Există mai mulți de Francisco, tată, fiu, bunic, fiecare moare într-un fel în cartea asta și se apucă să-și povestească viața de dincolo de moarte. Cartea începe cu un Francisco care moare în spital, în timp ce i se naște un nepot. El își vede familia rămasă acasă și povestește din tinerețe. Scenele se încalecă, perioadele de timp se amestecă, apoi începe fiul lui, alt Francisco, alergător la maraton, să povestească și el, despre aceeași familie, dar din perspectiva fiului.
Pe măsură ce Francisco alergătorul începe să obosească la maraton și se apropie și el de moarte, apare un alt povestitor, tot Francisco, care preia firul poveștii. Eu zic că acest al treilea Francisco e unul și același cu primul, adică tatăl lui Francisco alergătorul, dar unii dintre ceilalți meseni au fost de părere că dimpotrivă, acela e bunicul lui Francisco, cel alergător, tatăl celui mort în spital.
Dar dacă ăla era bunicul, și el alergător de maratoane la rândul lui, și mort „desparte de casă” în timp ce i se năștea fiul la Lisabona – adică exact cum a fost în cazul lui Francisco alergătorul, care moare la maraton exact când i se naște fiul la Lisabona – atunci cum mai poate el, bunicul, să povestească despre viața familiei sale de după el, pe care nici n-a cunoscut-o?
E, dacă v-am pierdut, să știți că asta a fost doar o mostră. Cam așa s-a derulat jumătate din discuția noastră de aseară de la clubul de carte. Am ales o carte pe care Ady, cea care a propus-o, n-a înțeles-o pe deplin, și a vrut să vadă ce înțeleg și alții. Doi am fost cei care am înțeles că în cartea asta sunt doar doi povestitori, tată și fiu, ceilalți trei de la masă au înțeles că ar fi trei, ba poate chiar patru.
Așa am ajuns să comentăm și să-i amestecăm pe alde Francisco, alergătorul, mortul în spital, bunicul mortului în maraton, soția lui Francisco maratonistul, care purta același nume, de „soție”, ca și soția tatălui lui, care era de fapt mama lui, și singura diferență dintre ele în carte e că soția celui mort în spital mai primea câte o cafteală de la mort, pe când era în viață, în timp ce Francisco alergătorul își înșelase (doar puțin) soția, la începutul căsniciei. Foarte probabil că ar mai fi înșelat-o și mai târziu, dacă n-ar fi murit la km 30 din maraton.
Ce mai, dacă vă nimereați la mansardă aseară, în Green Tea, cred că v-ați fi amuzat de patosul nostru. N-am ajuns la o concluzie lămuritoare, deși cineva a descoperit la un moment dat un soi de cuvânt înainte explicativ în care se spunea că povestea e spusă în carte din perspectiva a doi tipi, tată și fiu. Deci bietul scriitor n-a vrut să ne bulverseze, dar o fi avut un editor delăsător care nu l-a pus să explice mai clar anumite pasaje, care au lăsat loc la interpretare.
Ulterior, căutând niște cronici de carte și pe la alții am înțeles că nici englezii n-au fost mai lămuriți de narațiune, dar criticii de la The Independent și Guradian au calificat asta drept „literatură cu arhitectură post modernistă”. 😉
Oricum, de vină mai mult decât scriitorul, sunt personajele care fac parte din categoria aceea de oameni care-și botează copiii cu o lipsă de imaginație condamnabilă, cu aceleași și aceleași nume. Adică ce era dacă ăia nu se numeau Francisco din tată în fiu și nepot, că doar nu se terminase onomastica cu numele ăsta?
Vă spun, dincolo de aspectul ăsta ușor neclar, mie una mi-a plăcut prima noastră întâlnire de club. Și zic merci că nu aveam astfel de lecturi obligatorii la școală ca să ne întrebe doamna profesoară „copii, ce a vrut să spună poetul în această lucrare?” și noi să ne bâlbâim între personaje, iar doamna să creadă că nu ne-am făcut tema.
