Mândrie şi beton

Când căpşunarii abia descopereau munca în vestul Europei, după deschiderea graniţelor, alde Ciorbă şi Ciocan (astea sunt numele de familie predilecte ale oşenilor din Certeze) deja îşi transformaseră câştigurile în betoane, inox şi fier forjat acasă. O expoziţie tragi-comică despre satul maramureşan, aşa cum nu ne place să ni-l imaginăm, dar din păcate el există.

How is Romania? E întrebarea standard a unui străin care a auzit pe unde vine Europa de est şi l-ar bate gândul să-şi plănuiască măcar o excursie pe acolo, dacă ar avea ceva mai multe date despre asta. În ultimele şase luni, cel puţin, eu am constatat această curiozitate la străinii cu care am venit în contact în Germania, Marea Britanie, Austria. Şi i-am îndemnat să vină, să ne cunoască. Nu litoralul, nu Valea Prahovei, dar satul românesc din Transilvania sau Maramureş, Delta Dunării. Cam astea sunt cele mai frumoase locuri pe care eu l-aş arăta unui străin care calcă prima dată în România. Cu ce altceva să cucereşti un străin, dacă nu cu tradiţiile tale?

Aseară am fost la un vernisaj care vorbeşte tot despre tradiţii, dar într-un mod tragi-comic. Despre tradiţia oşenilor din Certeze de a-şi investi viaţa, munca şi sănătatea în construirea unor proprietăţi mai mândre ca ale vecinilor. În betoane, sticle, termopane, marmură, în maşini de lux şi în petreceri „tradiţionale” cu băutură şi mâncare de import.

Priviţi fotografia asta, coperta expoziţiei foto a lui Petruţ Călinescu. Bătrânii unei familii de oşeni, îmbrăcaţi în hainele lor bune, de biserică, şezând stingheri în propria casă, pe o canapea kitchos-burgheză, odihnindu-şi tălpile pe o marmură sau gresie pentru care copiii lor probabil au muncit până la epuizare în Italia, Franţa, Spania sau în altă zonă dezvoltată a lumii.

O altă fotografie cel puţin la fel de puternică este aceea a unor miri îmbrăcaţi în straie populare maramureşene de nuntă, îmbujoraţi şi fericiţi că se căsătoresc, fiecare ţinând în mâini câte o sticlă cu coniac în formă de turn Eiffel, pe care scrie „Napoleon”.

La concurenţă cu opulenţa din satul de baştină sunt pozele care arată stilul de viaţă din coşmeliile în care se înghesuie mai multe familii, la periferiile oraşelor occidentale în care muncesc. 11 luni pe an sunt sclavi, iar în concediu sparg tot ce au agonisit ca să epateze. Probabil unii dintre ei nici nu mai ajung să locuiască în casele în care-şi zidesc veniturile, pentru că deşi expoziţia nu arată asta, în spatele luxului afişat se ascund drame personale, divorţuri, copilării private de dragostea părintească sau chiar boli grave dobândite în cei „5-6 ani” cât îşi propun să „tragă tare” afară. Apoi să se întoarcă acasă, pentru că”nicăieri nu-i mai bine ca acasă”, după cum zice unul dintre subiecţii proiectului fotografic.

Proiectul lui Petruţ vorbeşte despre o realitate pusă nedrept doar pe seama deschiderii graniţelor şi a migraţiei forţei de muncă de la sate în străinătate. Ce se petrece acolo nu a început după 89, cum ar fi unii tentaţi să creadă. Oşenii din Certeze au fost meseriaşi buni şi pe vremea lui Ceauşescu, dar atunci mâna lor de lucru era încă folosită în ţară, la construcţia socialismului. Unii dintre ei plecau şi înainte pe afară, ilegal. La fel de ilegal au continuat să plece şi după 90, dar în număr mai mare. Când căpşunarii abia descopereau munca în vestul Europei, după deschiderea graniţelor, alde Ciorbă şi Ciocan (astea sunt numele de familie predilecte ale oşenilor din Certeze) deja îşi transformaseră câştigurile în betoane, inox şi fier forjat acasă.

