Ce meserii au ales securiștii din Germania

Şi cum făcea Stasi pe peţitoarea câteodată, ca să-ţi păstreze în RDG elementele valoroase care voiau să sară zidul în RFG.

Vizita la Muzeul Stasi și interviul cu șeful arhivelor fostei securități germane mi-au arătat că lucrurile nu sunt nici la ei altfel decât la noi în materie de lustraţie, și că securiștii au fost și au rămas cam la fel peste tot. Deosebirea dintre noi e că nemții s-au mișcat mai rapid în 1990 și au reușit să împiedice distrugerea unei importante părți din arhiva securității, iar de 20 de ani o pun la dispoziția publicului. Procesul de dezvăluire a informatorilor pare, deci, mai bine organizat și mai de efect, dar asta nu înseamnă că nu au și ei parlamentari foști securiști, prosperi oameni de afaceri care au fost informatori, ziariști dovediți ca turnători sau, ultimii pe lista asta a reorientării profesionale, taximetriști. Nemții au o glumă, cu securiștii care au devenit șoferi de taxi. Ei spun că dacă vrei să ajungi acasă cu taxiul nu trebuie să-i spui șoferului decât numele tău, că îţi știe el adresa.

Dincolo de glumă, muzeul Stasi și poveștile din el merită cel puțin câteva ore din viața cuiva care vizitează Germania și vrea să știe cum au stat lucrurile înainte și în timpul zidului Berlinului. E amenajat chiar în clădirile care adăposteau fostul minister al securității statului din Berlinul de est, pe strada Magdalenenstrase – despre care nemții spuneau că este cea mai lungă stradă. Pentru că intri pe ea într-o zi, dar îți poate lua ani întregi ca să ieși de pe ea.

Muzeul nu e gata. Încă se lucrează la renovarea corpului de clădire în care a avut biroul timp de 32 de ani șeful Stasi – Erich Mielke. Tipul a făcut puțini ani de pușcărie după 1990 apoi a murit pe perna lui, de bătrânețe, la 93 de ani.  El și încă doi foști oficiali ai Stasi sunt singurii care au făcut pușcărie pentru crimele făcute de fosta securitate în Germania. Restul s-au convertit, cum spuneam. Când va fi gata, muzeul va reconstitui practic sediul fostei securități, cu birouri și alte „gadget-uri” cu care lucrau informatorii în epocă. Câteva dintre ele sunt acum înghesuite pe două etaje: mobilierul din fostul birou al lui Mielke, aparatura de ascultare din biroul lui, microfoanele și camerele de filmare plantate în diverse obiecte, cum ar fi prize, stropitori de flori, pixuri, ceasuri, portiere de Trabant.

Micul dejun la Stasi

Un exponat amuzant este o schiță făcută cu pixul de secretara lui Mielke, și care arată obsesiile compulsive ale tipului, în materie de luat micul dejun. Secretara era responsabilă (şi) cu micul dejun al directorului și ea trebuia să așeze pe masă exact așa cum e desenat în schiță, obiectele de la micul dejun: cafeaua, laptele, oul, pâinea etc.

Apoi expoziția de obiecte de urmărit și ascultat poate părea azi desuetă. Tehnica a evoluat suficient de mult cât să pară ridicole obiectele alea. Dar la vremea respectivă probabil că erau tot ce avea blocul comunist mai bun. Un ceas sau un pix legat la un dispozitiv de înregistrare au stârnit amintiri emoţionante într-un fost spion rus care a vizitat de curând muzeul. Custodele povesteşte că spionul a reacţionat neaşteptat când a văzut ceasul cu reportofon şi a început să explice cum a dat el eroare într-o operațiune la Geneva. Cică trebuia să ia masa cu persoana pe care voia s-o înregistreze, dar cum ceasul era la mâna lui, iar microfonul încorporat probabil nu era suficient de puternic, nu s-a înregistrat decât ce a spus el și zgomotul de fond, de tacâmuri și pahare. Ce a spus cel spionat a rămas în afara benzii magnetice.

Muzeul Stasi este direct legat de zidul Berlinului. Multe exponate din muzeu fac referire la cazurile unora care au încercat să sară zidul mai mult sau mai puţin legal. Există pe un perete un grafic care arată câţi au făcut cerere (o masă de oameni în creştere explozivă în special după 1984 când a fost aprobat un lot mai mare de cereri) şi câţi au primit aprobare în mod real să treacă dincolo, între 1980 şi 1989. Restul ori au renunţat ori s-au numărat printre cei care au acum câte o plăcuţă comemorativă în asfalt care le poartă numele, de-a lungul zidului prin Berlin. Ori poate au sărit celălalt „gard”, al înrolării în forţele Stasi. Custodele muzeului ne-a spus că 10 la sută din populaţia adultă a fostului RDG ar fi lucrat pentru Stasi, care avea 200 de filiale în Germania, 17 închisori şi un buget anual de 3,6 miliarde de mărci.