Următoarea întâlnire va fi peste o lună, cândva între Sfântul Nicolae și Crăciun. Așa că faceți repede propuneri pentru o altă carte, s-o votăm și s-o citim, ca să avem în ce să ne mai încurcăm cu dezbaterea 🙂
Aștept propuneri.
Si mie mi-a placut la club, sper ca data viitoare sa fim mai multi. Eu am doua propuneri de carte Mecanica Inimii – Mathias Malzieu si Zapada de primavara – Yukio Mishima
Haruki Murakami:
‘La capatul lumii si in tara aspra a minunilor’ sau
‘In cautarea oii fantastice’
La Murakami, mie mi-a placut trecerea de la real la frantastic: este sublima dar lipseste cu desavavrsire, nu-ti dai seama cand te-ai mutat in alta lume decat cea reala (nu va inchipuiti vreun fantastic gen ‘star trek’)
Poate de data asta nu mai ratez startul 🙁
Să înțeleg că te înscrii în club și vii până aici în decembrie? 🙂
iar la informatia „poetul a vrut sa spuna asta”, eu dadeam replica „de unde stiti sigur ca asta a vrut sa spuna?” 🙂
si mie mi-a placut aseara. dar nu cred ca mi-ar placea sa fie mult mai multi oameni. 🙂 am senzatia ca n-am mai putea sa vorbim toti, ascultati de restul, intr-o atmosmera foarte prietenoasa.
eu am propus de aseara.
isabel allende-eva luna http://www.humanitas.ro/humanitas-fiction/eva-luna
si, daca vreti ceva foarte vesel si usor
p.g. wodehouse- fulger in plina vara http://www.polirom.ro/catalog/carte/fulger-in-plina-vara-1362/ (nu cititi dupa operatii, o sa vi se rupa copcile 🙂 )
Asa as vrea sa mi se intample
La prima intalnire, pana m-am sucit, pana am gasit cartea, pana m-am apucat de ea …
De data asta poate imi iese
OK, atunci să ne mișcăm mai cu talent a doua oară 🙂
Propun Pudra, de Dora Pavel.
As mai avea o propunere: sa nu cautam nimic despre carte inainte de intalnire, sau inainte sa o citim. Sa nu cautam recenzii.
as fi vrut sa nu fie o carte despre evrei sau iudaism, dar mi-a iesit pe jumatate sau chiar sfert: Umberto Eco, „Cimitirul din Praga”
Încă un cimitir? :))
Eugenia, imi place propunerea ta. Cand am fost sa caut Cimitirul de Piane, o tipa de la o librarie cauta 5 minute si concluzioneaza: Am „Cimitirul din Praga” daca vrei. Asa ca o consider o lectura predestinata.
Ca mare-mare fana a „Cimitirului de piane” trebuie sa „sar” si sa-l apar pe Peixoto. Da, exista multi Francisco Lazaro, unii dintre ei s-ar putea sa fie la fel cu ceilalti, dar exista o metoda in spatele nebuniei și exista un scop clar pentru „confuzii”. Pentru mine, e vorba despre pacatele tatilor care se transmit fiilor, si tot asa, de la o generatie la alta.
Exemplu de citat: „O parte din tatal meu invia cand ma priveam in oglinda, cand existam si cand mainile mele continuau sa construiasca ceea ce el incepuse, in secret, atat de aproape si atat de departe. Atunci, ma gandeam ca exista o parte din tatal meu care ramanea in mine si pe care o transmiteam copiilor mei ca sa ramana in ei pana cand, intr-o buna zi, aveau sa inceapa sa o dea nepotilor mei”
Daca adaugi numele – Francisco Lazaro (inviatul Lazăr), iar numele fetelor sunt Marta si Maria,. ca surorile lui Lazar din povestea biblica, mai avem un indiciu. 🙂