Am luat doar o pungă cu zahăr din raft. Nu mai intrasem până atunci în supermarketul „Quick” de pe Nerva Traian. Era pustiu şi de clienţi, şi de marfă, o mulţime de spaţiu neexploatat. Eram doar eu şi casiera.
Pe pungă, un mic abtibild pe care era tipărit preţul – 7.20 lei. Când ajung la casă scot o hîrtie de 10 lei şi casiera zice:
– 7.30. Nu aveţi 30 de bani?
Mă caut, nu aveam decât 20. Când mă pregăteam să mă scuz că nu am îmi pică ochii pe pungă. Scria totuşi 7.20. O fac atentă pe duduie că pe pungă scrie mai puţin decât zice ea.
– Da, dar mie pe casă îmi ia automat 7.30
– Păi de ce aţi mai scris pe pungă 7.20?
– Dar n-am scris eu, probabil colegii mei, ce vă luaţi de mine?
– Păi dumneavoastră îmi cereţi banii, de cine să mă iau? Colegii dumneavoastră tot la magazinul ăsta lucrează, nu?
Ea se face că plouă, bate 7.30 şi îmi bagă cei 10 lei în casă. Zic:
– Nu mai cumpăr, nu mi se pare normal ce faceţi.
– Păi am bătut pe casă, de ce n-aţi spus dinainte?
– Păi v-am spus că eu văd alt preţ. Dumneavoastră mă aburiţi…
– Faceţi atâta caz pentru 10 bani… îmi trândeşte hârtia de 10 lei şi ia punga cu zahăr din faţa mea.
Dacă mai cumpăram şi altceva probabil că n-aş fi văzut, dar fiind singurul produs, a fost uşor să-mi dau seama. Mai grav e că nu cred că alde Quick sunt singurii cu politica asta de 10 bani. Ulterior am găsit un zahăr mai ieftin la alt magazin. Chiar cu 1 leu mai ieftin. Îmi venea să mă duc să-i dau cu el peste nas casierei. Dar mi-am luat seama, cred că o să ajung că fiu socotită nebuna din cartier dacă mai fac scene din astea. Mamă, dar ce bine m-am simţit! 🙂
Şi da, aş fi făcut urât chiar şi pentru ăia 10 bani amărâţi. Nu suport să văd pe cineva gândind atât de greşit. Nu numai că mi-aş fi cerut banii înapoi, dar probabil că aş fi şi pleznit-o pe tipă.
Şi eu aş fi vrut să-i vărs punga cu zahăr în cap 🙂
astazi in carrefour baneasa: in fata mea, o femeie termina de platit si se intoarce peste un minut, nedumerita, cu bonul in mana. pachetul de servetele pe care-l cumparase era mai scump cu un leu fata de pretul de la raft. vanzatoarea i-a zis ca nu stie care-i treaba si sa se duca sa vorbeasca cu cei de la informatii/relatii cu publicul, ce au ei acolo. si femeia tot nu intelegea de ce difera pretul. i-am spus si eu ca se practica asta in mai multe magazine, ca tocmai ce citisem la tine pe blog povestea. sa se coboare un hipermarket la asa ceva?? probabil ca da, daca managerii sunt romani.
Ramona, nu cred că românii au inventat mizeria asta. Trebuie că există demult, la cât de bine merge
Mi s-a intamplat de mai multe ori sa vad ca pretul de pe bon e altul decat cel vazut la raft, insa niciodata nu am plecat fara marfa din supermarket pentru ca pur si simplu detest statul la cozi. Daca am stat deja 5 minute la casa asteptand sa-mi vina randul, in nici un caz nu mai stau inca 5 minute la alt supermarket willingly. Probabil ca ei se bazeaza pe asta, plus neatentia oamenilor
eu in Sibiu n-am patit pana acum asa ceva, dar cum drek costa 7.20 un kil de zahar? eu am luat cu 4.50!
Ăsta e preţul plătit pentru buricul Capitalei, deh, şi salariile cică ar fi mai mari p-aci…
Eu as fi facut la fel ca tine. Cine are cap, vede ca nu e vorba de 10 bani ci de un principiu. Trebuia sa ii fi chemat superiorul direct sa remedieze situatia pt ca altfel vii cu OPC-ul. Oricum in baza legii, asta este considerata inselaciune. Personal, consider chestia asta ca pe un gest de cea mai proasta factura, parca ar fi barbugii la coltul blocului, sau la alba-neagra.