Am făcut socotelile şi am tras linie. Săptămâna asta îmi voi plăti toate datoriile pe 2011. Sunt la zi cu tot, pot să şi mor că nu am consumat mai mult decât am plătit. Privind înapoi trebuie să recunosc că am avut un an neaşteptat de bun, cu succese şi eşecuri, cum îi şade bine oricui, dar mai ales am fost sănătoasă şi suficient de norocoasă cât să reuşesc să nu ies pe minus la final. Lasă că nici pe plus nu sunt, dar măcar n-am datorii, cum vă spuneam.
Prin urmare simt că trebuie să dau mai departe, pe sistem Ştefan cel Mare: cum am câştigat o bătălie cu turcii, cum am trântit o biserică. „Biserica” mea e una în care vă invit şi pe voi. Sunt în medie 500 de oameni care intră zilnic pe blogul ăsta. Lunar cifra e mult mai mare, dar să rămânem la numerele mai mici ca să gândim raţional 🙂 Îmi place să cred că dacă veniţi constant aici o faceţi pentru că vă identificaţi un pic, pe anumite direcţii, cu mine, cu felul meu de a fi, de a gândi, de a zice… De aia nu cred că o să vă cer imposibilul dacă vă rog să intraţi în hora asta. Să facă fiecare o faptă bună, pe cont propriu, până la sfârşitul anului. Apoi să intre aici şi să spună în câteva cuvinte cum s-a simţit după. Nu e musai să povestiţi fapta bună – deşi dacă doriţi o puteţi face, dar zic că o faptă cu adevărat bună se face într-un oarecare anonimat, fără publicitate – ci doar să îmi spuneţi dacă „a durut” sau nu ceea ce v-am cerut să faceţi.
Condiţiile ar trebui să fie următoarele:
– să fie ceva ce omul ajutat nu poate face singur
– să nu o faceţi ca să căpătaţi o recompensă
– poate fi un ajutor dat unei persoane apropiate sau unui străin
– poate fi un ajutor în bani sau bunuri, dacă persoana respectivă are nevoie de asta, dar eu aş opta mai degrabă pentru un alt fel de ajutor, o atitudine, un „te iubesc” spus cuiva faţă de care simţiţi asta, dar niciodată n-aţi avut tăria să o spuneţi (şi nu mă refer la iubiţii-iubitele voastre aici), o mână întinsă pe neaşteptate, atunci când persoana aia are nevoie de un sprijin ca să treacă un hop
– încercaţi să nu trişaţi oferind bani unui cerşetor. Personal nu cred că ăla e neapărat un bine pe care i-l faceţi, dar deşi nu vă controlează nimeni îmi place să cred că veţi pune un pic de efort în fapta asta şi nu veţi alege calea facilă.
– puteţi să-i spuneţi persoanei că o ajutaţi şi de ce, şi puteţi să-i cereţi, la rândul ei, să dea mai departe un ajutor cuiva, dacă vrea.
Ideal ar fi să vrea, după cum tot ideal ar fi să facem mai multe fapte bune. Dar nu vreau să fie neapărat o copie a celebrului film pe care sunt sigură că l-aţi văzut cu toţii. Vreau să fie deocamdată un început. Iar dacă funcţionează, de ce nu, să-l ducem mai departe.
Ştiu că unii cred că e o siropoşenie de film. Mie mi-a plăcut de fiecare dată când l-am văzut – şi l-am tot văzut de câteva ori de când s-a lansat. De fiecare dată mi-am păstrat convingerea că ideea de la baza acelui film nu e o utopie. Chiar dacă poate părea câteodată. Dă mai departe ar trebui să fie, după mine, o inspiraţie, mai mult decât un film emoţionant. De aia vă propun să facem o încercare. Mă feresc să-i spun experiment, că sună fals şi nu asta îmi doresc de la ceea ce vă propun.
Ce ziceţi, vă băgaţi? Dacă aveţi şi alte idei de a îmbunătăţi sistemul, sunt deschisă la sugestii. Timp de o lună de aici încolo vă aştept cu veşti despre asta. Să-mi spuneţi dacă vă băgaţi şi apoi să-mi povestiţi cum a fost. Şi dacă vă place aveţi libertatea să le spuneţi şi altora despre asta, poate vom aveam mai mult de 500 de fapte bune 🙂
P.S. Habar n-am ce facere de bine voi alege, dar am o lună întreagă înainte să observ şi să aleg. Mă bazez pe voi că veţi face la fel 🙂
e frumoasa initiativa ta, dar stii, cred ca facutul binelui este o alegere la fel de intima ca alesul chilotilor dimineata. ai intotdeauna optiunea de a face bine sau nu cuiva si o faci pentru ca asta simti, si nu pentru ca vrei ca cineva sa vada sau sa stie.
Inteleg foarte bine bucuria de a darui anonim a celor care trimit cutii de pantofi pline cu daruri.
Uneori sa faci bine inseamna si un cuvant bun spus cuiva intr-o zi urata 🙂
Exact asta ziceam si eu, nu neaparat sa dai bani sau obiecte, e vorba si de atitudine. Stiu ca e o optiune personala, dar cateodata are nevoie de un impuls si optiunea aia. Cred ca oamenii s-au obisnuit sa spuna „nu” in general, fara sa gandeasca poate ca nu-i costa nimic sa spuna „da” cateodata. Macar sa se gandeasca inainte.
Eu tocmai ii repar pe gratis calculatorul unei cunostinte, cu care nu am nicio treaba. Da’ am zis ca vine Craciunul, asa ca hai sa fac (inca) o fapta buna 😉
si tu crezi ca cei care spun NU in general, din principiu, din obisnuinta sau din rautate, vor incepe sa faca exercitii de bunatate si vor spune brusc DA?
ma cam indoiesc. sorry.
p.s. sper sa nu te superi, stii ca in general suntem cam pe aceeasi lungime de unda, dar in cazul asta se intampla sa nu fim iar eu am gura mare si proasta si simt nevoia sa afirm in public ceea ce gandesc 🙂
Ei, aşa supărăcioasă mă ştii tu pe mine? 🙂 Da, eu chiar cred că oamenii au câteodată nevoie de un impuls. Poate nu toţi, dar suficienţi… 🙂
Sa astept o familie de noi veniti la aeroport, sa ii gazduiesc la noi cateva zile, sa umblu cu ei sa-si faca actele si sa isi gaseasca apartament, sa ii ajut cu resumes si networking… se pune?
Cred ca se pune deja in contul mai multor ani 🙂