Mirosul toamnei

Mamaie ținea mereu pe sobă niște porumbei din ăștia pentru floricele. Îi creștea în fundul curții, acolo unde avea și buda... În toiul iernii, când erau uscați bine, îi curăța de boabe, încingea ceaunul de tuci, îl stropea cu niscai ulei și îl umplea apoi cu floricele pocnitoare.

Sunt trei mirosuri care înseamnă toamnă pentru mine:

– aroma verde-amăruie de frunză, mușchi, pământ și ciuperci pe care o răspândesc tufănelele de grădină,

– fumul scos de frunzele uscate arse în curți,

– aerul rece dimineața, care conține note din primele două mirosuri și un al treilea, trimis de iarna de după colț.

Mi-am dat seama zilele astea că m-am amăgit atâția ani că îmi place (doar) vara, când toamna are așa multe de oferit. O fi o chestie de vârstă? 😉

Mirosurile sunt primele care-mi vin în minte, dar mai e și piața. Parcă niciodată piața nu e mai frumoasă ca toamna. Nu neapărat pentru că ar fi sezonul recoltelor, că doar și vara e plină de recolte, dar are culorile alea, mirosurile (iarăși) care te fac să le apreciezi mai mult tocmai pentru că țin puțin. Acuși cade bruma peste ele și se zgribulește tot. Deja nu mai găsești castraveți, roșiile sunt niște arătări, dar e plin de morcovi, ridichi negre (preferatele mele, deși put), ceapă de apă (mmm, cu brânză de oaie sau de capră), gogoșari cărnoși, pere crocante, mere suculente, și… porumb de floricele.

Am găsit în piață, la o tarabă ascunsă, unde probabil sunt exilați adevărații țărani, niște porumbi mici, vineții, care mi-au amintit de mamaie. Ea ținea mereu pe sobă niște porumbei din ăștia pentru floricele. Îi creștea în fundul curții, acolo unde avea și buda… În toiul iernii, când erau uscați bine, îi curăța de boabe, încingea ceaunul de tuci, îl stropea cu niscai ulei și îl umplea apoi cu floricele. Mai târziu și mama păstra obiceiul ăsta, deși înlocuise soba cu caloriferul, dar când a murit mamaie n-au mai fost nici pe calorifer porumbei.

Nenea de la tarabă m-a văzut că mă uitam lung la porumbi și m-a îmbiat, încercând să-mi spună ce sunt și ce se face din ei. Când i-am zis că știu de la mamaie, parcă veneam de la el de acasă. S-a apucat să mi-i laude, că un porumb din ăla umple un ceaun cât tasul lui, cu floricele, că sunt naturali, fără chimicale, și doar le trebuie sare. Până la urmă i-am dat un leu pe doi porumbi, mai mult de dragul amintirii. Că până s-or usca ei (eu nici calorifer nu am ca să-i țin pe el) eu îmi fac pofta cu floricele de supermarket, zise și pop corn. Dar o să vă țin la curent dacă un porumb din ăla chiar umple un tas. Ce vedeți în castronul roșu e rezultatul pungii de alături, pe care o bagi în cuptorul cu microunde, dai la maxim, două minute jumate și gata.

P.S. Florile din poze sunt tufănelele mele din balcon. Azi a bătut soarele în ele și parcă și culorile lor au fost mai vesele. 

Etichete: , , , , ,

8 comentarii la “Mirosul toamnei” Subscribe

  1. janina 09/11/2011 at 21:58 #

    Mai sunt gutuile. Si merele alea zise „bot de iepure”. Puse in fereastra, se umple casa de mirosul lor.
    Iar floricele din porumb tepos am incercat sa fac si eu. Bineinteles ca nu au inflorit decat jumatate. Iar fiica-mea a dat exasperata din maini si s-a dus sa-si cumpere din colt o punga ca in poza ta 🙁

    • Dollo 10/11/2011 at 12:39 #

      Cred că secretul stă în vreun tratament chimic al ăstora din pungă. Îmi amintesc că și la mamaie se nimereau câte unele care nu săreau deloc. Ea zicea că a fost soi rău porumbul;)

  2. andreea 09/11/2011 at 21:59 #

    Tare mult mi-a placut postarea ta, e de suflet. Iar legat de toamna nu imi place cand ploua, dar imi place mirosul… imi place mirosul de toamna… fiecare anotimp miroase altfel… Am in camara niste gutui… miros a toamna… nu sunt ale mele, nu imi plac gutuile, nu mananc… dar miros a toamna… 🙂
    Super prezenta e si la nivel sonor – fasaitul frunzelor sub picioare, rapaitul ploii, sunetul scos de tecile uscate de fasole cand crapa, de papusoi cand se curata cu razatoarea sau de perele ce se loveau in cadere de pietrele din curte, toate reprezinta pentru mine toamna.

    • Dollo 10/11/2011 at 12:38 #

      Da, la sunete nu m-am gândit, e frumos și foșnetul frunzelor

  3. Alexandra 10/11/2011 at 09:59 #

    Mie imi place covorul de frunze galbene si imi pare rau ca este maturat atat de repede. Frunzele insirate pe toata strada dau ceva magic peisajului. Nu imi place cand ploua toamna, ploaia aia mocaneasca, fada, plictisitoare, fara fulgere si fara vant

  4. Olga 10/11/2011 at 10:06 #

    Ba, toamna e frumoasa si pentru ploile grele, mocanesti, de-ti vine sa-ti cauti pledul, cartea si semineul. A, si paharul cu vin…

    • Dollo 10/11/2011 at 12:37 #

      Da, cu condiția să stai sub pled, nu într-o stație de autobuz 😉

    • Alexandra 10/11/2011 at 15:26 #

      Daca ploua numai duminica atunci cand oricum ai vrea sa stai acasa si sa te relaxezi, da, e fain, dar in timpul saptamanii cand mergi la serviciu si parca ai merge cateva statii pe jos, asa, de plimbare?

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Nostalgii maso-comuniste de 1 Mai

steaguri

O frântură dintr-o zi grea, muncitorească, a unui chelner hâtru de la Restaurantul Riviera din Parcul 23 August.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)

Bucuria revederii dupa 50 de ani

Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunăstarea unui popor. Am rămas aici ca o datorie față de cei care ne-au învățat. Însă acum în România specialiștii sunt tratați în bătaie de joc. Eu încă nu sunt pensionar, deci nu simt că atentez la siguranța țării, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor

Rulată Germania

marcela

Cum mi-am înscris mașina nemțească în România și am trăit să povestesc despre asta

Mama mi-a zis să nu mă duc, dar eu nu și nu…

parapanta3

Cu parapanta e ca și cu un bărbat, prima dată nu e bine, dar ceva te face să mai vrei măcar o dată 😉

Cum stăm cu moralitatea, noi ăștia educați în comunism

pionieri

Dacă e adevărat că predarea religiei în școli are rol de moralizare a maselor, atunci noi decrețeii, pionierii, șoimii patriei, de unde am învățat onoarea și moralitatea?

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.