Scordolea de raci

Se face greu dar se mănâncă repede.

Mama m-a aşteptat aseară cu o mâncare care-mi place. Ăsta e unul din avantajele de a avea o mamă, te iubeşte şi te aşteaptă ca pe un învingător, chiar dacă eşti o loază.

Scordoleaua de raci nu e greu de făcut, dar mama n-a mai făcut-o decât o singură dată până acum, în urmă cu mulţi ani. Pentru că racii nu se găsesc pe toate drumurile şi pentru că operaţiunea de scoatere a cărnii din coada şi cleştii racilor e de-a dreptul descurajantă. Când vezi oala plină cu raci fierţi, apoi rămâi cu câteva sute de grame de cărniţă, după câteva ore de muncă, îţi cam piere pofta de raci. Eu îmi amintesc doar cum ne-am zdrobit amândouă degetele atunci când am mai făcut scordolea cu raci.

E drept că codiţele alea se pot mânca şi simple, cu usturoi, dar cum spuneam, nu scordoleaua în sine e greu de făcut, iar gustul ei poate fi ceva interesant, dacă nu aţi mai mâncat până acum.

Aşadar, racii se spală bine şi se aruncă timp de cinci minute în apa clocotită, în care aţi pus un praf de sare înainte. Când se înroşesc… ca racii, stingeţi focul şi-i lăsaţi în apă să se răcească. După care vă pregătiţi sufleteşte să-i descărnaţi.

Deşi în cărţile de gastronomie se face cu pâine înmuiată, mama o face cu cartofi. Adică fierbe doi-trei cartofi, îi pasează ca pentru piure, apoi amestecă în ei nişte nuci pisate (18-20 de nuci), sare, piper, usturoi pastă. Stoarce o lămâie şi mai bagă la final bucăţele de cozi de rac. Pentru ornament a păstrat, după cum se vede, câteva cozi întregi pe care le-a aşezat pe lângă scordolea, plus racul întreg care se vede supărat cu busuiocul în gură.

Scordoleaua e un soi de aperitiv, dar ţine loc şi de cină. Gustul e interesant pentru că găsiţi în ea şi nucă, şi carne albă de rac, şi un pic de usturoi.

Etichete: , , ,

6 comentarii la “Scordolea de raci” Subscribe

  1. Diana 28/11/2011 at 23:58 #

    Mmmm… ce te invidiez… am gustat doar o dată puțin rac și de atunci mi-a rămas gândul la el…

    • Dollo 29/11/2011 at 00:57 #

      Au la Piaţa Obor 🙂 dar pregăteşte-te sufleteşte să-ţi distrugi manichiura până ajungi la carne…

  2. Farfuridi 30/11/2011 at 00:47 #

    Si eu ma pregatesc sufleteste pentru scordolea. Am vazut chiar saptamana trecuta raci in Obor, dar inca nu eram pregatita sufleteste dupa dezghiocatul de acum trei ani. 🙂 Dar scordoleaua voastra arata intr-un asemenea fel, incat mai ca m-as avânta intr-o noua lupta cu (d)racii 😀

    • Dollo 30/11/2011 at 11:10 #

      Draci intr-adevar 🙂

  3. Ozana 29/04/2017 at 23:29 #

    Scordaleaua merge si cu felii de peste mare afumat daca se poate batog . Este super.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Scordolea cu raci « Fructe De Mare/crstacee « Farfuridi, mâncare cu suflet! - 09/12/2011

    […] de Dollo si de mama ei, pentru care am un mare respect desi n-o cunosc, manata de o pofta amanata cativa ani […]

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Epoca post adevăr, UE ține presa de mână și o încurajează să meargă spre lumină

eu-oficials

Jurnaliști europeni cer Comisiei Europene să-i apere de bogați, de politicieni și de ura cititorilor. UE știe că moartea presei = sfârșitul democrației, dar habar n-are ce e de făcut nici pentru salvarea uniunii, nici a presei.

Stăm prost cu nervii

sacrificat

O jumătate de oră într-un autobuz Mercedes, în cel mai bogat oraș al țării.

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.

Raiul există și e în patrimoniul UNESCO

plitivice19

… sub numele de Parcul natural Plitvice, din Croația

Mergând pe sârmă

domnul i

Împrumutam bicicleta și mergeam noaptea în parc la Icoanei. Îmi era rușine altfel, pe zi, să nu râdă lumea de mine, că sunt ditamai bărbatul și cad de pe bicicletă. Că am căzut de câteva ori, dar de aia am și ales Grădina Icoanei, că are aleile de nisip și pământ, nu mă răneam prea tare când cădeam. În trei nopți am învățat.