Clubul de carte – viața în cimitirul de piane

Eu aș zice sâmbătă seara (12 noiembrie), la o cârciumă unde se poate bea vinul casei - că vin portughez , mai greu în București - ca să fim așa în pielea personajelor și în atmosfera în care se simțeau ei bine. Aș plusa și cu un pește sau o caracatiță bătută bine de pragul ușii, dar știu că e prea mult :)

De câteva zile citesc „Cimitirul de piane” de Peixoto, cartea ieșită la vot pentru Clubul de carte. M-am apucat târziu de ea și recunosc că impulsul de a o deschide a fost un vis pe care l-am avut săptămâna trecută, în care se făcea că eram deja la Club, cu diverși oameni de pe blog, iar eu eram elevul cu lecția nefăcută scos la tablă. Habar n-aveam despre ce vorbesc oamenii ăia și rușinea era cu atât mai mare cu cât clubul fusese inițiativa mea. Așa că m-am apucat cu de-a sila să citesc.

Îmi place. Deși e genul ăla de carte pe care o citești cu senzația crescândă că se termină rău. Cam ca viața însăși. Categoria „life is a bitch and then you die!”

Am trecut de prima treime, sunt pe la kilometru zece, din maraton, și descopăr un stil literar interesant, captivant, o tehnică de narațiune pe care, culmea, am folosit-o și eu în portretul pe care i l-am făcut anul trecut în Esquire maratonistului Ilie Roșu. E maratonul, kilometru cu kilometru, în care se împletește povestea vieții și a familiei personajului.  Ca să vezi cum gândesc la fel mințile scriitorilor, domnule;)

Sper să o termin până week-end-ul viitor, când plănuim să ținem prima întâlnire din Clubul cărții, nu-i așa tovarăși?

Eu aș zice sâmbătă seara (12 noiembrie), la o cârciumă unde se poate bea vinul casei – că vin portughez , mai greu în București – ca să fim așa în pielea personajelor și în atmosfera în care se simțeau ei bine. Aș plusa și cu un pește sau o caracatiță bătută bine de pragul ușii, dar știu că e prea mult 🙂

Voi ce ziceți? Hai cu propunerile și cu înscrierile, că am ajuns pe ultima sută de metri. Cine dorește să zică ferm, când vrea, unde anume și să trimită pe emailul meu un număr de telefon, ce va fi folosit doar în caz de nevoie.

Așteptăm și provincia 😉

Etichete: , ,

11 comentarii la “Clubul de carte – viața în cimitirul de piane” Subscribe

  1. ady 06/11/2011 at 15:06 #

    eu vin.
    totusi, propun ca seara aia sa inceapa un pic mai devreme.
    in capul meu seara incepe pe la 9. as propune sa incepem cam pe la 7-7.30.
    vinul casei, eventual fiert cu mirodenii suna bine.

    ma bucur ca ti se pare interesanta.

    • Dollo 06/11/2011 at 17:10 #

      Ei, normal că pe la un 18-19 ne vom întâlni. La 21 deja ni se vor fi dezlegat toate limbile 😉

  2. Escu 07/11/2011 at 00:02 #

    vin si eu. stiu ca initial propusesem Randez Vous, dar acum mi se pare cam galagios…adica nu prea te intelegi om cu persoana. Au un sistem audio pe care ti-l baga pe gat…nu-l pot da mai incet..si ii mai auzi si pe ceilalti cum vorbesc. Cred ca ar fi bine aici: http://greentea.ro/ceainaria/despre-ceainarie/
    E doar o propunere..

    • Dollo 07/11/2011 at 00:05 #

      Două doamne mai în față voiau niște vin fiert, are la ceainărie? 🙂

      • Escu 07/11/2011 at 10:44 #

        nu stiu, dar au narghilea! 😀 :)) No..mergem unde vreti voi atunci!

        • Dollo 07/11/2011 at 11:01 #

          Nu cred că e cineva fumător dintre noi, ne limităm la alte vicii;)

          • ady 07/11/2011 at 19:45 #

            aaaa, daca au dulciuri (si au 🙂 ) eu renunt la toate vinurile fierte din lume. (si aproape la orice altceva, in general 🙂 )
            oricum atmosfera de ceai-fusecuri/prajituri, eventual naghilea, mi se pare mai potrivita unui club literar (sau unor discutii ce exced politica, fotbalul si criza 🙂 ) decat atmosfera unui restaurant/carciumioare oricat de boeme.

          • Dollo 07/11/2011 at 19:50 #

            Of, n-ai cu cine, domnule! Bine, fie, o să bem un ceai de lămâie cu prăjituri ca alea pe care le mânca Francisco cu mă-sa în serile copilăriei.

  3. eugenie 08/11/2011 at 10:33 #

    ce părere aveţi de Bruno? http://www.brunowine.ro/gallery.php
    este şi vin şi cred că şi ceai pentru doritori.

    • Escu 08/11/2011 at 12:24 #

      La Bruno e galagie, si conteaza sa ne putem auzi om cu persoana.

  4. Escu 08/11/2011 at 12:26 #

    Pentru a merge la Greentea trebuie facuta o rezervare inainte. Sambata seara nu gasesti loc fara rezervare!

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Nu există o legătură între creșterea avuției bisericii și calitatea vieții enoriașilor

oti

Interviu cu fondatorul Asociației Secular Umaniste din România, Atila Nyerges, despre religie, credință, știință și imoralitatea legăturii dintre biserică și politicieni, pe la spatele poporului prezumat credincios.

Diferența dintre șpagă și cadou, versiunea polițistului de la rutieră

malecon

O lecție de anticorupție de la doi români indignați, pentru doi polițiști cubanezi înfometați. Plus ultimele experiențe din Cuba, hai, luați de citiți, ca să plec și eu acasă 😉

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

Restul de 60% e tăcere

deget

Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

Jadranska magistrala

drum4

Este motivul care ar trebui să vă ducă în Croația, drumul cel mai frumos spre o destinație care nu face decât să confirme preludiul ăsta auto, suspendat între munte și mare.