Ace, brice și alifie chinezească

Câteva raioane de mercerie, tutungerie și metalo-casnice se vând la bucată în tramvaiul 1. Inclusiv ace, pentru cine e interesat ;)

Duamnele astea două erau azi în tramvaiul 1. Afară turna cu lapoviță și ninsoare, în tramvai mirosea a haine ude. De pe la Iancului spre Obor s-au urcat două vânzătoare ambulante din categoria „șervelețe și leucoplast”. Când s-au apucat să recite toată gestiunea pe care o aveau asupra lor nu le-a ajuns o stație de tramvai ca să le enumere pe toate: șervețele, leucoplast, pixuri, becuri, lanterne, alifie chinezească, răzătoare de legume, elastice, șireturi, încălțătoare, tocuri de ochelari, brichete… În curând cred că o să le trebuiască un pliant publicitar ca de supermarket.

De pe scaunul de lângă mine un țigan bătrân cu pălărie și mustață o întreabă pe una dintre ele: da ace de siguranță ai? Câteva doamne de alături s-au uitat chiorâș la el.

Amintirea nebunului care înțepa femeile în cur cu acul în tramvaiul 41 nu fusese estompată de revoluția de la Universitate.

Vânzătoarea se oprește în fața țiganului și scotocește în cutia cu minuni. Scoate din fundul ei o legătură cu ace de siguranță prinse mai multe de unul singur. Țiganul strâmbă din nas, dar cu oarecare uimire. Cred că a întrebat-o de-al dracu dacă are ace, ca s-o umilească. Credea că n-are.

Zice: sunt prea mici!. Vânzătoarea, cooperantă, mai scotocește în cutie și scoate un snop de ace mai mari. Nțz, tot mici!, zice țiganul. Haide, bre, că nu e mici astea, ce are? se revoltă vânzătoarea. Nțz, țiganul e de neclintit. El le vrea mai mari.

Vânzătoarea pleacă până în capătul tramvaiului. Când se întoarce îi aruncă o privire „de siguranță” țiganului cu pălărie, apoi se proțăpește în fața ușii și așteaptă să ajungă în stație. N-a vândut nimic. Mă întreb dacă chiar vinde vreodată ceva, suficient măcar cât să merite efortul de a plimba prin tramvaie sacoșa de Real plină cu mărunțișuri. Și dacă ar fi furate, ceea ce e probabil, parcă tot nu merită atâta timp pierdut pentru cei câțiva lei pe care-i poți strânge așa.

P.S. Pozele sunt făcute cu telefonul, evident, tramvaiul se mișca, la fel și cucoanele cu marfa. Dar vă faceți o idee. N-am avut, pesemne, un telefon așa performant ca fata aia înțepată în fund cu acul, care l-a pozat pe agresor așa de clar. Dar mă gândeam, oare dacă nebunul din 41 ar fi avut la îndemână atâta arsenal de marfă, ca în tramvaiul 1, ar mai fi folosit doar un ac? 😀

Etichete: , ,

9 comentarii la “Ace, brice și alifie chinezească” Subscribe

  1. mircea 21/01/2012 at 19:57 #

    Asta-i noul concept mic.ro!

    • Dollo 22/01/2012 at 11:09 #

      :)) La asta nu m-am gândit, cucoanele or fi fost niște mici patricii în devenire

  2. Escu 21/01/2012 at 20:10 #

    de ce n-ai intrebat daca nu aveau scobitori ? 😛

  3. Ioana 21/01/2012 at 20:34 #

    In China stateau cu d-astea cam pe la fiecare colt de strada, cu niste platforme cu 2 roti pe care le impingeau singuri de la un „vad” la altul: de acolo am luat ate, ace de siguranta, de TOATE marimile, pungi, bureti de bucatarie, alea alea, ca erau mai ieftine. Nu se urcau cu ele in autobuze sau metrouri, dar mi-i cunoscuta privelistea:)

  4. elena 21/01/2012 at 21:26 #

    Nu ride. Sunt oameni care incearca sa faca un ban. Pentru unii si putinul ala conteaza, din asta isi tin familia. Nu vreau sa stiu din ce traiesc cei care au lucrat la negru si acum nu mai au de lucru, nici ajutor de somaj nu au.

    • Ileana Camelia 21/01/2012 at 23:20 #

      ei, na. Poate n-au auzit de agricultura!?! Tantile astea iti baga in nas o cutie de leucoplast si in timp ce tu te scotocesti dupa maruntis prin buzunare, pretenii lor te lasa fara portofel. Ala in care ai banii de rata.

      • Anonymous Coward 26/01/2012 at 01:56 #

        Nu-i asa simplu cu agricultura. Exista doua variante. Esti sarac lipit, da’ macar ai crescut la tara, si ai un petec de pamant al tau, si stii cum sa pui samanta in pamant si sa-ti iasa ceva. In cazul asta agricultura iti ajunge cat sa nu mori de foame.

        Varianta a doua e ca ai ceva agoniseala, da’ nu multa, prognoza e nasoala si faza cu agricultura chiar te atrage. Atunci de strangi si te duci la tara, traiesti un an doi din slanina de pe burta, strangi cureaua, si-n timpul asta, daca ai noroc, inveti si cum sa iti iasa ceva din samanta ce-o pui in pamant. Si daca te tii de hartoage cu proiecte europene, si mai te pricepi sa-ti pui pe picioare si ceva irigatie, sistem de crestere semi-intensiv pt. gaini etc., poate-poate ajungi sa nu mori de foame. Da’ sa nu crezi ca treaba asta e usoara – in nici un caz n-o poate incepe unu’ beteag de la oras, care nici tanar nu mai e.

        Varianta de exceptie, care nu se prea intampla, e ca ai crescut la tara, l-a dus mintea pe tac-tu sa te trimita la scoala la oras, si pe urma tot la oras da’ la agronomie, si la sfarsit te-ai intors acasa. Doar pe varianta asta ai vreo sansa chiar sa faci ceva afacere serioasa din agronomie.

        Cucoanele astea doua din tramvai, cat se vede in poza din ele, io cre’ ca daca le dai cate-o sapa si le trimiti la camp, dupa doua saptamani mor. Nu fac bancuri.

  5. Diana 22/01/2012 at 14:10 #

    Ăștia sunt nimic… prinsesem în tren indivizi care vindeau cutițe. Acul de siguranță, acul de siguranță… dar dacă te înțeapă cineva cu un cuțit…

  6. Alexandra 23/01/2012 at 10:38 #

    Se cumpara, batiste de hartie mereu, evantaie vara, brichete, etc. Am vazut de mai multe ori persoane cumparand, in plus am aflat cu surprindere ca „evantaiul ala frumos, vreau si eu unul asa” a fost achizitionat din tramvaiul 41.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Ce bucurie aș vrea eu să-mi facă Volksbank

bucurie

Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.

Nu s-a furat, așa s-a votat. Și numărat

voturi2

Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

Restul de 60% e tăcere

deget

Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit