Cât de mult îți iubești animalul

Ai fi în stare să-l bocești în stradă, cu voce tare și să te întrebi de ce nu ai murit tu în locul lui?

De ceee, de cee? Nu pot să concep așa ceva! DE CE EA ȘI NU EU? Trezește-te, draga mea, te rooog, trezește-te, nu poți să fii moartă. Nuuu, ea doarme, ea nu e moartă, iubita meaaa, nu pot să concep așa cevaaa!” Era o femeie tânără, nu trecuse de 30 de ani, îmbrăcată cu un capot roșu peste niște pantaloni albi, papuci de casă în picioare, păr blond, fluturând sălbatic în vânt. Strângea în brațe ceva mic, ca un copil, într-un prosop roșu, și urla de-ți îngheța sângele în vene, pe stradă, în apropierea magazinului de pâine de pe Nerva Traian. Bocetul ei răsuna între blocuri, în frigul dimineții.

Ieșise în drum una dintre vânzătoarele de la pâine, care o cunoștea pe femeie, și încerca să o calmeze. Înnebunită de durere urla acum în dialog cu vânzătoarea, pe al cărei ecuson scria „Andreea”. Își adaptase bocetul înfiorător și inclusese numele vânzătoarei în interogațiile ei. Nu-l mai întreba pe Dumnezeu de ce nu murise ea, ci o întreba pe Andreea de la pâine. Andreea nu găsise altă consolare decât „gata, potolește-te, acuma du-te și îngroapă-l!”.

Puținii trecători s-au oprit ca să înțeleagă mai bine. O altă doamnă, într-o haină din blană naturală, povestea că fusese de față. Cățelușa se luase după ea pe trecerea de pietoni și o mașină a lovit-o undeva la cap, în zona urechii. Abia atunci am văzut ieșind din prosopul roșu pe care femeia aia îl strângea la piept, un căpșor mic de pechinez, cu ochii deschiși și gura căscată. Femeia se tot învârtea capie printre noi, iar doamna în haină de blană se ținea după ea s-o acopere cu o altă haină, tot din blană naturală, ca să nu răcească.  Am întrebat și eu de ce n-o duce la medic, că poate nu e moartă. Nu părea. Femeia cu haina de blană m-a asigurat că fuseseră deja la veterinar, și cățelul murise. Doar că stăpâna nu era pregătită să accepte asta.

Tot urlând și întrebând de ce nu murise ea în locul cățelușei, femeia se apropia periculos de marginea șoselei. Vânzătoarea Andreea o tot trăgea înapoi, și o ruga pe femeia cu blană să o supravegheze, măcar până ajunge acasă. Vânzătoarea avea o obsesie cu îngropatul.

Trecătorii s-au împărțit în două. Genul „pentru un câine se face atâta caz?” și ceilalți. Pe mine una m-a indispus scena pentru toată ziua. Într-adevăr, părea exagerat bocetul ăla, poate ține și de o anumită extrovertire a persoanei, eu nu cred că aș putea să fac asta. Simțul ridicolului cred că ar înăbuși durerea. Deși, mă întreb, de ce ar fi mai prejos în ochii lumii o femeie care-și plânge câinele, decât una care-și plânge copilul? Nu vreau să mă gândesc cum e să pierzi pe cineva drag, chiar dacă acel cineva nu e om. De multe ori ajungem să simțim pentru un câine sau o pisică mai mult decât ne-am putea imagina. E drept că în cazul ăsta nu prea cadra suferința cu hainele alea din blană, dar…

Când m-am întors spre casă am făcut poza asta. O pisică căra de cap un ditamai porumbelul. Care din când în când bătea neputincios din aripi. Nu știu cum l-a prins, dar deși am strigat la ea – și ea s-a întors cât i-am făcut poză – n-a vrut afurisita să-l lase din gură. Cine știe cine l-o plânge diseară și pe porumbelul ăla, că nu s-a mai întors în cuib.

Etichete: , , , , ,

14 comentarii la “Cât de mult îți iubești animalul” Subscribe

  1. Adrian 22/11/2011 at 21:30 #

    Bueeey ati innebunit cu totii? Ce pana mea, e un animal, nu are nici constiinta nici inteligenta deci nu are teama mortii. Plus de asta nu te poti atasa atat de mult de un animal incat sa il compari cu o fiinta omeneasca, e pur si simplu wrong. De acord, il bocesti, dar sa umbli cu raposatul de ici colo si sa-l jelesti in halul ala? Mmmm…e de spitalul 9, din punctul meu de vedere.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

Cum s-a întors ţurcana în Haţeg, în loc să emigreze

iovaneasa

Şapte tineri de la poalele Retezatului s-au apucat să crească oi când alţii ca ei voiau să emigreze. În câţiva ani au adunat în jurul lor peste o sută de crescători şi speră să fie urmaţi şi de consătenii care acum stau la poartă şi-i bârfesc.

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

Pedeapsa norvegiană, cum s-a ajuns la ajutor și n-au rămas la răzbunare

opera2

Zicătoare norvegiană: cu ce fel de fost deținut ai vrea să te întâlnești seara, pe o alee pustie? Aplicată în România, zicătoarea ar suna așa: cu ce fel de ziarist sau politician ai vrea să ai de-a face într-o campanie electorală?