Tot custodele ne-a mai povestit o istorioară din fosta RDG, despre un medic care voia să treacă în vest, dar nu i-a fost aprobată cererea. Partidul comunist voia, totuşi, să-l folosească în libertate, de vreme ce investise în el atâţia bani ca să-l formeze ca medic, aşa că a început să-i cerceteze idealurile. Şi aşa au aflat că omului îi plăcea franceza, un anumit gen de femeie şi nu ştiu ce fel de muzică. Stasi a căutat în arhivele sale o informatoare cu semnalmentele vizate de doctor, vorbitoare de franceză, şi a aranjat o întâlnire întâmplătoare. Informatoarea şi doctorul s-au lovit unul de altul într-un magazin, ea a înjurat discret „merde”, iar el a fost cucerit pe loc. S-au căsătorit şi or fi trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi, dacă după 1989 doctorului nu i-o fi dat prin cap să-şi vadă dosarul.

Mâine vă spun fascinanta poveste a ministrului repsonsabil cu arhivele Stasi şi cum merge la ei studierea arhivelor fostei securităţi.

 

Etichete: , , , ,

6 comentarii la “Ce meserii au ales securiștii din Germania” Subscribe

  1. mircea 28/11/2011 at 00:10 #

    Io deduc de-aici ca medicii de azi din berlin au nostalgia DDR-ului… asa cum la noi constructorii ofteaza dupa vremurile cind partidul le aranja intrarea la baluri pe la fabricile de confectii…

  2. Xanaxdu 28/11/2011 at 11:47 #

    Recomand calduros, cui nu l-a vazut, filmul „Das Leben der Anderen” (sper ca am scris bine, nu-s vorbitoare de Germana), „Vietile Altora”. Extraordinar film despre STASI, etc. A luat Oscarul cind de la noi a concurat „4,3,””-ul lui Mungiu. Cu atit mai extraodrinar e filmul, cu cit e facut (scenariul si regia), de un domn „von Donnersmack” (sau cam pe-acolo), care a crescut in Vest, intr-o familie de aristocrati, individ tot de virsta lui Mungiu. Am fost socata cit de bine a inteles ce s-a intimplat dincolo de Cortina de Fier, in timp ce el crestea linistit in conacul familiei nobile si instarite.

    • Dollo 28/11/2011 at 11:50 #

      Da, s-a tot vorbit de el cu ocazia vizitei la Stasi. Mi-am propus sa-l caut, sa vedem unde l-oi putea vedea.

      • Xanaxdu 28/11/2011 at 14:36 #

        Poate la Centrul Cultural German? Crede-ma, merita, e unul din putinele filme care m-a impresionat in ultimii ani. Si „Good Bye Lenin” e dragut (trateaza cu umor unificarea Germaniei), dar asta e efectiv un film BUN. A meritat cu prisosinta Oscarul, desi eu ii tineam pumnii strinsi lui Mungiu

      • Doro 28/11/2011 at 16:44 #

        E intr-adevar un film SUPERB. Neaparat sa-l vezi. 😀

  3. Ileana 01/12/2011 at 13:38 #

    Gasesti filmul pe filme1.net la sectiunea thriller pagina 10; merita intr-adevar vazut. Nu degeaba a fost premiat.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Ce caută englezii în Grecia

karaoke

În timp ce milioane de estici se dau peste cap să emigreze în vest ca să facă bani, englezi, germani sau canadieni vin în Grecia ca să trăiască decent, în căutarea unui stil de viață care nu le mai e accesibil în propriile țări.

Românul s-a născut poet, de aia e mai lent

casca

Când o lucrare unică intră pe mâinile unor muncitori români termenele contractuale devin opționale. Totul în România durează mai mult, zice spaniolul șef de șantier. Dar la final iese o operă brâncușiană, zice inginerul român

Povești de la capătul lumii

vapor expeditie antarctica

Fin del mundo – sau curul lumii cum îi mai zic argentinienii – e la fel de scump ca Londra. Dar au pinguini, lei de mare și balene în fața casei.

De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul

metrou5

Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.

Recursul la argumente

ilusion

De ce în 2017 e nevoie să le explici unora că oamenii sunt egali în fața legii și au aceleași drepturi indiferent de rasă, sex sau etnie – pentru că la televiziunea națională vine un avocat al poporului și neagă Holocaustul, și nimeni nu-l contrazice, deși avem și o lege care-l face pasibil de pușcărie pentru asta.

Prezență inedită a lui Budha la răstignirea lui Iisus la București

soldati-jandarmi

Un Pilat din Pont grăsuț și chel a stârnit polemici în rândul audienței de la răstignirea lui Iisus – ediția 2014