Nu e nimic în neregulă cu mândria asta a lor, cu modul în care îşi cheltuiesc banii câştigaţi afară, dar trist e faptul că toate vilele astea, cu din ce în ce mai multe etaje, nu au nicio legătură nici cu bunul gust, nici cu arhitectura satului românesc. Poate şi mai trist e faptul că nimic din câştigurile astea nu ajunge în sistemul medical sau de educaţie din România, adică în acele două facilităţi de care ei şi copiii lor vor beneficia mai devreme sau mai târziu. Că niciun ban din câştigurile lor nu ajunge în infrastructura propriei localităţi, rămasă şi azi fără canalizare, în ciuda faptului că unele vile din Certeze au  jacuzzi sau piscine, maşini de spălat automate sau alte instalaţii moderne.

Eu am făcut în anii 90 un reportaj în Certeze, şi aşa stăteau lucrurile atunci. Văzând expoziţia lui Petruţ ieri mi-am dat seama că nu s-a schimbat nimic, s-a petrecut doar o escaladare a „mândriei” între timp. Şi o distrugere ireversibilă a acelor locuri şi tradiţii pe care le-am fi putut vinde străinilor, pentru turism rural.

Dacă aveţi drum prin Bucureşti până pe 18 decembrie puteţi vizita expoziţia foto a lui Petruţ Călinescu, găzduită de Muzeul Ţăranului Român. Merită, vă asigur. Pe site-ul lui Petruţ găsiţi şi câteva filmuleţe care întregesc proiectul ăsta multimedia. O să vedeţi acolo „how is Romania”. Şi nu ştiu vouă cum vă pare, dar mie una mi se pare că „Romania is not well, at all!”.

Etichete: , , , , , ,

7 comentarii la “Mândrie şi beton” Subscribe

  1. Doro 30/11/2011 at 20:41 #

    La fix 🙂 Pe 16 decembrie acolo voi fi! 😀

    • Dollo 30/11/2011 at 22:04 #

      Te aştept ca şi când… 🙂

  2. Andreea 01/12/2011 at 00:35 #

    Multumesc Dollo inca o data ! Merg la expozitie:)

  3. Adrian 01/12/2011 at 04:05 #

    Incredibile fotografii pe site-ul lui Petrut Calinescu, deja sunt un admirator. Multumim Dollo!

  4. Raluca 02/12/2011 at 22:10 #

    Exact la reportajul tau ma gandeam si eu cand am citit despre expozitia de fotografii… Si asa mi-am zis si eu: probabil nu s-a schimbat nimic de-atunci… 🙂

    • Dollo 02/12/2011 at 22:15 #

      Da, se pare că e mai rău 🙂 Să mergi să vezi expoziţia.

  5. Raluca 02/12/2011 at 22:47 #

    Chiar vreau s-o vad!

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Plasturii lui Negoiță – cât au costat și de ce s-au dezlipit

lipire-plasturi

50.000 de bucățele de „not so safety walk” cumpărate de la 3M au fost lipite bucată cu bucată de oamenii ADPB, pare-se la fel de prost cum a fost gândită toată lucrarea de pe Bulevardul Unirii

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)

Bucuria revederii dupa 50 de ani

Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunăstarea unui popor. Am rămas aici ca o datorie față de cei care ne-au învățat. Însă acum în România specialiștii sunt tratați în bătaie de joc. Eu încă nu sunt pensionar, deci nu simt că atentez la siguranța țării, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor

Parcul meu IOR

Parcul IOR

Mi-a fost alături 40 de ani, m-a crescut și relaxat. Acum e rândul meu să-l apăr de șmecheri. Dacă sunteți din sectorul 3, veniți mâine la Titan ca să ne păstrăm parcul.

Cum a distrus Oprescu o investiție de 14 milioane de euro, deturnând 5 milioane

oprescu_telegondola

Pentru o datorie de 5 milioane de euro a RATB către Metrorex, Primăria Capitalei preferă să arunce la coș o investiție de 14 milioane de euro, parte a unui proiect mai amplu, de 35 de milioane de euro, făcut din credite externe.

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Biblioteca națională s-a deschis, dar nu funcționează

Biblioteca Națională Samsung

Biblioteca te păcălește că-ți face legitimație online, dar nu ți-o face decât la sediu, îți zice pe site că are anumite cărți, dar în depozit ele nu există, și nu împrumută cărți acasă. Niciodată. Avem un sediu ultracentral și modern de 100 de milioane de euro, doar ca suport pentru o reclamă Samsung deocamdată.