Mândrie şi beton

Când căpşunarii abia descopereau munca în vestul Europei, după deschiderea graniţelor, alde Ciorbă şi Ciocan (astea sunt numele de familie predilecte ale oşenilor din Certeze) deja îşi transformaseră câştigurile în betoane, inox şi fier forjat acasă. O expoziţie tragi-comică despre satul maramureşan, aşa cum nu ne place să ni-l imaginăm, dar din păcate el există.

How is Romania? E întrebarea standard a unui străin care a auzit pe unde vine Europa de est şi l-ar bate gândul să-şi plănuiască măcar o excursie pe acolo, dacă ar avea ceva mai multe date despre asta. În ultimele şase luni, cel puţin, eu am constatat această curiozitate la străinii cu care am venit în contact în Germania, Marea Britanie, Austria. Şi i-am îndemnat să vină, să ne cunoască. Nu litoralul, nu Valea Prahovei, dar satul românesc din Transilvania sau Maramureş, Delta Dunării. Cam astea sunt cele mai frumoase locuri pe care eu l-aş arăta unui străin care calcă prima dată în România. Cu ce altceva să cucereşti un străin, dacă nu cu tradiţiile tale?

Aseară am fost la un vernisaj care vorbeşte tot despre tradiţii, dar într-un mod tragi-comic. Despre tradiţia oşenilor din Certeze de a-şi investi viaţa, munca şi sănătatea în construirea unor proprietăţi mai mândre ca ale vecinilor. În betoane, sticle, termopane, marmură, în maşini de lux şi în petreceri „tradiţionale” cu băutură şi mâncare de import.

Priviţi fotografia asta, coperta expoziţiei foto a lui Petruţ Călinescu. Bătrânii unei familii de oşeni, îmbrăcaţi în hainele lor bune, de biserică, şezând stingheri în propria casă, pe o canapea kitchos-burgheză, odihnindu-şi tălpile pe o marmură sau gresie pentru care copiii lor probabil au muncit până la epuizare în Italia, Franţa, Spania sau în altă zonă dezvoltată a lumii.

O altă fotografie cel puţin la fel de puternică este aceea a unor miri îmbrăcaţi în straie populare maramureşene de nuntă, îmbujoraţi şi fericiţi că se căsătoresc, fiecare ţinând în mâini câte o sticlă cu coniac în formă de turn Eiffel, pe care scrie „Napoleon”.

La concurenţă cu opulenţa din satul de baştină sunt pozele care arată stilul de viaţă din coşmeliile în care se înghesuie mai multe familii, la periferiile oraşelor occidentale în care muncesc. 11 luni pe an sunt sclavi, iar în concediu sparg tot ce au agonisit ca să epateze. Probabil unii dintre ei nici nu mai ajung să locuiască în casele în care-şi zidesc veniturile, pentru că deşi expoziţia nu arată asta, în spatele luxului afişat se ascund drame personale, divorţuri, copilării private de dragostea părintească sau chiar boli grave dobândite în cei „5-6 ani” cât îşi propun să „tragă tare” afară. Apoi să se întoarcă acasă, pentru că”nicăieri nu-i mai bine ca acasă”, după cum zice unul dintre subiecţii proiectului fotografic.

Proiectul lui Petruţ vorbeşte despre o realitate pusă nedrept doar pe seama deschiderii graniţelor şi a migraţiei forţei de muncă de la sate în străinătate. Ce se petrece acolo nu a început după 89, cum ar fi unii tentaţi să creadă. Oşenii din Certeze au fost meseriaşi buni şi pe vremea lui Ceauşescu, dar atunci mâna lor de lucru era încă folosită în ţară, la construcţia socialismului. Unii dintre ei plecau şi înainte pe afară, ilegal. La fel de ilegal au continuat să plece şi după 90, dar în număr mai mare. Când căpşunarii abia descopereau munca în vestul Europei, după deschiderea graniţelor, alde Ciorbă şi Ciocan (astea sunt numele de familie predilecte ale oşenilor din Certeze) deja îşi transformaseră câştigurile în betoane, inox şi fier forjat acasă.

