Noi te feliem, ca să-ți cunoști interiorul

Ăsta e sloganul unui centru de imagistică medicală din Galați. Cum credeți că arată felia de român?

Cine a făcut vreodată un RMN în viața lui cunoaște sensul acestui slogan: „Noi te feliem, ca să-ți cunoști interiorul!”. E sloganul unui centru de imagistică medicală din Galați. Cavxmed. O să vă povestesc cu altă ocazie cum am ajuns să le cunosc motto-ul, dar azi în supermarket mi-am dat seama cum ar arăta și imaginea potrivită la acest slogan.

Ați văzut ce înghesuială e întotdeauna la raftul de bacon, șunci și mezel preambalat? Cred că nu există nicio marfă mai răscolită, aleasă și pipăită decât bacon-ul la români. Eu una am văzut mereu în dreptul acelui raft câte doi- trei indivizi care alegeau marfa din grămadă, ca niște găini: asta e prea grasă, asta e prea mare, asta e prea mică, asta are șorici, asta are ambalajul înțepat și a luat aer etc.

Eu însămi fac asta, de ce să mă ascund, pentru că îmi place un bacon bine împănat ori în omletă ori mâncat așa, crud-uscat. Mi-e și greu să-mi amintesc ce naiba mâncam înainte de 89 la micul dejun. De fapt nu mi-e greu, dar e mai comod așa, de ce să-mi amintesc de șnițelul din parizer sau de  friganele?

De asta mă gândeam azi, cum o arăta interiorul românilor, dacă ar fi să ni-l vedem feliat? O arăta ca o felie de bacon? Mai ales în ultimii 20 de ani cred că da. Poate pe vremuri arăta ca o mămăligă, tăiată cu ața, apoi ca o felie de salam cu soia, dar de când a dat consumerismul și abundența peste noi, cred că felia de român seamănă cu una de bacon. Mai multă grăsime decât mușchi, că suntem o națiune cam sedentară, dar ușoare urme de cărniță încă se mai arată. Că doar nu ne-a secat criza de tot.

Etichete: , , , , ,

12 comentarii la “Noi te feliem, ca să-ți cunoști interiorul” Subscribe

  1. mircea 12/11/2011 at 23:11 #

    Bine ca mi-ai adus aminte: chiar zilele trecute am luat un metru de costita afumata de Selgros… L-am taiat in doua ca sa incapa in frigider si acolo a ramas…

    • Dollo 13/11/2011 at 10:29 #

      mmm, bun, deja a prins mâzgă

  2. Escu 13/11/2011 at 00:42 #

    cand „feliezi” primul lucru care iti iese in cale este grasimea. alb-galbuie..ca mai apoi sa dai de carne…si de oase. cu mult sange. nu cred ca aratam ca baconul. suntem ceea ce mancam :))

    • Dollo 13/11/2011 at 10:29 #

      păi și dacă mâncăm bacon, cum de nu iese bacon în secțiune, hai? 😉

  3. Diana 13/11/2011 at 13:04 #

    Ce atâta bacon… își iau românii câteva felii amărâte…
    Dar șunca românească? Kaiserul? 😆 Ne-am modernizat prea mult?

    • Dollo 14/11/2011 at 15:12 #

      Slană cu pită

  4. janina 13/11/2011 at 16:03 #

    Pai depinde interiorul carui roman il feliem.
    Ca la cei de prin fundul tarii, unde nu-i canalizare dar este deschis un santier pentru bazin de inot, la aia nici nu ai ce sa feliezi, ca dai numai peste tendoane si piele.
    Daca ne mutam mai spre orase, atunci in cea mai mare parte dam peste osanza pufoasa produsa de cartofi si fainoase. Cu varianta la care detaliul interior arata cam ca si ceafa de porc (aia de pe gratarele de 1 mai): carnita impanata cu foarte putina grasime.
    Oricum Escu are dreptate: suntem ceea ce mancam. SI de cele mai multe ori, nu arata deloc bine!
    Si ca sa va fac in ciuda: eu in dupa-amiaza asta voi face placinta de praz. Invatata de pe la machedonii nostri de Dobgrogea. Sac!

    • Dollo 14/11/2011 at 15:12 #

      Mama a făcut una cu carne și ciuperci, mai ca la oraș 😛

  5. Andreea 14/11/2011 at 11:21 #

    Daca te intrebi cum arata interiorul oamenilor (la propriu), atunci ar fi fain sa prinzi o expozitie din seria Bodies. N-au venit in Romania (inca), dar eu am avut norocul sa ii gasesc chiar de 2 ori, o data in Madrid si o data in Rotterdam. Este fascinant, pur si simplu! Am luat cartea (care e destul de groasa si bine ilustrata), poate ne mai vedem la o cafea si iti arat :).

    • Dollo 14/11/2011 at 15:07 #

      Hm, înfiorător, dar fascinant într-adevăr. Nu știu cum ar fi pe viu 🙂 Păi, să ne vedem, zic și eu.

      • Andreea 14/11/2011 at 16:13 #

        iti zic eu, e atat de stiintific incat nu mai e infiorator 🙂
        Eu astept sa castigi concursul, sa vezi atunci ce de chefuim! Aduc si cartea, promit.

        • Dollo 14/11/2011 at 16:25 #

          Ah, eu mă gândeam să fug în Brazilia cu banii dacă câștig. Dar vă chem acolo… 🙂

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Skopje, Macedonia: sărăcie și statui pe datorie

Prometeu, turiștii și clădirea parlamentului în plan secund

Premierul macedonean ia credite externe ca să clădească identitatea națională cu statui și clădiri impozante, în timp ce țara are 30% șomeri, iar oamenii emigrează ca să trăiască mai bine.

Cum s-a făcut de am aflat povestea Amitei Bhose

AmitaBhose_Vaideeni1980

Fascinanta istorie a unei indience care s-a îndrăgostit de România citindu-l pe Eminescu, a lăsat familie și avere în urmă și a venit să trăiască în comunismul fără apă caldă și curent în căminele din Regie.

Mama mi-a zis să nu mă duc, dar eu nu și nu…

parapanta3

Cu parapanta e ca și cu un bărbat, prima dată nu e bine, dar ceva te face să mai vrei măcar o dată 😉

Cum și-a arogat PSD un cinema de 3 milioane de euro din bani publici

poza-cinema-gloria-pro

Cinema Gloria, inaugurat și folosit doar de PSD deocamdată, nu are autorizație de securitate la incendii. ISU susține că nu poate amenda nici PSD, nici primăria, din cauza unor chichițe legislative. Totuși a amendat în același timp un cinematograf autorizat, închiriat de USR pentru un eveniment public.

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

De ce ea? (2)

tarau-curte

Cazul Daniela Tarău: viața în arestul Capitalei, pentru un om care se știe nevinovat, ancheta lui Cristian Panait și procesul absurd, în care niciun judecător nu catadicsea să citească dosarul.