Ziua 10 – La Boc o fi ajuns recenzorul?

Curajoși și cu simțul răspunderii, românilor le e frică să declare că nu vor să fie recenzați, așa că-și bat joc de recenzor. Sau îl roagă: „Nu puteți să scrieți acolo că nu m-ați găsit acasă?”

Nu mai am suficienți nervi nici să recenzez, nici să vă mai povestesc despre asta. Mă simt ca într-o căsnicie în care abia aștept divorțul. Mai sunt trei zile până pe 31 octombrie, aud că în București gradul de recenzare e de numai 50%. Nu înțeleg de ce, că eu mai am doar vreo 15 case din cele 100 pe care le-am primit spre recenzare. Ceilalți de ce nu și-au făcut treaba?

Și tot azi am auzit că Guvernul ar vrea să prelungească termenul de recenzare, ca să fie sigur că încap în el toți românii. Dacă-l prelungește nu pot decât să sper că se referă doar la simulacrul ăla de recenzare semi-online, pentru că eu una nu mă mai duc pe la alte uși nici cu ordin de la procuratură.

Azi am fost păcălită de unul care mi-a zis să vin mai târziu, că e la masă, și apoi n-a mai răspus; de una care mi-a trântit ușa în nas, spunând să scriu ce vreau eu; și rechemată de doi care au ținut să-mi dea CNP-urile, după ce făcuseră pe vitejii sâmbătă. Iar bomboana de pe colivă a fost așezată de un personaj foarte vocal, care m-a chestionat înainte în fel și chip – dar ce relevanță au întrebările, dar cum e cu CNP-ul, dar ce se întâmplă cu datele astea adunate, dar cât de obligatorie e asta și asta, dar să știți că m-am uitat și eu pe internet și știu – ca în final să aflu că lucrează la Guvern. I-am zis și eu, cu năduf, că ar fi trebuit să știe răspunsul la toate întrebările alea, ba să-mi spună el mie ce are de gând guvernul să facă cu CNP-urile noastre, dacă tot l-au pus pe amețitul ăla de la INS să le ceară. Și el mi-a răspuns misterios că „eu știu mai multe, doamnă!”. Aiurea!

Cred că mai multe știe Boc, de aia mă întreb cine-l recenzează pe Boc, dacă el și-a dat CNP-ul, și mai ales dacă a fost găsit acasă de recenzor? La cât stă la Guvern, s-ar putea să sune bietul recenzor pe la uși și să-l raporteze la final pe domnul premier ca fiind lipsă de la domiciliu sau „refuz”.

„Nu puteți să scrieți acolo că nu m-ați găsit acasă?”

Apropos de asta, nu pot să nu observ cât de curajoși și cu simțul răspunderii sunt românii de la mine din bloc. Ar refuza recensământul, dar parcă le e frică de amendă, așa că ar vrea să găsească o cale de mijloc, și asta ar fi „aranjamentul cu rencenzorul”. „Nu puteți să scrieți acolo că nu m-ați găsit acasă?”.

Nu, domnule, că te-am găsit! Ai măcar atâta curaj să-mi zici verde în față: da, refuz, pentru că recensământul mi se pare o prostie, pentru că Boc vrea să-mi fure CNP-ul, pentru că nu cred că recensământul ăsta va ajuta națiunea la ceva. pentru că … Nuuu, mai bine hai să păcălim recenzorul că ne doare burta, și să mai vină el peste juma de oră, că nu-i mai deschidem. Ce-o să facă?

Cum vă spuneam, mă lasă nervii, taman acu la bilanț. Așa că azi vă las în compania unei alte recenzoare, care a avut răbdarea și plăcerea să ne povestească cum a găsit ea situația pe teren, undeva într-un cartier de case din Constanța. Mie mi-a plăcut clasificarea ei, în vile de recenzați bogați și case de recenzați … normali. Cam așa e toată România. Enjoy!

