Azi a fost ziua ei. Calculată după estimările veterinarei, care a spus că pe 13 decembrie când am cules-o de pe străzi avea cam o lună. Așa că am sărbătorit-o cum se cuvine, ca să nu simtă că e un copil adoptat 😉
Dar, să nu uităm de unde am plecat. Iată cam ce a făcut ea în primul an din prima viață:
Industrienacht, cum își laudă elvețienii munca
Apocalipsa AI, după Harari
De toți banii
Ce-am găsit să fie al meu
Cum și-au instalat primarul, păgânii ăștia de francezi
Vechituri
Țara oamenilor drăguți (unii cu alții)
Carnavalul din Basel
Om bun: Avem experienta din strainataturi. Hai in Ro sa or...
Cami: Eu aș fi făcut un sarcasm, le-aș fi scris în g...
Dollo: Nu știu ce-i cu atâtea comentarii apreciative la...
Dollo: După o vârstă devii mai împăciuitor. Dar asta...
Cami: Interesant. Unde sunt comentariile acide d'antan ...
NeluF: Felicitări pentru jurnalismul educativ și d...
Om bun: Daca nu suntem in stare sa participam la club, sau...
Alexandru Ioan Roman: Vă urmăresc cu interes constant articolele și s...
Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.
Am fost la congresul USR ca să-i cunosc mai bine pe oamenii pe care-i susțin. Am vrut să înțeleg de ce Nicușor Dan ține cu dinții și de progresiști și de conservatori, și cum s-a tranșat soarta partidului prin alegerea celor mai buni 21 de oameni care să-l conducă.
Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.
Şapte tineri de la poalele Retezatului s-au apucat să crească oi când alţii ca ei voiau să emigreze. În câţiva ani au adunat în jurul lor peste o sută de crescători şi speră să fie urmaţi şi de consătenii care acum stau la poartă şi-i bârfesc.
„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.
Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.
Ce frumos. 🙂
Să te bucuri mulți ani de acum înainte de pisica ta!
mai, dar e frumoasa toshiba ta foc! sa-ti traiasca si sa fie sanatoasa si voioasa.
la multi ani frumosi si sanatosi, mai Toshiba, trai-ti-ar familia! si pardon de intarziere.