Surpriza din lift

În liftul din Hotelul Otto din Berlin e un buton mare sub care scrie "surpriză". Nu are toată lumea curaj să-l apese, dar şi când îţi iei inima în dinţi, ajungi să râzi singur, de nebun, în lift.

La Berlin am stat la Hotelul Otto, undeva în vest. E un hotel mic, pe o stradă cu clădiri de maximum 7 etaje, în apropiere de Ernst Reuter Platz. Nu are nimic ieşit din comun, şi ca preţuri afişează decenţa, dar compensează cu mici detalii care te fac să zâmbeşti.

Unul ar fi că are salonul de mic dejun şi lunch la ultimul etaj, în loc să fie la primele, cum se întâmplă de regulă în hoteluri. E musai, deci, cu ochii cârpiţi de somn, să treci prin tot hotelul ca să ajungi dimineaţa să bei o cafea.

Dar, ca să compenseze neajunsul, hotelul îţi face călătoria cu liftul amuzantă. Când intri constaţi că butoanele nu sunt ca la alte lifturi, cu o singură cifră, ci cu o combinaţie din două, de parcă nu s-ar fi decis la care etaj să oprească. Ai ocazia să cobori la 0-1, la 1-2, ori la 2-3 şi tot aşa. Indiferent pe care îl alegi, tot trebuie să mai foloseşti şi scara, jumătate de etaj în sus sau în jos, ca să ajungi unde vrei.

În timp ce stai în lift, din difuzoare te învăluie zen triluri discrete de păsărele. O încântare. Dar, pe unul dintre pereţii liftului tronează mare în mijloc ditamai butonul din imagine. Nu ştiam ce înseamnă în germană inscripţia aia de deasupra, dar bănuiam că e vorba tot de „surpriză”.

În primele zile n-am avut curaj să-l apăs. M-am gândit că nu pot avea încredere în simţul umorului german. Cine ştie, dacă apăsam butonul şi rămâneam blocată între etajele alea? Sau poate surpriza era că dacă rămâi blocat şi apeşi pe buton îţi râde în nas vreun Big Brother din cabina tehnică. Ce mai, în fiecare dimineaţă mă obseda butonul ăla. Ce să fie în spatele lui?

Într-o zi mi-am luat inima în dinţi şi… i-am întrebat pe ceilalţi: a apăsat careva butonul? Un oaspete mai vechi a început să râdă şi le-a spus celorlalţi să nu care cumva să-mi spună. Surpriza se trăieşte pe propria piele, nu aşa, prin intermediari.

Aşa că până la urmă, în ultima dimineaţă, am făcut-o. Nu puteam să plec cu misterul ăsta în cap. Am râs copios de una singură în lift şi am mai apăsat o dată şi încă o dată, şi pentru zilele alea în care n-am avut curaj 🙂

Când am ajuns la ultimul etaj, la salonul de mic dejun, un răsărit la fel de frumos ca surpriza din lift mi-a făcut dimineaţa şi mai bună. Apoi l-am văzut pe unul dintre bursieri, care pierduse întrecerea, la fel ca mine, că bea şampanie la 7 dimineaţa. O sticlă era oferită zilnic de hotel, dar nimeni nu o desfăcuse până atunci. Probabil nimeni nu avusese motive serioase 🙂

Vă las să ghiciţi ce făcea butonul surpriză din lift. Să vedem, voi la ce vă gândiţi… Cine a fost vreodată în Otto să nu divulge secretul.

Update: Hai că am văzut că ştiţi să daţi sărci pe gugăl 😛 Nu vă puneţi deloc imaginaţia la încercare 🙂

 

Tags: , , , ,

7 Responses to “Surpriza din lift” Subscribe

  1. George 03/12/2011 at 10:55 #

    ai sa razi, dar exista un raspuns si la ghicitoarea asta pe… net

    • Dollo 03/12/2011 at 10:59 #

      Serios? :)) Netul ăsta… Răspunsul o să-l dau şi eu, dar voiam să văd mai întâi la ce variante se gândesc oamenii

  2. Béranger 03/12/2011 at 11:50 #

    Cocorico!

  3. George 03/12/2011 at 12:02 #

    pentru a ilustra mai bine articolul 🙂
    https://www.youtube.com/watch?v=u38fzlHe3BU

  4. Adrian 03/12/2011 at 12:09 #

    Eu as fi zis ca se aude o basina in fundal, ar fi fost umor tipic german

  5. Ioana 03/12/2011 at 12:12 #

    Ma gandeam ca iti canta un cantec ceva, deci nu am fost asa de departe de adevar:)

  6. che 03/12/2011 at 13:44 #

    https://www.youtube.com/watch?v=u38fzlHe3BU

Leave a Reply

Oldies but goldies

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.

Skopje, Macedonia: sărăcie și statui pe datorie

Prometeu, turiștii și clădirea parlamentului în plan secund

Premierul macedonean ia credite externe ca să clădească identitatea națională cu statui și clădiri impozante, în timp ce țara are 30% șomeri, iar oamenii emigrează ca să trăiască mai bine.

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

Ce bucurie aș vrea eu să-mi facă Volksbank

bucurie

Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.

Cum le iertăm greşiţilor noştri

Roland Jahn, intre dosarele Stasi

Şeful arhivelor Stasi din Berlin a aflat, când şi-a văzut dosarul, că avocatul care-l apăra era informatorul securităţii. Acum le predă lecţii de organizare şi de iertare trimişilor din ţările arabe care s-au trezit că au eliberat arhivele şi nu ştiu cum să le mânuiască

Epoca post adevăr, UE ține presa de mână și o încurajează să meargă spre lumină

eu-oficials

Jurnaliști europeni cer Comisiei Europene să-i apere de bogați, de politicieni și de ura cititorilor. UE știe că moartea presei = sfârșitul democrației, dar habar n-are ce e de făcut nici pentru salvarea uniunii, nici a presei.