Ziua României în Mica Chină

Poporul chinez prieten ne-a mai dăruit un Dragon roşu, fără bon fiscal, iar Băsescu a mâncat fasole fără costiţă, păcălindu-l pe Onţanu că ţine post.

D imineaţa pe la 9 am ajuns la mama. În cabina mică a maşinii a pătruns un aer rece, apoi mirosul de ceapă a lovit ca un spray de piper în plină figură. Mama mâncase salată orientală.

Am purces spre Dragonul Roşu, celebra zonă comercială chineză din Colentina, unde trebuia sa-i cumpărăm un cadou anume pentru cei 70 de ani pe care-i sărbătoreşte în week-end. Pe drum am mai cules o verişoară. Ea mâncase salată de vinete. Cu ceapă, fireşte.

Drumul până în Colentina a fost bară la bară până pe podul de la Fundeni. Fusese un accident în lanţ, poliţie, curioşi, trafic de cacao. Când intrăm în Dragon, ce să vezi. Nu e unul, nu sunt două, sunt nouă (9) Dragoane. Unul tocmai se inaugura azi. Cadoul poporului chinez prieten pentru România. Nişte români îmbrăcaţi cu veste reflectorizante dirijau coada de maşini spre parcarea celui de-al nouălea Dragon.

Nu era 10 dimineaţa. La Arcul de Triumf încă nu se adunase atâta lume câtă era în Dragoane. Parcările (mai multe decât Dragoanele) erau pline. Ne-am învârtit în vreo câteva în zadar. Maşinile se luptau pentru asfalt roată la roată cu cărucioarele de marfă trase de nişte băieţi dăruiţi pentru asta. Pe una din alei o cucoană se făcea că e navetă de plastic, blocând un loc în aşteptarea bărbatului, care se învârtea şi el cu maşina. Ea îl ghida prin telefon: sunt aici, la stâlpul ăsta de electricitate… în faţă e un Dragon … roşu…

În capătul aleii am dat peste unul care tocmai ieşea. I-am dat politicos prioritate şi i-am ocupat rapid locul. Când ne întorceam spre Dragon, doamna-navetă încă îşi mai dirija soţul. A venit unul cu un VW şi a dat-o cu tupeu la o parte. Ultima ei replică, apărând şi ultima palmă de parcare, a fost: eu încerc să-l ţin ocupat, dar …

În căldura şi furnicarul din Dragon am simţit brusc că toată cafeaua băută de dimineaţă vrea să iasă din vezică. Aşa că  am căutat înainte de orice buda. 1 leu pipi de client, 0,50 ăla de vânzător. Bon nu daţi? O întreb pe tanti de la uşă. Ba da, că doar de aia le avem, zice ea, şi-mi rupe două de câte 50 de bani. De două ori pipi de vânzătoare, deci. Când să intru a strigat după mine fluturând o cocardă de hârtie igienică.

Shopping-ul propriu-zis n-a durat mult. Mama era chitită spre o pilotă anume şi o lenjerie cu broderie făcută de mâini răbătoare de chinez. Le vrea pentru eventualii musafiri. Cum se întorc vremurile! Parcă ieri era vremea aia când ea îmi făcea mie zestre – plapumă de lână, perne, lenjerii de bumbac… Româneşti, unele chiar home made de mâinile bunicii.

La pilotă i-am cerut chinezoaicei bon. Bon, no bon, ce bon? Păi bon, zic, dovada că am cumpărat de aici, dacă vreau s-o schimb? Veniţi la mine, şi cunosc marfa! zice. Păi aveţi casă de marcat, de ce n-o folosiţi? insist eu. S-a uitat strâmb la mine şi cred că l-a văzut în ochii mei pe prefectul Capitalei, care tocmai declarase ieri război evaziunii fiscale din Europa. A pus-o apoi pe una mică şi răcită, care se trata lângă casa de marcat cu o supă cu tăiţei dintr-un bol din plastic, să bată pe casă 160 de lei şi să-mi dea bonul.  Mirosea a ghimbir, sos de soia şi un iz de peşte.

Când am plecat dintre Dragoane era puţin trecut de 11 şi coada de maşini care intra în centru se lungise până sub podul de la Fundeni. La Arcul de Triumf parada militară era în toi.  罗马尼亚生日快乐!

P.S. Seara la ştiri l-am văzut pe primarul meu favorit, Neculai Onţanu, îmbrăcat în tresele alea de general pe care le afişează ori de câte ori serveşte poporul cu fasole şi costiţă. Făcea o declaraţie la mâna a doua pentru presă, precum românca aia prietena lui DiCaprio, despre prietenul ei. Cică Băsescu (prietenul lui Onţanu) „a servit” o fasolică de ziua naţională, dar a insitat să nu i se pună şi carne în gamelă. Că el ţine post! :)) De departe cea mai bună glumă pe care a spus-o Onţanu în viaţa lui.

 

 

Etichete: , , , , , ,

5 comentarii la “Ziua României în Mica Chină” Subscribe

  1. Magda 02/12/2011 at 16:12 #

    Pentru articolele acestea te-am indragit.
    Cum reusesti tu sa refelecti realitatea si sa spui ce ne „doare” intr-un mod care sa ne faca sa zambim…… e talentul tau!
    Felicitari, inca o data! 🙂

  2. Liviu Filip 02/12/2011 at 17:05 #

    Dollo ce corecta esti:)! Bravo!:)

    „Bon nu daţi? O întreb pe tanti de la uşă. Ba da, că doar de aia le avem, zice ea, şi-mi rupe două de câte 50 de bani. De două ori pipi de vânzătoare, deci.”

    In vest nu intreaba nimeni de bon la asa ceva. Deci Romania e peste occident in domeniul asta:). Poate scrii la Gandul sa puna asta in campania „De ce iubim Romania”:
    „Iubesc Romania, pentru ca numai in Romania sa da bon la WC”.
    Motivul asta are mai multa logica decat motivele expuse de altii:).

    • Dollo 02/12/2011 at 22:19 #

      Păi am cerut bon pentru că am văzut că pe scăunelul de la uşă, lângă hârtia igienică, avea şi un chitanţier. M-am amuzat şi eu, să intru la budă cu zâmbetul pe buze 🙂

  3. Daniel 02/12/2011 at 21:25 #

    Dar de ce va faceti cumparaturile in tigania aia….? pardon, chinezaria……

    • Dollo 02/12/2011 at 22:17 #

      A fost dorinţa mamei, ştia ea că acolo are nush ce anume… nu intrăm în detalii. Pentru mine a fost prima experienţă.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Nu există o legătură între creșterea avuției bisericii și calitatea vieții enoriașilor

oti

Interviu cu fondatorul Asociației Secular Umaniste din România, Atila Nyerges, despre religie, credință, știință și imoralitatea legăturii dintre biserică și politicieni, pe la spatele poporului prezumat credincios.

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cica daca Adam si Eva ar fi fost chinezi

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

Când religia contrazice nevoile societății – eșecul german

biserica catolica

Biserica are monopol pe protecția socială în anumite zone din Germania, așa cum vrea și România să facă. Nemții își dau seama, după 50 de ani, că au greșit.

Pentru Dan. Și pentru toți cei care au murit „ca fraierii” la Revoluție

O bunică de pe strada care-i poartă numele lui Dan

Azi e doar un nume de stradă în Berceni. Pe ea locuiesc oameni. Probabil unii dintre ei s-au enervat acum câțiva ani când au fost nevoiți să-și schimbe buletinele pentru că primăria le schimbase numele străzii.

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.