Ziua României în Mica Chină

D imineaţa pe la 9 am ajuns la mama. În cabina mică a maşinii a pătruns un aer rece, apoi mirosul de ceapă a lovit ca un spray de piper în plină figură. Mama mâncase salată orientală.

Am purces spre Dragonul Roşu, celebra zonă comercială chineză din Colentina, unde trebuia sa-i cumpărăm un cadou anume pentru cei 70 de ani pe care-i sărbătoreşte în week-end. Pe drum am mai cules o verişoară. Ea mâncase salată de vinete. Cu ceapă, fireşte.

Drumul până în Colentina a fost bară la bară până pe podul de la Fundeni. Fusese un accident în lanţ, poliţie, curioşi, trafic de cacao. Când intrăm în Dragon, ce să vezi. Nu e unul, nu sunt două, sunt nouă (9) Dragoane. Unul tocmai se inaugura azi. Cadoul poporului chinez prieten pentru România. Nişte români îmbrăcaţi cu veste reflectorizante dirijau coada de maşini spre parcarea celui de-al nouălea Dragon.

Nu era 10 dimineaţa. La Arcul de Triumf încă nu se adunase atâta lume câtă era în Dragoane. Parcările (mai multe decât Dragoanele) erau pline. Ne-am învârtit în vreo câteva în zadar. Maşinile se luptau pentru asfalt roată la roată cu cărucioarele de marfă trase de nişte băieţi dăruiţi pentru asta. Pe una din alei o cucoană se făcea că e navetă de plastic, blocând un loc în aşteptarea bărbatului, care se învârtea şi el cu maşina. Ea îl ghida prin telefon: sunt aici, la stâlpul ăsta de electricitate… în faţă e un Dragon … roşu…

În capătul aleii am dat peste unul care tocmai ieşea. I-am dat politicos prioritate şi i-am ocupat rapid locul. Când ne întorceam spre Dragon, doamna-navetă încă îşi mai dirija soţul. A venit unul cu un VW şi a dat-o cu tupeu la o parte. Ultima ei replică, apărând şi ultima palmă de parcare, a fost: eu încerc să-l ţin ocupat, dar …

În căldura şi furnicarul din Dragon am simţit brusc că toată cafeaua băută de dimineaţă vrea să iasă din vezică. Aşa că  am căutat înainte de orice buda. 1 leu pipi de client, 0,50 ăla de vânzător. Bon nu daţi? O întreb pe tanti de la uşă. Ba da, că doar de aia le avem, zice ea, şi-mi rupe două de câte 50 de bani. De două ori pipi de vânzătoare, deci. Când să intru a strigat după mine fluturând o cocardă de hârtie igienică.

Shopping-ul propriu-zis n-a durat mult. Mama era chitită spre o pilotă anume şi o lenjerie cu broderie făcută de mâini răbătoare de chinez. Le vrea pentru eventualii musafiri. Cum se întorc vremurile! Parcă ieri era vremea aia când ea îmi făcea mie zestre – plapumă de lână, perne, lenjerii de bumbac… Româneşti, unele chiar home made de mâinile bunicii.

La pilotă i-am cerut chinezoaicei bon. Bon, no bon, ce bon? Păi bon, zic, dovada că am cumpărat de aici, dacă vreau s-o schimb? Veniţi la mine, şi cunosc marfa! zice. Păi aveţi casă de marcat, de ce n-o folosiţi? insist eu. S-a uitat strâmb la mine şi cred că l-a văzut în ochii mei pe prefectul Capitalei, care tocmai declarase ieri război evaziunii fiscale din Europa. A pus-o apoi pe una mică şi răcită, care se trata lângă casa de marcat cu o supă cu tăiţei dintr-un bol din plastic, să bată pe casă 160 de lei şi să-mi dea bonul.  Mirosea a ghimbir, sos de soia şi un iz de peşte.

Când am plecat dintre Dragoane era puţin trecut de 11 şi coada de maşini care intra în centru se lungise până sub podul de la Fundeni. La Arcul de Triumf parada militară era în toi.  罗马尼亚生日快乐！

P.S. Seara la ştiri l-am văzut pe primarul meu favorit, Neculai Onţanu, îmbrăcat în tresele alea de general pe care le afişează ori de câte ori serveşte poporul cu fasole şi costiţă. Făcea o declaraţie la mâna a doua pentru presă, precum românca aia prietena lui DiCaprio, despre prietenul ei. Cică Băsescu (prietenul lui Onţanu) „a servit” o fasolică de ziua naţională, dar a insitat să nu i se pună şi carne în gamelă. Că el ţine post! :)) De departe cea mai bună glumă pe care a spus-o Onţanu în viaţa lui.

 

 

Etichete: Basescu, blocaj in trafic, China, Dragonul roşu, fasole, Ontanu, Ziua nationala a Romaniei