Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine :P

A zi a fost ziua premierelor pe toate planurile: am recenzat un cetățean străin, am întocmit pentru prima dată două formulare M, pentru cetățeni plecați de mai mult de un an în străinătate, o doamnă a refuzat să-mi dea CNP-ul, că auzise ea la TV că vrea Boc să fugă cu ele în Congo (dar m-a sunat câteva ore mai târziu, că se răzgândise și voia să mi-l spună prin telefon), era să fiu recenzată la mama, unde mă aflam în vizită, și la final de zi am participat fără să vreau la un  schimb de impresii cu alte recenzoare . Citiți până la final, că nici nu știți ce pierdeți 🙂

CNP-ul meu e pe toate gardurile

Prima vizită, pe la 10 dimineața, a fost la o familie cu care-mi stabilisem întâlnirea încă din prima zi de recensământ. Domnul mă aștepta la geamul bucătăriei și-mi făcea semne cu mâna ca în reclama aia în care copilul trimite aburi de cafea către sania lui Moș Crăciun, ca să-l momească la el în casă. Chiar mă aștepta cu o cafea, făcută la ibric. Dacă aș fi știut, n-o mai beam pe a mea acasă, așa că l-am refuzat. Soția lui n-a vrut să-mi dea CNP-ul, dar soțul i-a zis „dragă, doamna n-are nicio vină, nu mai face pe nebuna, dă-i CNP-ul ca să iasă acolo treaba completă”. Până la urmă buletinul ei era la el, așa că el, ca și cap al familiei, a decis și pentru ea.

A urmat o doamnă care de cum mi-a deschis ușa m-a anunțat că îmi zice orice, până la CNP. I-am spus că n-am cum s-o oblig, pot să scriu alături că nu vrea și … voie bună. Zis și făcut, numai că pe seară, când mă aflam într-un supermarket, ca tot recenzorul care mai trebuie să și mănânce, am primit un telefon. Fiica doamnei mă ruga să-i notez CNP-ul mamei, că s-a răzgândit. I-am zis că trec mâine pe la ea din nou. Sunt curioasă ce o fi făcut-o să cedeze.

Un vecin de-al ei era deja sătul de atâtea discuții de la TV, așa că mi-a pus buletinul în brațe de cum am intrat: ce mare lucru, domnule și cu CNP-ul ăsta? Al meu e pe toate gradurile, și la supermarket, și la bancă, mare scofală!

Chinezul, față cu termoficarea românească: This is stupid!

Într-unul dintre apartamentele în care mă avertizase administratorul că n-o să găsesc pe nimeni, că „vin niște coreeni din când în când, și doar dacă știți engleza vă înțelegeți cu ei” am avut surpriza să aud voci prin ușă. Sun o dată, mai sun o dată, și încă o dată. Nimic. Vocile erau de fapt un soi de jurnal de știri în ceva chineză, cu un sonor dat suficient de tare ca să audă tot palierul. După vreo cinci reprize de sunat insistent omul s-a dat bătut și a deschis ușa. Mirosea înăuntru ca într-un restaurant chinezesc. Sfârâia ceva bun într-un wok.

Do you speak english? Yes…. Ce mai, l-am impresionat pe chinez (i-am aflat ulterior originea) cu erudiția mea în materie de „european census”, mi-a cerut să vadă legitimația, i-am arătat și geanta, și formularele, și lista cu locatarii, ca să vadă că nu-l număr doar pe el. M-a întrebat de unde o am, i-am zis că de la „managerul blocului”. Aici deja l-am câștigat, că m-a invitat înăuntru. Aveam să aflu la final că avea un interes.

Omul era disperat de faptul că „there is no heat in this building. Why?” Because… m-am apucat să-i explic că în România „the law” zice că se dă drumul la căldură după ce trei zile consecutiv minima temperaturilor se situează sub zero grade. „This is stupid!”, zice chinezul. Yes, man, ai dreptate, dar îi zic că vecinii lui pot să ceară la firma care dă „heat” să dea drumul mai devreme. „And my neighbors don-t want that? Why?” … Because … ză gigacaloria e scumpă, i-ar fi răspuns „managerul blocului”, dacă ar fi fost de față. Chinezul mi-a cerut numărul de telefon al administratorului și voia să-l sune chiar atunci, să-i spună părerea lui, dar s-a calmat când i-am spus că nu știe engleză. Discuția s-a încheiat cu promisiunea mea că îi voi transmite administratorului că chinezul din blocul lor îngheață de frig, în calda ospitalitate românească, binecunoscută… 😀

Chinezul a fost primul cetățean recenzat de mine care la întrebarea „what is your religion?” mi-a răspuns „religon, what is that? No, I don-t have any religion, no religion, please!”. În rest, în materie de religie azi am cunoscut numai ortodocși.