Curtea-l face pe om sau invers?

de Janina Trandafir

Umbland pe cele cateva stradute care formeaza “mapa” mea de recenzor, am inceput sa-mi formez propriul ‘nomenclator”. Si am  inceput cu case si curti (gradinile sunt prea rare ca sa dea titlul)

Prima categorie este formata din casele locuite de cupluri in varsta sau, mai des, de doamne singure. Gard vechi, din tabla cu vopsea scorojita. Cate o tufa de macese, sau un copacel cu crengi atarnate peste gard. Soneria este o raritate. De regula functia respectiva o indeplineste catelul: vreo potaie mai mica sau mai mare pe care “mamica” lui il tine pentru ca “Sare, doamna, sa se joace si va murdareste pe haine”. Tufanele, cate un colt minuscul in care probabil vara sunt rosii sau ardei. Sfori joase pentru rufe, trebuie sa ma aplec (atunci cand le vad). Bolta in care atarna ciorchini de struguri “Ma chinui sa o culeg, dar mi-e frica sa nu cad de pe scara, ma ajuta vecinul ca e mai putere.” Ghivece cu muscate la intrarea in casa. Formularele le completam inauntru, de cele mai multe ori pe masa din mijlocul sufrageriei. Mileu, cald, curat, doamna opreste televizorul.

Categoria care are nevoie de pază și protecție

Cea de-a doua categorie: gard zidit urias de peste 2 metri (raportat cu ochiul meu ingineresc la inaltimea proprie). Poarta compacta din metal vopsit in negru mat pe care este lipit sticker-ul companiei de paza si protectie. Proprietara ma primeste cu un aer politicos, distant si usor agasat: “Ma pregateam sa ies din casa”. In spatele gardului: beton, garaj cat pentru vreo doua off-road-uri si doua cerculete de pamant inconjurate de bolovani artistic rotunjiti si in care se lupta sa supravietuiasca cate o tuie tunsa nemteste. Cand am ajuns la formularul “P”, in mod evident  ocupatia capului de familie justifica “ambientul”. La intrebarea cu angajatorul, am obtinut un gest vag din mana si o ridicare de spranceana traduse apoi printr-un “nu le declar”. Doamna, asemeni, posesoare a unui job de nivel peste medie. La aceeasi intrebare, acelasi raspuns. Care o fi fost logica de mi-a dat ocupatia si nu mi-a dat angajatorul?

 “Ortodox, doamna, ca suntem crestini nu pagani”

A treia varianta este si cea mai rara: casa cu gradina. Pana acum unicul exemplu este cel al domnului cu fotografii, tablouri si carti: gard putin inalt, din fier forjat, acoperit de iedera, gradina cu o singura alee ingusta, restul tufanele si trandafiri. “Sa va dau, doamna, cateva fire de trandafir? Daca stati la bloc, sa va aduca putina natura in casa”.  Iubitori de pisici, langa o tufa luceau atenti ochii unui motan urias portocaliu. Fara garaj care sa fure din spatiul destinat gradinii, masina pe strada, in fata casei

Prin comparatie cu cei de mai sus, respectivul autovehicul este un prapadit de Logan. Domnul m-a condus la poarta si a tinut sa-mi arate numarul de la masina **.**.BOR. “Stiti doamna ce inseamna?” Ii raspund constiincios: Biserica Ordotoxa Romana. „Asa este, sunt mandru ca sunt ortodox!” Este pana acum singurul care si-a proclamat cu mandrie apartenenta spirituala. Prin celelalte case, raspunsul la intrebarea respectiva a fost in majoritate “ortodox”. Tonul si gestica  difera: “Ortodox, ce altceva?!” cu un ton de usoara nedumerire. Sau: “Nu conteaza, scrieti acolo ordotox” insotit de o ridicare din umeri care aduce foarte mult a lehamite. Sau “Ortodox, doamna, ca suntem crestini nu pagani” si atunci tonul este de vizibil repros.

Astea sunt categoriile principale. Exista bineinteles si mici variatii. De exemplu, casele cu garduri cat Bastilia se pot asocia cu cainele de talie mare si rasa cu potential agresiv.

A … mai exista o categorie: casele nelocuite. A murit batranul/batrana, casa a ramas copiilor/nepotilor, mai trec din cand in cand pe acolo, vor sa o vanda. Dar asta este un subiect cu totul aparte. Si este prea trist.

Cam atat in nomenclatorul personal de case. As vrea sa-mi fac si unul aferent formularului “P”. Sau as putea extinde categoriile legate de religie. Dar vorba mamei mele: prea le analizezi tu pe toate pana le intorci cum vrei tu.

Citiți jurnalul meu de recenzor:

Cum s-a facut instruirea recenzorilor – partea 1, Care-i capul familie tale? Si cum se închina el?

Cum s-a facut instruirea recenzorilor – 2, Recensamantul, treaba romaneasca

Ziua 1, certitudinile și pixul recenzorului șef

Ziua 2, dragă, eu unde dorm?

