Am fost azi în Autogara Obor ca să ridic un pachet. În timp ce aşteptam microbuzul mi-am aruncat un ochi obiectiv prin jurul gării. Nu mai fusesem pe acolo cred că dinainte de 1990. Nimic spectaculos: o sală de aşteptare rece şi tristă, una de bilete, un bufet cu trei mese, fum şi câţiva muşterii cu păhărele soioase în faţă. În colţul din capătul autogării, la WC-uri, trona o ditamai grămada de banane pe un scaun. Sub o băncuţă din lemn, alături, patru lăzi pline cu banane. Lângă ele, uşa de la „Bărbaţi”, iar în faţa uşilor şi a lăzilor, doi trei indivizi, de-ai locului, ]n trening, sporovăiau.
Un bărbat a dat să intre în budă şi unul dintre sporovăitori l-a tras de mânecă: „1 leu la mine dacă vreţi acolo!”. Omul a dat, s-a uşurat, a plecat. Eu am scos aparatul din geantă şi am tras un cadru cu banane şi bude. Mi s-a părut … epic, ca să mă exprim contemporan 😀
După ce m-am mai învârtit pe acolo cu aparatul în mână, dar fără să mai fac poze, că nu aveam la ce, vine o matracucă val vârtej din cârciumă şi zice:
– Dar aţi cerut voie să faceţi poze?
– Cui să cer voie?
– Păi aici e proprietate privată, trebuie să cereţi voie la şefu!
Moment în care se apropie şi sporovăitorii de la budă, ca s-o confirme pe matracucă: Da, da, proprietate privată…!
– Ei asta-i! A cui proprietate, nu e autogară publică?
– E publică, dar e particulară, zice matracuca.
– A cui, domnule?
-Păi a lu şefu, ia vedeţi că scrie pe partea ailaltă… mă îndeamnă matracuca.
– Păi şi ce, am deranjat, am pozat bananele alea, că mi-a plăcut cum arătau. Uite, vă şi arăt.
Îi arăt poza, se uită matracuca la poză, apoi la mine, neîncrezătoare. De ce să pozez eu nişte banane?
– Nu fac nimic cu pozele, sunt pentru mine, aşa, că îmi place să fac poze. Sunt artistă… zic eu ca s-o impresionez pe matracucă.
– Nu aveţi voie, că e pozatul interzis! o ţine ea pe a ei. Sporovăitorii confirmă: da, da… interzis!
– Dacă era interzis trebuia să aveţi semnul ăla cu aparatul tăiat. Nu-l văd.
În fine, ca să n-o mai lungim, ei tot insistau că nu e voie, eu după ce le-am spus că n-am încălcat nimănui dreptul la imagine, că banane, că artă, m-am enervat şi zic:
– Haide, domnule, că eu nu cred că e privată autogara. Dacă sun acuma la primărie pun pariu că…
Atâta mi-a trebuit, când a auzit de primărie ăla care încasa câte un leu de la budă s-a repezit la mine să mă dea afară. Dar stai, chiar eram afară. În curtea unde trăgeau autobuzele.
– Da, ne ameninţi că suni la primărie? Ia ieşi tu afară, hai, afară că aici e proprietate privată! ţipa ţucălarul.
– Băi nene, eşti nebun, ţi-am explicat că n-am pozat decât bananele. Aveţi ceva de ascuns? 😀
Nu-mi venea să cred că mă împinge să ies din curtea autogării.
Matracuca insista şi ea, că zilele trecute a făcut nu ştiu cine poze şi că a scris nu ştiu ce de ei. Aha, deci aveţi, totuşi, ceva de ascuns… ! Era un vacarm de nedescris, parcă erau nişte maimuţe care se certau pe o coajă de banană. Nişte călători care aşteptau şi ei un autobuz se uitau şi nu pricepeau nimic.
Când am văzut că vine microbuzul pe care-l aşteptam, am băgat aparatul în geantă şi i-am lăsat în cearta lor, ca să-mi văd de treaba pentru care venisem. În urma mea o aud pe matracucă strigând cu năduf:
– R-eaţi ai dracu de artişti! Mari artişti… după aia vă aruncaţi de la balcon şi vă sinucideţi!
P.S. La plecare am mai tras o poză la autogară şi din faţă, aşa, de-a dracu, mâine poimâine nu ne mai lasă „şeful” nici să ne uităm la ea.
Eu o inteleg intr-un fel: daca urma o sinucidere intr-un loc gol de parcare din autogara, tz dai cu seama ce tambalau alea alea, plus ca nu mai intra autobuzul respectiv deci afacere pe butuci etc. Bananele au efecte secundare, sa stii.
Da, şi eu cred că le vindeau la ăia care voiau să stea constipaţi până acasă, dacă aveau drum lung cu rata 😀
Dar e posibil sa chiar fie loc privat deschis publicului? Acelasi statut ca cel al super-hyper-marketurilor, unde ai voie sa intreprinzi ce activitate vor ei (e.g. cumparaturi) dar nu tot ce vrei tu (e.g. nu poti sa stai la barfe cu 5 prieteni intre rafturi).
Similar, daca autogara chiar e privata atunci au dreptul sa-ti ceara sa nu faci poze, insa n-au dreptul sa-ti ceara sa le stergi. Eventual sa-ti interzica prezenta acolo pe viitor.
Păi nu mi-au cerut să le şterg. Impresia mea e că ăia mergeau la intimidare, nu aveau nicio bază legală să se ia de mine, dar erau suspicioşi că le-aş putea strica şmenurile cu banane sau ce mai vindeau ei pe acolo. Că doar nu era unitate militară să se ferească de spionaj.
Imi place ca ai mereu cuvintele la tine. Nu mi-ar fi trecut in veci prin cap sa-i intreb de semnul cu aparatul taiat. 🙂
„După ce m-am mai învârtit pe acolo cu aparatul în mână…”.
Dollo, din cauza aparatului ai avut probleme si la cimitir, mai tii minte?:)
Cred ca solutia ar fi un telefon mobil cu camera buna (Nokia N8 poate). Uite, eu pun un P.S. in scrisoarea catre Mos Craciun, sa-ti aduca unul daca se poate :).
mi s-a întâmplat de mai multe ori asta, tot cu pozele făcute diverselor instituții publice (din stradă) așa că la indignarea gardianului/băgătorului de seamă întrebarea legitimă era „pe ce bază legală n-am voie să fac poze?”…și atunci se rupea filmul, argumentul suprem fiind „pentru că nu e voie, de-aia”.
Da, cred că România e singura ţară din lume în care n-ai voie să fotografiezi, din principiu, nimic.
Da un forward la postul asta catre Christian Ciocan. Sa-si justifice si el cumva salariul…
Legat de concluzia care ti-a strigat-o „matracuca” : mereu m-au uimit oamenii acestia care pun ei punctul pe „i” in tot si in toate! Nu poti sa faci un pas in tara asta fara sa nu gasesti un binevoitor care sa te invete el o lectie de viata … Simpli si prosti, cand simplitatea nu ar trebui sa fie egala cu prostia … Si autosuficienti – Doamne, atat de autosuficienti ! … Le stiu pe toate, le-au trait pe toate, le-au depasit pe toate – tu trebuie doar sa taci si sa te lasi luminat de marea lor simplitate:)