* Poza e de aici.

Făcând „turism” la mama, era să fiu recenzată cu de-a sila

Revenind la căliții cetățeni români, după ce mi-am făcut norma de recenzor am purces cu familia din dotare (două case, două gospodării, o singură mașină) să facem aprovizionarea lunară la supermarket. Apoi am ajuns la mama, unde am mâncat și, ce să vezi, când ne sculăm de la masă, țâr recenzorul. O tinerică drăguță și zgribulită și-a etalat și ea formularele pe masa din sufrageria mamei. Și dă-i și recenzează. Când află ea că noi (eu și partenerul meu de uniune consensuală) nu locuim acolo, suntem doar în vizită și plecăm acasă, a zis că nu și nu, ea trebuie să ne recenzeze. Eu, mustind de metodologie și informații procedurale, am contrazis-o. Discuția a fost cam așa:

– Eu trebuie să recenzez toate persoanele găsite la adresă, chiar dacă sunt în vizită. Vă fac formular de „temporar prezenți”.

– Domnișoară, citiți manualul, noi suntem în vizită la mama, am mâncat, acum mergem acasă, locuim în acest oraș, la altă adresă, vom fi recenzați acolo, dacă vom fi…

– Dar manualul spune că… eu trebuie să… persoanele temporar prezente, insista duduia.

– Formularul pentru „temporar prezenți” se referă la persoane care stau până în 12 luni, dar în niciun caz în trecere, câteva ore.

– Păi pe el scrie și de „vizite/turism”

– Repet, vizite mai lungi de câteva ore. Eu n-am venit să fac „turism” la mama, am venit într-o scurtă vizită, nici măcar nu dorm peste noapte. Nu aveți cum să recenzați toți oamenii care fac vizite, e ca și când vă duceți la cârciumă și-i recenzați pe toți de la mese, pentru că se aflau acolo când ați intrat dumneavoastră, dar ei veniseră doar să bea o bere și se duc acasă. Înțelegeți?

A bătut în retragere, nu știu dacă am convins-o sau s-a speriat de aplombul meu.

– Eu așa am înțeles că trebuie să fac, chiar am un restaurant trecut pe opis, că este în zona mea de recenzare și mă întrebam cum să procedez.

– Păi acolo mergeți doar ca să întrebați dacă locuiește cineva efectiv la adresa aia, dacă e doar unitate comercială nu o recenzați.

Ca s-o mai liniștesc i-am spus că și eu sunt recenzor, și că ce spune ea mi se pare ilogic, ca să nu mai zic că nu ajută la nicio statistică, ce-ar fi ca în astea zece zile, cineva să fie prins de recenzor în vreo șapte locuri? Pe principiul că „v-am găsit aici, sunt obligat să vă înregistrez”.

Ah, și i-am oferit și un pahar cu apă, dar după atâta teorie l-a refuzat speriată 🙂

 

Uniune consensuală româno-greacă, certuri domestice în engleză

Așa că în final am scăpat de „viol” convingând recenzorul că nu are dreptate. Când am ajuns acasă, dau să intru în bloc și, ce să vezi, două dintre vecinele mele, mamă și fiică, cu gențile albastre pe umăr, se întorceau obosite după o zi de recenzat.

– Aaaa, și dumneavoastră sunteți recenzori?, le întreb eu, dornică de socializare cu „oameni ca mine” 🙂

– Daa, și ne-au dat niște zone aiurea, departe una de alta, am mers împreună, zice mama, că nu puteam să las fata singură. știți cum e, sună la ușă, nu știi cine deschide. Așa că facem împreună recenzarea, mergem mai întâi în zona ei, apoi în a mea și uite așa petrecem toată ziua.