Ziua 3, azi am recenzat (și) o plăcintă cu dovleac

Ziua 4, si chinez, si ateu, si friguros

Ziua 5, dimineața, la TV CNP-ul nu e obligatoriu, pe teren nu se stie

Ziua 5 bis, scrieți „fără religie”, să nu mai dea ăștia bani la biserică

Ziua 6: Cum au făcut turcii

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Ziua 8: Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd și semnez

Ziua 9: Azi am anulat o căsătorie

Ziua 10: Cine-l recenzează pe Boc?

Etichete: , , , , ,

9 comentarii la “Ziua 10 – La Boc o fi ajuns recenzorul?” Subscribe

  1. Ana 29/10/2011 at 02:41 #

    Foarte tare poza =))

    Faza cu potaia & „mamica” mi-a adus aminte de vremurile cand ma intersectam in fiecare dimineata cand mergeam la lucru cu o „potaie” si „mamica”. „Potaia” era cel mai mare si mai frumos husky vazut de mine vreodata. Intr-o dimineata nu m-am putut abtine si i-am zis si „mamicii” asta cand ne-am intalnit pe strada. Am facut-o foarte fericita. Si pe „copil” la fel, ca s-a sprijinit de mine si am auzit si eu fraza cu „vai, vrea sa se joace, da’ va murdareste”. Hehe, ce-mi mai pasa mie, eu deja sapam cu mainile in blana… faina blana mai avea animalu’, faina rau!

  2. Paranoicu' lu' peste 29/10/2011 at 15:35 #

    Tocmai ce ma uitasi de curiozitate pe site-ul recensamantului din Ungaria, sa vad cum e si la ei. Ei bine, la ei s-au trimis prin posta pachete cu formulare, care contin un numar care identifica unic O LOCUINTA, generat de catre cei care au organizat recensamantul. Acest numar poate fi folosit de catre cine doreste sa completeze datele online. Echivalentul ungar al CNP-ului NU ESTE cerut nicaieri, mai mult decat atat, numarul respectiv e unic PER LOCUINTA (nu per individ, si nici macar per gospodarie!).

    Dar bomboana de pe tort a fost textul din motul acestei pagini:

    http://www.nepszamlalas.hu/index.php?menu=1321&langcode=en

    El spune asa: „SECURITY OF YOUR DATA: We do NOT ASK YOUR NAME. Your address will be processed separately. THIS IS REQUIRED BY THE LAW. This MONITORED by the ombudsman, civil organizations and international bodies.”

    N-au avut curaj nici sa le ceara numele. D-apai CNP.

    Spunea cineva ca cetatenii Ungariei sunt mai asa si mai pe dincolo decat romanii si de aia va reiesi ca recensamantul de acolo va fi mai cu mot. Cred ca tocmai am gasit explicatia: ungurii nu sunt tratati ca niste copii cretini care trebuie amenintati ca sa se poarte bine, intrebarile nu incalca intimitatea oamenilor, si organizarea competenta le permite oamenilor sa completeze totul la timp.

    • cristi 29/10/2011 at 20:24 #

      Exceptional! Asa as fi raspuns si eu. Dar cand statul imi cere nume, CNP, loc de munca si sa mai si semnez…eu ii ofer m…e!

    • Xanaxdu 02/11/2011 at 18:39 #

      Eu am fost recenzata in Ungaria, si am fost, evident, foarte curioasa de diferente.
      Nu se cere CNP (oricum, eu sint cetatean strain, deci formatul CNPului meu romanesc nu s-ar fi potrivit cu cel maghiar), si ce mi-a placut cu deosebire a fost faptul ca la nationalitate, religie, stare civila, samd (nu mai stiu exact, dar la religie SIGUR) exista varianta „nu vreau sa raspund la intrebarea asta”. Deci nu „alta” sau „nu stiu”, ci „nu vreau sa spun”, in afara de „ateu”.

  3. AR 30/10/2011 at 09:08 #

    Ce se intampla daca in locul recenzorului apare „o prietena de-a lui” pentru ca „el nu a putut veni azi?”

    • Dollo 30/10/2011 at 10:28 #

      Legal n-ar fi, dar am văzut că și la școala de unde luăm noi, recenzorii, „lumină” au venit două persoane în locul recenzorilor titulari. Una era mama recenzoarei, care venise ca să semneze contractul de prestări servicii, și celălalt era soțul altei recenzoare, care venise să facă scandal că i s-au dat prea multe apartamente și nu are timp să le facă. La școală n-a făcut nimeni caz de chestia asta, că acolo oricum ăia sunt cam paraleli cu recensământul. Dar, repet, nu e legal. Cred că poți suna la unul din numerele alea de pe site-ul recensământului și să-l reclami.

