Mândrie şi beton

How is Romania? E întrebarea standard a unui străin care a auzit pe unde vine Europa de est şi l-ar bate gândul să-şi plănuiască măcar o excursie pe acolo, dacă ar avea ceva mai multe date despre asta. În ultimele şase luni, cel puţin, eu am constatat această curiozitate la străinii cu care am venit în contact în Germania, Marea Britanie, Austria. Şi i-am îndemnat să vină, să ne cunoască. Nu litoralul, nu Valea Prahovei, dar satul românesc din Transilvania sau Maramureş, Delta Dunării. Cam astea sunt cele mai frumoase locuri pe care eu l-aş arăta unui străin care calcă prima dată în România. Cu ce altceva să cucereşti un străin, dacă nu cu tradiţiile tale?

Aseară am fost la un vernisaj care vorbeşte tot despre tradiţii, dar într-un mod tragi-comic. Despre tradiţia oşenilor din Certeze de a-şi investi viaţa, munca şi sănătatea în construirea unor proprietăţi mai mândre ca ale vecinilor. În betoane, sticle, termopane, marmură, în maşini de lux şi în petreceri „tradiţionale” cu băutură şi mâncare de import.

Priviţi fotografia asta, coperta expoziţiei foto a lui Petruţ Călinescu. Bătrânii unei familii de oşeni, îmbrăcaţi în hainele lor bune, de biserică, şezând stingheri în propria casă, pe o canapea kitchos-burgheză, odihnindu-şi tălpile pe o marmură sau gresie pentru care copiii lor probabil au muncit până la epuizare în Italia, Franţa, Spania sau în altă zonă dezvoltată a lumii.

O altă fotografie cel puţin la fel de puternică este aceea a unor miri îmbrăcaţi în straie populare maramureşene de nuntă, îmbujoraţi şi fericiţi că se căsătoresc, fiecare ţinând în mâini câte o sticlă cu coniac în formă de turn Eiffel, pe care scrie „Napoleon”.

La concurenţă cu opulenţa din satul de baştină sunt pozele care arată stilul de viaţă din coşmeliile în care se înghesuie mai multe familii, la periferiile oraşelor occidentale în care muncesc. 11 luni pe an sunt sclavi, iar în concediu sparg tot ce au agonisit ca să epateze. Probabil unii dintre ei nici nu mai ajung să locuiască în casele în care-şi zidesc veniturile, pentru că deşi expoziţia nu arată asta, în spatele luxului afişat se ascund drame personale, divorţuri, copilării private de dragostea părintească sau chiar boli grave dobândite în cei „5-6 ani” cât îşi propun să „tragă tare” afară. Apoi să se întoarcă acasă, pentru că”nicăieri nu-i mai bine ca acasă”, după cum zice unul dintre subiecţii proiectului fotografic.

Proiectul lui Petruţ vorbeşte despre o realitate pusă nedrept doar pe seama deschiderii graniţelor şi a migraţiei forţei de muncă de la sate în străinătate. Ce se petrece acolo nu a început după 89, cum ar fi unii tentaţi să creadă. Oşenii din Certeze au fost meseriaşi buni şi pe vremea lui Ceauşescu, dar atunci mâna lor de lucru era încă folosită în ţară, la construcţia socialismului. Unii dintre ei plecau şi înainte pe afară, ilegal. La fel de ilegal au continuat să plece şi după 90, dar în număr mai mare. Când căpşunarii abia descopereau munca în vestul Europei, după deschiderea graniţelor, alde Ciorbă şi Ciocan (astea sunt numele de familie predilecte ale oşenilor din Certeze) deja îşi transformaseră câştigurile în betoane, inox şi fier forjat acasă.

Nu e nimic în neregulă cu mândria asta a lor, cu modul în care îşi cheltuiesc banii câştigaţi afară, dar trist e faptul că toate vilele astea, cu din ce în ce mai multe etaje, nu au nicio legătură nici cu bunul gust, nici cu arhitectura satului românesc. Poate şi mai trist e faptul că nimic din câştigurile astea nu ajunge în sistemul medical sau de educaţie din România, adică în acele două facilităţi de care ei şi copiii lor vor beneficia mai devreme sau mai târziu. Că niciun ban din câştigurile lor nu ajunge în infrastructura propriei localităţi, rămasă şi azi fără canalizare, în ciuda faptului că unele vile din Certeze au  jacuzzi sau piscine, maşini de spălat automate sau alte instalaţii moderne.

Eu am făcut în anii 90 un reportaj în Certeze, şi aşa stăteau lucrurile atunci. Văzând expoziţia lui Petruţ ieri mi-am dat seama că nu s-a schimbat nimic, s-a petrecut doar o escaladare a „mândriei” între timp. Şi o distrugere ireversibilă a acelor locuri şi tradiţii pe care le-am fi putut vinde străinilor, pentru turism rural.

Dacă aveţi drum prin Bucureşti până pe 18 decembrie puteţi vizita expoziţia foto a lui Petruţ Călinescu, găzduită de Muzeul Ţăranului Român. Merită, vă asigur. Pe site-ul lui Petruţ găsiţi şi câteva filmuleţe care întregesc proiectul ăsta multimedia. O să vedeţi acolo „how is Romania”. Şi nu ştiu vouă cum vă pare, dar mie una mi se pare că „Romania is not well, at all!”.

Etichete: Certeze, expozitie foto, Mândrie şi beton, Maramures, Muzeul Ţăranului, Petruţ Călinescu, Romania