, nu doar pe bătrânica aia drăguță care a scris „Codul bunelor maniere”, cândva în secolul trecut), recomandă ca la birou, pupăcioșii să-și afișeze un post-it în care să-și afirme opțiunea. În felul ăsta se evită „agresarea” celorlalți care nu simt nevoia.
Pe sistemul „În acest birou pupatul nu e interzis, dar se face după următorul program: o zi da, una nu. Azi nu!” 🙂
Sau, „sunt bărbat și pupatul amical e singura metodă la îndemână de a adulmeca femeile fără să fiu acuzat de hărțuire :P”
Este cam ciudat sa se ajunga la „regularizarea” acestui subiect … pai asta tine de „7 Jahre von zu Hause” 🙂 la ce bun reglementare ? Incet si sigur se duce dracului ? Ma mir, despre nemti se spune ca sunt „reci”.
Ideea este si ca nu prea exista o atitudine care sa fie „transanta” – sa priceapa tot „efuzionistul” cum este cu „stai bland ca nu-mi arde”.
Eu sunt pentru privitul in ochi, inclinarea capului si (cel mult) stransul mainii. Si nu ma incanta deloc (dar DELOC) „pupatul mafiot” – intalnirea dintre barbati care se saruta pe obraji …
Cu „cautatul” ganglionilor … nu trebuie sa fii doctor, este suficient sa fi sarutat vreo 500 – 600 de fete (am inteles semnificatia parantezei „baiat fiind” :)).
Așa, așa, despre ganglioni era vorba 🙂 Și cum, înveți să-i cunoști abia după 500-600 de fete?
Pai, ca barbat, la primele 450 – 500 esti mai mult atent la „ganglionii” tai decat la ai ei … si pierzi timpul aiurea. 🙂
Chiar m-am gandit de multe ori ca trebuia sa ma fi nascut in Germania. Eu sunt rece de felul meu, ma imprietenesc greu, spatiul personal ocupa cam 80 cm – 1 m de jur imprejur iar daca cineva mi-l incalca in mod insistent, gasesc o scuza si o tai de acolo. Nu ma deranjeaza „te pup” pe post de „pa” insa nu il folosesc din initiativa proprie decat cu prietenele intr-adevar apropiate. Intr-o vreme simteam ca eu sunt cea inadecvata, ca nu-s pupacioasa, lipicioasa, ca nu imi iau prietenele de mana pe strada si nu zic „te sarut” decat unei singure persoane.
Sper că am stat suficient de departe când ne-am cunoscut 🙂
Acu mai depinde si de persoana, nu? 🙂
Pa? Hm, in Timisoara „Pa” se spune pe ton sarcastic in loc de „Adio”. Iar cu pupatul, sa vezi cum fac sirbii: ei te pupa de trei ori pe obraji.
Iar cu sarutul la salut, exista si saru’mina… 🙂
Da, da, la sârbi am constatat și eu asta. Eram derutată că e doar o tură jumate de pupat :))
Suntem neam latin (ne fierbe sangele in vine adicatelea) si de aici ni se trage. Pe mine unul nu ma deranjeaza (eu fiind si pupacios de felul meu). Spre exemplu in Franta observ ca se pupa f. mult intre ei colegii de serviciu care sunt mai apropiati (femeie cu barbat, desigur ) o fac zilnic si impresia mea e ca le si place.
Și te pupi așa cu oricine? 🙂
Tre sa fie 90-60-90 🙂
Kile-Ani-IQ?
Nici mie nu imi place(a) obiceiul asta pana am ajuns in Franta, unde pupatul tine loc de strans mana cand te intalnesti cu cineva, persoana cunoscuta sau cu care tocmai ai facut cunostinta; cand te duci la careva acasa si are 10 invitati sa zicem, pe tot ii pupi pe obraz de doua ori, si cand pleaca, iar se pupa cu toata lumea; E fain ca intr-o serata din asta nici nu vorbesti cu anumite persoane, da le pupi de doua ori…
Nu ca acu mi-ar face mai multa placere, dar m-am obisnuit, nu mi se mai pare cine stie ce, imi pare bine ca nu-s in sud, unde se pupa de cate 4 ori in loc de 2.
Sa-ti mai dau cateva ponturi de cuvinte abuzate, poate le vei dedica si lor vreun gand scris cand te vor fi zgariat destul pe creier, cum ma zgaraie pe mine ori de cate ori le aud :
– deci – asta a debutat dupa revolutie, s-a cam demonetizat intre timp, dar inca e favorit….
– extrem de – asta cred ca devenit leit-motiv in media de pe sticla si probabil ca aia care nu-l rostesc macar 1 data la trei fraze sunt penalizati la salar….
– se merita – asta e in top, e de factura relativ recenta, are de-abia 2-3 ani si face valuri efectiv !
– te pupic – toparlanie care face echipa buna cu precedentul si impreuna confera semidoctului un aer….doct si monden !
– ai grija de tine – am impresia ca este importat din americanul „take care !”, care este de fapt un fel de”good-bye” la ei, dar care la noi, in varianta mioritica suna groaznic de fals : adica aluia care mi-l dedica i se pare ca sunt cam neingrijit, ca sunt pe duca si ca ar trebui sa ma ingrijesc sau ce p*** ma-sii vrea de fapt sa spuna ?!???
Da, da „face sens” ce zici tu 🙂 uite e o idee bună, să le punem la un loc într-o zi.
Cred ca cel mai util ar fi sa avem grija sa nu le folosim. Apropo, acest „face sens” ma omoara si pe mine 🙂 Este pornit de la multinationalistii lu’ peste care nu-s in stare sa vorbeasca nici romana nici engleza.
Ma omorati !!!!
„Face sens” ?????????
WTF ????
Asta inca n-am auzit-o !!!!
Tine-ma, Doamne…….sau ia-ma, sa nu mai aud asa ceva……..
N-ai auzit ‘(a) face sens’? Pe ce lume traiesti? ;(
Banuiesc c-ai auzit de pathetic tradus prin… patetic… Stai sa mai scormonesc! 🙁
Da, bine ca bagi tu abrevieri din engleza. Nu suport oamenii care scriu 2 cuvinte in romana si apoi baga unu in engleza.
@Andrei :
……Atunci, pentru tine, „iti bag” unul neoas : „`Ai sî ti chis-n freza !”
🙂
A plecat moldoveanca la capitala si-a uitat de unde a plecat. Circumstanta agravanta… E si din Neamt.
Pai de la „Pupaza din tei” ni se trage…
http://www.trilulilu.ro/romaniidinafara/e627b86b2b8705
🙂
„poop” nu inseamna „rahat” in engleza? Cum adica …”poop” in loc de „pup”? Nu sunt prea inteligenti cei care il folosesc 🙂
Sunt unii care folosesc și varianta cu mai multe o-uri, în scris, ca să epateze. Nu ai întâlnit cazuri?
Ba da, stiu ca asa e moda 🙂