Am văzut azi multă lume dată pe spate pe Facebook de decizia celor de la Gazeta de sud de a condiționa accesul la comentariile pe site-ul ziarului de existența unui cont pe Facebook. Vrei să-ți dai cu părerea? O faci cu nume și prenume, așa cum a semnat și ziaristul respectiv articolul pe care vrei să-l comentezi, zice duduia de la GDS. Dacă ea și-a asumat răspunderea pentru ce a scris, de ce nu ți-ai asuma și tu părerea postată pe marginea lui, nu?
În teorie e de lăudat inițiativa, în peisajul media românesc în care foarte puține site-uri își moderează comentariile, pe principiul „încaieră-i drace, ca să facem noi trafic!”. De altfel, aceleași site-uri perorează ipocrit când vine vorba de televiziunile tabloidizate, care fac rating din scandalurile iscate artificial, doar ca să se bucure bizonul și să nu dea click în altă parte. Adică la TV nu se face, dar pe net e libertate de exprimare.
E drept că cititorul român nu e dintre cei mai cultivați într-ale diplomației și criticilor constructive. La noi mai întâi se dă cu parul, apoi se cer scuze, dacă mai e cazul. Plus că avem un talent nativ de a da la gioale cuiva, doar pentru că nu ne place mecla lui, fără să citim măcar ce a avut ăla de zis.
Mișcarea celor de la GDS nu este, însă, o măsură infailibilă împotriva maimuțelor cu acces la internet. Și ar putea isca discuții chiar pe marginea dreptului la anonimat pe care cică ți-l conferă Internetul. Presupunând că vor intra să comenteze pe site-ul GDS doar userii de Facebook care și-au făcut cont cinstit, cu nume, prenume, data nașterii și status relations.
Eu zic că nu era musai nevoie de asta ca să moderezi comentariile injurioase. Să fim serioși, un filtru de spam și o persoană care să cenzureze avântul cititorilor nervoși își permite orice site, fie el și de mică anvergură, darmite unul de ziar serios. Iar ca să fie clar pentru toată lumea postezi o politică de comentarii de la care cine se abate primește bann și …voie bună!
Ce speră GDS este ca omul când postează de pe contul lui de Facebook să-și ia seama și să nu înjure, de frică să nu cumva să-l afle nevasta sau prietenii, cum vorbește el în oraș. Vax!
Nu zic că pe mine nu mă deranjează înjurăturile venite pe blog de la curajoși care se ascund sub diverse ID-uri. Ba, paranoia mea mergea până acolo încât, până nu demult, credeam că nu-și dau numele pentru că sunt cunoscuți care n-au curajul să mă înjure în față. În timp m-am imunizat un pic, măcar forțată de ideea că dacă nu te oftici nu le dai satisfacție. Ce mă deranjează mai mult este lipsa comentariilor (că-mi dă impresia că vorbesc în pungă) sau o falsă pudoare din partea unor oameni de la care aștepți mai mult.
De când am blogul am întâlnit diverse cazuri. Unii nu comentează din principiu. Citesc și merg mai departe. Alții, care mă cunosc, mă abordează online și comentează numai pentru mine, de parcă le-ar fi rușine să vorbească în fața clasei. Le-am explicat și lor, vă spun și vouă: pentru un blogger comentariile sunt ca aerul. Firește, nu trebuie să comentezi dacă n-ai ce spune, dar de multe ori o apreciere sau o critică înseamnă că autorul nu și-a pierdut timpul degeaba la taste, cu ceva ce nu interesează pe nimeni. Plus că din ce mai spun comentatorii se pot naște discuții chiar mai interesante – între ei – decât articolul în sine.
Unii pur și simplu s-au supărat și mi-au dat unlike pe Facebook când le-am atras atenția că dacă tot s-au apucat să comenteze cu numele real – a fost alegerea lor – după aia nu mai merge să-mi posteze cu ID-uri gen „bufnița veselă” un alt comentariu, măcar pentru simplu motiv că-i trădează IP-ul și mă confuzează. Motive de genul „știi, subiectul ăsta e delicat și ar putea să vadă cunoscuții ce părere am eu” sunt triste. Înseamnă ori că acei oameni foarte apropiați ție nu știu care sunt convingerile tale reale, ori că acelea nu sunt convingerile tale și deci comentezi doar ca să te afli în treabă. Și atunci te întrebi cum e mai bine: să te exprimi totuși liber, dar cu pseudonim, sau să-ți ții gura mai bine, dacă chiar nu vrei să știe și alții ce gânduri ai tu, pentru că, nu-i așa, începem să știm cu toții, nu există anonimat total pe Internet.