    • Andreea 30/10/2011 at 14:51 #

      Ii inchizi usa si eventual ii zici ceva „frumos”? 🙂

  4. Bogdan 31/10/2011 at 19:42 #

    Pentru cei care nu inteleg de ce oamenii sunt atat de dificili, explicatia e simpla. Parerea mea e ca statul, in forma actuala, e o adunatura de idioti si banditi. Acesti idioti si banditi s-au apucat acum sa faca un recensamant. Nu am incredere ca datele pe care le-as oferi vor fi procesate corect sau ca nu vor fi folosite pentru a crea imagini false despre Romania sau a frauda diverse procese politice viitoare. Ca urmare am participat la recensamant cu o sila absoluta. Cu recenzorii nu am nimic, sunt oameni obisnuiti, dar in acelasi timp au acceptat rolul de reprezentanti ai statului. Ca urmare nu ar trebui sa fie surprinsi daca oamenii ii trateaza asa cum ii trateaza. In momentul in care cineva vine la tine sa iti ceara niste date si afli ca e reprezentantul unui borfas notoriu sau al unui imbecil, e destul de normal sa ai o reactie de respingere la adresa respectivului. Operatiunile gen recensamant necesita un nivel de incredere minima intre stat si populatie, care la noi lipseste cu desavarsire. E o perioada nepotrivita pentru asa ceva. Ganditi-va ce ar insemna ca in Grecia guvernul sa se apuce sa faca un recensamant. Probabil populatia ar spanzura cativa recenzori, la furia care exista impotriva statului. Pana nu se stabilizeaza economia si pana statul nu va recastiga increderea oamenilor, populatia va contina sa isi bata joc de orice fel de proces initiat de stat.

  5. Glass and Iron 01/11/2011 at 11:58 #

    Interesant ! (incep si eu asa cum se incepe orice informatie obisnuita 🙂 )
    Am fost plecat o perioada de timp (chestie programata de mai mult timp, nu ca as fi vreun „gica-contra”). Cand m-am intors, vecinii mi-au spus ca recenzorul a dat ceva „tarcoale” si a promis sa revina. A revenit – un tip trecut de varsta a IIa, un om despre care, la prima vedere, poti spune – „de treaba”. I-am dat toate informatiile, am semnat ca „şef” ce sunt si la final l-am intrebat de geanta – „Unde este geanta speciala pe care ar fi trebuit sa o aveti ?” … „Pai sunt niste muhaiele, da-i dracu’, mi-au dat una si dupa ce am bagat in ea toate hartiile s-a rupt ! Facuta de mantuiala, da-i …”. 🙂
    Deci eu am „prins” unul cu geanta de identificare fara numar de identificare si unul fara geanta de identificare … adica ceva de genul „hai ca merge si-asa”. Si pe urma se gasesc o multime de iubitori care se „oparesc” fiindca de scris scriem numai despre ce potlogarii se fac. Pai se face si ceva bine, mai iubitorilor ?

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul

metrou5

Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

USR, mai bine nu se poate

candidati-scena

Am fost la congresul USR ca să-i cunosc mai bine pe oamenii pe care-i susțin. Am vrut să înțeleg de ce Nicușor Dan ține cu dinții și de progresiști și de conservatori, și cum s-a tranșat soarta partidului prin alegerea celor mai buni 21 de oameni care să-l conducă.

Dumnezeu preferă proștii

catedrala

A te mai opune acum Catedralei Neamului echivalează cu a cere demolarea Casei Poporului. Istoria ne arată că în 25 de ani nu am învățat valoarea prevenției în tratarea bolilor, nici a dezbaterii publice în luarea deciziilor.

O zi la probațiune

alb-negru

Ce face un VIP condamnat cu suspendare, când ajunge în biroul consilierului de probațiune, unde trebuie să-și demonstreze îndreptarea: răspunde la telefon cu „dragă, sunt în oraș, la un interviu, vorbim mai târziu” 😉

Turism nemţesc în Transilvania: “Adevărata Românie poate fi descoperită numai la sat”

Casutele de vacanta ale lui Jonas din Valea Verde

„Pupă-mă-n fund şi rămâi sănătos!”, salutul medieval inedit al sighisorenilor, a provocat, in epoca, indignarea Vienei, iar azi le smulge zambetele turistilor straini