Ruta progresivă

Despre liceenii din ziua de azi și cum am trimis eu prima - și ultima - scrisoare la radio, ca să fac o dedicație muzicală pentru mama. Două chestii care arată că generațiile sunt la fel de proaste la aceeași vârstă, indiferent de epoca istorică în care trăiesc.

A m ajuns la vârsta la care încep să dau înțelepciune cu ora la tânăra generație. Din preaplinul meu profesional și de experiențe o să țin un curs de educație civică pentru niște liceeni, în cadrul unui program în care ei vor fi de fapt inițiați în tainele jurnalismului.

Zilele trecute am citit câteva din „scrisorile de intenție” cu care s-au înscris tinerii în acest program. Li s-a cerut să spună, cu cuvintele lor, de ce vor să urmeze aceste cursuri. Nu vă pot reproduce aici mostre. N-ar fi nici etic – pentru că nu vrem să facem mișto de ei – și nici nu e nevoie. Dați și voi o căutare pe Google „scrisoare de intenție” și o să găsiți acolo toate modelele posibile. Unele mai inepte ca altele. De acolo au luat și liceenii noștri, cu copy paste, modele de scrisori de intenție și ni le-au trimis pe email. Pe modelul referatelor, unii nu s-au obosit nici să schimbe anumite cuvinte din text care făceau trimitere la „angajare în compania dumneavoastră”, deși cred că li s-a explicat destul de clar că e vorba de un curs de câteva luni, nicidecum de vreo companie care-i va angaja… eventual și cu carte de muncă.

Alții au scris sec cum îi cheamă și că vor foarte mult să facă cursul ăsta, deoarece le place să comunice. Destul de puțini, neașteptat de puțini au avut greșeli de exprimare sau gramaticale. Mulți au avut doar greșeli de tastare, dublări sau inversări de litere.

Ruta progresivă spre Bac

Ne-a atras atenția tuturor (comisiei de selecție) exprimarea uneia dintre tinere care s-a recomandat ca fiind elevă la liceul cutare, „ruta progresivă”. Niciunul dintre noi n-avea habar cum vine asta, dar am apreciat că fata ne-a scris simplu și cu cuvintele ei, că atât ea cât și o prietenă care nu are email ar vrea să participe la curs.

Ieri am aflat ce-i cu ruta progresivă, vorbind cu un fost ministru al educației. Care mi-a spus că e ceva cum era liceul la seral pe vremea noastră. Adică au schimbat denumirea școlii profesionale, că era de porc și părinții nu voiau să-și mai dea copiii să învețe o profesie, așa că i-au zis școală de arte și meserii. Numai că după atâta artă – că meserie ioc – toți se duc să facă și liceul, pe ruta progresivă. Adică 13 clase în final. Ruta progresivă e o cale mai lungă spre același rezultat: Bacalaureatul.

Scrisorile astea de intenție mi-au demonstrat că am avut dreptate atunci când mi s-a propus să țin un curs în cadrul acestui program de jurnalism. Am zis că le-aș preda liceenilor mai degrabă niște lucruri elementare, dar cam ignorate în școală: cum să scrii o cerere, o scrisoare de intenție, cum să faci o reclamație, cum să te faci înțeles atunci când ceri ceva. Ce drepturi civile ai și unde trebuie să le revendici. Cum să-ți faci un CV și mai ales să-ți cauți de lucru. Pentru că înainte să te faci ziarist ca să „lupți” pentru drepturile altora trebuie să ți le cunoști măcar pe ale tale. Ceea ce nu se poate spune despre mulți dintre ziariștii consacrați de azi.

O, boje boje

Și ca să nu ziceți că sunt cârcotașă – deși să știți că am văzut și absolvenți de facultate care nu erau în stare să facă o reclamație la poliție de exemplu – vă povestesc o experiență de pe vremea când eram și eu în liceu. Și am trimis prima – și ultima – mea scrisoare la un post de radio în care solicitam o dedicație muzicală pentru mama. Pe vremea aia nu aveam copy-paste, deci scriam ce ne trecea nouă prin cap.

Radio România Actualități – nu mai știu cum se numea pe vremea lui Ceaușescu – avea o emisiune matinală prezentată de una din vocile sacre ale radioului pe vremea aia, emisiune la care făceau dedicații muzicale. Încă se mai dădea și muzică străină, nu numai românească.

Una din melodiile care-mi plăcea mie atunci avea un refren cu „oh, push it push it”. Deși știam eu ceva engleză, multă vreme n-am deslușit exact ce zicea aia la refren, dar aveam senzația că dacă scriu „vă rog să dați melodia aia cu o, boje boje, cu dedicație pentru mama mea, doamna...de la fiica ei” cineva de la radio va înțelege și o va da. După cum vă puteți da seama cultura mea muzicală era varză, cam ca și acum, dar măcar nu aveam vreo inhibiție în a scrie ce-mi trecea prin cap. Tot cam ca și acum 😀

N-a dat nimeni melodia aia (cel puțin nu cu dedicația mea muzicală pentru mama…), dar cred și acum că cineva de la radio, care a apucat să citească scrisoarea mea de adolescentă tâmpă, a avut o dimineață cel puțin amuzantă, dacă nu hilară. Eu una râd și acum când îmi amintesc.