Doamna e fostă profesoară. Fiica e medic, are vreo 40 de ani și e domnișoară bătrână. Amândouă seamănă cu domnișoarele ciupite de molii. Au mersul un pic greoi și legănat, își completează reciproc propozițiile, ca doi oameni care trăiesc dintotdeauna împreună și vor muri probabil legate tot prin cordonul ombilical.

Încă marcată de treaba cu duduia care voia să ne recenzeze cu forța, simțeam nevoie de puțină confirmare, așa că le-am întrebat și pe ele cum văd această „speță” 😉 Ele s-au uitat una la alta cu subînțeles, apoi au pufnit, sătule de atâta mediocritate:

Mama – Precis era o tinerică, nu-i așa?

Fiica – Da, sigur era pentru prima dată recenzor, nu ca noi, mamă!

Mama – Este foarte prost organizat recensământul ăsta. Nimeni nu le-a explicat recenzorilor cum să completeze…

Fiica – Păi nici oamenilor nu li s-a explicat, nu ai văzut, mamă, cum a fost cu grecul ăla? Noi am avut azi un caz de uniune consensuală (se întoarce către mine) , o româncă trăia cu un grec, doamnă, în uniune consensuală (ton profund dezaprobator ), și el nu a vrut să fie recenzat. Ea a vrut. Când să plecăm noi…

Mama – … da, ea a încercat să-l convingă. Și au început să se certe…

Fiica – … da, se certau în engleză, ai văzut?

Mama – … da, doamnă, hi, hi, se certau în engleză, că el nu știa românește, ea nu știa grecește… se certau englezește…

Fiica – Și după ce am plecat noi tot englezește s-au certat, hi, hi…

Cu regret am pus capăt poveștilor de recenzoare bătrâne, că mai aveam și alte trebi, dar la final nu pot să vă las fără amănuntul ăsta:

Mama – Doamnă, uite așa de azi dimineață de la 8 suntem pe drumuri. Și un pahar cu apă n-am băut, nici la WC nu ne-am dus. Noroc că ne-am luat mâncare cu noi în geantă, că altfel…

 

citiți și: Ziua a 3-a, în care am recenzat o plăcintă cu dovleac

Etichete: , , , ,

22 comentarii la “Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros” Subscribe

  1. claudiu 24/10/2011 at 16:58 #

    …cel mai bun argument in disputa cu duduia care voia sa te numere cu sila era momentul de referinta ( ala critic cu miezul noptii 19-20 oct cand probabil erai in uniune plina de consesns la casa ta )

  2. Gama 24/10/2011 at 22:58 #

    Imi place ce citesc! Si blogul, si comentariile 🙂
    Felicitari!

  3. Marius Georgescu 11/09/2012 at 11:01 #

    Sa -VU-rooos!

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.

De unde ne informăm în epoca dezinformării

informare

Câteva metode de informare alternativă și de verificare a știrilor, pentru aceia debusolați și preocupați să nu se lase manipulați de presă.

USR, mai bine nu se poate

candidati-scena

Am fost la congresul USR ca să-i cunosc mai bine pe oamenii pe care-i susțin. Am vrut să înțeleg de ce Nicușor Dan ține cu dinții și de progresiști și de conservatori, și cum s-a tranșat soarta partidului prin alegerea celor mai buni 21 de oameni care să-l conducă.

Casa Becali, fostă Groza, fostă Auschnit, fostă Manu

Palatul lui Becali din București

“Intrați, bey, fotografiați ce vreți voi, vizitați tot, mi se rupe! O să văd eu ce-o să scrieți după aia, dacă sunteți cu sufletul curat… Intrați, faceți ce vreți, numa’ să nu furați!”. Așa ne-a primit Gigi Becali în curtea casei sale din Aleea Alexandru nr.1

Turism nemţesc în Transilvania: “Adevărata Românie poate fi descoperită numai la sat”

Casutele de vacanta ale lui Jonas din Valea Verde

„Pupă-mă-n fund şi rămâi sănătos!”, salutul medieval inedit al sighisorenilor, a provocat, in epoca, indignarea Vienei, iar azi le smulge zambetele turistilor straini

Prezență inedită a lui Budha la răstignirea lui Iisus la București

soldati-jandarmi

Un Pilat din Pont grăsuț și chel a stârnit polemici în rândul audienței de la răstignirea lui Iisus – ediția 2014