Clubul de carte – viața în cimitirul de piane

Eu aș zice sâmbătă seara (12 noiembrie), la o cârciumă unde se poate bea vinul casei - că vin portughez , mai greu în București - ca să fim așa în pielea personajelor și în atmosfera în care se simțeau ei bine. Aș plusa și cu un pește sau o caracatiță bătută bine de pragul ușii, dar știu că e prea mult :)

De câteva zile citesc „Cimitirul de piane” de Peixoto, cartea ieșită la vot pentru Clubul de carte. M-am apucat târziu de ea și recunosc că impulsul de a o deschide a fost un vis pe care l-am avut săptămâna trecută, în care se făcea că eram deja la Club, cu diverși oameni de pe blog, iar eu eram elevul cu lecția nefăcută scos la tablă. Habar n-aveam despre ce vorbesc oamenii ăia și rușinea era cu atât mai mare cu cât clubul fusese inițiativa mea. Așa că m-am apucat cu de-a sila să citesc.

Îmi place. Deși e genul ăla de carte pe care o citești cu senzația crescândă că se termină rău. Cam ca viața însăși. Categoria „life is a bitch and then you die!”

Am trecut de prima treime, sunt pe la kilometru zece, din maraton, și descopăr un stil literar interesant, captivant, o tehnică de narațiune pe care, culmea, am folosit-o și eu în portretul pe care i l-am făcut anul trecut în Esquire maratonistului Ilie Roșu. E maratonul, kilometru cu kilometru, în care se împletește povestea vieții și a familiei personajului.  Ca să vezi cum gândesc la fel mințile scriitorilor, domnule;)

Sper să o termin până week-end-ul viitor, când plănuim să ținem prima întâlnire din Clubul cărții, nu-i așa tovarăși?

Eu aș zice sâmbătă seara (12 noiembrie), la o cârciumă unde se poate bea vinul casei – că vin portughez , mai greu în București – ca să fim așa în pielea personajelor și în atmosfera în care se simțeau ei bine. Aș plusa și cu un pește sau o caracatiță bătută bine de pragul ușii, dar știu că e prea mult 🙂

Voi ce ziceți? Hai cu propunerile și cu înscrierile, că am ajuns pe ultima sută de metri. Cine dorește să zică ferm, când vrea, unde anume și să trimită pe emailul meu un număr de telefon, ce va fi folosit doar în caz de nevoie.

Așteptăm și provincia 😉

Etichete: , ,

11 comentarii la “Clubul de carte – viața în cimitirul de piane” Subscribe

  1. ady 06/11/2011 at 15:06 #

    eu vin.
    totusi, propun ca seara aia sa inceapa un pic mai devreme.
    in capul meu seara incepe pe la 9. as propune sa incepem cam pe la 7-7.30.
    vinul casei, eventual fiert cu mirodenii suna bine.

    ma bucur ca ti se pare interesanta.

    • Dollo 06/11/2011 at 17:10 #

      Ei, normal că pe la un 18-19 ne vom întâlni. La 21 deja ni se vor fi dezlegat toate limbile 😉

  2. Escu 07/11/2011 at 00:02 #

    vin si eu. stiu ca initial propusesem Randez Vous, dar acum mi se pare cam galagios…adica nu prea te intelegi om cu persoana. Au un sistem audio pe care ti-l baga pe gat…nu-l pot da mai incet..si ii mai auzi si pe ceilalti cum vorbesc. Cred ca ar fi bine aici: http://greentea.ro/ceainaria/despre-ceainarie/
    E doar o propunere..

    • Dollo 07/11/2011 at 00:05 #

      Două doamne mai în față voiau niște vin fiert, are la ceainărie? 🙂

      • Escu 07/11/2011 at 10:44 #

        nu stiu, dar au narghilea! 😀 :)) No..mergem unde vreti voi atunci!

        • Dollo 07/11/2011 at 11:01 #

          Nu cred că e cineva fumător dintre noi, ne limităm la alte vicii;)

          • ady 07/11/2011 at 19:45 #

            aaaa, daca au dulciuri (si au 🙂 ) eu renunt la toate vinurile fierte din lume. (si aproape la orice altceva, in general 🙂 )
            oricum atmosfera de ceai-fusecuri/prajituri, eventual naghilea, mi se pare mai potrivita unui club literar (sau unor discutii ce exced politica, fotbalul si criza 🙂 ) decat atmosfera unui restaurant/carciumioare oricat de boeme.

          • Dollo 07/11/2011 at 19:50 #

            Of, n-ai cu cine, domnule! Bine, fie, o să bem un ceai de lămâie cu prăjituri ca alea pe care le mânca Francisco cu mă-sa în serile copilăriei.

  3. eugenie 08/11/2011 at 10:33 #

    ce părere aveţi de Bruno? http://www.brunowine.ro/gallery.php
    este şi vin şi cred că şi ceai pentru doritori.

    • Escu 08/11/2011 at 12:24 #

      La Bruno e galagie, si conteaza sa ne putem auzi om cu persoana.

  4. Escu 08/11/2011 at 12:26 #

    Pentru a merge la Greentea trebuie facuta o rezervare inainte. Sambata seara nu gasesti loc fara rezervare!

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Pur și simplu Norvegia

16

Impresii de călătorie din Norvegia, încă o țară care nu suferă vreo comparație cu România.

Eu sunt lucrător sexual, legea e o curvă

sexworker

Interviu în 3 episoade cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. Azi, începuturile – „Epoca de aur”, când comunismul tolera prostituția, marca era mai tare ca dolarul iar clientul era domn.

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia

Cum le iertăm greşiţilor noştri

Roland Jahn, intre dosarele Stasi

Şeful arhivelor Stasi din Berlin a aflat, când şi-a văzut dosarul, că avocatul care-l apăra era informatorul securităţii. Acum le predă lecţii de organizare şi de iertare trimişilor din ţările arabe care s-au trezit că au eliberat arhivele şi nu ştiu cum să le mânuiască

„Căpșunarii” care construiesc metroul din Drumul Taberei

Faur, Gheorghe și Vișovan în fața scutului cu care vor săpa tunelul de metrou

Au plecat de 10-20 de ani din țară, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini”. Vestea proastă e că vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.

Life’s a bitch, prison bitch

irina-jianu-6-560x419

Irina Jianu, condamnată în lotul „Trofeul calității” alături și pentru Adrian Năstase, ispășește șase ani de pușcărie în închisoarea construită chiar de firma ei, în 2006, la Bacău