Nu e nimic în neregulă cu mândria asta a lor, cu modul în care îşi cheltuiesc banii câştigaţi afară, dar trist e faptul că toate vilele astea, cu din ce în ce mai multe etaje, nu au nicio legătură nici cu bunul gust, nici cu arhitectura satului românesc. Poate şi mai trist e faptul că nimic din câştigurile astea nu ajunge în sistemul medical sau de educaţie din România, adică în acele două facilităţi de care ei şi copiii lor vor beneficia mai devreme sau mai târziu. Că niciun ban din câştigurile lor nu ajunge în infrastructura propriei localităţi, rămasă şi azi fără canalizare, în ciuda faptului că unele vile din Certeze au  jacuzzi sau piscine, maşini de spălat automate sau alte instalaţii moderne.

Eu am făcut în anii 90 un reportaj în Certeze, şi aşa stăteau lucrurile atunci. Văzând expoziţia lui Petruţ ieri mi-am dat seama că nu s-a schimbat nimic, s-a petrecut doar o escaladare a „mândriei” între timp. Şi o distrugere ireversibilă a acelor locuri şi tradiţii pe care le-am fi putut vinde străinilor, pentru turism rural.

Dacă aveţi drum prin Bucureşti până pe 18 decembrie puteţi vizita expoziţia foto a lui Petruţ Călinescu, găzduită de Muzeul Ţăranului Român. Merită, vă asigur. Pe site-ul lui Petruţ găsiţi şi câteva filmuleţe care întregesc proiectul ăsta multimedia. O să vedeţi acolo „how is Romania”. Şi nu ştiu vouă cum vă pare, dar mie una mi se pare că „Romania is not well, at all!”.

Etichete: , , , , , ,

7 comentarii la “Mândrie şi beton” Subscribe

  1. Doro 30/11/2011 at 20:41 #

    La fix 🙂 Pe 16 decembrie acolo voi fi! 😀

    • Dollo 30/11/2011 at 22:04 #

      Te aştept ca şi când… 🙂

  2. Andreea 01/12/2011 at 00:35 #

    Multumesc Dollo inca o data ! Merg la expozitie:)

  3. Adrian 01/12/2011 at 04:05 #

    Incredibile fotografii pe site-ul lui Petrut Calinescu, deja sunt un admirator. Multumim Dollo!

  4. Raluca 02/12/2011 at 22:10 #

    Exact la reportajul tau ma gandeam si eu cand am citit despre expozitia de fotografii… Si asa mi-am zis si eu: probabil nu s-a schimbat nimic de-atunci… 🙂

    • Dollo 02/12/2011 at 22:15 #

      Da, se pare că e mai rău 🙂 Să mergi să vezi expoziţia.

  5. Raluca 02/12/2011 at 22:47 #

    Chiar vreau s-o vad!

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Respect pentru sfânta prostie națională

prostie

Senatorii Ficățel și Miki Șpagă vor să ne oblige să le arătăm respect, printr-o lege care ne va măsura sentimentele și va sancționa prompt abaterile de la sentimentele sănătoase, naționale, de iubire și respect față de tot ce e românesc, creștin și … tricolor

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

Nu există o legătură între creșterea avuției bisericii și calitatea vieții enoriașilor

oti

Interviu cu fondatorul Asociației Secular Umaniste din România, Atila Nyerges, despre religie, credință, știință și imoralitatea legăturii dintre biserică și politicieni, pe la spatele poporului prezumat credincios.

Mergând pe sârmă

domnul i

Împrumutam bicicleta și mergeam noaptea în parc la Icoanei. Îmi era rușine altfel, pe zi, să nu râdă lumea de mine, că sunt ditamai bărbatul și cad de pe bicicletă. Că am căzut de câteva ori, dar de aia am și ales Grădina Icoanei, că are aleile de nisip și pământ, nu mă răneam prea tare când cădeam. În trei nopți am învățat.

Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”

Port traditional la un copil care cersea in Sighisoara

Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.

De ce ea?

tarau-victoriei-an

Povestea neromanțată a unei românce care a făcut pușcărie nevinovată, ca urmare a unui lanț de erori judiciare, deschis în 2000 de o anchetă a procurorului Cristian Panait, închis abia după 15 ani de procese