Deci, ca o concluzie, ruta progresivă nu e ceva rău, dacă fata aia a fost capabilă să scrie cu cuvintele ei o mică scrisorică de intenție, și nu a folosit copy paste precum colegii ei de pe ruta directă. După mine, ruta progresivă e viitorul.

Etichete: , , , ,

10 comentarii la “Ruta progresivă” Subscribe

  1. Alui 15/11/2011 at 18:23 #

    „Destul de puțini, neașteptat de puțini au avut greșeli de exprimare sau gramaticale”.
    Pai daca au dat coy-paste la modelele de pe Google si mai ai si greseli… au job asigurat la EVZ rubrica „Religie”.

    • Alui 15/11/2011 at 18:24 #

      *copy-paste. P-ul naibii!

    • Alui 15/11/2011 at 18:26 #

      *si mai au si greseli (dracu m-a pus sa comentez).

    • Dollo 16/11/2011 at 11:20 #

      Nu există rubrica aia la EVZ 😛

      • Alui 16/11/2011 at 18:46 #

        Cum nu? Vezi „Viata”(sic)->”Religie”:
        http://www.evz.ro/pagina-subcategorii/sectiune/religie.html
        Acolo scrie unul ca prima zi de Craciun e 24 Dec si ca in ziua de ajun se tine post negru, pana seara:).

        • Dollo 16/11/2011 at 18:54 #

          Ah, a evoluat mult EVZ în ultimul timp 😀

  2. Ioana 15/11/2011 at 22:41 #

    Tu, tre’ sa ii iei de unde sunt si sa ii ridici, dixit tutoreasa mea. Nu te uita ca nu stiu una alta, plus ca sunt sigura ca pe parcurs o sa fii si dezamagaita, dar la final nu stii de unde sare iepurele. Aia pe care ii crezi mai slabi o sa fie super incantati ca au invatat ceva. Sa nu iti pui standarde prea inalte si sa faci lucruri simple, si sa ma / ne tii la curent cu evolutia trebii:)

    Sunti sigura ca pana la urma o sa fie o experienta faina, numai sa nu te astepti la prea multe de la ei.

    • Dollo 16/11/2011 at 11:19 #

      Sunt pregătită sufletește, vom vedea cum va fi în practică 🙂

  3. Gilbert 16/11/2011 at 02:24 #

    Păi, ruta asta progresivă se poartă cu succes pe alți coclauri, fiind o chestie absolut normală.
    În plus e foarte utilă atunci când vrei să intri repede „în pâine” sau când nu-ți permiți să consumi timp și bani pe o rută high way (și care în România se traduce cu brio prin „drum înfundat”)…

    • Dollo 16/11/2011 at 11:19 #

      Da, problema e că la noi ruta high way nu-ți prea oferă cuțitul cu care să intri în pâine…

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Skopje, Macedonia: sărăcie și statui pe datorie

Prometeu, turiștii și clădirea parlamentului în plan secund

Premierul macedonean ia credite externe ca să clădească identitatea națională cu statui și clădiri impozante, în timp ce țara are 30% șomeri, iar oamenii emigrează ca să trăiască mai bine.

Strâns uniți în jurul SRI, întru salvarea planetară a Internetului

dumbrava-cosmoiu

Cum se derulează o ședință în Parlamentul României, în care SRI încearcă și reușește să impună o lege abuzivă, iar deputații se fac că se opun.

Cum e PSD-ul în Germania

metin-hakverdi2

Ce promite în campanie un parlamentar german de origine turcă, votat de peste 40% dintre alegători: impozitarea multinaționalelor, creșterea impozitelor pentru bogați, subvenții pentru femei și săraci

Megastructuri și mini-popoare

catedrala2

Cum ne privesc turiștii care ne vizitează Casa Poporului. Ce diferență e între uimirea lor și a noastră când le vizităm catedralele lor, vechi de secole. Și la ce ne ajută clădirile astea impunătoare pe noi, oamenii de rând.

Sanssouci, casa de la țară a unui rege cool

pajiste

La 1740 oricine putea să intre pe domeniul lui Frederick cel mare al Prusiei, cu condiția să fi fost îmbrăcat corespunzător. Azi intrarea costă 19 euro și îți dezvăluie un colț de rai și o poveste frumoasă.

De ce ea? (2)

tarau-curte

Cazul Daniela Tarău: viața în arestul Capitalei, pentru un om care se știe nevinovat, ancheta lui Cristian Panait și procesul absurd, în care niciun judecător nu catadicsea să citească dosarul.