Surpriza din lift

În liftul din Hotelul Otto din Berlin e un buton mare sub care scrie "surpriză". Nu are toată lumea curaj să-l apese, dar şi când îţi iei inima în dinţi, ajungi să râzi singur, de nebun, în lift.

La Berlin am stat la Hotelul Otto, undeva în vest. E un hotel mic, pe o stradă cu clădiri de maximum 7 etaje, în apropiere de Ernst Reuter Platz. Nu are nimic ieşit din comun, şi ca preţuri afişează decenţa, dar compensează cu mici detalii care te fac să zâmbeşti.

Unul ar fi că are salonul de mic dejun şi lunch la ultimul etaj, în loc să fie la primele, cum se întâmplă de regulă în hoteluri. E musai, deci, cu ochii cârpiţi de somn, să treci prin tot hotelul ca să ajungi dimineaţa să bei o cafea.

Dar, ca să compenseze neajunsul, hotelul îţi face călătoria cu liftul amuzantă. Când intri constaţi că butoanele nu sunt ca la alte lifturi, cu o singură cifră, ci cu o combinaţie din două, de parcă nu s-ar fi decis la care etaj să oprească. Ai ocazia să cobori la 0-1, la 1-2, ori la 2-3 şi tot aşa. Indiferent pe care îl alegi, tot trebuie să mai foloseşti şi scara, jumătate de etaj în sus sau în jos, ca să ajungi unde vrei.

În timp ce stai în lift, din difuzoare te învăluie zen triluri discrete de păsărele. O încântare. Dar, pe unul dintre pereţii liftului tronează mare în mijloc ditamai butonul din imagine. Nu ştiam ce înseamnă în germană inscripţia aia de deasupra, dar bănuiam că e vorba tot de „surpriză”.

În primele zile n-am avut curaj să-l apăs. M-am gândit că nu pot avea încredere în simţul umorului german. Cine ştie, dacă apăsam butonul şi rămâneam blocată între etajele alea? Sau poate surpriza era că dacă rămâi blocat şi apeşi pe buton îţi râde în nas vreun Big Brother din cabina tehnică. Ce mai, în fiecare dimineaţă mă obseda butonul ăla. Ce să fie în spatele lui?

Într-o zi mi-am luat inima în dinţi şi… i-am întrebat pe ceilalţi: a apăsat careva butonul? Un oaspete mai vechi a început să râdă şi le-a spus celorlalţi să nu care cumva să-mi spună. Surpriza se trăieşte pe propria piele, nu aşa, prin intermediari.

Aşa că până la urmă, în ultima dimineaţă, am făcut-o. Nu puteam să plec cu misterul ăsta în cap. Am râs copios de una singură în lift şi am mai apăsat o dată şi încă o dată, şi pentru zilele alea în care n-am avut curaj 🙂

Când am ajuns la ultimul etaj, la salonul de mic dejun, un răsărit la fel de frumos ca surpriza din lift mi-a făcut dimineaţa şi mai bună. Apoi l-am văzut pe unul dintre bursieri, care pierduse întrecerea, la fel ca mine, că bea şampanie la 7 dimineaţa. O sticlă era oferită zilnic de hotel, dar nimeni nu o desfăcuse până atunci. Probabil nimeni nu avusese motive serioase 🙂

Vă las să ghiciţi ce făcea butonul surpriză din lift. Să vedem, voi la ce vă gândiţi… Cine a fost vreodată în Otto să nu divulge secretul.

Update: Hai că am văzut că ştiţi să daţi sărci pe gugăl 😛 Nu vă puneţi deloc imaginaţia la încercare 🙂

 

Etichete: , , , ,

7 comentarii la “Surpriza din lift” Subscribe

  1. George 03/12/2011 at 10:55 #

    ai sa razi, dar exista un raspuns si la ghicitoarea asta pe… net

    • Dollo 03/12/2011 at 10:59 #

      Serios? :)) Netul ăsta… Răspunsul o să-l dau şi eu, dar voiam să văd mai întâi la ce variante se gândesc oamenii

  2. Béranger 03/12/2011 at 11:50 #

    Cocorico!

  3. George 03/12/2011 at 12:02 #

    pentru a ilustra mai bine articolul 🙂
    https://www.youtube.com/watch?v=u38fzlHe3BU

  4. Adrian 03/12/2011 at 12:09 #

    Eu as fi zis ca se aude o basina in fundal, ar fi fost umor tipic german

  5. Ioana 03/12/2011 at 12:12 #

    Ma gandeam ca iti canta un cantec ceva, deci nu am fost asa de departe de adevar:)

  6. che 03/12/2011 at 13:44 #

    https://www.youtube.com/watch?v=u38fzlHe3BU

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul

metrou5

Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.

Maidanezul antrenat să fie Saint Bernard

Codruț și nepotul lui, Vasile

Codruț a fost cules de pe străzile din Craiova, în 2004, și a devenit azi unicul maidanez cu atestat de câine de căutare și salvare din dărâmături. O performanță la care ajung maximum 10% din câinii de rasă la nivel internațional.

Ziua presei: Cum pui pe butuci o publicație

free press

Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.

Cum s-a făcut de am aflat povestea Amitei Bhose

AmitaBhose_Vaideeni1980

Fascinanta istorie a unei indience care s-a îndrăgostit de România citindu-l pe Eminescu, a lăsat familie și avere în urmă și a venit să trăiască în comunismul fără apă caldă și curent în căminele din Regie.

Vinales, seva eco-bio a Cubei

vinales20

Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.