Prin urmare, eu una nu țin să văd CNP-ul comentatorilor – deși am fost recenzor și cunosc valoarea CNP-ului 🙂 Îmi place să contez încă pe decența și seriozitatea oamenilor atunci când vin la mine în casa virtuală, dar și pe simțul umorului lor. Pot să înțeleg și nu prea de ce unii oameni nu doresc să-și vadă numele online pe toate gardurile. Nu pricep de ce e așa un
capăt de țară dacă îți asumi totuși ceea ce ai de spus? Dar sunt de acord că afișarea numelui te responsabilizează și ești mai atent la perlele pe care le tastezi decât atunci când ești singur cu tine în baie. Și mai sunt conștientă că dacă ești identificabil ești mai vulnerabil.
Ce te faci, însă, când curajul răspunderii lipsește și din partea taberei ziariștilor/bloggerilor? Se știe că fiecare ziar – inclusiv GDS – are cel puțin un pseudonim sub care publică anumite texte „sensibile”. Iar bloggerii, să fim serioși, cred că îi numeri pe degete pe cei care au ceva de spus și o fac cu nume și prenume. Sigur, aici ne ascundem sub sintagma „dezvăluiri incendiare” și de aia nu ne dăm numele real. dar câți dintre ziariști sau bloggeri se pot lăuda cu adevărat că au răsturnat guverne, au dejucat atentate sau au anulat afaceri oneroase prin dezvăluirile lor sub pseudonim? Exact!
Ca să nu mai zic de situații concrete în care au fost solicitați să reclame abuzuri care li s-au întâmplat chiar lor, ziariștilor, și au preferat să facă pe mortul în păpușoi. Deci suntem zmei când e să scriem despre alții, cărora le cerem să-și asume, să-și dea numele și să lupte pentru idealuri, dar când e să ne apărăm propriile drepturi cu nume, prenume și serie de buletin, zicem „lasă, mă, că și așa nu se rezolvă nimic, ce să mai zgândărim rahatul!”.
A cere, deci, reciprocitate, de la cititorii care nu și-au asumat – ca tine, ziarist, blogger, persoană publică deci – ideea de publicitate online, e la fel de fals ca atunci când spui că avem multe accidente mortale pentru că nu avem autostrăzi. Nu, avem accidente pentru că niște bizoni conduc aiurea și omoară oameni. Avem comentarii injurioase pe Internet pentru că nu suntem educați, nu pentru că există prea multă libertate online. A restrânge dreptul la anonimat înseamnă o victorie a proștilor asupra majorității. Or poate că invers? 😉
P.S. Și uitasem taman ce era mai important. Păi dacă le cerem comentatorilor să se identifice, ce ne facem cu postacii de partid, omenașii ăia care câștigă și ei un ban cinstit din înjurat preopinenții politici și ridicat osanale liderilor de partid pe diversele site-uri ale concurenței? Vin acușica alegerile și nu se mai poartă lipitul de afișe pe stâlpi, chiar așa, să nu le lăsăm oamenilor libertatea de a-și lăuda șefii online?
Hai sa le iau pe rand:
1. Nu am cont de FB si nici nu intentionez sa imi fac. Iar asta cu nu ai cont de FB nu existi nu ma misca nicicum. Eu nu i-am gasit utilitatea si nu o sa ma las convins de un ziar, blog, ori site.
2. Comentez doar cand am ceva de spus
3. Comentez doar unde sunt permise comentariile anonime. Cine imi cere inregistrare ma pierde de client.
4. La adresa de email folosesc una inexistenta. Lucrul asta e valabil peste tot (inclusiv la comentariul curent)
5. De ce fac asta: nu imi place spam-ul, nu am incredere ca toti bloggerii vor tine BD cu email-uri pentru ei, tin la privacy
6. Am un cont de LinkeIn cu toate datele reale si profil vizibil pe Google. Lucrez in IT, vreau sa imi schimb in curand jobul si trebuie sa fiu vizibil. Sunt insa selectiv cu cei care ma „agata” – doar oameni cu care am lucrat si recruiteri.
7. Periodic imi dau singur search pe Google sa vad ce iese. Momentan iese doar ce vreau eu sa iasa 🙂
Pe scurt: e o idee proasta. Era suficienta moderarea comentariilor.
Norocosule! 🙂 (la partea cu search-ul)
Si eu scriu pe un blog din asta uneori, cand am ceva de scris. si nu imi comenteaza nimeni si nimic, dar eu ma uit pe statisticile de vizitatori si ma multumesc cu atat…daca am per total vreo mie intrun an…is destul de tare, tare nu stiu la ce, da macar so fi deranjat cineva sasi arunce un ochi peacolo…e un inceput….