Nici presa de familie germană nu se simte bine

Criza nu a ocolit nici presa germană. Un mogul de-al lor își pune redactorii să lucreze concomitent la două ziare regionale oarecum concurente.

Berliner Zeitung și Frankfurter Rundshau sunt două cotidiene care ies zilnic din cele 120 de creiere ale aceleiași echipe redacționale. Pentru că sunt deținute de același patron – M. DuMont Schauberg din Kholn – care a simțit nevoia să mai taie din costuri, cu criza asta, cele două ziare fac de trei luni acest experiment unic. Sunt scrise zilnic de aceiași oameni, care se străduiesc să le dea, însă, note aparte și – neapărat – subiecte diferite pe pagina 1.

Interesant e că ambele sunt ziare quality, chiar dacă Frankfurter are format tabloid, dar nu și conținut. Berliner Zeitung este un ziar fondat de ruși, la zece zile după încheierea războiului, în 1945, dar care a continuat să apară în Berlinul de est până în 1989, când a fost singurul ziar care a publicat cu o întârziere de două zile știrea despre căderea zidului. Apoi a devenit un ziar regional, chiar dacă azi continuă să aibă două treimi dintre cititori tot în Berlinul de est. Ca numere poștale. Pentru că în est, după cum ne-a spus ghidul care ne-a plimbat azi prin Berlin, nu mai locuiesc demult 80% dintre foștii berlinezi. Din cauza creșterii chiriilor.

Jumătate din redactorii ziarului sunt, de asemenea, oameni „născuți crescuți” în Berlinul de est. De aici ies de multe ori scântei în ședințele de redacție, pentru că deși au trecut 20 de ani, iar orașul s-a schimbat de nu-l mai recunosc nici locuitorii lui, mințile oamenilor trăiți în est nu se schimbă atât de ușor.

Experimentul conceperii a două ziare de aceeași echipă, în același timp, este unul cam fără precedent, chiar și în încercata Românie sau în Balcani, după cum s-au mirat și colegii mei de bursă. La noi patronii au preferat mai degrabă să renunțe la print, în favoarea online-ului. Nemții nu au vrut să renunțe la print, și fiecare ziar are site-ul lui, separat.

Tipul care ne-a primit azi în vizită la redacție nu știe ce trafic au pe internet, dar spunea că tirajele ziarelor ar fi cam 150.000 pentru Berliner și 100.000 pentru Frankfurter. Poate și pentru că primul costă 0,90 euro, iar al doilea 1,70 euro.

Oricum, discursul gazdelor a fost profesionist. Ei preferă să renunțe la publicitate ca să publice „a good story”, iar patronul – care a făcut din presă o afacere de familie veche de 200 de ani – i-a susținut de fiecare dată. Patronul actual i-a cumpărat, însă, abia din 2009, după ce fostul patron – grupul englez Mecom – a fost nevoit să-l vândă pentru că avea datorii mari. Între 2005 și 2009, cât au aparținut de Mecom, echipa editorială a făcut deseori scandal cu privire la libertatea de exprimare într-un ziar condus de un patron care vrea să facă profit, nu presă. Lucruri care se petrec și în România și cam pretutindeni prin lume, de când cu criza asta.

O altă chestie interesantă la organizarea redacției Berliner este faptul că oamenii nu sunt împărțiți în editori și reporteri, ci toată lumea face teren, scrie, editează și comentează (adică scrie editoriale) cu rândul. Într-o săptămână practic poți să fii reporter de teren, să editezi textele altcuiva și chiar să scrii un editorial, dacă te duce pixul. Cam așa se întâmplă și prin presa română, dar noi ne gândeam că asta ține de modul urechist după care facem noi presă.

Revenind la experiment, echipa va produce cele două ziare timp de un an, după care vor vedea dacă experimentul a fost un succes. Dacă nu, probabil vor renunța la unul dintre ele. Oricum, după cum vă puteți imagina, redactorii/editorii nu sunt fericiți de situație, pentru că asta înseamnă muncă mai multă (de vreme ce prin unificarea redacțiilor au fost concediați 70 de oameni de la Frankfurter), iar pe alocuri chiar o mică schizofrenie, de vreme ce stilul jurnalistic al Berliner Zeitung este provocator, iar la Frankfurter Rundschau este conservator. Noroc că sunt la același stăpân și… echidistanți. V-ați imagina cum ar fi să scrie același jurnalist care a fost la conferința Elenei Udrea, un articol pentru Jurnalul național și unul pentru România liberă? Eu nu 🙂

Mâine, dacă mai am vlagă, vă povestesc despre Muzeul Stasi și arhivele fostei lor securități. Sunt niște lucruri incredibile pe care le-au făcut nemții cu lupta asta pentru deconspirarea foștilor securiști. 

 

Etichete: , , , ,

4 comentarii la “Nici presa de familie germană nu se simte bine” Subscribe

  1. Glass and Iron 24/11/2011 at 10:47 #

    Daca un anumit eveniment are atat aspecte pozitive cat si aspecte negative, nu este foarte greu sa scrii „de la antipozi”. Dar daca evenimentul este doar „de pork” sau doar „foarte bun” ? Cum faci ? Ca asta (cam) inseamna sa incepi sa inventezi …
    Totusi este de admirat faptul ca cineva se straduieste sa gaseasca diferite aspecte ale aceluiasi eveniment, incercand sa pastreze o „linie” si sa isi pastreze cititorii.

    • Dollo 24/11/2011 at 19:18 #

      Da, e un efort, rămâne de văzut dacă va fi cu succes sau doar o amânare

  2. Liviu Filip 24/11/2011 at 12:51 #

    Dr. Jeckyll and Mr. Hyde in versiunea cu ziaristi:). N-ai vazut daca cumva isi schimbau fizionomia cand treceau de la un ziar la altul?:)
    Cum a fost la restaurantul Essen Fessen;)? Ceva deosebit, sau mai bun a fost currywurstul de origine incerta?

    • Dollo 24/11/2011 at 19:17 #

      Acolo am mâncat prima supă de dovleac din viața mea – supă cremă, foarte picantă, mi-a luat gura foc, dar bună. L-am, cunoscut pe nenea cu cuțitul, care e și bucătar, și acționar al cârciumii. Și cam atât, felul doi a fost cu tăiței de casă și vită cu sos… nimic special. Ieri am degustat un currywurst în Alexanderplatz, ca să mă liniștesc 😉

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

USR, mai bine nu se poate

candidati-scena

Am fost la congresul USR ca să-i cunosc mai bine pe oamenii pe care-i susțin. Am vrut să înțeleg de ce Nicușor Dan ține cu dinții și de progresiști și de conservatori, și cum s-a tranșat soarta partidului prin alegerea celor mai buni 21 de oameni care să-l conducă.

Vinales, seva eco-bio a Cubei

vinales20

Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.

Diferența dintre șpagă și cadou, versiunea polițistului de la rutieră

malecon

O lecție de anticorupție de la doi români indignați, pentru doi polițiști cubanezi înfometați. Plus ultimele experiențe din Cuba, hai, luați de citiți, ca să plec și eu acasă 😉

Mergând pe sârmă

domnul i

Împrumutam bicicleta și mergeam noaptea în parc la Icoanei. Îmi era rușine altfel, pe zi, să nu râdă lumea de mine, că sunt ditamai bărbatul și cad de pe bicicletă. Că am căzut de câteva ori, dar de aia am și ales Grădina Icoanei, că are aleile de nisip și pământ, nu mă răneam prea tare când cădeam. În trei nopți am învățat.

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.